Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

AGAMEMNON
de Rodrigo García
regia: Andrei Măjeri
Data premierei: miercuri, 16 septembrie 2015

Poemul subversiv al lui Rodrigo García este transpus scenic de Andrei Măjeri cu mijloacele teatrului absurd, fără a exclude teatralitatea, explorând dramaticul şi dramatismul la nivel de convenţie (nu întâmplător, la începutul şi finalul montării se reia melodia Puro teatro), chiar expunând teatralul la vedere (improvizaţia coregrafică dirijată de la început introduce conceptul de teatru ca iluzie în permanenţă demascată). În acelaşi timp, efervescenţa transpunerii scenice duce esteticul într-o zonă a teatrului militant. Anarhismul lui García se regăseşte, însă poeticul se dizolvă în burlesc sau în tăceri semnificative. Fără a fi un poem anarhist, spectacolul reuşeşte să surprindă naşterea tragediei domestice, printr-o dublă ridiculizare a apolinicului (WC-ul aurit) şi a dionisiacului (voluptatea trucată), şi moartea speranţei (sunetul de raid aerian din main track) (...)Scenariul, revăzut de Măjeri, aspiră la o cursivitate care la García rămânea în stadiul de fragmentaritate suspendată postmodern.
 

Dana Țabrea, Agamemnon (Nașterea tragediei, moartea speranței),

în Ziarul de Iași din 30.07.2016

 



Rodrigo Garcia îşi montează spectacolele şi îşi scrie textele pe măsura lucrului la scenă, ceea ce face dificilă apropierea altui regizor de aceste piese. Andrei Măjeri glisează dinspre grotesc spre poezia tragică a personajelor aflate într-o situaţie fără ieşire. Violenţa domestică compensată de inutile recompense materiale, lipsa sentimentelor autentice mascată de mimarea fericirii se năruie Undeva, între Tragedie şi Speranţă. Metaforic şi concret, copilul se umflă  sub presiunea consumului bulimic, o boală de esenţă tragică a cărei vindecare o poate oferi doar speranţa. (...)

Sorin Leoveanu, Miriam Cuibus şi Sânziana Tarţa sunt cei trei versatili protagonişti ai acestui dificil spectacol, în care glisează de la mască grotescă la sinceritate maliţioasă. O distribuţie omogenă, credibilă, relaxată şi serioasă în acelaşi timp, pe măsura  temei spectacolului.

Dacă tragedia se planifică în lumea industrializată, unde trebuie să mergem să căutăm speranţa? - e întrebarea deschisă a textului lui Garcia. În căutarea răspunsului familia trimite imaginare cărţi poştale politicienilor vremii, semnate cu numele eroilor greci Agamemnon, Ifigenia, Clitemnestra, ... Războiul troian continuă.

                                              
  Oana Cristea Grigorescu, Bulimia, o boală tragică,
pe Radio România Cluj, 17 sept. 2015

 



Meritul indiscutabil al regizorului An­drei Măjeri e de a fi mutat accentul de pe text - nu foarte pretențios - pe o eloc­ventă gestualitate scenică. O gestualitate pe măsura noii noastre retorici corporale, rezultat al unui intens consum mediatic: hip-hop, dance-pop, arte marțiale, wes­tern, fitness, tango. Cu alte cuvinte, con­su­mismul a invadat și registrul mișcărilor noastre.

 

Cătălin Bogdan, Gastrosofia sinelui,
în Revista 22, din 5.01.2016




Măjeri reușește să personalizeze conștiincios piesele [Moarte și reîncarnare într-un cowboy, Agamemnon], le decupează și le reasamblează după forma dorită, în spectacole care nu pun pe fugă spectatorii conservatori, dar nici nu îi lasă să stea confortabil în scaune și să viseze. [În Agamemnon] regizorul urmărește voluptatea și absurditatea societății de consum și propune un spectacol în care artificialul are un rol principal (de la spațiu și costume, la interpretare). 
 

Irina Zlotea, Autorul de teatru,
în Teatrul azi, nr.12/2016



Autor de literatură dramatică, regizor de teatru şi film, argentinianul Rodrigo Garcia face parte din ceea ce se numeşte les écrivains de plateaux. Dramaturgi care lucrează în echipă cu ceilalţi participanţi la naşterea spectacolului, care scriu replicile în colaborare cu actorii, cu regizorul care a cam început el însuşi să dispară, funcţiile sale fiind preluate, democratizate, „colectivizate". Foarte adesea replicile ajung să fie jocuri, aglutinări de cuvinte în care nu instituirea sensului e prima preocupare. Tocmai fiindcă piesele astfel zămislite vorbesc despre pierderea sensului, a oricărui sens în lumea de azi. O lume ai cărei cetăţeni sunt mai degrabă clovni decât oameni. Sunt lucruri pe care le-a înţeles foarte bine şi le-a transpus la fel de bine tânărul regizor Andrei Măjeri în spectacolul său de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. Un spectacol despre falşi oameni şi falşi trăitori într-o lume în care singurele certitudini sunt supermarketul şi hipermarketul, restaurantele KFC şi Mc' Donalds, cumpăratul în exces şi alergatul spre nicăieri la fel de excesiv.


Mircea Morariu, Dar Agamemnon?,
pe adevărul.ro, 21 ian.2016

și Teatrul azi nr.3-4/2016
 


 

Viața familiei care merge la cumpărături e șablonizată în cele mai neînsemnate aspecte ale ei. Consumismul excesiv e înfierat fără milă. De cele mai multe ori cu dublu efect: comic și grav. Dovadă că termenul Tragedie înscris pe un stâlp nu e aruncat la întâmplare. „Tragedia apare acolo unde sunt banii", concluzionează amar, la un moment dat, Mama.

 

                                                Adrian Țion, Întâlnirile de la Cluj: trei autori,
în revista Tribuna, nr.340, 1-15 nov. 2016

 


 

În repertoriul Naționalului există două spectacole pe textele sale, realizate, cum spuneam, în regia lui Andrei Măjeri, Agamemnon și Moarte și reîncarnare într-un cowboy. Incluse acum în festival, recomandate de un aer de prospețime cuceritoare, ambele s-au bucurat de un indubitabil succes de public și de aprecierea criticilor ca veritabile reușite, iar în fața oamenilor de teatru prezenți la întâlnirea cu domnia sa, Rodrigo García nu ezita să afirme că maniera de montare a acestor spectacole îl face să se revadă pe sine „cu clocotul tinereții".

 

Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct.2016

 



UbuZdup!
adaptare de Gábor Tompa, după Ubu înlănțuit și alte texte de Alfred Jarry
regia: Gábor Tompa
Data premierei: marţi, 9 iunie 2015

Cuplul Dom' Ubu şi Madam Ubu, Marian Râlea - Anca Hanu,  ating bogăţia subtilităţii textului lui Jarry, urmează căile teatralităţii acestei poveşti în care cuvântul e instrumentul artei actorului: E un text cât se poate de bogat, în care de puţine ori  aceleaşi cuvinte se repetă şi  atunci trebuie să le dai o valoare mai importantă decât este scris, pentru că aduci cuvântul pe scenă. ( actorul Marian Râlea)


Oana Cristea Grigorescu, Genomul tiraniei,
Radio România Cluj, 10 iunie 2015

 

 

Precursor al suprarealismului şi al teatrului absurdului, Jarry nu se lasă citit şi interpretat în mod simplist. Insolitul textului şi suculenţa limbajului pot conduce la variante scenice în care vulgaritatea personajului să se transmită întregului spectacol (să notăm, între altele, că unii eroii ai piesei se numesc Pişănţap, marchiz de Brizăbrează, Pişăblând, marchiz de Iarbădeasă, lordul Byvolus etc).  Tompa Gábor a fost conştient de acest risc şi a gândit montarea ca un grandios spectacol popular, unde trivialităţile, nefiind rostite  grosier,  nu mai sunt supărătoare. În aceste condiţii, alerta mişcare scenică, comportamentul tranşant al personajelor, rostirea abrupt/sacadată a replicilor, costumele viu colorate mi-au dat adesea senzaţia că asist la una dintre variantele celebrului teatru de păpuşi de la târguri şi iarmaroace cu Vasilache şi Mărioara, în varianta Dom' şi Madam Ubu.

Rezultatul este un spectacol sălbatic, adesea bizar, plin de nelinişti, de un comic tragic şi un dramatism apăsător. Scenografia inspirată a Carmencitei Brojboiu potenţează expresiv aceste trăsături. Pereţii glisabili ai scenei, de o culoare mohorâtă şi maculaţi de mâzgăleli naive, cu fel de fel de trape, uşi şi ferestre care animă şi ritmează reprezentaţia (coregrafia Vava Ştefănescu), sugerează acel univers concentraţionar generat de practicile dictatoriale ale eroului. (...)

UbuZdup, în viziunea regizorală a lui Tompa Gábor pe scena Teatrului Naţional din Cluj, este de o tulburătoare actualitate, amplificându-şi sensurile într-o paradigmă a puterii confiscate, sub atenta privire a mereu înnoitelor „garnituri" de politicieni. Sau, cum ar spune Dom' Ubu: Libertatea e când cel ce comandă execută doar el. Libertatea e când te insubordonezi la cel mai înalt nivel.

                                   
Radu Constantinescu, UbuZdup! - variațiuni pe tema DNA,
în Ziarul de duminică, 1 octombrie 2015

 

 

Lumea grotesc-absurdă a ridicolului Ubu, imaginat de Alfred Jarry pe la 1900, tinde să se reverse din nou peste noi, din realitatea imediată pe scenă şi invers, prilej de a recompune simptomatologia personajului în felii de viaţă servite la cald. Propunerea vine din partea lui Gábor Tompa, mereu interesat să ia pulsul evenimentelor sau să le augmenteze artistic. (...) Ubu roi e prototipul din care se desprind celelalte scrieri ale lui Jarry, gravitând sub formă de sateliţi în jurul uriaşei planete Ubu, transformată de regizori, de-a lungul timpului, în rampă de lansare pentru astronauţii absurdului. Fără îndoială că regizorul Gábor Tompa este unul dintre aceştia. Escalele lui pe piste similare (Ionesco, Beckett) şi-au dovedit eficienţa. El a croşetat cu sârg, inspirat, constructiv şi de data aceasta, replici din Ubu enchaîné sau din Ubu sur la butte avansând şi adăugând pe linia înscenărilor comice secvenţe noi din "istoria" personajului. Secvenţe credibile, în spiritul lui Jarry. Pe toate le-a reunit sub titlul UbuZdup! într-un spectacol unitar şi complementar totodată. Sugestiv titlu întrucât aflăm că megalomanul, tiranul şi gurmandul Domn Ubu e trimis la zdup. Nicio legătură cu megalomanii, tiranii şi gurmanzii din viaţa politică de azi trimişi la zdup, doar atât că oglinda în care ei se admiră e atât de reală! De altfel, pentru ei, ca şi pentru Ubu, puşcăria e o altă sinecură. Intrările şi ieşirile din puşcărie ale lui Ubu şi ale madamei sale sunt atât de dese încât par decupate din telejurnalele noastre. Prometeu rău înlănţuit al lui Gide uzează de un ludic sublim. Ubu ferecat (Ubu la zdup) e mai vorace decât în libertate, exhibându-şi nestingherit poftele în limitele aceluiaşi ludic, pregătit ca deriziune fără limite.


Adrian Țion, Ubu resuscitat - UbuZdup!,
Agenda LiterNet.ro, 25.10.2015


 

Fără doar și poate, Ubuzdup, spectacolul montat de Tompa Gábor la Teatrul Național din Cluj, văzut de mine nu „acasă", adică la Cluj, cum se întâmplă de obicei, ci la București, este ceea ce se cheamă un spectacol bun (...) fiindcă nu avea cum să fie altfel. În primul rând, pentru că se bazează pe textele unuia dintre cei mai mari autori de literatură dramatică ai lumii: Alfred Jarry. (...) nu avea vum să nu fie un spectacol bun și pentru că îi are în distribuție pe doi mari actori. În primul rând, pe magistralul, pe copleșitorul Marian Râlea . Semnatarul unui portret cu totul original al personajului. (...) Tompa Gábor este regizorul ideal pentru un spectacol pe texte din Alfred Jarry. Scriitor suprarealist, de un suprarealism special, mare și de necontestat precursor al teatrului absurdului. Un gen, un fel de literatură dramatică și de spectacol în care Tompa Gábor este un expert aproape fără rival.


Mircea Morariu, Oare de ce nu e perfect?,
în Teatrul azi nr.1-2/2016


EMIGRANȚII
de Sławomir Mrożek
regia: Tudor Lucanu
Data premierei: vineri, 5 iunie 2015

La mai bine de 40 de ani de la premiera absolută, Emigranţii îşi conservă şi actualitatea, şi interesul. O certifică spectacolul bun, de factură realistă, montat în spaţiul ideal al Studioului Art Club de la Teatrul Naţional din Cluj de regizorul Tudor Lucanu, în scenografia lui Cristian Rusu. Camera pe care o împart protagoniştii piesei se află la subsolul unei clădiri cu mulţi chiriaşi. Unul mai zgomotos decât celălalt. E împânzită de ţevi prin care curg de toate. Doar apa curge capricios, iar pe neaşteptate se mai stinge şi lumina. Din cauza unor defecţiuni ce apar şi ele pe nepusă masă. Complet indiferente la detaliul că Emigranţii prezintă clipe şi ore de viaţă din noaptea Anului Nou. Un An Nou ce trece aproape pe neobservate şi nu le aduce nimic nou celor doi protagonişti. Doar vorbe şi descărcări verbale gratuite şi fără consecinţe. Motiv pentru care unul adoarme pe neaşteptate, iar celălalt rosteşte pe mai departe tirade până ce se pregăteşte şi el de culcare. (...) Spectacolul clujean nu e unul mare. Evită încatenarea în politic. Poate pentru că emigrarea din motive politice, cel puţin în Europa, nu mai e de actualitate Dar e dens şi profesionist, riguros proiectat şi bine jucat. Însuşiri ce se cuvin apreciate ca atare

 

                                           Mircea Morariu, Emigranții în noaptea Anului Nou,
în adevărul.ro, 4 august 2015

 

 

Montarea e una de factură clasică, realistă (de la stil de joc și rostire, pînă la detalii de scenografie și costum) și mizează totul pe înfruntarea dintre cei doi protagoniști.


Liviu Ornea, Impresii din FNT 2015,
în Observatorul cultural nr.563 (797) 5-11 noiembrie 2015

 

 

Doi bărbaţi anonimi, unul manierat şi altul necioplit, o cameră insalubră din subsolul unei clădiri, în care lumina nu intră niciodată, şi un singur vis - al reuşitei într-o societate mai bună - sunt elementele principale ale spectacolului "Emigranţii" de Sławomir Mrożek, în regia lui Tudor Lucanu.

O producţie a Teatrul Naţional Cluj-Napoca, cu Matei Rotaru şi Tudor Lucanu în distribuţie, "Emigranţii" este spectacolul a două singurătăţi care încearcă să înţeleagă de ce au ajuns să trăiască "un prezent falsificat", care nu poate să ducă decât la un "viitor bolnav", după cum spune în timpul spectacolului unul dintre protagonişti.


Mădălina Cerban, FNT 2015: „Emigranții" au ajuns la București, într-un spectacol despre sclavia propriilor visuri,
Mediafax, 25 oct. 2015


 

Este evident, prin urmare, că un spectacol ca acesta are o valoroasă încărcătură politică, mai ales pentru că nu este construit cu totul în afara contextului în care a fost scrisă piesa lui Mrożek. Din perspectiva unor marginalizați ai istoriei recente, spectatorii români pot descifra semnificația reală a poveștii celor doi colegi de apartament. În definitive, aceștia din urmă își impart biografiile cu milioane de emigrant care, metaphoric vorbind, trebuie să savureze mâncarea de câini ca pe un privilegiu al civilizației occidentale.


Alexandra Dima, Despre festinul cu mâncare de câini,
în Steaua nr.7-8/2015