Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

CALL IT ART!
concept de Alexa Băcanu și Leta Popescu
regia: Leta Popescu
Data premierei: miercuri, 27 aprilie 2016

Teatrul intră în contemporaneitate la Naționalul clujean prin "Call it art!", piesa tinerelor Leta Popescu și Alexa Băcanu care supun, în fața publicului, arta contemporană unor tirade parodice deosebit de reușite, care demolează snobismul manifestărilor artistice actuale - a celor conceptuale și nu numai. În "Call it art!" totul este râs și parodie, voie bună și comedie! Chiar și actorii își parodiază rolurile de actori, se dezic de personajele lor și de ceea ce enunță ele, vor să se joace pe sine și în același timp intră fiecare în diverse măști scenice: colecționara care întârzie întotdeauna interpretează și artistul și detectiva și asistenta TV și enoriașul și fiecare actor intră pe rând în pielea mai multor personaje de care în același timp se distanțează declarativ. Piesa e un haos foarte coerent și bine orchestrat, format din mai multe secvențe scenice aparent rupte, dar în esență legate între ele, care discută arta sincronic și diacronic, din perspective diferite, care nu pun publicul pe gânduri, ci pe râs, pentru că ideile nu sunt sugerate, ci spuse direct, pe bune, cu exemple practice menite a amuza spectatorii. (...) Istorie ludică a artei contemporane, punere în discuție a statutului acesteia, parodie, satiră, comedie, teatru, teatru performativ, indiferent cum i-ai spune sau cum ai considera această reprezentație, ea e o reușită și un altceva teatral, e o delectare aparte pe care o recomand oricui vrea să râdă, timp de o oră și jumătate, sincer și frust, de artă, și, culmea, să mai și plece apoi de la teatru mai cultivat!

           
Florin Moldovan, La Teatrul Național Cluj se râde de arta contemporană cu gura până la urechi,
în Ziar de Cluj, 28 aprilie 2016

 


 

În final, suntem anunțați solemn: „Acesta nu a fost un performance, a fost teatru. Decizia este a dumneavoastră!" Sala plina izbucnește spontan în aplauze, actorii sunt chemați de mai multe ori „la rampă" și, parcă, nici lor nu le vine să creadă că le-a reușit tuturor o pertinentă și frumoasă reprezentație... cu „discuții despre arta contemporană". Binemeritat, pentru că au dovedit inventivitate artistică, o plăcere deosebită de a-și juca rolurile și ale schimba, ceea ce demostrează că textul i-a „implicat" sufletește și pe ei. Da, acesta e, cu adevărat, teatru!


Eugen Cojocaru, E teatru să vorbești despre arta de azi?!,

în Tribuna, nr.330, 1-15 iunie 2016
 


 

Ca „pete de culoare" binevenite în această ediţie de festival, aș menţiona savurosul demers umoristic la adresa modului cum este percepută arta modernă, cu titlul Call it art!, semnat de regizoarea și scenarista Leta Popescu, și spectacolul „de stradă" intitulat d'ECOurage , conceput și el de Andreea Gavriliu ca un atașant omagiu la adresa ludicului.


Ion Parhon, În căutarea autorului,
în Scrisul Românesc, nr.11(159), noiembrie 2016
 


 

Spectacolul este unul cu adevărat neconvențional (...): un fel de discuție pe alocuri „didactică și pedagogică", presărată cu mici scenete ahzlii, despre arta modernă și postmodernă. (...) Miriam Cuibus, Patricia Brad, Elena Ivanca, Miron Maxim și Bogdan Rădulescu fac minuni de comedie în scenete.


Nicolae Prelipceanu, Întâlnirile Internaționale ale Teatrului Național din Cluj...,

în Teatrul azi, nr.12/2016
 


 

Call it art! este un spectacol cu secvențe de teatru viu și atașant, bazat pe scenariul foarte documentat al Alexei Băcanu despre arta modernă, mâna regizorală proaspătă și viguroasă a Letei Popescu și dăruirea interpretativă a actorilor Miriam Cuibus, Patricia Brad, Elena Ivanca, Miron Maxim, Bogdan Rădulescu.

 

Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct. 2016
 



Oricât regret eu că nu m-am născut în anii 30, mă simt teribil de norocoasă în același timp că pot vedea spectacole precum Call it art, făcute de tineri artiști pentru deschiderea ochilor spectatorilor asupra unei perioade de tranziție prin care trece arta. Cred că unul dintre rolurile teatrului este să zguduie un pic din temelii niște șabloane și să ne facă să ne dorim să explorăm dincolo de ceea ce ne este dat să explorăm.

                                               
Judy Florescu, Call it art. Gînduri despre spectacol,
pe blogul Verbs describe us, 17 oct. 2016
 


 


Call It Art!
 nu este interactiv (deşi conţine un moment savuros de joc cu publicul, pus să ghicească între picturile unor copii şi cele aparţinând unor artişti contemporani), ironizând alegerea scenariului simulată în alte spectacole (...). E artă teatrală activă, deoarece spectacolul intenţionează să schimbe perspectiva publicului, să deplaseze preconcepţii, să zdruncine viziuni. Nu s-a luat în calcul, strict în formularea conceptului, diversitatea posibilă a publicului, spectacolul nu e pregătit pentru publicuri diferite de publicul-ţintă (ce nu agreează şi respinge arta contemporană pentru că nu o înţelege). În acelaşi timp, performance-ul e o mostră de devised theatre, în sensul că actorii contribuie la replicile de scenă.

Dana Țabrea, Call It Art!,
în Ziarul de Iași, 22 oct. 2016

 


 


„Call it art" („Numește-o artă" - trad. din engleză) problematizează într-o manieră comică și dezinvoltă arta conceptuală care apare la mijlocul anilor '60 ai secolului XX ca o revoltă împotriva formalismului și care pretinde că ideea sau concepția unei opere valorează mai mult decât forma sa finală. Spectacolul este construit în jurul unor scene independente una de alta care se învârt însă în jurul aceluiași subiect: arta contemporană.


Doina Stimpovschii, Arta astăzi: vulgar de scumpă, spectaculos de goală de conținut,
în moldNova, 14 sept. 2016

 



MOARTE ȘI REÎNCARNARE ÎNTR-UN COWBOY
de Rodrigo García
scenariu de Andrei Măjeri

regia şi scenografia: Andrei Măjeri
Data premierei: vineri, 19 februarie 2016

Pentru autor, textul funcţionează ca defulare, finalul fiind o eliberare, exprimată printr-un sentiment de iertare a tuturor oamenilor. Spectacolul însă e ca o încărcare la foc continuu ce nu explodează. Andrei Măjeri preia prin scenariu, regizoral şi scenografic subiectele şi obsesiile dramaturgului, dar la un nivel de suprafaţă, parodic, evitând registrul grav din subsidiar: joc actoricesc voit îngroşat, poezia transformată în replică, concretizarea ideilor şi a mesajului. Inserţiile de song duc montarea în sfera musicalului country hiperrealist, şi aici intervenind parodia, categoria estetică ce-l reprezintă cel mai pregnant pe regizor. Numai că, de această dată, se simte sarcasmul faţă de modurile de viaţă ilustrate de scenele care curg exemplar.

(...)Soluţiile regizorale dau în vileag multe dintre mijloacele teatrului postmodern, în legătură cu problematica care-l preocupă pe dramaturgul-regizor argentinian: jocul voit şarjat ("participă doar de dragul participării, fără să savurezi"), râsul forţat ("râdem în halul în care râdem, fiindcă nu suntem fericiţi"), suprapunerea replicilor într-un haos verbalizat ("cine zice că viaţa lui nu-i un adevărat dezastru, minte"), babilonia lingvistică ("condiţia umană", sintagmă rostită în diferite limbi ale mapamondului), devoalarea convenţiei teatrale (cele patru se demachiază cu şerveţele umede în final, după care intonează împreună ultimul song country, Stand by your Mand, Tammy Wynette, din care trebuie reţinut: "Sometimes it's hard to be a woman", mesajul regizorului suprapunându-se peste ideile dramaturgului).


Dana Țabrea, Moarte și reîncarnare într-un cowboy,
în Ziarul de Iași, 24 sept. 2016
 



Întregul spectacol seamănă cu o parodie, te poate induce în eroare că ar fi o parodie, pentru că cele patru actrițe joacă voit teatral, pentru că tușele sunt groase și nenaturale, dar el de fapt e o autentică punere în scenă a realităților acelora pe care cu toții le știm, toți le trăim și toți le mascăm în haine ipocrite țesute din iluzii și conveniențe sociale. (...)„Moarte și reîncarnare într-un cowboy” este o primăvară teatrală, e un semn că Teatrul Național Cluj își revine la viață și începe să trăiască în prezent, în 2016! (...) „Moarte și reîncarnare într-un cowboy” te mișcă frumos, chiar dacă scurt, dar, e genul de piesă la care îți dorești să te mai reîncarnezi de câteva ori în spectator, pentru ca să compensezi astfel moartea clipei teatrale.

Florin Moldovan, Porn is the new black la Teatrul Național Cluj!,

în Ziar de Cluj, 21 februarie 2016


 

În regia lui Andrei Măjeri, la Teatrul Național din Cluj, textul dens, inițial monologat, al dramaturgului spaniol - Moarte şi reîncarnare într-un cowboy - sereîncarnează în patru interprete ce şuetează dezinvolt pe orice temă, firește, într-un bar, jucând biliard, cu berea alături. (…) Reprezentația are un aer tineresc, degajă optimism în ansamblul ei, pare aproape un spectacol studențesc prin de nerv şi culoare grație minunatelor actrițe care nu obosesc să anime cu farmec personal mica scenăa Euphorionului. Ele nu individualizează caractere, nici nu s-a dorit  așa ceva, fiind mai mult voci degajate, relaxate, uniforme, ale unui torent de flecăreli feminine (și feministe!) prinse în vârtejul mărturisirilor de tot felul. Să diferențiezi jocul lor,contribuția adusă la reuşita spectacolului, ar fi nedrept. Simpla enunțare a numelor lor e o garanție a succesului de public: Irina Wintze, Elena Ivanca, Adriana Băilescu, Sânziana Tarța. De fapt, cu numele lor ar fi trebuit să încep, căci ele sunt emblemaacestui spectacol.

 

Adrian Țion, Frânturi de cotidian,
în Tribuna nr. 331, 16-30 iunie 2016 

 


 

O întâlnire așteptată cu legitimă nerăbdare a fost și aceea cu tânărul dramaturg spaniol Rodrigo Garcia, atât prin spectacolele cu Agamemnon, la doar câteva zile după ce el câștigase un Premiu special al juriului la Festivalul internaţional de teatru scurt de la Oradea, și cu Moarte şi reîncarnare într-un cowboy,amândouă textele fiind traduse de Luminiţa Voina Răuţ, prezentă și domnia sa la eveniment, împreună cu regizorul acestor producţii, tânărul și talentatul Andrei Măjeri, dar și prin dialogul invitaţilor cu autorul, moderat de regizorul Mihai Măniuţiu, anagerul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca. Spiritul vioi, provocator, nonconformist al dramaturgului, dezvăluit în mărturisirile sale și în cele două discursuri artistice primite favorabil de public, și-au aflat o „replică" plină de vervă în interpreţii Sorin Leoveanu,Miriam Cuibus și Sânziana Tarţa, la cel dintâi spectacol, sau în foarte energicul și energizantul „cowboy", unde regizorul a avut năstrușnicia și binevenita iniţiativă de a „descompune" și „reconstrui" monologul singurului personaj al piesei, întrupat acum de „patru fete cucuiete", în fapt minunatele actriţe Irina Wintze, Elena Ivanca, Sânziana Tarţa și Adriana Băilescu, ovaţionate în final de publicul de la „Euphorion".


Ion Parhon, În căutarea autorului,
în Scrisul Românesc, nr.11(159), noiembrie 2016
 



Măjeri reușește să personalizeze conștiincios piesele [Moarte și reîncarnare într-un cowboy, Agamemnon], le decupează și le reasamblează după forma dorită, în spectacole care nu pun pe fugă spectatorii conservatori, dar nici nu îi lasă să stea confortabil în scaune și să viseze. (...) Absurdul, delirul, cinismul, stilul de joc lipsit de emoții și ceva din atmosfera creată de decor au migrat de la Agamemnon
 

Irina Zlotea, Autorul de teatru,
în Teatrul azi, nr.12/2016



Dacă simți că ești iconoclast, novator și știi prețui deconstrucția, atunci te poți apropia de textele explozive ale lui Rodrigo Garcia. Regizorul-speranță Andrei Măjeri s-a încumetat cu succes. Structural, a simțit declicul estetic și - dornic să polemizeze artistic - a pus în scenă piesa Moarte și reîcarnare într-un cowboy la Teatrul Național din Cluj. (...)Andrei Măjeri și-a asumat proiectul până la multiplicarea monologului interior, metamorfozându-l în cvartet feminist al dezumanizării.  (...)Destăinuiri și supraviețuire în râs degradant. Un univers al răului cotidian, spre o descifrare  absolută, mai ales necesară. Ce vom face în fața dezastrului general? Histrionismul ne mai poate apăra? Andrei Măjeri nu lasă nuanțele la întâmplare.

                                   
Alexandru Jurcan, Chiar nimeni nu intră în viața noastră?,
în revista Tribuna, nr. 340, 1-15 nov. 2016

 


 

În repertoriul Naționalului există două spectacole pe textele sale, realizate, cum spuneam, în regia lui Andrei Măjeri, Agamemnon și Moarte și reîncarnare într-un cowboy. Incluse acum în festival, recomandate de un aer de prospețime cuceritoare, ambele s-au bucurat de un indubitabil succes de public și de aprecierea criticilor ca veritabile reușite, iar în fața oamenilor de teatru prezenți la întâlnirea cu domnia sa, Rodrigo García nu ezita să afirme că maniera de montare a acestor spectacole îl face să se revadă pe sine „cu clocotul tinereții".


Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct.2016

 


 

Montarea lui Andrei Măjeri - sunt sigur, una deloc generatoare de unanimităţi- are meritul de a nu păcătui prin cantonarea în vorbărie. Este vie. Regizorul este extrem de minuţios când vine vorba despre capitolele timp şi spaţiu. Ambele fiind bine gestionate. După o anume tranşă de text intervine câte o melodie country cântată live, solo sau în duet, de interpretele celor patru personaje- Irina Wintze (Kenny), Elena Ivanca (Willie), Sânziana Tarţa (Loretta), Adriana Băilescu (Dolly)- regizorul operând el însuşi o adecvată selecţie muzicală. Imaginea scenică are plasticitate, beneficiază de o teatralitate accentuată, însă nicidecum forţată. Pe alocuri, limbajul folosit nu este chiar foarte ortodox, însă şi aici Andrei Măjeri face dovada unui remarcabil simţ al măsurii. Care se vede şi în lucrul cu cele patru actriţe. Un fapt deloc de nebăgat în seamă.


Mircea Morariu, Jurnalul premierelor clujene,
pe Adevărul.ro, 13 oct. 2016

și în Teatrul azi, nr.12/2016, sub titlul Consecvență



Cu așteptările sfâșiate (...) încerc totuși să livrez spectatorului o idee de ansamblu asupra spectacolului, o etichetă care sper să nu minimalizeze ce-am văzut în sală: o mostră a talentului regizoral (în ascensiune) al lui Andrei Măjeri, un musical jucat și cântat de patru actrițe, una mai bună decât cealaltă - chit că n-au încercat deloc să se concureze. (...) Moarte și reîncarnare... chiar e un spectacol lejer, pe care cele patru actrițe l-au pus la punct într-un timp destul de scurt.

Andrei Măjeri la TN Cluj,
în Teatrul românesc, 23 martie 2017


TZARA ARDE ȘI DADA SE PIAPTĂNĂ (Fantoma de la Elsinore)
de Ion Pop, Ștefana și Ioan Pop-Curșeu
regia: Ştefana Pop-Curşeu
Data premierei: marţi, 9 februarie 2016

(…) Spectacolul este (…) unul necesar cultural. Un spectacol de echipă, un proiect cultural făcut cu dragoste și cu entuziasm. Acest lucru l-am apreciat în primul rând, și pentru aceasta le mulțumesc tuturor celor implicate. Cum vedem foarte bine, țara – și de ce nu? – țările încep să ia foc, să ardă chiar, dar oamenii inteligenți nu se… piaptănă (cab abele), ci fac ce știu ei mai bine: citesc, scriu și joacă…

Elisabeta Pop, Spectacol de echipă,

în Teatrul azi 4-8-9/2016

 


 

Nebunie, frondă, cabaret Voltaire şi charleston cu măşti africane, trei judecători transformaţi în trei anarhişti, dada şi pateul de carne umană, războiul sfidat de câţiva artişti eliberaţi de orice morală, tinereţe fără frontiere, viaţă ca un şir de insulte adresate tuturor, jocul duplicitar cu utopia comunistă, poezia din cuvinte aruncate-n văzduh, muza întâmplătoare, miza fărâmiţată, gloria răsturnată-n tristeţe, Tzara catoblepas veninos, acel dram de prezenţă-absenţă al celui ce acţionează de dragul acţiunii pure, l’éternel retour maniacal, emblematic, sfârşit fără final, dada rădăcină fără scop, degringoladă la purtător, văzduh caritabil al profeţiilor, fantoşe interşanjabile dintr-o iubire pierdută pe drum, tot ce nu e acolo unde totul poate fi, e un regret în drama aceasta a mişcărilor ce nu-şi propun decât să stârnească viitoarele gesturi ale constructorilor, e şi drama judecătorilor ce condamnă acele lucruri condamnabile pe care le-au încercat şi ei cândva şi pe care le-au uitat, e intrarea în neant pe sub poarta sărutului, e gustul de farsă al oricărei vieţi „povestită de-o străină gură”. Aceasta ar fi stenograma emoţională transcrisă după vizionarea spectacolului „Tzara arde şi dada se piaptănă” al Teatrului Naţional din Cluj (…) Ca o bucată de meteorit pătrunsă prin efracţie în sală, pulsând şi scăpărând acolo printre spectatori. Meteoritul, cum se ştie, este un conglomerat de materii care au fuzionat în condiţii speciale. Asemeni lui, acest spectacol este rodul unei inspiraţii colective, se simte concepţia afină care leagă actorii de regizor, de scenograf şi costumier, de autorul scenariului, de cel ce a mixat imaginile cinematografice, spiritul de „happening” îi animă pe toţi, profesionalismul se joacă d-a intuiţia genuină, tresăririle de umor, burlesc, groază, stupoare se întrepătrund făcând sensibilă ideea viscerală de neconformism a tinerilor zurbagii ce-au inventat un curent atât de paradoxal încât traduce shakespeariana întrebare „A fi sau a nu fi” prin infantila repetiţie DaDa.


Constantin Abăluță, Un eseu sincretic,
în România literară, nr.37-38/26aug.2016

 


 

Nu aş vrea să se înţeleagă din cele spuse până acum că suntem invitaţi la o doctă, dar plictisitoare dizertaţie consacrată dadaismului. Nici vorbă de aşa ceva! Conceptele teoretice ale curentului sunt ilustrate scenic prin soluţii dintre cele mai diverse. Iar aici, fantezia regizoarei Ştefana Pop-Curşeu şi a colaboratorilor săi se dovedeşte fără limite... Spectacolul este o perpetuă explozie de culoare şi muzică, de extravaganţe aparent spontane ale actorilor, fiecare distribuit în mai multe roluri construite cu migală de artizan, cu obsesia detaliului semnificativ; într-un cuvânt, în totul şi în toate, suntem martorii unui spectacol dadaist 100%, pe care şi l-ar fi asumat, cu siguranţă, şi Tzara! (...) Cei cinci actori dansează, cântă, fac pantomimă, îşi schimbă costumele la vedere, intră printre spectatori antrenându-i în zgomotoasa cavalcada dadaistă. Strigăte. Demolare. Negări vehemente. Inconfundabilul bumbum al avangardei răsună copleşitor în spaţiul de joc clujean, riscând să declanşeze un şoc auditiv spectatorilor. (...)Spectacol beneficiind de un text de mare rafinament literar, cu subtile trimiteri livreşti strecurate printre cascadele dadaiste (Shakespeare – „Restul e tăcere!”, Eminescu – „Ai noştri tineri la Paris învaţă...”), Tzara arde şi Dada se piaptănă este mult mai mult decât un eveniment aniversar; este o pledoarie respectuoasă pentru neuitare.

 

 Radu Constantinescu, Tzara arde și DADA se piaptănă,

în Ziarul de duminică, 18 febr. 2016

 


 

Cine mai poate spune că istoria literară nu este vie? Ea trăiește pe scenă ca la ea acasă. Ba mai mult chiar, întrucât casa ei e biblioteca și acolo pătrund puțini, doar cercetătorii avizați. Unul dintre aceștia este profesorul Ion Pop, specialist în avangarda literară, care, împreună cu apropiații săi, Ștefana și Ioan Pop-Curșeu, s-a gândit să marcheze centenarul mișcării dada prin această transpunere scenică. Rezultatul este această descătușare de forțe creative ce s-au unit sub butada subtil ajustată Tzara arde și Dada se piaptănă.

 

Adrian Țion, Istoria literară ca petrecere,
în Tribuna, nr.326, 1-15 aprilie 2016
 


 

Un carusel întâmplător pare a fi această biografie nuanțată și fragmentată a lui Tzara, de la Dada la părăsirea partidului comunist, al cărui membru a fost până la revoluția din Ungaria. Din nou, trupa de actori excelenți ai acestui Teatru își demonstrează capacitățile: Filip Odangiu, Rareș Stoica, Cătălin Codreanu, Cristian Grosu, Ștefana Pop-Curșeu, directoare artistică a Teatrului, demonstrează și virtuți de actriță, în această înfățișare, pe care tot domnia sa o pune în scenă cu mare succes.


Nicolae Prelipceanu, Întâlnirile Internaționale ale Teatrului Național din Cluj...,

în Teatrul azi, nr.12/2016
 


 

Cu Tzara arde și dada se piaptănă, spectacol dedicat moștenirii pe care i-o datorăm lui Tristan Tzara și celorlalți fondatori ai dadaismului, s-a ajuns la o formulă și mai pronunțată de artă colectivă, conform confesiunilor pline de farmec (și de substanță!) ale realizatorilor. Este o producție unde actorii sunt prieteni și foști colegi, aidoma personajelor din spectacol, dar și unde o componentă de video design, o alta de sound design cu mare pondere, scenografia și coregrafia sunt „compartimente" pe care le „împart" interpreții după înzestrările fiecăruia, lor alăturându-li-se în debut... actoricesc pe scena clujeană Ștefana Pop-Curșeu, director artistic. Scenariul care trasează biografia lui Tristan Tzara, reunind poezii, corespondență și alte texte ale autorului, este semnat de poetul Ioan Pop, Ștefana și Ion Pop-Curșeu.

 

Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct.2016