Marina Constantinescu, „Nu mă lăsa să uit vreodată",
în România literară, nr. 29-30/2024

Imboldul acestei noi călătorii în misterele cunoașterii de sine, prin mijlocirea unui discurs scenic hieratic, e preluat și reinterpretat original pornind de la poemul hindus Bhagavad Gita (traducerea Ramona Tripa), parte din epopeea Mahabharata. Căutarea sacralității pierdute primește nuanțări exponențiale prin energiile celor șapte interpreți puse în serviciul unor revelații ritualice. [...] Actorii puși să declame monologuri fac minuni. Dau totul din ei. Limbajul corpului e esențial. Prestația lor tinde spre formula actorului total (care face de toate). Interpretează dramatic modulându-și glasul, cântă vocal și la instrumente, mimează, dansează, țipă și se războiește cu propria conștiință a insului agresat de destin.

Adrian Țion, La sfârșit de stagiune teatrală: Slujitorii Frumuseții,
în Făclia, 10 iulie 2024

Ștefana Pop-Curșeu: Te afli la a doua colaborare cu Teatrul Național Cluj-Napoca și, după cum ne-ai spus, Slujitorii Frumuseții, inspirat de textul Hindus Bhagavad Gita, este ca un fel de continuare a spectacolului Cântece șamanice/The Quest, care la rândul său a fost inspirat de Conferința păsărilor de Farid ud-Din Attar. Cum așa? Poți să ne explici ce ți-ai propus să faci?

Ҫağlar Yiğitoğulları: La început nu m-am gândit la asta, dar când te preocupă o problemă, situația respectivă îți poate dezvălui și alte dimensiuni și perspective. Când repetam la The Quest, eram atât de preocupați de ideea aceasta a descoperirii propriilor noștri lideri interiori... De fapt, acesta este un mod foarte Sufit și Șamanic de a trăi și de a-ți găsi propriul lider. În Sufismul Islamic se numește „Ana'l-Haqq", adică „Eu sunt Dumnezeul" sau „Eu sunt Dumnezeul meu." În Șamanism se spune că ești Șamanul propriei vieți și al propriei ființe. Prin urmare, acesta a fost unul dintre lucrurile pe care le-am repetat constant performerilor. Apoi, am început să mă întreb în sinea mea: „Așadar, care este responsabilitatea unui lider?" Am descoperit că suntem ființe individuale și lideri ai propriilor noastre vieți, dar acesta nu este un lucru simplu, această chestiune vine cu o responsabilitate și, din perspectiva zilelor noastre, toți politicienii o folosesc într-o manieră oribilă, cu toate aceste războaie interminabile. În consecință, am vrut să continuu să lucrez cu același grup de oameni, privindu-i ca pe liderii societății lor, confruntați cu dificultățile pe care le aduce o astfel de poziție.

Ștefana Pop-Curșeu: Dificultăți în ce privește alegerile pe care trebuie să le facă?

Ҫağlar Yiğitoğulları: Da, constanta posibilitate de a alege, ca artist, ca individ. Aceasta a fost deci, pentru mine, principala motivație de a continua astfel.

Ștefana Pop-Curșeu: Și ai ales ca punct de pornire acest text antic Hindus, bine-cunoscut în cultura indiană - Bhagavad Gita fiind unul dintre textele fundamentale din Mahabharata. De ce ai făcut această alegere?

Ҫağlar Yiğitoğulları: În calitate de creator, inițial nu mă interesează detaliile performance-urilor la care lucrez, ci doar intriga, povestea. Pentru ambele proiecte, The Quest și Slujitorii Frumuseții, eu sunt autorul. În primul nu am folosit nici măcar un cuvânt din poemul original, am scris eu totul, iar acum avem șapte seturi de întrebări, șase fiind din Mahabharata, iar în primul monolog al lui Arjuna avem trei propoziții din Bhagavad Gita. Eu am scris restul. Ca autor, nu vreau să știu prea multe despre detaliile și dialogurile din povestea inițială, îmi place să am propriul spațiu pe care să îl umplu, în care să mă pot exprima, cu experiențele și cuvintele mele. Așa funcționează fantezia mea - scriu ceva, apoi aprofundez detaliile în calitate de creator, regizor, performer sau ce o fi. Pentru mine, această poveste este similară cu cea din Crimă și pedeapsă de Dostoievski, când Raskolnikov o ucide pe femeie, apoi continuăm să dezbatem dacă avea sau nu dreptul să o ucidă. Aici avem aceeași situație cu Arjuna: a fost nevoit să meargă la război, însă, etic vorbind, acesta este un lucru rău și, totodată, foarte controversat din perspectivă etică și filosofică; deși, pe de altă parte, are și o dimensiune frumoasă. Orice indian știe că acesta este un text scris de om, dar continuă să îl venereze. Este atât de important, încât am vrut să explorez aceste dimensiuni; este una dintre cele mai sacre cărți și este incredibilă.

Așa că am scris textul, am început să îl citesc, să cercetez, să ascult predici și am descoperit anumite lucruri negative, critice despre el. De aceea, în prima zi în care am venit la teatru pentru repetiții, am vorbit despre perspectivele principale, despre ce înseamnă „a vedea". Pentru că de cele mai multe ori vedem lucrurile așa cum suntem noi, nu așa cum sunt ele de fapt. De exemplu, unul dintre cele mai malefice nume ale regimului nazist, una dintre cele mai diabolice figuri, Heinrich Himmler, care a organizat lagărele de concentrare, liderul de la Auschwitz, a purtat toată viața în buzunar o ediție specială a Bhagavad Gita. Și știi - aici vreau să ajung, la faptul că, din această perspectivă, textul poate spune: „Fă-ți datoria!" Pentru milioane de oameni este o scriere spirituală, dar este atât de simplu să vezi lucrurile și din această perspectivă teribilă!

Ștefana Pop-Curșeu: În toate cărțile sacre produse de umanitate, regăsim scrieri profund filosofice și poetice, care funcționează toate în moduri similare, indiferent ce religie se fundamentează pe ele. Toate oferă concepte, fraze cheie la care să meditezi, dar totodată îți lasă libertatea de a alege dacă înțelegi sau nu, dacă vei face sau nu ce este scris...

Ҫağlar Yiğitoğulları: Eu provin dintr-o țară musulmană și, fără a fi religios, poți vedea în munca mea că am rădăcini adânci în filosofia Islamică și în Sufism. Pentru că de acolo mă trag, geografic vorbind. Pentru mine, aceasta este cea mai divină formă de cunoaștere a umanității. Cum ți-am mai spus, „Ana'l-Haqq" (Eu sunt Dumnezeul): sub această lege, oamenii au ucis în cele mai brutale moduri. Așa au înțeles, că dacă îl au pe Dumnezeu în ei, ei sunt noii zei. În acest sens, am luat doar firul narativ, pentru că voiam să pun în discuție etica unei astfel de alegeri; aceasta a fost prima motivație pentru a alege Bhagavad Gita, fără a ști dacă Arjuna avea dreptate sau nu să meargă la război. Eu nu am vrut să arăt finalul... dar după ce am primit feedback de la domnul Mihai Măniuțiu - pentru că el este maestrul meu și iau în serios tot ce vine din partea lui - și de la Anca Măniuțiu, am considerat-o o nouă încurajare, un nou mod de a vedea lucrurile, așa că am modificat finalul.

Ștefana Pop-Curșeu: Așadar, în spectacol, arăți această cale, prin care Arjuna ajunge să înțeleagă care sunt opțiunile lui, ce trebuie să facă, printr-un dialog între el și Zeul Krishna. Aici ai integrat scenografic cinci biciclete, aliniate, cu dinamuri, biciclete generatoare de energie, iar sunetul pedalării ne dă această impresie de armată care se pregătește să pornească la război. Asta ți-ai droit să resimtă spectatorii sau care este motivul pentru prezența bicicletelor negre?

Ҫağlar Yiğitoğulları: Da, tu îmi cunoști universul, îmi place să găsesc obstacole, elemente performative care îi mențin pe performeri ancorați în momentul prezent, astfel încât să nu le rămână loc să se retragă în propriile lor universuri, probleme sau dificultăți. Un obstacol fizic constant, diferit de cele din Cântece șamanice / The Quest, unde erau singuri și primeau obstacole în timpul momentelor solo - pe când aici este chiar invers, fiindcă au această reținere fizică permanentă de-a lungul întregului spectacol: pedalarea. Și nu am avut idee ce fel de biciclete o să găsim, cum o să funcționeze tehnic, dar visul meu era să producem cu adevărat electricitate, să ne jucăm cu intensitatea luminii în funcție de viteza pedalării. Pentru noi, în aceste circumstanțe, lucrurile nu au funcționat chiar așa, pentru că intensitatea nu a variat cum mi-ar fi plăcut mie, când viteza pedalării creștea foarte mult sau scădea; dar mai degrabă, s-a schimbat sunetul. Așa a apărut o nouă provocare, pe care am transformat-o într-un avantaj în modul meu de a înțelege. Am păstrat sunetul continuu, dar mai încet în anumite momente, ca să nu se audă prea mult și prea tare, și am lucrat la designul luminilor în funcție de pedalare. Uneori am folosit toate cele cinci biciclete, alteori doar două sau una sau trei. Dar da, ei sunt armata, ca indivizi, ca Arjuna, dar și soldații lui, legănându-se pe cai în așteptarea pornirii atacului. Sunt undeva la mijloc. Iar această postură nu este confortabilă, ci chiar dureroasă: trebuie să se miște, trebuie să se schimbe, să își pună căștile; și mai sunt atâtea alte lucruri care nu sunt vizibile, sper eu: se joacă cu mănușile și cu ochelarii de soare, într-o coregrafie ascunsă. Apoi, vine rândul textului... Știi, limba mea nu e ușor de învățat. În engleză sunt cinci pagini, traducerea are șapte, dar a fost o luptă să învețe textul și să îl rostească în maniera potrivită, ca un cor sau ca indivizi. Prin urmare, în ceea ce privește bicicletele, acesta este conceptul.

Ștefana Pop-Curșeu: Îți dau o senzație aparte, pentru că aduc acest text antic în lumea noastră contemporană într-un mod neobișnuit, cu acești războinici în linie dreaptă, pe biciclete.

Ҫağlar Yiğitoğulları: Este un efect al alinierii. Pentru performeri și pentru public, există întotdeauna o altă referință, o altă imagine, un alt sunet în spatele cuvintelor rostite.

Ștefana Pop-Curșeu: Iar sunetul pedalării este foarte puternic, anunțând că ceva rău urmează să se întâmple, semnalând pregătirea pentru război; apoi, unul câte unul, coboară și vin în față, devenind Krishna. Dar gestul coborârii de pe bicicletă ne sugerează prezența lui Arjuna în fiecare dintre ei, el este liderul și trebuie să-i convingă, deși și el însuși, și ei ezită. Arjuna este în fiecare dintre ei, cu înțelepciunea, dar și cu îndoielile lui.

Ҫağlar Yiğitoğulları: Există un mesaj ascuns: întâi, povestitorul vine, lasă costumul, apoi vine celălalt, îl prezintă pe Krishna și lasă și el costumul pentru următorul performer. Aceasta ne spune că este atât de ușor să fii Dumnezeul, omul înțelept, e doar costumul, ținuta, pielea animalului pe care o îmbraci, ține doar de alegere. Dar asta doar pe de-o parte. Pe de alta, eu mă auto-intitulez creator de jocuri, iar ei [actorii, n.n.] sunt jucătorii. Eu doar dezvolt conceptul unui joc: acestea sunt regulile, acestea personajele care trebuie recuperate, păstrate, povestite, și mai ai și obstacolele, adică bicicletele, iar jocul e gata. De câte ori costumul e gol, cineva trebuie să vină în față și să continue jocul. Așa că le-am spus să-l joace pur și simplu, în mod autentic.

Ștefana Pop-Curșeu: Un joc cu un mister la final, pentru că nu știm ce o să se întâmple cu Arjuna... Este el mai mult decât un personaj din Mahabharata pentru tine?

Ҫağlar Yiğitoğulları: La un alt nivel ascuns, acesta este subtextul: Arjuna este artistul. În timpul acestui proces de înțelepțire prin asimilarea informației venite de la Krishna, Arjuna devine un artist mai bun. Este un artist care vrea să cunoască mai mult; în universul meu, artiștii sunt liderii societății și cred că așa ar trebui să funcționeze aceasta. Iar Krishna îi spune lui Arjuna că, în calitate de lider, ar trebui să ia ca model artiștii, care își petrec viețile învățând cum să pronunțe cuvintele în cea mai bună manieră, cu grijă, cu intenție. Nu e ușor. Vezi tu, să declari război nu e ca și când ai merge în Parlament să vorbești cu colegii și să decizi în cinci minute pentru întreaga societate. Îți trebuie timp și intenție, ca și în cazul nostru. Toată viața încercăm să creăm imaginile noastre, cuvinte care să fie înțelese, să clarifice ceea ce vrem să spunem. Așadar, partea ascunsă este despre artist...

Puteți citi aici interviul integral, în limba engleză: https://dramatica.ro/index.php/j/article/view/308