Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

PROCESUL
după Franz Kafka, dramatizare de Mihaela Panainte și Daniel Ilea
regia: Mihaela Panainte
Data premierei: sâmbătă, 29 aprilie 2017

Regizoarea își asumă aici un parti-pris radical: condamnarea fără apel a lui Joseph K, devenit model al egocentrismului, ridicat la rangul de simbol al lumii care merge rău. Acesta este punctul de interes al versiunii pe care ea o propune acestui roman. În timp ce majoritatea artiștilor ar profita de faptul că montează acest text pentru a face o declarație politică, care devine repede un kitsch îndreptat către o putere presupusă abjectă, Mihaela Panainte nu urmează nici o clipă această cale și nu profită pentru a face din munca sa port-drapelul unei intenții politice. Iată de ce  din discursul lui Joseph K încarnat de Ionuț Caras este lăsată la o parte orice urmă de politicianism, constituindu-se într-un manifest umanist  prin care se demonstrează, de fapt, propria lipsă de umanitate. În spectacol nu asistăm la o nedreptate făcută unui ins, ci la o demonstrație exacerbată a individului.


Jean-Christophe Brianchon, Quand on n´as pas de pétrole...,
în I/O La gazette des festivals Théâtre, Danse, Opéra, Musique, Arts plastiques, 18 mai 2017
 



Ceea ce vreau să subliniez este că prin reprezentarea vizual-simbolică a mecanismelor acestei dimensiuni absurde, robotice, ilogice, nu doar că se deschide o paletă largă de interpretări, ci se creează şi un liant bine pus la punct care coagulează traseul fragmentar al lui K, traducând conflictele nespuse în mişcare şi imagine.(...) Aşadar, Procesul pus în scenă la Naţionalul clujean este un spectacol curat, complex, care (...) stă pe picioare, oglindind cu fidelitate celebra viziune kafkiană, absurdul fiind un element omniprezent atât în istoria cât şi în prezentul viu al umanităţii.

           
Andreea Lupu, K.olivia,
în Teatu românesc, 2 mai 2017

 



Ținând cont de subiectul de actualitate, Procesul se va juca multă vreme la Cluj cu sala plină, iar publicul (chiar și cel care a uitat romanul lui Kafka) se va recunoaște în personajul K, atins de mecanismul justiției sociale - la fel de rece și impersonal azi, parcă la concurență cu justiția divină.


Marius Oliviu Iacob, Procesul,
în Teatru românesc, 29 aprilie 2017




(...) Din momentul arestării (...) începe calvarul lui Josef K. Prezentat în montare asemenea unui coşmar negru. (...) În spectacolul clujean, Mihaela Panainte are meritul de a fi identificat nenumărate procedee menite a evidenţia tot mai acuta, mai apăsata şi fizic, şi moral, plonjare în absurd a lui Josef K. Interpretat la înalte cote de profesionalism de Ionuţ Caras (aici actorul face un rol de mâna întâi, care se cuvine pus alături de cele anterioare din Revizorul, din Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului ori din Clasa noastră). Personajului jucat de Ionuţ Caras trebuie să i se surpe convingerea că are "o identitate precisă", aflată în contradicţie cu toţi ceilalţi, cu cei care îl înconjoară, care nu sunt decât nişte personaje-mască. Aşa cum sunt şi măştile plasate în decorul metalic, cu nenumărate (sugerate) cuşti (într-una din ele cade până la urmă Josef K) creat de Helmut Stürmer.

 

Mircea Morariu, Străin în lumea personajelor-mască,
pe Adevărul.ro, 8 mai 2017

 


 

În Procesul lui Kafka de la Cluj, lumile intelectuale ale celor doi artiști [Mihaela Panainte și Helmuth Stürmer] se unesc într-o simbioză ideală, iar actorii - cu predilecție Ionuț Caras în rolul domnului K., Adrian Cucu și Cristian Grosu - creează o experiență scenică impresionantă, pe parcursul celor nouăzeci de minute.
 

Dieter Topp, Procesul lui Kafka în Klausenburgul românesc (Cluj),
în Ihre Pressemitteilung; Pressemeldungen.at; Hamburg Tipps, its Berlin; Mitteldeutschland; P-WEST; Vienna News; Deutscher Zeitungsdienst;EU-Presse Europa Nachrichten; Nachrichtenpresse; OnlinePresse; Tagesmeldungen.Info; Finanzpressedienst; firmenpresse; Sag-Vision; Unternehmensmeldung.net; Pressemitteilungen NEUE; Impressum; Blitzschnelle News; fair-NEWS.de; Aktuelle Modetipps und Lifestyletipps; Pressestelle online, 4 mai 2017


 

Mihaela Panaite abordează subiectul romanului dintr-o perspectivă crud realist-carnavalescă, la limita suportabilului. E o viziune sobră, nu sumbră, diluat coşmarescă, de o mare unitate regizorală, în care nu lipsesc intruziunile parabolice, fireşte, ca nişte felii de esenţializare a limbajului ce saltă în umor negru cele mai importante momente ale acţiunii. Decorul lui Helmut Stürmer e sobru şi el, sugerând recluziune şi ostracizare: scări verticale şi oblice din fier, plasă de sârmă, birou sluţit cu sertare inegale, fundal cu figurine uriaşe pictate ca la bâlci (cam ieşite din context) şi reflectoare orbitoare. Cadrul neomenos e creat. Agresiunea asupra fragilităţii (fizice şi morale) a lui K. poate începe. Şi personajele nu contenesc să se năpustească asupra lui până în finalul voit scârbos, când i se face (la propriu) disecţie. În ansamblu, limbajul scenic e tăios, glacial, în consonanţă cu problematica naraţiunii kafkiene. În ansamblu, limbajul scenic e tăios, glacial, în consonanţă cu problematica naraţiunii kafkiene. (...) Din multele fantezii teatrale (unele dansante) văzute, inspirate din proza lui Kafka, Procesul pus în scenă de Mihaela Panaite la Naţionalul clujean mi se pare cel mai apropiat de spiritul cărţii, cel mai solid construct scenic din ultimul timp.


Adrian Țion, Procesul kafkian la Naționalul clujean,
în Agenda LiterNet 18 mai 2017
 


 


Intrăm în Procesul kafkian pe filiera Gellu Naum (traducere), Mihaela Panainte & Daniel Ilea (dramatizare). Ieşim, la o oră jumătate distanţă, cu un domn K pe care viziunea Mihaelei Panainte (de data aceasta în calitate de regizor) îl transformă într-un Christ în care mediocritatea îşi înfige suliţa şi pe care îşi aruncă noroaiele urât-mirositoare. În loc de Înălţarea speciei, K-Christ-ul retrogradează înspre catacombe şi gândăcisme.

Mihai Brezeanu, K-Christ - Procesul  la FNT, 2017,
pe LiterNet.ro, 22 oct. 2017



PORTOCALA MECANICĂ
de Anthony Burgess
regia: Răzvan Mureșan
Data premierei: duminică, 15 ianuarie 2017

"Găşcarii" lui Alex DeLarge năvălesc pe scenă comiţând furturi, violuri şi crime. Duhul răului se instalează intempestiv pe toată durata primei părţi a spectacolului. De altfel, secvenţele înşirate cronologic sunt copii mai mult sau mai puţin izbutite ale celor din film: pe stradă, în bar, acasă la Alex, în apartamentele devastate. Odată cu arestarea lui Alex pentru crimă, atmosfera se schimbă, parcă am avea de a face cu două spectacole. Încarcerarea lui aduce în prim plan strategia manipulării sub forma unor tehnici de reeducare sinistre prin implicarea politicului, culminând cu poza finală de grup a unei societăţi dezgustătoare în ridicolul ei. De remarcat că acest expresiv tablou caricatural trimite spre pictura lui Ensor, de o duritate extremă, unde măştile devin personajele macabre ale actualităţii. Mascarada acestor maşinaţii politice este denunţată în forţă prin acest stop-cadru final. Alex, delincventul psihopat, este întruchipat în mod magistral de Cristian Grosu.

 

Adrian Țion, Duhul răului în Portocala mecanică,
pe LiterNet.ro, 14 mai 2017



Cu toate că romanul lui Burgess invită mai curând la o rigoare reflexivă și eventual la acrobații ale kitsch-ului, abordarea lui Răzvan Mureșan oferă surprize de bun augur, prin inserțiile comice din episoadele pur funeste din textul original. Acesta din urmă a fost în mod evident stilizat, atfel încât aspectele subversive și-au estompat cromatica fatală, mizându-se pe un ton mai compatibil cu satira. Versiunea scenică per ansamblu posedă momente umoristice consistente, prin apelul la pedanterii, retorisme și accese de autoderiziune.

                                               
Ana Ionesei, Planeta șerpilor și omul-jucărie stereo,
în Revista Teatrală Radio, 19 ian. 2017



PLAYLIST
de C.C. Buricea-Mlinarcic
regia: Tudor Lucanu
Data premierei: sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Prin jocul actorilor, prin scenografie, prin lumini și prin sonorizare, „Playlist" reușește să devină ceea ce puține piese de teatru reușesc: o felie de viață, o istorie vie, o reprezentație în care spectatorul uită că este la teatru și trăiește totul aievea, râzând, plângând și indignându-se odată cu personajele. E o piesă care poate fi privită cu detașare și cu umor de către spectatorii mai tineri, dar care îi poate revolta pe cei mai în vârstă, tarele generației lor, ilustrate cu emoție și realism (...)Prin Playlist, Teatrul Național Cluj introduce o nouă piesă plină de farmec în playlist-ul său (...)
       


(...) Foarte multe aspecte din tarata organizare a vieţii din comunism, cu deambulările ulterioare, unele şablonizate, altele exagerate (precum luarea de ostatic a lui Laurenţiu, devenit jurnalist de război), [dar] Tudor Lucanu le condensează pe cât posibil într-un vertij referenţial unitar de semne cu rezonanţă documentaristică. Astfel că piesa e un fel de docu-show mai ales în prima parte, combinaţie la îndemână cu prelucrarea informaţiei jurnaliere, aglomeraţie de locuri comune ce justifică, până la urmă, apartenenţa textului la o poetică a cotidianului. Din acest playlist aflat la dispoziţie prin discuri puse într-un pick-up uzat şi un ecran deschis în perete, înţelegem că nu contează limba prin care ne plângem lipsa de bunuri materiale şi lipsa de alinare sufletească.

Adrian Țion, Realitatea trăită - Playlist,
pe LiterNet.ro, 10.01.2017 și revista Tribuna, anul XVI, 345, 16-31 ian. 2017

 

 



În Playlist, regizorul se joacă cu proiecțiile video, prezentatorii emisiunilor ies din ecran, reporterul implică publicul în evenimentele lipsite de valoare pe care le anunță cu un patos neîntemeiat. Playlist deschide astfel ochii cât să putem cuprinde dincolo de produsele societății de astăzi pe care le luăm de-a gata și cât să ne gândim ce și cât contează pentru noi, conștientizând reminiscențele comunismului prin propria experiență sau prin a celor din jurul nostru.

                                   
Alexandra Pascu, Conflictul dintre generații în ceața postdecembristă,
în B-CRITIC.ro, 11 ian. 2017