Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

PLAYLIST
de C.C. Buricea-Mlinarcic
regia: Tudor Lucanu
Data premierei: sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Prin jocul actorilor, prin scenografie, prin lumini și prin sonorizare, „Playlist" reușește să devină ceea ce puține piese de teatru reușesc: o felie de viață, o istorie vie, o reprezentație în care spectatorul uită că este la teatru și trăiește totul aievea, râzând, plângând și indignându-se odată cu personajele. E o piesă care poate fi privită cu detașare și cu umor de către spectatorii mai tineri, dar care îi poate revolta pe cei mai în vârstă, tarele generației lor, ilustrate cu emoție și realism (...)Prin Playlist, Teatrul Național Cluj introduce o nouă piesă plină de farmec în playlist-ul său (...)
       


(...) Foarte multe aspecte din tarata organizare a vieţii din comunism, cu deambulările ulterioare, unele şablonizate, altele exagerate (precum luarea de ostatic a lui Laurenţiu, devenit jurnalist de război), [dar] Tudor Lucanu le condensează pe cât posibil într-un vertij referenţial unitar de semne cu rezonanţă documentaristică. Astfel că piesa e un fel de docu-show mai ales în prima parte, combinaţie la îndemână cu prelucrarea informaţiei jurnaliere, aglomeraţie de locuri comune ce justifică, până la urmă, apartenenţa textului la o poetică a cotidianului. Din acest playlist aflat la dispoziţie prin discuri puse într-un pick-up uzat şi un ecran deschis în perete, înţelegem că nu contează limba prin care ne plângem lipsa de bunuri materiale şi lipsa de alinare sufletească.

Adrian Țion, Realitatea trăită - Playlist,
pe LiterNet.ro, 10.01.2017 și revista Tribuna, anul XVI, 345, 16-31 ian. 2017


SELFIE
scenariu de Andreea Iacob
regia: Andreea Iacob
Data premierei: miercuri, 5 octombrie 2016

„Vorbim despre un spectacol care nu numai că mi-a plăcut - m-a impresionat și mi-a atins coardele sociale, ca să zic așa, pentru că e un spectacol care te face să gândești, un spectacol pe care l-ați creat cu persoane deținute, cu femei. (...) Am impresia, cel puțin așa am simțit la sfârșit, că acele persoane au câștigat un fel de încredere extraordinară în dumneavoastră, că v-au îndrăgit și s-a întâmplat un schimb de încredere între dumneavoastră și «actori».“

Matei Vișniec, Ce rol poate avea teatrul în mediul carceral?, interviu cu Andreea Iacob,
RFI România, 6 octombrie 2016
 

 
„Emoţia care m-a cuprins vine din umanul acestui spectacol. Atât de profund uman încât nu poţi privi la conturul identitar social al deţinutelor de pe scenă. Bineînţeles că nu uiţi nicio secundă că ai în faţă nişte persoane private de libertate, aceasta este miza, însă delicateţea cu care construcţia textului şi a spectacolului nu atinge motivele condamnării celor opt protagoniste şi nici datele lor personale (am avut chiar dubii că Monica Iacob Ridzi chiar este ea, a trebuit să verific...), ci identitatea lor conturată exclusiv prin prisma sentimentelor şi emoţiilor profunde pe care le manifestă şi care le aduc printre noi, în ciuda unei situaţii dificile temporare prin care trec, ne arată de la început până la sfârşit că graniţa între captivitate şi libertate este foarte firavă.“

Luciana Antofi, SELFIE sau cum anume suntem privați de libertate,
24 noiembrie 2016
 

 
În luna octombrie a anului trecut, am fost invitată la Întîlnirile internaționale de la Cluj și am văzut, printre altele, o piesă care m-a răvășit pur și simplu: SELFIE, în regia tinerei regizoare Andreea Iacob. Ca toți invitații, primisem un pliant despre spectacol, dar informațiile erau seci: „distribuția este formată exclusiv din femei private de libertate de la Penitenciarul de Maximă Siguranță, secția exterioară Cluj-Napoca", fapt care m-a incitat să merg... să văd... (...) nu știu ce au făcut acele femei, căci regizoarea are decența de a  lăsa deoparte povestea lor. Ea însă le pune să caute singure răspunsuri. Să redescopere  inocen¬ța din ele, parcurgînd drumul invers: spre copilărie. (...) Femeile își țineau privirea în jos, dar uneori și-o ridicau și priveau oamenii din sală. Erau îmbrăcate simplu, în negru, cu pantofi sau cizme negre, iar părul era lăsat liber ori prins în coadă de cal. Îngrijite, una chiar vopsită și pensată. Încercau să arate bine, pe cît posibil, păstrînd vechi obiceiuri chiar și în claustrare. Totuși, în povestea uneia apar stelele și luna, pe care le privea cu nesaț la țară, și încheie: „și acum îmi place să privesc stelele și luna!" M-a trecut un fior... Cînd? Cum se văd stelele și luna după gratii?? (...)Meritoriu îmi pare gestul Teatrului Național din Cluj de a include în repertoriul său permanent piesa aceasta. E ceva unic în România. Cred că astfel spectacolul va putea fi văzut de foarte mulți oameni, iar la un moment dat, aceste femei vor fi libere și vor ajunge și ele de partea noastră, trăind spectacolul cu ochii și sufletul nostru.
           
Luminița Voina-Răuț, Selfie sau limitele subiectivității,
în Observator Cultural, 13 ian. 2017
 


DON JUAN
de Molière
regia: Roberto Bacci
Data premierei: duminică, 25 septembrie 2016

Un spectacol temeinic este Don Juan, piesa lui Molière, în regia lui Roberto Bacci. Spectacolul este construit în viziunea postmodernă - cu acele fangtome-femei, un fel de presimțiri ale apariției finale și răzbunătoare a statuii Comandorului, și ea femeie (...) apariția Comandorului, cu care piesa își atinge vârful tensiunii [făcând] din acesta liderul unui grup (al grupului de înșelați/înșelate de Don Juan) nu e lipsită de interes și de ingeniozitate regizorală, ca și resorbția eroului nostru în acest grup, de unde mai încearcă să dea semne de viață, înainte de a se fi șters definitv, de parcă s-ar scufunda într-o mlaștină.
 

Nicolae Prelipceanu, Întâlnirile Internaționale ale Teatrului Național din Cluj...,

în Teatrul azi, nr.12/2016



Ambiţia regizorilor importanţi este să monteze piese mari din repertoriul clasic internaţional. Roberto Bacci, director artistic la Fondazione Teatro della Toscana, ne este prezentat ca un regizor important al mişcării teatrale din Italia. Măreţia cu măreţie se respectă, cu grandoarea se confruntă. De ce? Pentru a zgândări zidurile mitului, acolo unde alţii au înălţat catedrale. Nu pentru a le demola neapărat, ci pentru a îmbrăca vechile ziduri în pânza propriei viziuni.

                                                           
Adrian Țion, Atingerea mitului - Don Juan,
în Agenda LiterNet.ro, 8.10.2016

 



Viziunea lui Roberto Bacci asupra universului din Don Juan este fondată pe un dublu discurs, pe o indistincţie intenţionată a valorilor afirmate sau contrazise de Don Juan, interpretat de actorul Matei Rotaru, care asimilează personajul într-o variantă care frizează androginia, care jonglează cu seducţia asupra naturii feminine, dar îşi instituie teritoriul cuceririi şi în zona personajelor masculine (un exemplu în acest sens este scena cu accente erotice care îi are ca protagonişti pe Don Juan şi pe Don Carlos, fratele Donnei Elvira, sedusă de Don Juan pentru a părăsi mănăstirea şi a-şi încălca jurămintele faţă de divinitate). (...)Personajele, ca fragmente ale statuii Comandorului se organizează într-un cor aşezat la limita dintre intervalul în care se manifestă exigenţele etice şi un dincolo în care râsul lui Don Juan dizolvă necesitatea emiterii unor principii morale relative prin însăşi sorgintea lor subiectiv umană. Este ştearsă, astfel, graniţa dintre contrarii precum binele şi răul, iar cerul care acoperă la final poarta care dă spre un dincolo (să ne ferim să îl numim infern!) consfinţeşte dizolvarea oricărei dihotomii de factură morală.

                       

            Gina Șerbănescu, Fragmente de statuie - Don Juan la Întâlnirile Internaționale de la Cluj, 2016,
în Agenda LiterNet.ro, 11. 10. 2016

 


 

(...) aceeași „căutare a autorului", însă prin intermediul unor texte din patrimoniul universal, a fost miza a două dintre demersurile artistice de amplă desfășurare, realizate pentru Sala mare. Cu un legitim și sporit interes a fost primită în festival recenta premieră cu Don Juan. În viziunea regizorului italian Roberto Baci, regizor care revine la Cluj pentru a treia sa montare, spectacolul după acest text singular în creația lui Molière ambiționează și o recuperare a comicului irezistibil al unor situații din paginile clasicului comediei franceze, împlinit cu debordantă dăruire de actori ca Anca Hanu ori Cătălin Herlo, și înțelegerea mai înaltă a eroului titular, ca purtător al unei pofunde filosofii de viață, rol încredințat lui Matei Rotaru. Într-o lume care este de aici, dar este aplecată și către un dincolo, bântuită nu numai de misterul și fiorul statuii Comandorului ucis, ci și de duhurile morții ce umblă printre viii, configurată într-o bogăție de semne scenice de scenograful Marcio Medina.

 

Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct. 2016 

 


 

Contează în spectacol dimensiunea morală, filosofică a montării. Abordarea problemei libertăţii. Sublinierea faptului că faptele rele nu rămân nepedepsite. Poate tocmai de aceea totul se petrece în faţa Palatului Comandorului (scenografia: Marcio Medina), un Comandor defel înalt, neproeminent, nu însă şi nestatuar (Irina Wintze). Ceea ce nu înseamnă că celelalte spaţii nu ar fi cel puţin marcate ori sugerate. Filosoful, marele discoureur nu e, aşa după cum ne-am putea aştepta, Don Juan (Matei Rotaru), ci preponderent Sganarelle (Cătălin Herlo). El ţine marile tirade, el vorbeşte mai mult, în vreme ce Stăpânul său este mai curând un replicant. Principalul instrument de seducţie al lui Don Juan, un Don Juan tânăr şi frumos, este corpul (de aici şi faptul că de vreo două ori îl vedem pe Matei Rotaru complet nud). Don Juan rămâne seducătorul prin cuvânt, îndeosebi în relaţia cu Charlotte (Anca Hanu), inamica lui Mathurine (Adriana Băilescu), astfel păcălită şi furată lui Pierrot (Radu Lărgeanu). Spectacolul mizează pe un fel de ritual. Vizibil şi în felul în care trece prin scenă suita lui Don Juan (Alexandra Tarce, Diana Buluga, Paula Rotar), prin voalul negru, prematur purtat de Donna Elvira (Sânziana Tarţa). Dar şi prin trimiterile la formula teatrului în teatru.


Mircea Morariu, Jurnalul premierelor clujene,
pe Adevărul.ro, 13 oct. 2016

și în Teatrul azi, nr. 12/2016 sub titlul Un nou Don Juan