Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

LINOLEUM
de Vladimir și Oleg Presniakov
regia: Alexandru Dabija
Data premierei: duminică, 8 mai 2016

Un trio nebun, descins direct din tradiţia avangardei ruse de început de secol XX, încearcă să scape de cadavrul descoperit sub linoleumul de pe podeaua casei de închiriat.  Cine e mortul?  Sau mai nuanţat, cine e viu şi cine e mort în poveste sunt întrebările cu care jonglează  cei doi dramaturgi  Vladimir şi Oleg Presniakov în piesa Linoleum. Regizorul Alexandru Dabija explorează scenic tema graniţei dintre viaţă şi moarte, cea a comunicării cu lumea de dincolo în ultimele sale spectacole. (...)Comedie neagră, spectacolul Linoleum a avut premiera duminică, 8 mai, la sala mare a Teatrului Naţional Cluj şi pune în valoare ecourile metafizice ale piesei în scene de grup ce trimit la imaginarul alaiurilor cu personaje inspirate din pictura lui Chagall. Surdina pusă comediei lasă să transpară întrebarea cu privire la fermitatea graniţei dintre viaţă şi moarte. (...)

 

Oana Cristea Grigorescu, Cine e mort, cine e viu?,
Radio România Cluj, 12 mai 2016



(...) Regizorul Alexandru Dabija a adus în fața publicului piesa Linoleum (...), o poveste burlescă despre doi chiriași – unultâmpit, altul aproape – manipulați de un proprietar drogat, care descoperă sub dușumea un spânzurat, pe care sunt constrânși să îl elimine din peisaj, spre a nu fi ei înșiși acuzați de complicitate la o crimă pe care nu o comiseseră.

 

Ovidiu Pecican, Un joc al lamelor de cuțit,

în Teatrul azi nr. 7-8-9/2016

 



Alexandru Dabija a încercat să reunifice părțile acestea [ale piesei], într-o succesiune de scene rapide și de un comic negru, dar creator de haz în sală, ajutat de actori care-și demonstrează virtuțile comice, la unii neașteptate (...) Linoleum rămâne un spectacol agreabil, cu o desfășurare de forțe comice impresionante și o nouă demostrație a lui Alexandru Dabija de ce este în stare pe această coardă.
 

Nicolae Prelipceanu, Întâlnirile Internaționale ale Teatrului Național din Cluj...,

 în Teatrul azi, nr.12/2016
 


 

Un spectacol care are toate datele succesului este „Linoleum" produs de Naţionalul clujean: o piesă a deja celebrilor fraţi Vladimir şi Oleg Presniakov (un soi de Fraţii Coen de sorginte rusească), de un umor macabru mult gustat de regizorul Alexandru Dabija, scenografia Adrianei Grand, muzica Adei Milea şi admirabila trupă a teatrului.


Maria Zărnescu, Sunetul muzicii FNT. Muzici și muze,
în Yorick.ro nr.336, 8-14 nov. 2016

 


 

Teatrul Naţional „Lucian Blaga" Cluj-Napoca ne propune următoarea reţetă: se ia un text amuzant, rafinat, scris de ruşii Vladimir și Oleg Presniakov, un traducător super-iscusit, Maşa Dinescu, o trupă de actori talentaţi şi plini de energie, toate sub bagheta inspirată a regizorului Alexandru Dabija. Şi ce-a ieşit oare din această alăturare?O piesă sprinţară, spumoasă, cu umor negru, piperată cu ironii, comic de situaţii şi mult sarcasm, cu grotesc şi absurd, asezonată cu mişto-uri şi hăhăieli, cu personaje sărite de pe fix într-o atmosferă de realism şi suprarealism. E greu să faci în ziua de azi comedie de calitate, dar lor le-a ieşit se pare, cu vârf şi îndesat chiar.

                                   
Corina Dima, Când ironia dă năvală. Despre Linoleum de Dabija,
în Ziarul Metropolis, 30 oct.2016

 


 

În confruntare cu aceeași arie a dramaturgiei contemporane, regizorul Alexandru Dabija revine în mijlocul trupei clujene explorând un teritoriu pe care se simte întotdeauna în largul său, cel al absurdului, împletit însă aici cu un umor pigmentat cu gustul pentru morbid și macabru, cu ideea unui suflu al morții care ne bântuie bântuind prin lume, recurentă de-acum în creația sa recentă prin intermediul piesei Linoleum, scrisă de frații Vladimir și Oleg Presniakov.


Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct.2016

 



Linoleum
este o nouă confirmare a valorii şi omogeneităţii trupei tinere a Teatrului Naţional din Cluj- Napoca. Sunt foarte bine aleşi şi îşi compun excelent apariţiile cei trei actori distribuiţi în ghinionistele personaje Kolea, Andrei şi Igor Igorevici - e vorba despre Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu şi Ionuţ Caras- e un mort perfect Cristian Grosu, sunt exact ceea ce trebuie Matei Rotaru în savurosul vecin Arkadi, şi Patricia Bioariu, în muta, dar dura lui soţie, Ghiulea. Sunt asemenea unor personaje de filme burleşti sau- de ce nu?- de animaţie Adrian Cucu, Anca Hanu, Cristian Rigman, Sânziana Tarţa, Diana Buluga, Alexandra Tarce, Sorin Leoveanu şi Robert Nagy, are delicateţea şi inocenţa specifice vârstei, dar şi un uşor intuibil simţ scenic Ecaterina Pop-Curşeu. Şi chiar dacă râsul la care ne provoacă acum Dabija e de cu totul altă factură decât cel din alte producţii ale sale clujene anterioare, cred că provocarea sau, mă rog, invitaţia ce vine din partea-i merită să fie acceptată.

 

Mircea Morariu, O glumă atroce,
în Adevărul.ro, din 9 iunie 2016

 și în Teatrul azi, nr.10-11/2016

 


 

(...) Am avut surpriza spectacolului cu o piesă, comedie cotemporană rusească LINOLEUM de Vladimir și Oleg Presniakov, în regia lui Sandu Dabija, scenografia Adrianei Grand, „luminată" de Jenel Moldovan, cu partea muzicală semnată de Ada Milea și tradusă, cu mult haz de Mașa Dinescu, secundată (e vorba de impresia personală) de întreg ansamblu actoricesc sub o baghetă regizorală în zi foarte bună. M-a „ținut", m-a amuzat copios (...) cu o comedie deșteaptă și excelent jucată, Dabija dă lovitura. E o demonstrație de bun-gust și mă bucură faptul că piesa și humorul pe care-l transmite spectatorului demonstrează că ăsta-i drumul cel mai bun (...)

           
Lucian Giurchescu, Linoleum o comedie deșteaptă și excelent jucată,
în Radio Europa Liberă, 30 oct. 2016
 


 

Teatrul Naţional „Lucian Blaga" din Cluj-Napoca a adus în FNT spectacolul „Linoleum" de Vladimir şi Oleg Presniakov, montat de Alexandru Dabija, în echipă cu scenografa Adriana Grand și cu Ada Milea, autoarea muzicii. Comedie neagră, marcată de absurd, dar având multe scene luminoase, pasaje viu colorate, această piesă ne oferă, în varianta jucată cu virtuozitate de actorii clujeni, o perspectivă entuziastă asupra confruntării dintre nou și vechi, dintre inimi care bat și cele care putrezesc, la propriu și la figurat. În „Linoleum" tanaticul trece în plan secund, se developează arta creatorilor de a stârni energii, de a provoca hohote de râs, bucuria se rostogolește spre public, în valuri.

       
Irina Nechit, O „demonstrație de forță" a teatrului românesc,
în Jurnal de Chișinău, 21 nov. 2016
 


 

Tragicomedia este valorificată de Alexandru Dabija într-un raport invers proporţional cu realismul şi absurdul. Inversând însuşi raportul dintre realitate şi dramă cu care ne-am obişnuit. Ignoranţa (absenţa conştientizării propriei situaţii de mort) este tradusă ca tragedie, iar adevărata comedie începe din punctul în care morţii vii devin tot mai conştienţi şi tot mai absurzi. Cu alte cuvinte, cu cât mai multă dramă, cu atât mai multă comedie absurdă. Dacă dubla negaţie echivalează logic cu o afirmaţie, poate că, pentru a reveni viaţă, cei trei ar trebui să facă în aşa fel încât să moară din nou. Această privilegiere a ilogicităţii, în detrimentul coerenţei, este excelent prinsă de Dabija şi pusă în scenă cu mijloace ce depăşesc comicul absurd, jocul scenic devenind fascinant în sine, fără artificii. (...) De altfel, mizele spectacolului nu le reprezintă nici decorul, nici muzica şi nimic din cele ce ar putea distrage atenţia de la jocul actorilor. Iar trupa de la Cluj face faţă provocărilor de tot felul. Lucru care îi permite lui Dabija să creeze un spectacol reuşit, bazat pe idei, dat fiind că textul fraţilor Presniakov reprezintă o mare provocare. Singurele modalităţi memorabile de concretizare a ideilor sunt obţinute de regizor din jocul actorilor.

                   
Dana Țabrea, Cadavrul ascuns sau despre morții vii,
în Ziarul de Iași, 14 ian. 2017 
 



Tot acest peisaj terifiant are meritul de a contesta, prin injecția râsului suveran, oglinda flatantă a conformismului nostru. Unul dintre mesajele excelent articulate în Linoleum este acela că, dacă Eul este ucis, se prea poate atât să ne confruntăm cu întoarcerea refulatului, cât și să mai avem de-a face cu Sinele și cu Supraeul, dornici să ne joace feste. „Comicul este tragicul depășit", afirma Teodor Mazilu. Iar dacă extrapolăm o teză freudiană despre paranoia ("Ceea ce noi luăm drept producția bolii, formarea delirului, este în realitate încercarea de vindecare, reconstrucția după catastrofă." - Opere, 7, p. 166) în domeniul teatrului, înțelegem că firul roșu al umorului este poarta ascunsă care ne garantează tacit dreptul de a crede în bunul nostru simț și în voința de putere a sănătății. Linoleum ne oferă viziunea comică obligatorie pentru resuscitarea sensibilității noastre șubrezite de omniprezenta demență mediatică, invitându-ne la dezintoxicarea de locurile comune.

                       
Ana Ionesei, Pardoseala cu surpriză și tratamentul freneziei ruse,
în Revista Teatrală Radio, 21 febr. 2017



CALL IT ART!
concept de Alexa Băcanu și Leta Popescu
regia: Leta Popescu
Data premierei: miercuri, 27 aprilie 2016

Teatrul intră în contemporaneitate la Naționalul clujean prin "Call it art!", piesa tinerelor Leta Popescu și Alexa Băcanu care supun, în fața publicului, arta contemporană unor tirade parodice deosebit de reușite, care demolează snobismul manifestărilor artistice actuale - a celor conceptuale și nu numai. În "Call it art!" totul este râs și parodie, voie bună și comedie! Chiar și actorii își parodiază rolurile de actori, se dezic de personajele lor și de ceea ce enunță ele, vor să se joace pe sine și în același timp intră fiecare în diverse măști scenice: colecționara care întârzie întotdeauna interpretează și artistul și detectiva și asistenta TV și enoriașul și fiecare actor intră pe rând în pielea mai multor personaje de care în același timp se distanțează declarativ. Piesa e un haos foarte coerent și bine orchestrat, format din mai multe secvențe scenice aparent rupte, dar în esență legate între ele, care discută arta sincronic și diacronic, din perspective diferite, care nu pun publicul pe gânduri, ci pe râs, pentru că ideile nu sunt sugerate, ci spuse direct, pe bune, cu exemple practice menite a amuza spectatorii. (...) Istorie ludică a artei contemporane, punere în discuție a statutului acesteia, parodie, satiră, comedie, teatru, teatru performativ, indiferent cum i-ai spune sau cum ai considera această reprezentație, ea e o reușită și un altceva teatral, e o delectare aparte pe care o recomand oricui vrea să râdă, timp de o oră și jumătate, sincer și frust, de artă, și, culmea, să mai și plece apoi de la teatru mai cultivat!

           
Florin Moldovan, La Teatrul Național Cluj se râde de arta contemporană cu gura până la urechi,
în Ziar de Cluj, 28 aprilie 2016

 


 

În final, suntem anunțați solemn: „Acesta nu a fost un performance, a fost teatru. Decizia este a dumneavoastră!" Sala plina izbucnește spontan în aplauze, actorii sunt chemați de mai multe ori „la rampă" și, parcă, nici lor nu le vine să creadă că le-a reușit tuturor o pertinentă și frumoasă reprezentație... cu „discuții despre arta contemporană". Binemeritat, pentru că au dovedit inventivitate artistică, o plăcere deosebită de a-și juca rolurile și ale schimba, ceea ce demostrează că textul i-a „implicat" sufletește și pe ei. Da, acesta e, cu adevărat, teatru!


Eugen Cojocaru, E teatru să vorbești despre arta de azi?!,

în Tribuna, nr.330, 1-15 iunie 2016
 


 

Ca „pete de culoare" binevenite în această ediţie de festival, aș menţiona savurosul demers umoristic la adresa modului cum este percepută arta modernă, cu titlul Call it art!, semnat de regizoarea și scenarista Leta Popescu, și spectacolul „de stradă" intitulat d'ECOurage , conceput și el de Andreea Gavriliu ca un atașant omagiu la adresa ludicului.


Ion Parhon, În căutarea autorului,
în Scrisul Românesc, nr.11(159), noiembrie 2016
 


 

Spectacolul este unul cu adevărat neconvențional (...): un fel de discuție pe alocuri „didactică și pedagogică", presărată cu mici scenete ahzlii, despre arta modernă și postmodernă. (...) Miriam Cuibus, Patricia Brad, Elena Ivanca, Miron Maxim și Bogdan Rădulescu fac minuni de comedie în scenete.


Nicolae Prelipceanu, Întâlnirile Internaționale ale Teatrului Național din Cluj...,

în Teatrul azi, nr.12/2016
 


 

Call it art! este un spectacol cu secvențe de teatru viu și atașant, bazat pe scenariul foarte documentat al Alexei Băcanu despre arta modernă, mâna regizorală proaspătă și viguroasă a Letei Popescu și dăruirea interpretativă a actorilor Miriam Cuibus, Patricia Brad, Elena Ivanca, Miron Maxim, Bogdan Rădulescu.

 

Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct. 2016
 



Oricât regret eu că nu m-am născut în anii 30, mă simt teribil de norocoasă în același timp că pot vedea spectacole precum Call it art, făcute de tineri artiști pentru deschiderea ochilor spectatorilor asupra unei perioade de tranziție prin care trece arta. Cred că unul dintre rolurile teatrului este să zguduie un pic din temelii niște șabloane și să ne facă să ne dorim să explorăm dincolo de ceea ce ne este dat să explorăm.

                                               
Judy Florescu, Call it art. Gînduri despre spectacol,
pe blogul Verbs describe us, 17 oct. 2016
 


 


Call It Art!
 nu este interactiv (deşi conţine un moment savuros de joc cu publicul, pus să ghicească între picturile unor copii şi cele aparţinând unor artişti contemporani), ironizând alegerea scenariului simulată în alte spectacole (...). E artă teatrală activă, deoarece spectacolul intenţionează să schimbe perspectiva publicului, să deplaseze preconcepţii, să zdruncine viziuni. Nu s-a luat în calcul, strict în formularea conceptului, diversitatea posibilă a publicului, spectacolul nu e pregătit pentru publicuri diferite de publicul-ţintă (ce nu agreează şi respinge arta contemporană pentru că nu o înţelege). În acelaşi timp, performance-ul e o mostră de devised theatre, în sensul că actorii contribuie la replicile de scenă.

Dana Țabrea, Call It Art!,
în Ziarul de Iași, 22 oct. 2016

 


 


„Call it art" („Numește-o artă" - trad. din engleză) problematizează într-o manieră comică și dezinvoltă arta conceptuală care apare la mijlocul anilor '60 ai secolului XX ca o revoltă împotriva formalismului și care pretinde că ideea sau concepția unei opere valorează mai mult decât forma sa finală. Spectacolul este construit în jurul unor scene independente una de alta care se învârt însă în jurul aceluiași subiect: arta contemporană.


Doina Stimpovschii, Arta astăzi: vulgar de scumpă, spectaculos de goală de conținut,
în moldNova, 14 sept. 2016

 



MOARTE ȘI REÎNCARNARE ÎNTR-UN COWBOY
de Rodrigo García
scenariu de Andrei Măjeri

regia şi scenografia: Andrei Măjeri
Data premierei: vineri, 19 februarie 2016

Pentru autor, textul funcţionează ca defulare, finalul fiind o eliberare, exprimată printr-un sentiment de iertare a tuturor oamenilor. Spectacolul însă e ca o încărcare la foc continuu ce nu explodează. Andrei Măjeri preia prin scenariu, regizoral şi scenografic subiectele şi obsesiile dramaturgului, dar la un nivel de suprafaţă, parodic, evitând registrul grav din subsidiar: joc actoricesc voit îngroşat, poezia transformată în replică, concretizarea ideilor şi a mesajului. Inserţiile de song duc montarea în sfera musicalului country hiperrealist, şi aici intervenind parodia, categoria estetică ce-l reprezintă cel mai pregnant pe regizor. Numai că, de această dată, se simte sarcasmul faţă de modurile de viaţă ilustrate de scenele care curg exemplar.

(...)Soluţiile regizorale dau în vileag multe dintre mijloacele teatrului postmodern, în legătură cu problematica care-l preocupă pe dramaturgul-regizor argentinian: jocul voit şarjat ("participă doar de dragul participării, fără să savurezi"), râsul forţat ("râdem în halul în care râdem, fiindcă nu suntem fericiţi"), suprapunerea replicilor într-un haos verbalizat ("cine zice că viaţa lui nu-i un adevărat dezastru, minte"), babilonia lingvistică ("condiţia umană", sintagmă rostită în diferite limbi ale mapamondului), devoalarea convenţiei teatrale (cele patru se demachiază cu şerveţele umede în final, după care intonează împreună ultimul song country, Stand by your Mand, Tammy Wynette, din care trebuie reţinut: "Sometimes it's hard to be a woman", mesajul regizorului suprapunându-se peste ideile dramaturgului).


Dana Țabrea, Moarte și reîncarnare într-un cowboy,
în Ziarul de Iași, 24 sept. 2016
 



Întregul spectacol seamănă cu o parodie, te poate induce în eroare că ar fi o parodie, pentru că cele patru actrițe joacă voit teatral, pentru că tușele sunt groase și nenaturale, dar el de fapt e o autentică punere în scenă a realităților acelora pe care cu toții le știm, toți le trăim și toți le mascăm în haine ipocrite țesute din iluzii și conveniențe sociale. (...)„Moarte și reîncarnare într-un cowboy” este o primăvară teatrală, e un semn că Teatrul Național Cluj își revine la viață și începe să trăiască în prezent, în 2016! (...) „Moarte și reîncarnare într-un cowboy” te mișcă frumos, chiar dacă scurt, dar, e genul de piesă la care îți dorești să te mai reîncarnezi de câteva ori în spectator, pentru ca să compensezi astfel moartea clipei teatrale.

Florin Moldovan, Porn is the new black la Teatrul Național Cluj!,

în Ziar de Cluj, 21 februarie 2016


 

În regia lui Andrei Măjeri, la Teatrul Național din Cluj, textul dens, inițial monologat, al dramaturgului spaniol - Moarte şi reîncarnare într-un cowboy - sereîncarnează în patru interprete ce şuetează dezinvolt pe orice temă, firește, într-un bar, jucând biliard, cu berea alături. (…) Reprezentația are un aer tineresc, degajă optimism în ansamblul ei, pare aproape un spectacol studențesc prin de nerv şi culoare grație minunatelor actrițe care nu obosesc să anime cu farmec personal mica scenăa Euphorionului. Ele nu individualizează caractere, nici nu s-a dorit  așa ceva, fiind mai mult voci degajate, relaxate, uniforme, ale unui torent de flecăreli feminine (și feministe!) prinse în vârtejul mărturisirilor de tot felul. Să diferențiezi jocul lor,contribuția adusă la reuşita spectacolului, ar fi nedrept. Simpla enunțare a numelor lor e o garanție a succesului de public: Irina Wintze, Elena Ivanca, Adriana Băilescu, Sânziana Tarța. De fapt, cu numele lor ar fi trebuit să încep, căci ele sunt emblemaacestui spectacol.

 

Adrian Țion, Frânturi de cotidian,
în Tribuna nr. 331, 16-30 iunie 2016 

 


 

O întâlnire așteptată cu legitimă nerăbdare a fost și aceea cu tânărul dramaturg spaniol Rodrigo Garcia, atât prin spectacolele cu Agamemnon, la doar câteva zile după ce el câștigase un Premiu special al juriului la Festivalul internaţional de teatru scurt de la Oradea, și cu Moarte şi reîncarnare într-un cowboy,amândouă textele fiind traduse de Luminiţa Voina Răuţ, prezentă și domnia sa la eveniment, împreună cu regizorul acestor producţii, tânărul și talentatul Andrei Măjeri, dar și prin dialogul invitaţilor cu autorul, moderat de regizorul Mihai Măniuţiu, anagerul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca. Spiritul vioi, provocator, nonconformist al dramaturgului, dezvăluit în mărturisirile sale și în cele două discursuri artistice primite favorabil de public, și-au aflat o „replică" plină de vervă în interpreţii Sorin Leoveanu,Miriam Cuibus și Sânziana Tarţa, la cel dintâi spectacol, sau în foarte energicul și energizantul „cowboy", unde regizorul a avut năstrușnicia și binevenita iniţiativă de a „descompune" și „reconstrui" monologul singurului personaj al piesei, întrupat acum de „patru fete cucuiete", în fapt minunatele actriţe Irina Wintze, Elena Ivanca, Sânziana Tarţa și Adriana Băilescu, ovaţionate în final de publicul de la „Euphorion".


Ion Parhon, În căutarea autorului,
în Scrisul Românesc, nr.11(159), noiembrie 2016
 



Măjeri reușește să personalizeze conștiincios piesele [Moarte și reîncarnare într-un cowboy, Agamemnon], le decupează și le reasamblează după forma dorită, în spectacole care nu pun pe fugă spectatorii conservatori, dar nici nu îi lasă să stea confortabil în scaune și să viseze. (...) Absurdul, delirul, cinismul, stilul de joc lipsit de emoții și ceva din atmosfera creată de decor au migrat de la Agamemnon
 

Irina Zlotea, Autorul de teatru,
în Teatrul azi, nr.12/2016



Dacă simți că ești iconoclast, novator și știi prețui deconstrucția, atunci te poți apropia de textele explozive ale lui Rodrigo Garcia. Regizorul-speranță Andrei Măjeri s-a încumetat cu succes. Structural, a simțit declicul estetic și - dornic să polemizeze artistic - a pus în scenă piesa Moarte și reîcarnare într-un cowboy la Teatrul Național din Cluj. (...)Andrei Măjeri și-a asumat proiectul până la multiplicarea monologului interior, metamorfozându-l în cvartet feminist al dezumanizării.  (...)Destăinuiri și supraviețuire în râs degradant. Un univers al răului cotidian, spre o descifrare  absolută, mai ales necesară. Ce vom face în fața dezastrului general? Histrionismul ne mai poate apăra? Andrei Măjeri nu lasă nuanțele la întâmplare.

                                   
Alexandru Jurcan, Chiar nimeni nu intră în viața noastră?,
în revista Tribuna, nr. 340, 1-15 nov. 2016

 


 

În repertoriul Naționalului există două spectacole pe textele sale, realizate, cum spuneam, în regia lui Andrei Măjeri, Agamemnon și Moarte și reîncarnare într-un cowboy. Incluse acum în festival, recomandate de un aer de prospețime cuceritoare, ambele s-au bucurat de un indubitabil succes de public și de aprecierea criticilor ca veritabile reușite, iar în fața oamenilor de teatru prezenți la întâlnirea cu domnia sa, Rodrigo García nu ezita să afirme că maniera de montare a acestor spectacole îl face să se revadă pe sine „cu clocotul tinereții".


Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct.2016

 


 

Montarea lui Andrei Măjeri - sunt sigur, una deloc generatoare de unanimităţi- are meritul de a nu păcătui prin cantonarea în vorbărie. Este vie. Regizorul este extrem de minuţios când vine vorba despre capitolele timp şi spaţiu. Ambele fiind bine gestionate. După o anume tranşă de text intervine câte o melodie country cântată live, solo sau în duet, de interpretele celor patru personaje- Irina Wintze (Kenny), Elena Ivanca (Willie), Sânziana Tarţa (Loretta), Adriana Băilescu (Dolly)- regizorul operând el însuşi o adecvată selecţie muzicală. Imaginea scenică are plasticitate, beneficiază de o teatralitate accentuată, însă nicidecum forţată. Pe alocuri, limbajul folosit nu este chiar foarte ortodox, însă şi aici Andrei Măjeri face dovada unui remarcabil simţ al măsurii. Care se vede şi în lucrul cu cele patru actriţe. Un fapt deloc de nebăgat în seamă.


Mircea Morariu, Jurnalul premierelor clujene,
pe Adevărul.ro, 13 oct. 2016

și în Teatrul azi, nr.12/2016, sub titlul Consecvență



Cu așteptările sfâșiate (...) încerc totuși să livrez spectatorului o idee de ansamblu asupra spectacolului, o etichetă care sper să nu minimalizeze ce-am văzut în sală: o mostră a talentului regizoral (în ascensiune) al lui Andrei Măjeri, un musical jucat și cântat de patru actrițe, una mai bună decât cealaltă - chit că n-au încercat deloc să se concureze. (...) Moarte și reîncarnare... chiar e un spectacol lejer, pe care cele patru actrițe l-au pus la punct într-un timp destul de scurt.

Andrei Măjeri la TN Cluj,
în Teatrul românesc, 23 martie 2017