Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

ROMEO ȘI JULIETA
de William Shakespeare
regia: Tudor Lucanu
Data premierei: sâmbătă, 25 iunie 2016

(...) Toate personajele au reușit să îmbine perfect seriozitatea cu ironizarea propriului rol, demnitatea clasică cu amuzamentul contemporan, Romeo și Julieta Naționalului clujean devenind astfel o tragi-comedie modernă, două ore și jumătate de deliciu teatral, o piesă ce mai are încă nevoie de retușuri, în ceea ce privește scenografia și jocul actorilor, care vor fi probabil efectuate pe parcurs, până la viitoarele reprezentații, unele, cu siguranță, de văzut și de aplaudat.


Florin Moldovan, Romeo și Julieta – o tragedie cu happy-end la Teatrul Național din Cluj,

în Ziar de Cluj, 26 iunie 2016
 



Viziunea lui [Tudor Lucanu], contaminată de derizoriu, dar nu complet bolnavă de acest virus al vremurilor noastre, a păstrat totuși tragedia intactă, dându-i un anume farmec modern și, dacă doriți, monden. (...) Tudor Lucanu creează un spectacol deoc convențional, deloc canonic; sau nu canonic în care se înțelegea această noțiune până acum.
 

Nicolae Prelipceanu, Întâlnirile Internaționale ale Teatrului Național din Cluj...,

în Teatrul azi, nr.12/2016
 



Începutul spectacolului induce impresia că vechea dispută dintre membrii celor două familii veroneze nu mai e una chiar de foarte mare actualitate. E, cum se zice azi, un conflict „îngheţat". Şi nici Capulet (Ovidiu Crişan), nici vehementul, categoricul Escalus (Cătălin Herlo) nu încurajează nicidecum vreo încercare de reactivare. Mai izbucnesc, e drept, din când în când, dispute, îndeosebi din voia, din acţiunea, din provocările lui Tybalt (Ionuţ Caras), însă ordinele şefilor celor două familii şi ale soţiilor lor (Angelica Nicoară, respectiv Irina Wintze) sunt clare. Iar încălcarea lor aduce cu sine reacţii vehemente şi pedepse drastice. Nici protagoniştii viitoarelor tragedii nu fac la început proba că ar fi pradă unor energii războinice gata să dea în clocot. Iată, Mercutio (Sorin Leoveanu) e un discoureur, un filosof, manifestându-se la fel de romantic, de melancolic, de în prada unui mal du siècle, precum Hamlet înainte de a fi luat decizia de a răzbuna moartea bătrânului Hamlet. Iar Romeo (Matei Rotaru) e trist, copilăros şi languros, amintind prin toate de Leonce din piesa lui Georg Büchner. Un Leonce avant la lettre pe care în van încearcă „bufonul" Benvolio (Radu Lărgeanu) să-l distreze de vreme ce iubirea lui pentru Rosalina (Diana Buluga) e neîmpărtăşită şi refuzată categoric de aceasta. De aici, din acest refuz porneşte totul. Căci nefericirea, tragedia, moartea, doliul îşi găsesc originea în aparent izbăvitoarea întâlnire dintre Romeo şi frumoasa Julietă (Sînziana Tarţa). Semn clar că avea mare dreptate Haig Acterian atunci când scria că acţiunea din piesă e consecinţa stării sufleteşti a lui Romeo. Marcată de pofta de iubire. Un adevăr pe care nici montarea de acum nu îl contrazice.


Mircea Morariu, Crime în croitorie,
în Adevărul.ro, din 7 iulie 2016

cronică apărută și în Teatrul azi, nr. 10-11/2016

 


 

În Romeo și Julieta, spectacol care a avut premiera în această primăvară, regizorul Tudor Lucanu împreună cu scenografa Alina Herescu propun o aducere a poveștii de iubire dar și de neîmpăcată ură într-o lume viu colorată, voit țipătoare și stridentă, a unor croitorii de lux din zilele noastre. Înveșmântată prin elemente care semnalizează concret și civilizația actuală și gustul contemporan al artei scenice, punctată cu savuroase accente pline de umor sau de lirism, tragedia shakespeariană rezistă și ajunge bine la spectatorii de astăzi. Cum o arată desigur și Premiul publicului pentru cel mai bun spectacol conferit în cadrul Galei Teatrului Național ce a avut loc chiar în miezul festivalului.


Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct. 2016
 


 

Tot ceea ce se înfățișa ochilor mei (...) avea firescul unui lucru neașteptat, e drept, dar de o mare veridicitate. Toată acea mișcare inițială, cu bătaia între membri celor două familii, exceptându-i tocmai pe viitorii eroi principali ai piesei și ai spectacolului, avea ceva absolut obligatoriu, fiind de altfel nimic mai mult decât o introducere în adversitatea tradițională, cea care motiveayă parte din tragedia ce va urma. (...) Decorul semnat de Alina Herescu este și el unul de excepție: cu ajutorul lui se întâmplă multe în această reprezentație absolut excepțională, în care mai niciun rol nu este lăsat în voia lui sau a actorului titluar, cu acele paralelipipede de sticlă și oglindă, care se mișcă modificând perspectiva pe scenă, în momentele de mare tensiune, în care Romeo este încremenit imediat după ce-l lovește dragostea la prima vedere (căci asta e ceea ce avem sub ochi).


Nicolae Prelipceanu, Din nou „Romeo și Julieta",
în Teatrul azi nr.1-2/2017


d'ECOurage
scenariu de Andrea Gavriliu
regia şi coregrafia: Andrea Gavriliu
Data premierei: joi, 12 mai 2016

Ca „pete de culoare" binevenite în această ediţie de festival, aș menţiona savurosul demers umoristic la adresa modului cum este percepută arta modernă, cu titlul Call it art!, semnat de regizoarea și scenarista Leta Popescu, și spectacolul „de stradă" intitulat d'ECOurage , conceput și el de Andreea Gavriliu ca un atașant omagiu la adresa ludicului.


Ion Parhon, În căutarea autorului,
în Scrisul Românesc, nr.11(159), noiembrie 2016


LINOLEUM
de Vladimir și Oleg Presniakov
regia: Alexandru Dabija
Data premierei: duminică, 8 mai 2016

Un trio nebun, descins direct din tradiţia avangardei ruse de început de secol XX, încearcă să scape de cadavrul descoperit sub linoleumul de pe podeaua casei de închiriat.  Cine e mortul?  Sau mai nuanţat, cine e viu şi cine e mort în poveste sunt întrebările cu care jonglează  cei doi dramaturgi  Vladimir şi Oleg Presniakov în piesa Linoleum. Regizorul Alexandru Dabija explorează scenic tema graniţei dintre viaţă şi moarte, cea a comunicării cu lumea de dincolo în ultimele sale spectacole. (...)Comedie neagră, spectacolul Linoleum a avut premiera duminică, 8 mai, la sala mare a Teatrului Naţional Cluj şi pune în valoare ecourile metafizice ale piesei în scene de grup ce trimit la imaginarul alaiurilor cu personaje inspirate din pictura lui Chagall. Surdina pusă comediei lasă să transpară întrebarea cu privire la fermitatea graniţei dintre viaţă şi moarte. (...)

 

Oana Cristea Grigorescu, Cine e mort, cine e viu?,
Radio România Cluj, 12 mai 2016



(...) Regizorul Alexandru Dabija a adus în fața publicului piesa Linoleum (...), o poveste burlescă despre doi chiriași – unultâmpit, altul aproape – manipulați de un proprietar drogat, care descoperă sub dușumea un spânzurat, pe care sunt constrânși să îl elimine din peisaj, spre a nu fi ei înșiși acuzați de complicitate la o crimă pe care nu o comiseseră.

 

Ovidiu Pecican, Un joc al lamelor de cuțit,

în Teatrul azi nr. 7-8-9/2016

 



Alexandru Dabija a încercat să reunifice părțile acestea [ale piesei], într-o succesiune de scene rapide și de un comic negru, dar creator de haz în sală, ajutat de actori care-și demonstrează virtuțile comice, la unii neașteptate (...) Linoleum rămâne un spectacol agreabil, cu o desfășurare de forțe comice impresionante și o nouă demostrație a lui Alexandru Dabija de ce este în stare pe această coardă.
 

Nicolae Prelipceanu, Întâlnirile Internaționale ale Teatrului Național din Cluj...,

 în Teatrul azi, nr.12/2016
 


 

Un spectacol care are toate datele succesului este „Linoleum" produs de Naţionalul clujean: o piesă a deja celebrilor fraţi Vladimir şi Oleg Presniakov (un soi de Fraţii Coen de sorginte rusească), de un umor macabru mult gustat de regizorul Alexandru Dabija, scenografia Adrianei Grand, muzica Adei Milea şi admirabila trupă a teatrului.


Maria Zărnescu, Sunetul muzicii FNT. Muzici și muze,
în Yorick.ro nr.336, 8-14 nov. 2016

 


 

Teatrul Naţional „Lucian Blaga" Cluj-Napoca ne propune următoarea reţetă: se ia un text amuzant, rafinat, scris de ruşii Vladimir și Oleg Presniakov, un traducător super-iscusit, Maşa Dinescu, o trupă de actori talentaţi şi plini de energie, toate sub bagheta inspirată a regizorului Alexandru Dabija. Şi ce-a ieşit oare din această alăturare?O piesă sprinţară, spumoasă, cu umor negru, piperată cu ironii, comic de situaţii şi mult sarcasm, cu grotesc şi absurd, asezonată cu mişto-uri şi hăhăieli, cu personaje sărite de pe fix într-o atmosferă de realism şi suprarealism. E greu să faci în ziua de azi comedie de calitate, dar lor le-a ieşit se pare, cu vârf şi îndesat chiar.

                                   
Corina Dima, Când ironia dă năvală. Despre Linoleum de Dabija,
în Ziarul Metropolis, 30 oct.2016

 


 

În confruntare cu aceeași arie a dramaturgiei contemporane, regizorul Alexandru Dabija revine în mijlocul trupei clujene explorând un teritoriu pe care se simte întotdeauna în largul său, cel al absurdului, împletit însă aici cu un umor pigmentat cu gustul pentru morbid și macabru, cu ideea unui suflu al morții care ne bântuie bântuind prin lume, recurentă de-acum în creația sa recentă prin intermediul piesei Linoleum, scrisă de frații Vladimir și Oleg Presniakov.


Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct.2016

 



Linoleum
este o nouă confirmare a valorii şi omogeneităţii trupei tinere a Teatrului Naţional din Cluj- Napoca. Sunt foarte bine aleşi şi îşi compun excelent apariţiile cei trei actori distribuiţi în ghinionistele personaje Kolea, Andrei şi Igor Igorevici - e vorba despre Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu şi Ionuţ Caras- e un mort perfect Cristian Grosu, sunt exact ceea ce trebuie Matei Rotaru în savurosul vecin Arkadi, şi Patricia Bioariu, în muta, dar dura lui soţie, Ghiulea. Sunt asemenea unor personaje de filme burleşti sau- de ce nu?- de animaţie Adrian Cucu, Anca Hanu, Cristian Rigman, Sânziana Tarţa, Diana Buluga, Alexandra Tarce, Sorin Leoveanu şi Robert Nagy, are delicateţea şi inocenţa specifice vârstei, dar şi un uşor intuibil simţ scenic Ecaterina Pop-Curşeu. Şi chiar dacă râsul la care ne provoacă acum Dabija e de cu totul altă factură decât cel din alte producţii ale sale clujene anterioare, cred că provocarea sau, mă rog, invitaţia ce vine din partea-i merită să fie acceptată.

 

Mircea Morariu, O glumă atroce,
în Adevărul.ro, din 9 iunie 2016

 și în Teatrul azi, nr.10-11/2016

 


 

(...) Am avut surpriza spectacolului cu o piesă, comedie cotemporană rusească LINOLEUM de Vladimir și Oleg Presniakov, în regia lui Sandu Dabija, scenografia Adrianei Grand, „luminată" de Jenel Moldovan, cu partea muzicală semnată de Ada Milea și tradusă, cu mult haz de Mașa Dinescu, secundată (e vorba de impresia personală) de întreg ansamblu actoricesc sub o baghetă regizorală în zi foarte bună. M-a „ținut", m-a amuzat copios (...) cu o comedie deșteaptă și excelent jucată, Dabija dă lovitura. E o demonstrație de bun-gust și mă bucură faptul că piesa și humorul pe care-l transmite spectatorului demonstrează că ăsta-i drumul cel mai bun (...)

           
Lucian Giurchescu, Linoleum o comedie deșteaptă și excelent jucată,
în Radio Europa Liberă, 30 oct. 2016
 


 

Teatrul Naţional „Lucian Blaga" din Cluj-Napoca a adus în FNT spectacolul „Linoleum" de Vladimir şi Oleg Presniakov, montat de Alexandru Dabija, în echipă cu scenografa Adriana Grand și cu Ada Milea, autoarea muzicii. Comedie neagră, marcată de absurd, dar având multe scene luminoase, pasaje viu colorate, această piesă ne oferă, în varianta jucată cu virtuozitate de actorii clujeni, o perspectivă entuziastă asupra confruntării dintre nou și vechi, dintre inimi care bat și cele care putrezesc, la propriu și la figurat. În „Linoleum" tanaticul trece în plan secund, se developează arta creatorilor de a stârni energii, de a provoca hohote de râs, bucuria se rostogolește spre public, în valuri.

       
Irina Nechit, O „demonstrație de forță" a teatrului românesc,
în Jurnal de Chișinău, 21 nov. 2016
 


 

Tragicomedia este valorificată de Alexandru Dabija într-un raport invers proporţional cu realismul şi absurdul. Inversând însuşi raportul dintre realitate şi dramă cu care ne-am obişnuit. Ignoranţa (absenţa conştientizării propriei situaţii de mort) este tradusă ca tragedie, iar adevărata comedie începe din punctul în care morţii vii devin tot mai conştienţi şi tot mai absurzi. Cu alte cuvinte, cu cât mai multă dramă, cu atât mai multă comedie absurdă. Dacă dubla negaţie echivalează logic cu o afirmaţie, poate că, pentru a reveni viaţă, cei trei ar trebui să facă în aşa fel încât să moară din nou. Această privilegiere a ilogicităţii, în detrimentul coerenţei, este excelent prinsă de Dabija şi pusă în scenă cu mijloace ce depăşesc comicul absurd, jocul scenic devenind fascinant în sine, fără artificii. (...) De altfel, mizele spectacolului nu le reprezintă nici decorul, nici muzica şi nimic din cele ce ar putea distrage atenţia de la jocul actorilor. Iar trupa de la Cluj face faţă provocărilor de tot felul. Lucru care îi permite lui Dabija să creeze un spectacol reuşit, bazat pe idei, dat fiind că textul fraţilor Presniakov reprezintă o mare provocare. Singurele modalităţi memorabile de concretizare a ideilor sunt obţinute de regizor din jocul actorilor.

                   
Dana Țabrea, Cadavrul ascuns sau despre morții vii,
în Ziarul de Iași, 14 ian. 2017