Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

IIC 2016 - ÎN CĂUTAREA AUTORULUI

Conceput ca o întâlnire a artiștilor din întreaga lume, festivalul pune accent deosebit pe relaționare și cooperare. Timp de șapte zile vor fi prezentate în ărinciăal producții ale Teatrului Național Cluj. Dacă edițiile anterioare erau dedicate confruntării dintre Europa de Est și cea de Vest sau personalității lui George Banu - tocmai pentru promovarea acestei relații est-vest -, această a șasea ediție e pusă sub semnul „căutării autorului". (...) S-au dezvoltat o multitudine de teme și de abordări artistice care oglindesc creativitatea și calitatea echipei de artiști din Cluj. Per ansamblu, Măniuțiu vizează poziționarea internațională a teatrului pe care îl conduce. Alături de programul de divertisment și networking de o deosebită factură, întâlnirea internațională s-a distins prin atmosfera familială.

                     
   Irina Wolf, Festivalul de la Cluj
în Aurora, Magazin für Kultur, Wissen und Gesellschaft, 2. 11. 2016
 


 

Întâlnirile de la Cluj, organizate într-o atmosferă cordială, dar cu un program dens, constau în dezbateri cu dramaturgi ale căror texte au fost puse în scenă la Teatrul Naţional Cluj-Napoca (Robert Cohen, Matei Vişniec şi Rodrigo García), lansări de carte şi, bineînţeles, spectacole de teatru, premiere sau selecţii dintre montările teatrului, cu trupa teatrului, în parteneriat cu Teatrul "Aureliu Manea" din Turda şi cu Teatrul "Tony Bulandra" din Târgovişte. A vedea un spectacol la el acasă (în deplasare, adaptarea la noua scenă putând crea uneori dificultăţi), în cele mai bune condiţii posibile, e o idee excelentă. În plus, modul de concepere a festivalului oferă posibilitatea cunoaşterii în întregime a trupei şi a specificului teatrului clujean. În acelaşi timp, e o ocazie oportună pentru a observa câteva dintre constantele teatrului clujean: libertate de creaţie şi de expresie atât în ceea ce priveşte adaptarea textului, cât şi în privinţa conceptelor şi a soluţiilor regizorale, accent pe coregrafie, predilecţia pentru teatrului antic actualizat (o direcţie imprimată de regizorul Mihai Măniuţiu tinerilor care montează aici).


Dana Țabrea, În căutarea autorului
în Ziarul de Iași, 8.10.2016

 


 

(...) parcurgând programul spectacolelor propuse, orice spectator îşi putea da seama că actorii şi echipa de susținere a actului teatral nu vor avea o săptămână uşoară: şapte spectacole la Sala mare, şapte spectacole la Studioul Euphorion, patru la Studioul Art Club şi un spectacol de stradă. Şi, pe deasupra, care de care mai diverse, în registre mergând de la comic şi farsesc la tragic şi dramatic, de la jocul poetic şi avangardist la teatru dans şi muzical. Piese clasice şi contemporane, creații de autor şi creații colective, spectacolele susținute ne-au arătat multiplele fețe ale teatrului. Mereu în formă şi plini de energie, actorii trupei clujene au ştiut să-şi surprindă, din nou, pozitiv, atât invitații din țară cât şi pe cei din străinătate, susținuți de aplauzele fanilor clujeni.

O sãptãmânã teatralã TEATRU în cãutarea autorului
în Steaua, nr.10/2016

 



Spre deosebire de Tompa, celălalt regizor, Mihai Măniuţiu, nu a optat pentru un festival în sensul curent al cuvântului, ci pentru ceva ce aduce mai degrabă cu un laborator de creaţie. Imediat după ce a luat în custodie managerială Teatrul Naţional „Lucian Blaga", el intră în circuitul festivalier cuO manifestare cu un profil particular, ambiţios, bazată aproape în exclusivitate pe propriile premiere, rareori cu unu-două spectacole invitate,cu o ediţie de debut care a avut ca obiect opera unui important scriitor român, Gellu Naum, şi nu a prea lăsat să se vadă modul cum se vor structura cele ce urmează. Treptat însă Măniuţiu şi-a clarificat şi consolidat ideile. Ultima ediţie, cea de a cincea, desfăşurată în prima decadă a lui octombrie, a fost un veritabil maraton. De-a lungul a şapte zile au fost prezentate şaptesprezece spectacole, dintre care doar două, La Ordin, Fuhrer de Brigitte Schwaiger, cu Maia Morgenstern protagonistă (Teatrul „Aureliu Manea" din Turda) şi Trei ore după miezul nopţii de Mihai Măniuţiu (Teatrul „Tony Bulandra" din Târgovişte), nu au fost producţii ale Naşionalului clujean, dar şi acestea având tagenţe cu în ansambul, regia lor fiind semnată de nimeni altul decât de Mihai Măniuţiu. Fireşte, fiecare reprezentaţie vizionată ar  merita să fie comentată. Deocamdată mă mulţumesc să subliniez că „oferta spectacologică" a fost generoasă şi de o mare diversitate, cu lecturi şi viziuni regizorale care au ieşit categoric din rutină, concretizate atât în forme de spectacol riguros elaborate, cât şi în experimente ingenioase. Nu pot să nu amintesc, totuşi, surpriza încercată văzând că în Tzara arde şi dada se piaptănă numele Ştefana Pop-Curşeu,director artistic şi cercetător de marcă, apare în trei ipostaze: de scenarist, alături de Ion Pop şi Ioan Pop-Curşeu, de regizor şi de interpretă cu har incontestabil de actriţă. Întâlnirile internaţionale de la Cluj şi-au onorat şi de astă dată statutul. Ele excelând printr-un program istovitor, fără răgaz de respiraţie, în spatele căruia a fost o abudenţă de spectacole, de mese rotunde, de dialoguri, lansări de cărţi, dar şi personalităţi de prim rang.

 

Ion Cocora, Anul teatral 2016. Festivaluri, festivaluri, festivaluri,
în Luceafărul de dimineață nr.11 (1077), / 2016 
 



Anul acesta, organizatorii Întâlnirilor Internaționale de la Cluj ne-au propus să pornim În căutarea Autorului, fie el autor dramatic, regizor sau - de ce nu? - actor, scenograf, coregraf ș.a.m.d., fie el colectiv sau o singură persoană cu totală autoritate în procesul de creație. Prezența acestuia - părintele unei povești (în sensul ei mai mult sau mai puțin convențional) pe care o pune la dispoziția unui spectator pentru a face schimb profund de emoții și idei - a fost atent marcată în programul evenimentului. Așa că, timp de șapte zile (căci de la o ediție la alta Festivalul a mai câștigat câte o zi în plus), am putut urmări trupa Naționalului clujean trecând cu talent, dibăcie și energie prin universurile mai multor autori, fără ca actorii să-și piardă dreptul de a fi ei înșiși aspiranți la titlul de autor în propria meserie.(...) Întâlnirile Internaționale de la Cluj au reușit, anul acesta, să aducă împreună un număr generos de nume ale gărzii vechi și ale celei noi și, mai ales, să etaleze din nou calitățile trupei care evoluează pe scena Teatrului Național. Fidelă crezului profesional, plină de vitalitate și echilibrată în talent, această echipă de actori români de la Cluj se poate așeza în prima linie a domeniului.

 

Irina Zlotea, Autorul de teatru,
în Teatrul azi, nr.12/2016
 



Calde, relaxante, vitale au fost anul acesta Întâlnirile Internaționale de la Cluj (3-9 octombrie), dînd cumva senzația unei reuniuni familial-profesionale, în ciuda diversității geografice și de specializare a invitaților. Evenimentul organizat de Teatrul Național din Cluj s-a derulat „În căutarea Autorului", așa că trei dramaturgi bine jucați pe scena teatrului-gazdă au răspuns invitației: Robert Cohen, Rodrigo Garcia și Matei Vișniec. S-au prezentat la IIC 2016 nu mai puțin de 17 spectacole - 15 ale Naționalului clujean și câte unul de la Teatrul „Aureliu Manea" din Turda și Teatrul „Tony Bulandra" din Târgoviște.

           

Claudiu Groza, Întâlnirile Internaționale de la Cluj,

în Revista Tribuna, nr.340, 1-15 noiembrie 2016

 


 

A șasea ediție a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj s-a desfășurat sub semnul pirandellian al „căutării autorului". Au fost invitați mai mulți autori dramatici, oameni de teatru, firește, dar eu mă voi opri asupra spectacolelor inspirate de textele a trei dramaturgi invitați: Robert Cohen, Rodrigo Garcia și Matei Vișniec. Toți trei au fost și sunt jucați intens pe scena Naționalului  clujean.

                                                Adrian Țion, Întâlnirile de la Cluj: trei autori,
în revista Tribuna nr.340, 1-15 nov. 2016

 



Întâlnirile Internaționale de la Cluj, festival gândit să aducă în atenția vieții teatrale de la noi și din lume potențialul creator, artistic și multiplele deschideri ale Teatrului Național „Lucian Blaga", într-o platformă de dialog și afinități profesionale plurivalente, a reunit anul acesta , la cea de-a șasea ediție (3-9 octombrie 2016), sub genericul „În căutarea autorului", 18 spectacole foarte diferite din multe puncte de vedere, de la concepție și stil la locul reprezentării lor. Alături de publicul fidel al teatrului-gazdă, s-au bucurat de toate acestea identificând mai multe căi prin care s-a răspuns dezideratului tematic aproape o sută de participanți: actori, scriitori, regizori, directori de teatre și de festivaluri, critici și jurnaliști din țară și din străinătate.

                                 
   Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct. 2016

 


 


Conceput ca o întâlnire a artiștilor din întreaga lume, festivalul pune accent deosebit pe relaționare și cooperare. Timp de șapte zile vor fi prezentate în ărinciăal producții ale Teatrului Național Cluj. Dacă edițiile anterioare erau dedicate confruntării dintre Europa de Est și cea de Vest sau personalității lui George Banu - tocmai pentru promovarea acestei relații est-vest -, această a șasea ediție e pusă sub semnul „căutării autorului". (...) S-au dezvoltat o multitudine de teme și de abordări artistice care oglindesc creativitatea și calitatea echipei de artiști din Cluj. Per ansamblu, Măniuțiu vizează poziționarea internațională a teatrului pe care îl conduce. Alături de programul de divertisment și networking de o deosebită factură, întâlnirea internațională s-a distins prin atmosfera familială.

 

Irina Wolf, Festivalul de la Cluj,
în Aurora, Magazin für Kultur, Wissen und Gesellschaft, 2. 11. 2016
 


 

În luna octombrie a anului trecut, Teatrul Național „Lucian Blaga" s-a definit emblematic în a 6-a ediție a Zilelor Internaționale de la Cluj, prin tema „În căutarea autorului". Mihai Măniuțiu, personalitate artistică complexă, a conceput - în prezentul nostru turbulent - evoluția unui program managerial, atât pe verticală, cât și pe orizontală... Conceptul managerial se împlinește prin proiecte, prezențe, realizări importante... Am mărturisit ades în paginile revistei Teatrul azi semnificațiile directoratului de viziune al lui Mihai Măniuțiu. (...) Publicul călăuzit și călăuzitor al Teatrului Național „Lucian Blaga" stimulează idealurile...


Alexa Visarion, Publicul...,
în Teatrul azi nr. 1-2/2017
 


 

În cadrul ediției 2016 a „Întâlnirilor Internaționale de la Cluj" , din toamnă [Matei Vișniec] a fost o „prezență excepțională", după cum remarca managerul Naționalului clujean, Mihai Măniuțiu. Eu i-am spus „invitat special", iar Matei Vișniec a completat: „Da, un invitat special, în măsura în care tema de anul acesta este În căutarea autorului". A venit, deci, în calitate de autor, fiind prezenți și alți doi autori din străinătate: Robert Cohen din S.U.A. și Rodrigo Garcia din Spania (născut în Buenos Aires) - „un autor total de teatru", după cum specifica Vișniec.


Maria Sârbu, Teatrul, cartea și călătorul Vișniec,
în Teatrul azi nr.1-2/2017


SELFIE
scenariu de Andreea Iacob
regia: Andreea Iacob
Data premierei: miercuri, 5 octombrie 2016

„Vorbim despre un spectacol care nu numai că mi-a plăcut - m-a impresionat și mi-a atins coardele sociale, ca să zic așa, pentru că e un spectacol care te face să gândești, un spectacol pe care l-ați creat cu persoane deținute, cu femei. (...) Am impresia, cel puțin așa am simțit la sfârșit, că acele persoane au câștigat un fel de încredere extraordinară în dumneavoastră, că v-au îndrăgit și s-a întâmplat un schimb de încredere între dumneavoastră și «actori».“

Matei Vișniec, Ce rol poate avea teatrul în mediul carceral?, interviu cu Andreea Iacob,
RFI România, 6 octombrie 2016
 

 
„Emoţia care m-a cuprins vine din umanul acestui spectacol. Atât de profund uman încât nu poţi privi la conturul identitar social al deţinutelor de pe scenă. Bineînţeles că nu uiţi nicio secundă că ai în faţă nişte persoane private de libertate, aceasta este miza, însă delicateţea cu care construcţia textului şi a spectacolului nu atinge motivele condamnării celor opt protagoniste şi nici datele lor personale (am avut chiar dubii că Monica Iacob Ridzi chiar este ea, a trebuit să verific...), ci identitatea lor conturată exclusiv prin prisma sentimentelor şi emoţiilor profunde pe care le manifestă şi care le aduc printre noi, în ciuda unei situaţii dificile temporare prin care trec, ne arată de la început până la sfârşit că graniţa între captivitate şi libertate este foarte firavă.“

Luciana Antofi, SELFIE sau cum anume suntem privați de libertate,
24 noiembrie 2016
 

 
În luna octombrie a anului trecut, am fost invitată la Întîlnirile internaționale de la Cluj și am văzut, printre altele, o piesă care m-a răvășit pur și simplu: SELFIE, în regia tinerei regizoare Andreea Iacob. Ca toți invitații, primisem un pliant despre spectacol, dar informațiile erau seci: „distribuția este formată exclusiv din femei private de libertate de la Penitenciarul de Maximă Siguranță, secția exterioară Cluj-Napoca", fapt care m-a incitat să merg... să văd... (...) nu știu ce au făcut acele femei, căci regizoarea are decența de a  lăsa deoparte povestea lor. Ea însă le pune să caute singure răspunsuri. Să redescopere  inocen¬ța din ele, parcurgînd drumul invers: spre copilărie. (...) Femeile își țineau privirea în jos, dar uneori și-o ridicau și priveau oamenii din sală. Erau îmbrăcate simplu, în negru, cu pantofi sau cizme negre, iar părul era lăsat liber ori prins în coadă de cal. Îngrijite, una chiar vopsită și pensată. Încercau să arate bine, pe cît posibil, păstrînd vechi obiceiuri chiar și în claustrare. Totuși, în povestea uneia apar stelele și luna, pe care le privea cu nesaț la țară, și încheie: „și acum îmi place să privesc stelele și luna!" M-a trecut un fior... Cînd? Cum se văd stelele și luna după gratii?? (...)Meritoriu îmi pare gestul Teatrului Național din Cluj de a include în repertoriul său permanent piesa aceasta. E ceva unic în România. Cred că astfel spectacolul va putea fi văzut de foarte mulți oameni, iar la un moment dat, aceste femei vor fi libere și vor ajunge și ele de partea noastră, trăind spectacolul cu ochii și sufletul nostru.
           
Luminița Voina-Răuț, Selfie sau limitele subiectivității,
în Observator Cultural, 13 ian. 2017
 


DON JUAN
de Molière
regia: Roberto Bacci
Data premierei: duminică, 25 septembrie 2016

Un spectacol temeinic este Don Juan, piesa lui Molière, în regia lui Roberto Bacci. Spectacolul este construit în viziunea postmodernă - cu acele fangtome-femei, un fel de presimțiri ale apariției finale și răzbunătoare a statuii Comandorului, și ea femeie (...) apariția Comandorului, cu care piesa își atinge vârful tensiunii [făcând] din acesta liderul unui grup (al grupului de înșelați/înșelate de Don Juan) nu e lipsită de interes și de ingeniozitate regizorală, ca și resorbția eroului nostru în acest grup, de unde mai încearcă să dea semne de viață, înainte de a se fi șters definitv, de parcă s-ar scufunda într-o mlaștină.
 

Nicolae Prelipceanu, Întâlnirile Internaționale ale Teatrului Național din Cluj...,

în Teatrul azi, nr.12/2016



Ambiţia regizorilor importanţi este să monteze piese mari din repertoriul clasic internaţional. Roberto Bacci, director artistic la Fondazione Teatro della Toscana, ne este prezentat ca un regizor important al mişcării teatrale din Italia. Măreţia cu măreţie se respectă, cu grandoarea se confruntă. De ce? Pentru a zgândări zidurile mitului, acolo unde alţii au înălţat catedrale. Nu pentru a le demola neapărat, ci pentru a îmbrăca vechile ziduri în pânza propriei viziuni.

                                                           
Adrian Țion, Atingerea mitului - Don Juan,
în Agenda LiterNet.ro, 8.10.2016

 



Viziunea lui Roberto Bacci asupra universului din Don Juan este fondată pe un dublu discurs, pe o indistincţie intenţionată a valorilor afirmate sau contrazise de Don Juan, interpretat de actorul Matei Rotaru, care asimilează personajul într-o variantă care frizează androginia, care jonglează cu seducţia asupra naturii feminine, dar îşi instituie teritoriul cuceririi şi în zona personajelor masculine (un exemplu în acest sens este scena cu accente erotice care îi are ca protagonişti pe Don Juan şi pe Don Carlos, fratele Donnei Elvira, sedusă de Don Juan pentru a părăsi mănăstirea şi a-şi încălca jurămintele faţă de divinitate). (...)Personajele, ca fragmente ale statuii Comandorului se organizează într-un cor aşezat la limita dintre intervalul în care se manifestă exigenţele etice şi un dincolo în care râsul lui Don Juan dizolvă necesitatea emiterii unor principii morale relative prin însăşi sorgintea lor subiectiv umană. Este ştearsă, astfel, graniţa dintre contrarii precum binele şi răul, iar cerul care acoperă la final poarta care dă spre un dincolo (să ne ferim să îl numim infern!) consfinţeşte dizolvarea oricărei dihotomii de factură morală.

                       

            Gina Șerbănescu, Fragmente de statuie - Don Juan la Întâlnirile Internaționale de la Cluj, 2016,
în Agenda LiterNet.ro, 11. 10. 2016

 


 

(...) aceeași „căutare a autorului", însă prin intermediul unor texte din patrimoniul universal, a fost miza a două dintre demersurile artistice de amplă desfășurare, realizate pentru Sala mare. Cu un legitim și sporit interes a fost primită în festival recenta premieră cu Don Juan. În viziunea regizorului italian Roberto Baci, regizor care revine la Cluj pentru a treia sa montare, spectacolul după acest text singular în creația lui Molière ambiționează și o recuperare a comicului irezistibil al unor situații din paginile clasicului comediei franceze, împlinit cu debordantă dăruire de actori ca Anca Hanu ori Cătălin Herlo, și înțelegerea mai înaltă a eroului titular, ca purtător al unei pofunde filosofii de viață, rol încredințat lui Matei Rotaru. Într-o lume care este de aici, dar este aplecată și către un dincolo, bântuită nu numai de misterul și fiorul statuii Comandorului ucis, ci și de duhurile morții ce umblă printre viii, configurată într-o bogăție de semne scenice de scenograful Marcio Medina.

 

Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct. 2016 

 


 

Contează în spectacol dimensiunea morală, filosofică a montării. Abordarea problemei libertăţii. Sublinierea faptului că faptele rele nu rămân nepedepsite. Poate tocmai de aceea totul se petrece în faţa Palatului Comandorului (scenografia: Marcio Medina), un Comandor defel înalt, neproeminent, nu însă şi nestatuar (Irina Wintze). Ceea ce nu înseamnă că celelalte spaţii nu ar fi cel puţin marcate ori sugerate. Filosoful, marele discoureur nu e, aşa după cum ne-am putea aştepta, Don Juan (Matei Rotaru), ci preponderent Sganarelle (Cătălin Herlo). El ţine marile tirade, el vorbeşte mai mult, în vreme ce Stăpânul său este mai curând un replicant. Principalul instrument de seducţie al lui Don Juan, un Don Juan tânăr şi frumos, este corpul (de aici şi faptul că de vreo două ori îl vedem pe Matei Rotaru complet nud). Don Juan rămâne seducătorul prin cuvânt, îndeosebi în relaţia cu Charlotte (Anca Hanu), inamica lui Mathurine (Adriana Băilescu), astfel păcălită şi furată lui Pierrot (Radu Lărgeanu). Spectacolul mizează pe un fel de ritual. Vizibil şi în felul în care trece prin scenă suita lui Don Juan (Alexandra Tarce, Diana Buluga, Paula Rotar), prin voalul negru, prematur purtat de Donna Elvira (Sânziana Tarţa). Dar şi prin trimiterile la formula teatrului în teatru.


Mircea Morariu, Jurnalul premierelor clujene,
pe Adevărul.ro, 13 oct. 2016

și în Teatrul azi, nr. 12/2016 sub titlul Un nou Don Juan