Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

PORTOCALA MECANICĂ
de Anthony Burgess
regia: Răzvan Mureșan
Data premierei: duminică, 15 ianuarie 2017

Cu toate că romanul lui Burgess invită mai curând la o rigoare reflexivă și eventual la acrobații ale kitsch-ului, abordarea lui Răzvan Mureșan oferă surprize de bun augur, prin inserțiile comice din episoadele pur funeste din textul original. Acesta din urmă a fost în mod evident stilizat, atfel încât aspectele subversive și-au estompat cromatica fatală, mizându-se pe un ton mai compatibil cu satira. Versiunea scenică per ansamblu posedă momente umoristice consistente, prin apelul la pedanterii, retorisme și accese de autoderiziune.

                                               
Ana Ionesei, Planeta șerpilor și omul-jucărie stereo,
în Revista Teatrală Radio, 19 ian. 2017



PLAYLIST
de C.C. Buricea-Mlinarcic
regia: Tudor Lucanu
Data premierei: sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Prin jocul actorilor, prin scenografie, prin lumini și prin sonorizare, „Playlist" reușește să devină ceea ce puține piese de teatru reușesc: o felie de viață, o istorie vie, o reprezentație în care spectatorul uită că este la teatru și trăiește totul aievea, râzând, plângând și indignându-se odată cu personajele. E o piesă care poate fi privită cu detașare și cu umor de către spectatorii mai tineri, dar care îi poate revolta pe cei mai în vârstă, tarele generației lor, ilustrate cu emoție și realism (...)Prin Playlist, Teatrul Național Cluj introduce o nouă piesă plină de farmec în playlist-ul său (...)
       


(...) Foarte multe aspecte din tarata organizare a vieţii din comunism, cu deambulările ulterioare, unele şablonizate, altele exagerate (precum luarea de ostatic a lui Laurenţiu, devenit jurnalist de război), [dar] Tudor Lucanu le condensează pe cât posibil într-un vertij referenţial unitar de semne cu rezonanţă documentaristică. Astfel că piesa e un fel de docu-show mai ales în prima parte, combinaţie la îndemână cu prelucrarea informaţiei jurnaliere, aglomeraţie de locuri comune ce justifică, până la urmă, apartenenţa textului la o poetică a cotidianului. Din acest playlist aflat la dispoziţie prin discuri puse într-un pick-up uzat şi un ecran deschis în perete, înţelegem că nu contează limba prin care ne plângem lipsa de bunuri materiale şi lipsa de alinare sufletească.

Adrian Țion, Realitatea trăită - Playlist,
pe LiterNet.ro, 10.01.2017 și revista Tribuna, anul XVI, 345, 16-31 ian. 2017

 

 



În Playlist, regizorul se joacă cu proiecțiile video, prezentatorii emisiunilor ies din ecran, reporterul implică publicul în evenimentele lipsite de valoare pe care le anunță cu un patos neîntemeiat. Playlist deschide astfel ochii cât să putem cuprinde dincolo de produsele societății de astăzi pe care le luăm de-a gata și cât să ne gândim ce și cât contează pentru noi, conștientizând reminiscențele comunismului prin propria experiență sau prin a celor din jurul nostru.

                                   
Alexandra Pascu, Conflictul dintre generații în ceața postdecembristă,
în B-CRITIC.ro, 11 ian. 2017



SELFIE
scenariu de Andreea Iacob
regia: Andreea Iacob
Data premierei: miercuri, 5 octombrie 2016

„Vorbim despre un spectacol care nu numai că mi-a plăcut - m-a impresionat și mi-a atins coardele sociale, ca să zic așa, pentru că e un spectacol care te face să gândești, un spectacol pe care l-ați creat cu persoane deținute, cu femei. (...) Am impresia, cel puțin așa am simțit la sfârșit, că acele persoane au câștigat un fel de încredere extraordinară în dumneavoastră, că v-au îndrăgit și s-a întâmplat un schimb de încredere între dumneavoastră și «actori».“

Matei Vișniec, Ce rol poate avea teatrul în mediul carceral?, interviu cu Andreea Iacob,
RFI România, 6 octombrie 2016
 

 
„Emoţia care m-a cuprins vine din umanul acestui spectacol. Atât de profund uman încât nu poţi privi la conturul identitar social al deţinutelor de pe scenă. Bineînţeles că nu uiţi nicio secundă că ai în faţă nişte persoane private de libertate, aceasta este miza, însă delicateţea cu care construcţia textului şi a spectacolului nu atinge motivele condamnării celor opt protagoniste şi nici datele lor personale (am avut chiar dubii că Monica Iacob Ridzi chiar este ea, a trebuit să verific...), ci identitatea lor conturată exclusiv prin prisma sentimentelor şi emoţiilor profunde pe care le manifestă şi care le aduc printre noi, în ciuda unei situaţii dificile temporare prin care trec, ne arată de la început până la sfârşit că graniţa între captivitate şi libertate este foarte firavă.“

Luciana Antofi, SELFIE sau cum anume suntem privați de libertate,
24 noiembrie 2016
 

 
În luna octombrie a anului trecut, am fost invitată la Întîlnirile internaționale de la Cluj și am văzut, printre altele, o piesă care m-a răvășit pur și simplu: SELFIE, în regia tinerei regizoare Andreea Iacob. Ca toți invitații, primisem un pliant despre spectacol, dar informațiile erau seci: „distribuția este formată exclusiv din femei private de libertate de la Penitenciarul de Maximă Siguranță, secția exterioară Cluj-Napoca", fapt care m-a incitat să merg... să văd... (...) nu știu ce au făcut acele femei, căci regizoarea are decența de a  lăsa deoparte povestea lor. Ea însă le pune să caute singure răspunsuri. Să redescopere  inocen¬ța din ele, parcurgînd drumul invers: spre copilărie. (...) Femeile își țineau privirea în jos, dar uneori și-o ridicau și priveau oamenii din sală. Erau îmbrăcate simplu, în negru, cu pantofi sau cizme negre, iar părul era lăsat liber ori prins în coadă de cal. Îngrijite, una chiar vopsită și pensată. Încercau să arate bine, pe cît posibil, păstrînd vechi obiceiuri chiar și în claustrare. Totuși, în povestea uneia apar stelele și luna, pe care le privea cu nesaț la țară, și încheie: „și acum îmi place să privesc stelele și luna!" M-a trecut un fior... Cînd? Cum se văd stelele și luna după gratii?? (...)Meritoriu îmi pare gestul Teatrului Național din Cluj de a include în repertoriul său permanent piesa aceasta. E ceva unic în România. Cred că astfel spectacolul va putea fi văzut de foarte mulți oameni, iar la un moment dat, aceste femei vor fi libere și vor ajunge și ele de partea noastră, trăind spectacolul cu ochii și sufletul nostru.
           
Luminița Voina-Răuț, Selfie sau limitele subiectivității,
în Observator Cultural, 13 ian. 2017