Botond Nagy nu se dezminte. Trece povestea prin filtrul stilului său, lăsând intact mesajul, păstrând personajele, acțiunea. [...] La A douăsprezecea noapte expozițiunea începe în sală. Malvolio a devenit... Malvolia (Cecilia Lucanu-Donat). Modernizările există și coexistă. Un decor modern (Andreea Săndulescu): o vană, mingi albe, scaune, televizor, bar, lumini stroboscopice. Muzică perpetuă („muzica e hrana dragostei"), psihedelică uneori, întreruptă de acele neașteptate bubuituri, semnificând fulgurația unor evidențe ce transpar subit. Se vorbește moldovenește, ungurește, cu alunecări în contemporaneitate. [...] Ludic, poetic, dramatic, oniric, clasic și modern, într-o osmoză provocatoare - așa se prezintă spectacolul.
Fiecare corp care intră în decor (și automat se combină cu atmosfera) capătă valențe estetice net superioare obișnuitului. Așadar, avem dovada că spațiul, decorul, muzica și atmosfera influențează mintea și viziunea privitorului. Ajungem la o răscruce unde ne întâlnim cu partea în fiecare element constituent (decor, muzica, lumini, actor, etc) ce transmite propriul mesaj, obținând astfel un spectacol plin de mesaje, însă care poate fi copleșitor pentru spectator, oferind o doză mică și variată de informații, și calea prin care toate elementele enumerate anterior se unesc (ca în cazul de față) și formează un întreg. Atmosfera spectacolului e cea care dictează energiile sălii, spectatorii și actorii provenind acum din aceeași lume. Acestea sunt datorate unei capacități impresionante posedată de regizorul Botond Nagy de a turna muzica potrivită în spațiul și cu oamenii potriviți. Astfel, poți să te adâncești în scaun și să asculți vocea Ancăi Hanu & trap & disco & orice ți-ai putea imagina că poate cânta într-un paradis pe care tristețea a călcat. Prezența continuă a universului sonor mențin tensiune și coordonează emoțiile publicului cu mare ușurință.
Antonia Mihăilescu, Shakespeare în roz,
7 Iași
Adrian Țion, Încă un omagiu adus lui Mihai Eminescu: Înger și Demon - o experiență teatrală reușită,
Făclia, 15 ianuarie 2024
În acest spațiu modest se duce tot zbuciumul creatorului care reușește în câteva episoade să evadeze, devenind poetul lovit de săgeata zeiței Diana, întruchipată de actrița Angelica Nicoară. Totodată, iubirea îl aduce lângă femeia iubită, Veronica Micle, care e când înger, când demon. Cu toate zbaterile sale legate de lume, de semeni, cu toate sentimentele contradictorii trăite, cu toate ideile și frâmântările așternute pe hârtie, creatorul de geniul se stinge singur în sărăcie. Este de remarcat îndrăzneala cu care tratează regizorul Emanuel Petran plasarea în timp a piesei, respectiv în ajunul Crăciunului, o sărbătoare însemnată a creștinătății. Cu același curaj creativ tratează regizorul finalul piesei. Poetul moare singur, nu are alături căldura unei ființe omenești, însă este petrecut în viața de dincolo de către figura Fecioarei Maria. Obișnuiți cu piese adaptate concepțiilor moderniste, progresiste regizorul Emanuel Petran face un salt imens întocându-ne cu fața spre spiritualitatea poporului român, în fapt spre esența lui, așa precum și poetul Mihai Eminescu s-a manifestat în capodoperele sale.
Un scenariu inteligent după poezii de Mihai Eminescu și Veronica Micle, ca un fel de călătorie inițiatică, unde se produc conexiuni sibilinice. Mirajul respiră: poeziile dialoghează între ele, într-o neasemuită complementaritate, marcând stări diafane sau focalizând corespondențe ingenioase. Osmoza finalizată resetează înțelesurile, într-un ecleraj multifuncțional. [...] Cei doi actori evoluează firesc, uimind prin fabulosul slalom al memoriei poetice. O dragoste platonică se desenează gradat, deși „despărțiți de-a vieții valuri, între el și între dânsa/veacuri sunt de cugetare".
Alexandru Jurcan, Conexiuni sibilinice,
în Tribuna, nr. 515,16-29 februarie 2024
E limpede, bietul Alexandru Gherase pare victimă sigură a unui șantaj sentimental. Și-a vândut "Dacia bine întreținută" pentru a-i da 1.000 de euro iubitei virtuale să vină la el. Cosmin Stănilă face din el un convingător bătrân astenic, în egală măsură caraghios și simpatic în naivitatea și sinceritatea lui. Dus de nas de o damă de companie, care se dă drept Clara Smith, o femeie apetisantă. Sânziana Tarța știe să-și pună în evidență senzualitatea și dulcegăriile vocii pentru a-l seduce.
Adrian Țion, Realitatea digitală pe scenă - Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith
Povestea iubirii dintre domnul Gherase și Clara Smith este una complexă, ce navighează între straturile identității personale și se împletește între realitate și ficțiune. Spectacolul explorează diferitele aspecte ale relațiilor umane, de la flirturi nevinovate la situații în care una dintre persoane poate ajunge să fie exploatată, în toate formele pe care le poate căpăta acest cuvânt.
Bianca Tămaș, Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith
Clujul Cultural, 5 ianuarie 2024
Unul dintre cele mai surprinzătoare aspecte ale spectacolului regizat de Doru Vatavului este probabil faptul că sparge convenția și devine teatru în teatru - un trend care se extinde tot mai mult, dar care, realizat cu îndemânare și atenție deosebită la detalii, adaugă straturi noi și nebănuite unei piese / unui spectacol. În cazul de față, procesul prezentat pe scenă ajunge să fie chiar cel prin care a fost creat spectacolul pe care îl urmărim. Nu este doar o poveste despre cum este creionată o producție oarecare, este chiar geneza produsului artistic din fața ochilor noștri.
Oana Balaci, Nimic nu e ce pare a fi - Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith
LiterNet, ianuarie 2024
Spectacolul Naționalului clujean „Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith" de Cosmin Stănilă, regia Doru Vatavului, inaugurează în teatrul românesc o repoziționare a artiștilor față de adevărul informațiilor documentare și față de raportul etic cu sursele. Cu alte cuvinte, spectacolul tratează problema responsabilității artistului în raport cu informația și mijloacele teatrului documentar. Pe toată durata spectacolului autorul se joacă cu mintea spectatorilor, exploatează și deconstruiește prejudecăți, lansează noi piste și provoacă audiența să judece adevărul afirmațiilor, să decidă ce și cât crede, fiind avertizată încă din textul de prezentare asupra componentei documentare. Ficțiunea și adevărul își suprapun vocile în spectacol, se suprapun pentru a lăsa la final câteva întrebări deschise: cât și cum ne folosim de aproapele nostru, și mai ales care e relația corectă între două persoane din lumi incompatibile social. [....] Dincolo de povestea comic-amară, spusă cu simplitate și fără a pretinde vreo clipă că oferă soluții, spectacolul chestionează instrumentul internetului. Poate fi un antidot al singurătății cronice, dar și locul de racolare a viitoarelor victime, unde falsificarea adevărului face posibilă interșanjabilitatea rolurilor între victimă și agresor.
Oana Cristea Grigorescu, Etica surselor în teatrul documentar,
Scena.ro, 17 februarie 2024
Revelația e stabilită: Cosmin Stănilă (Gherase) uimește. E chiar... bătrân... tânărul actor, cu mișcări sacadate, tremur de buze, ticuri imperceptibile, voce tremurată, tonalități ridicate, barbă fumurie, chelie, pantaloni în carouri, papuci de casă, pulover - la vârsta „când te dor genunchii și îți mor prietenii". [...] Personal cred că e un spectacol absolut necesar, un SOS calibrat, infuzat de umor, cu o prestație actoricească sublimă: Cosmin Stănilă construiește în prima parte un rol de compoziție demn de premiile UNITER.
Alexandru Jurcan, Fascinația și putreziciunea virtualului,
Tribuna, nr. 514, 1-15 februarie 2024
Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith este mai mult decât un spectacol. Este o întreagă radiografie a unei societăți consumeriste în care banul devine noua religie, iar sentimentele reale sunt călcate în picioare de niște indivizi a căror umanitate a ajuns o amintire din zona virtualului.
Anca Șugar, Draga stea a vânzării de iluzii,
Tribuna, nr. 514, 1-15 februarie 2024
Calitățile privind scriitura scenică sunt certe, actorul are simțul circumstanțelor teatrale, al replicii, are performativitatea în sânge, vine și din practica scenică, dar și din talent și din antrenarea creativității. Face viraje narative neașteptate, așază în subtext teme grave (pe lângă aceea a infracționalității cibernetice globale - metodele scrisoarea, lover boy/ girl sau cea a singurătății, a nevoii de afecțiune, de empatie, de comunicare, a contextelor dificile de viață care te obligă la tehnici de supraviețuire). Motivul e al înșelătorului înșelat - m-a dus cu gândul la Farsa jupânului Pathelin de secol XV -, dezvoltată în variate forme de comedia modernă și, iată, cât de actuală. Fiecare situație în care ești introdus mustește de verosimilitate, e întoarsă pe toate fețele, căci are mai multe. Depinde de unghiul din care privești. Exercițiul lui Cosmin Stănilă de teatralizare a realului e interesant și pe linia multiplelor relaționări de planuri între factual și virtual în care a intervenit, ca bun cunoscător, Doru Vatavului. Ca regizor, susține textul, îl valorizează în toate încheieturile lui.
Oltița Cîntec, Ce-am făcut la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
Suplimentul de cultură
