Clujul, capitala neoficială a Ardealului, a deschis / răsfoit alte pagini de istorie, istorie teatrală de această dată, prin cea de-a IX-a ediṭie a Ȋntâlnirilor Internaṭionale de la Cluj, eveniment organizat de Teatrul Naţional "Lucian Blaga", ṣi desfăṣurat între 9-13 octombrie 2019 sub semnul cuvântului ȊMPREUNĂ / TOGETHER. (...) O trupă echilibrată, poate una dintre cele mai bune din ţară, bine pusă în valoare, cu actori totali cu voci excelente, expresivi corporal, a prezentat creaṭii din anul teatral 2019, cât ṣi realizări valoroase mai vechi. (...)Străjuită şi de cele două muze, "Thalia" şi "Eutherpe" (opere ale sculptorului Vasile Rus-Batin, adăugate în anul 1990 în nişele de pe faţada clădirii Teatrului Naţional), a noua ediţie a Ȋntâlnirilor Internaţionale de la Cluj a fost un eveniment pentru care merită felicitări întreaga echipă: Mihai Măniuţiu, managerul teatrului, Ştefana Pop-Curşeu, directorul artistic, dar şi Iulia Huiculescu, Andreea Iacob, Delia Oancea, Oana Herlo.
Tamara Constantinescu, O sută de ani de teatru românesc, nouă ediții și multe aplauze -
Întâlnirile Internaționale de la Cluj, 2019,
pe LiterNet.ro, 6 nov.2019
Inspirat titlu pentru a noua ediție a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj, una care a marcat a suta stagiune de teatru românesc în capitala Ardealului. Imaginea cu directorii teatrelor român și maghiar, Mihai Măniuțiu și Tompa Gábor, a fost un semn al normalității culturale într-un oraș bilingv, cu o moștenire fabuloasă și cu o deschidere europeană programatică. Fascinat de istoria vizibilă, când dau să calc pe o treaptă tocită de secole – un exemplu la întâmplare: a bisericii piariștilor –, nu aveam cum să nu remarc inscripția din pardoseala teatrului: „1904”. Și teatrul de azi stă pe truda fondatorilor, încât țin să amintesc de Janovics Jenö, care a dat Clujului și producție de teatru, și producție de film, aceasta din urmă într-un timp al pionieratului. La această ediție, Împreună a mai însemnat ca Naționalul să-și alăture teatrul independent cel mai vizibil, în speță Reactor de Creație și Experiment. Tineri și vârstnici, din patru zări și cu tot atâtea orientări, invitați și public numeros, împreună, pentru o serie de spectacole create în 2019, cu două excepții.
Marius Dobrin, Împreună în Revista SpectActor, octombrie-decembrie 2019
Carlos Gil Zamora, El noroeste de Rumanía re(presenta) su mejor teatro, ARTEZ - la revista de las artes escénicas, septembrie-octombrie 2019
Undeva, deasupra tuturor sau în spatele lor se simte mâna adevăratului Prospero al acestui spectacol, care este marele regizor Tompa Gábor. El a știut să-și aleagă actorii potriviți, dintr-o trupă excelentă, de altfel, astfel încât să obțină acest spectacol de neuitat, rol cu rol și scenă cu scenă. Mâna lui s-a văzut încă din scena furtunii, de la început adică, în care cele trei parce, Elena Ivanca, Angelica Nicoară și Romina Merei, apar în loja de lângă scenă și, cu niște pretinse partituri în mâini, scot țipete de spaimă la vederea mării dezlănțuite de pe pereții video ai decorului.(...) Furtuna a fost, nu probabil, ci sigur, vârful artistic al Întâlnirilor Internaționale ale Teatrului din Cluj-Napoca, alături de, în alt gen, cel comic, dar tot dezlănțuit, Chiritza în concert, după Alecsandri și Matei Millo.
Nicolae Prelipceanu, O Furtună de neuitat,
în Teatrul azi nr.12/2019
Furtuna lui Tompa Gábor se insinuează ca sinteză a artei scenice în care învățăturile din cărțile lui Prospero, preluate subtil de regizor, se răsfrâng asupra actorilor cu harul unui magician.
Să ne amintim. La 1 decembrie 1919, pe scena Teatrului Național din Cluj se rosteau primele cuvinte în limba română: „S-a potolit furtuna". Este replica de început din piesa Poemul Unirei de Zaharia Bârsan, primul director al teatrului. Da, într-adevăr, prin spectacole de asemenea calibru putem spune că s-a potolit furtuna și s-a așezat ARTA.
Adrian Țion, Cartea de magie a regizorului,
în revista Steaua nr.10/2019
(cronică scanată)
Gábor Tompa optează pentru o montare modernă, în care accentul cade pe actor ṣi personajul său. (...) Momentele scenice, lupta dintre bine ṣi rău, alternează mai degrabă între liric ṣi comic. Prezenṭa binelui este oarecum intuită prin permanenta reprezentare a ochiului divin din tavan.
Tamara Constantinescu, O sută de ani de teatru românesc, nouă ediții și multe aplauze -
Întâlnirile Internaționale de la Cluj, 2019,
pe LiterNet.ro, 6 nov.2019
Nona Rapotan, Între ochiul de veghe și focul (ne)stins al creației - „Furtuna“ lui Gábor Tompa,
pe BookHUB, 25 sept. 2019
(...) Ar trebui să încep (...) aceste însemnări prilejuite de superbul, clasicul, în sensul plasării lui hotărâte sub însemnele solare ale simplităţii, clarităţii, rigorii, spectacol cu Furtuna săvârşit la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca de marele regizor Gábor Tompa, (...) [Furtuna este] o piesă pe care Gábor Tompa o citeşte drept o scriere despre ingratitudine şi despre trădare, despre răzbunare şi iertare, despre magie şi despre artă, despre viaţă, moarte şi pregătirea pentru aceasta. (...) Montând Furtuna Gábor Tompa a pus în scenă un copleşitor omagiu adus teatrului.
Mircea Morariu, „Furtuna“ sau despre veșnicia teatrului,
în adevărul.ro, 27 sept.2019
Din peştera lui, Prospero pare un zeu intraterestru ce împreună cu vahana sa Ariel visează la o lume transformată după voinţa sa. Ferestrele peşterii permeabile visului afişează un material oniric dens şi suprareal ce tălmăceşte un spaţiu de idei, reprezentând întocmai viziunea sau contribuţia artistului la elucidarea acestei piese ce figurează emblematic în mai toate repertoriile marilor creatori de scenă. Iar dacă suntem plămada din care sunt făcute visele, iar scurta noastră viaţă o întregeşte un somn, iată cum Miranda doarme simbolic - visul magic al tatălui său - cu capul pe stiva de cărţi - sugerând ideea de carte de căpătâi, cu aluzie la cele mai dragi şi mai de preţ lucruri lumeşti aduse pe insulă de Gonzalo, consilierul loial care le-a salvat viaţa.
Scena naufragiului derulată prin cele trei ferestre se desfăşoară ca un adevărat potop, pe care Prospero îl dirijează din arca sa. Lumea exterioară arcei sau insulei devine un haos premergător creaţiei. De zidurile ecranelor se lovesc meteoriţi uriaşi, lumile se rotesc şi se formează. Trecuţi prin Judecata de Apoi - reliefată de imaginile detaliate ale tabloului lui Bosch - prin disertaţia lui Prospero adresată fiicei sale, păcătoşii, izbăviţi prin clemenţa magului ce nu mai caută răzbunarea, se pregătesc să intre într-o creaţie mai bună, sau dacă nu mai bună, într-una nouă în care valorile se reaşază sub semnul iubirii şi al iertării.
Roxana Pavnotescu, Furtuna în tripticul Creației: Apocalipsa,
Judecata de Apoi și Facerea lumii,
pe Agenda LiterNet, mai 2021
Furtuna în tripticul Creației: Apocalipsa, Judecata de Apoi și Facerea lumii
La treizeci de ani de la căderea comunismului, această piesă (în foarte buna traducere a poetului Andrei Dosa) este o alegere excelentă, reușind să aducă, în scene cu multă pregnanță, principalele traume provocate de fostul regim politic din România. E de notat, tot de la început, foarte buna întâlnire dintre un dramaturg remarcabil și, în mare măsură, canonic (și un text, în consecință, cu viziune profundă) și perspectiva matură, capabilă să-l pună în evidență, a unui regizor din generațiile mai noi. Dacă, așa cum se spune în didascaliile prime ale textului (în Observațiile preliminare), „spectacolul sperat știe mult mai multe lucruri despre text decât autorul", atunci acest spectacol al lui Răzvan Mureșan este, înclin să cred, un foarte bun „spectacol sperat". Întâi de toate, pentru că are puterea de a crea o lume.(...)
Producția Națiopnalului clujean, după piesa Porno de Visky András, e un spectacol modern fără ostentație. Crud și lucid, el este activ în viziune și comprehensiv în însăși structura jocului actoricesc, capabil să atingă intensități. Ar merita văzut atât de cei ce-și pun întrebări în ceea ce privește istoria, cât și de cei care iubesc pur și simplu arta teatrului.
Liviu Malița, Un amplu poem,
în Teatrul azi nr.12/2019
Mica scenă a Euphorionului a devenit un spaţiu concentraţionar al umbrelor trecutului prin pereţii transparenţi de sticlă interpuşi sever între spaţiul de joc şi spectatori. Soluţia scenografică amplifică senzaţia de claustrare într-un vivariu supus unei observaţii din afară. Lumea din interior se înfiripă din nostalgice amintiri ale eroinei legate de dorinţa de a ajunge actriţă, din jocul cu marioneta numită Mărunţelul în faţa unui public format din copii, ceea ce atrage atenţia ochiului necruţător al Securităţii, mai ales că sunt strecurate în acele reprezentaţii frânturi din arta „decadentă" a Occidentului viciat şi aluzii ironice la regimul comunist. „Mărunţelul" e scheletul lui Ceauşescu, manevrat de Radu Lărgeanu, parodie a unui trecut nefast. Accentele autobiografice traumatizante, prezente în text în delicat limbaj metaforic şi simbolic, valorifică prin subtilităţi de limbaj pe poetul de mare fineţe care este András Viski.(...) Avem o panoramare în negru a unei vieţi şi a unei perioade sumbre din istoria ţării. (...) Rezumând unilateral, regia nu face altceva decât să ilustreze scenele povestite de eroina naratoare, creând o simultaneitate între „a fost" şi „este" nu întotdeauna benefică unor congruenţe de acest fel. Naratoarea povesteşte ce i se întâmplă chiar în clipa în care i se întâmplă ! Rezultatul este un prezent al amintirii devenit strigăt şi suferinţă continuă, nevindecată de trecerea timpului. Şi strigătul din interiorul vivariului mortuar (sinistră sintagmă sugerată chiar de intenţionalităţile regizorului) sună ca o ameninţare, ca un reproş, ca o acuzare.
Adrian Țion, Spectacol în oglindă distributivă,
în Făclia din 22 sept. 2019
