Gina Șerbănescu, Textul ca un teatru de luptă,
în Dilema veche, 26 oct.2018
[...] Imaginea care se conturează este aceea a unui teatru bogat și variat, cu anumite ingenuități, dar întemeiat, se simte, pe o imensă iubire și propensiune, tensiune și intenție, pentru scenă. Pentru publicul român, a merge la teatru este o nevoie primară - a vedea, a privi, a savura poveștile, cuvintele. Iar constantele și sincerele „standing ovations" de la final sunt o mărturie a acestui atașament, a acestei legături de dragoste între cei care fac teatru și cei care consumă teatru. Un alt aspect care merită subliniat este ampla dăruire a actorilor, care nu par să obosească vreodată. Am văzut pe scenă aceiași actori în zile consecutive, chiar și în două spectacole diferite în aceeași zi, jucând cu aceeași energie, cu o forță extraordinară, fără o scăpare, fără un moment de slăbiciune, cu o intensitate care emoționează, cu o încărcătură de o frumusețe și o curățenie teatrală rare. [...]
Tommaso Chimenti, Festivalul de la Cluj: focus 100 de ani de România,
în Recensito quotidian di cultura e spettacolo, 17 oct. 2018
(traducerea: Ramona Tripa)
[...] „Întâlnirile Internaționale de la Cluj" au ajuns anul acesta la a opta ediție și s-au alăturat celebrărilor celor 100 de ani de la nașterea națiunii cu un program special gândit, dedicat aproape în întregime dramaturgiei românești. O alegere care a confirmat viziunea directorilor Mihai Măniuțiu și Ștefana Pop-Curșeu, fiind răsplătită cu săli pline, cu public variat, tânăr și atent, pentru care teatrul pare să fie la fel de important ca pâinea de zi cu zi. Am fost puternic impresionați de acest entuziasm care se respiră pe scenă și în sală. [...]
Giulia Focardi, De la Vişniec la Fosse: cealaltă parte a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj,
în Recensito quotidian di cultura e spettacolo, 29 oct. 2018
(traducerea: Ramona Tripa)
Într-o incursiune clandestină la Festivalul Internațional de Teatru de la Almada, îmi aduc aminte de impactul descoperirii companiei Teatrului Național din Cluj-Napoca, România. Era un tip de teatru care, prin estetica sa formală pregnantă și prin spiritul său creativ ingenios, le arăta spectatorilor un alt mod de a face teatru. [...]
Un tip de teatru igienic și angajat pe care aici nu îndrăznim să-l practicăm. În acel spectacol l-am descoperit pe Matei Rotaru, un actor care de-atunci mă fascinează.
Pe 12 octombrie am plecat în România, la Cluj-Napoca, cu gândul de a trăi acest festival ajuns la a opta ediție [...] Sub titulatura Viziuni (Visions) festivalul a programat un total de paisprezece spectacole, o serie de conferințe, discuții, lansări de carte și o expoziție. [...]
Joaquim Armengol, Cluj-Napoca?,
în Núvol L'Apontador, Barcelona, 31 oct. 2018
(traducerea: Ramona Tripa)
„Țiganiada“ își păstrează pe scena Teatrului Național Cluj caracterul de satiră, ea fiind de fapt o „româniadă", fiindcă, așa cum precizează textul original, „prin țigani să înțăleg și alții". Sunt prezentate frust și abrupt trăsături esențiale ale poporului român (lașitatea, ipocrizia, lenea, oportunismul ș.a.m.d.), făcându-se haz de necaz.
Florin Moldovan, „Tiganiada“ deschide stagiunea Teatrului Național Cluj,
în Buletin de Mănăștur, 24 sept. 2018
Umorul consistent şi bogat e speculat cu măsură şi folosit ca principal atu. Nu e nimic ostentativ, nici măcar (h)accentul ţigănesc care scoate capul doar din când în când cât să fie simpatic. (...) umorul e la locul lui şi efectul de râs spontan a recunoaştere complice se realizează. „Ţiganiada“ nu este un mare spectacol-tribut la ceas centenar. Nu are nicio morgă de epopee naţională sau festivism grotesc. E un entertainment inteligent care e şi suficient de politically incorrect cât să poţi răsufla uşurat că încă mai ai voie să râzi la teatru şi de ţigani, şi de români, şi de femei, şi de gay. Acţiunea întortocheată a textului e fragmentată în scene explicate şi drămuite cu măsură (...)„Ţiganiada“ de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca este un spectacol la care poţi să te simţi bine liniştit şi să râzi cu poftă de tine şi de-ai tăi, cu cel mai autentic românesc umor.
Alina Epîngeac, „Tiganiada“ noastră cea de toate zilele,
în revista online de teatru Yorick.ro, nr. 424, 16 oct. 2018
În distribuția spectacolului se regăsesc cam toți componenții trupei actuale a Naționalului clujean. Unii (Anca Hanu, Matei Rotaru, Silvius Iorga) dobândesc un plus de vizibilitate fiindcă lor le revine cel mai des misiunea de a-l interpreta pe „Poet“, alții (Ionuț Caras, Dan Chiorean, Adrian Cucu, Cristian Grosu, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Patricia Brad, Dragoș Pop) deoarece joacă cu desen vizibil și colorat personaje cu nume sonore (Parpanghel, Romica, Janalău, Tandaler, Satana, Vlad Țepeș, Dumnezeu), o a treia categorie (Mihai-Florian Nițu, Elena Ivanca, Adriana Băilescu, Angelica Nicoară, Ruslan Bârlea, Sânziana Tarța, Alexandra Tarce, Ioan Isaiu, Radu Dogaru, Cristian Rigman, Diana Buluga) pentru că joacă bine ori își fac pur și simplu datoria.
Decorul creat de Cristian Rusu este destul/aparent de simplu. În principal, un imens dispozitiv cu umerașe pe care se găsesc costume negre și cămăși albe. Decorul acesta deține calitatea esențială de a se afla în distribuție complementară cu costumele create de Dragoș Buhagiar. Așa încât seara petrecută la Naționalul clujean este departe de a fi una pierdută.
Mircea Morariu, Seara în care m-am reîntâlnit cu epopeea lui Ion Budai-Deleanu,
în revista online de teatru Yorick.ro, nr.423, 10 /10/ 2018
Poate părea straniu că, în cadrul montării semnate de Alexandru Dabija, nu există o coloană sonoră, că nu se aude nici o notă muzicală. De fapt, lipsa muzicii este un instrument în sine în spectacol, pentru că centrul de interes este reprezentat de cuvînt, de rostire, de funcția limbii în relație cu esența omului și a spiritului istoric care îl conține. Folosirea unui univers sonor altul decît cel emanat de rostirea cuvintelor ar fi fost în contradicție cu finalitatea demersului regizoral. (...) Țiganiada e un spectacol făcut cu măsură: gîndit cu măsură, jucat cu măsură, transmis cu măsură. (...) Țiganiada de la Teatrul Național din Cluj-Napoca este un spectacol menit să ne pună pe gînduri cu privire la profilul nostru istoric, la modul în care ne-am poziționat de-a lungul timpului în raport cu cei care ne-au traversat sau cu care ne-am învecinat. Dar este și purtătorul unor valori neperisabile conținute mai ales la nivelul limbii române, probabil cel mai autentic sălaș pe care îl avem.
Gina Șerbănescu, Țiganiada - Carul alegoric al rostirii,
în Dilema veche, 24 oct.2018
Formula imaginată de cei doi, regizor şi scenarist, păstrează structura generală a epopeii, etnia, personajele, situaţiile, simplificând mult un text altfel greu de jucat, versificat amplu, cu întorsături retorice savante.
Te-ai fi aşteptat la o transpunere scenică aglomerat-suculentă; savorile se menţin, dar totul e acum stilizat: naraţiunea porneşte cu o paradă simbolică a cetelor de ţigani, care-şi etalează detaliile vestimentare şi meşteşugăreşti caracterizante deasupra unei pânze semitransparente, „canava“ a vremurilor şi „cortină“ teatrală, dar nu opacă, lăsând „jocul“ şi constituirea sensurilor la vedere! Personajul colectiv al poemei se tot compune şi recompune în funcţie de episoadele incluse în scenariul animat de pasajele naratoriale declamate sau cântate prin rotaţie. (...) Riscant, dar cu lungă bătaie, e finalul: călărind acelaşi vehicul zgomotos intră în scenă însuşi Dumnezeu, autoritatea supremă (căreia deducem că Ţepeş i-a fost ipostază la scară mai mică!), profeţind viitorul de cazne al ţiganilor păcătoşi, pentru ca, întrebat, chiar când îşi făcea ieşirea, ce are să le transmită „românilor“, după ce realitatea degradată - de ieri, de azi - fusese diagnosticată sever. Divinitatea nu se mai întoarce, dar pe pânza albă din fundal apar misterioasele vocabule: „MENE/ TEKEL/ UPHARSIN“ (...) Teribil final de poveste veselă şi de spectacol comico-parodic, aşadar! Pe măsura unui mare regizor-artist-gânditor dispus să-nfrunte orice risc...
Ion Bogdan Lefter, Jurnal cultural. Teatru la Cluj,
în Reporter Global, 11 nov.2018
Alexandru Dabija și-a propus să reînvie „povestitul și ascultatul" tradițional (cum afirma într-un interviu), mereu preocupat de limba veche românească. (...) O sumedenie de probleme serioase, mereu actualizate, se ascund sub râsul dezinvolt. Dragoste, forme de guvernământ (vor și ei o... țărișoară"), eroism, lașitate, toleranță, prejudecăți, credință - totul se regăsește în spectacolul lui Dabija.
Alexandru Jurcan, „Mândră țigănie cernită“,
în revista Neuma, nov.-dec.2018
Ţiganiada lui Alexandru Dabija de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca a fost un spectacol necesar în anul centenarului, dar care trebuie urmărit şi în următorii ani, tocmai pentru se foloseşte de alegorie pentru a vorbi despre ceva puternic implantat în interiorul fiecăruia dintre noi. Nu este o reprezentaţie comodă tocmai din cauza paralelor pe care şi le asumă şi a criticii directe pe care o aruncă asupra abuliei constante pe care poporul român o scoate la înaintare. De asemenea, este spectaculos prin grija pe care o are ca totul să fie dozat astfel încât să nu devină prea banal sau, deopotrivă, prea exuberant. Mai precis, spectaculozitatea i se datorează atenţiei pe care o acordă detaliilor, dar şi vigorii de a trece instant dintr-o ipostază într-alta, de a rupe ritmul şi de a introduce ceva care să dinamiza atmosfera.
Răzvan Rocaș, Epopeea unui popor mic - Țiganiada la Festivalul de Teatru Povești, Alba Iulia, 2019,
pe Agenda LiterNet.ro, mai 2019
Faptul că piesa Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre suscită şi în prezent interesul oamenilor de teatru înseamnă că e mai mult decât un gest de reverenţă, mai mult decât o poleială omagială şi regizorul Răzvan Mureşan se sileşte să ne convingă de valoarea ei intrinsecă. Mai mult chiar, montarea lui Răzvan Mureşan de pe mica scenă a Euphorion-ului clujean ne introduce direct în problematica majoră a dramaturgiei vişneciene, care nu este alta decât războirea cu statul totalitar.
Adrian Țion, Observator teatral. Carusel ionescian,
în ziarul Făclia, 18 iun.2018
Montarea e plină de dinamică (...), acțiunea e dirijată inteligent și cu suspans spre un climax revelator, implică publicul, știe să echilibreze momentele dramatice cu cele ilare, fără a diminua mesajul imensei „dureri" a acelei epoci, ci doar să o nuanțeze autentic.
Eugen Cojocaru, Cadavrele vii ale memoriei,
în revista Tribuna nr.380, 1-15 iulie 2018
Răzvan Mureșan reușește să regizeze cu brio Vișniec. Am fost încântat de punerea în scenă cu Richard III se interzice, iar acum, la fel, am empatizat total cu spectacolul propus.
Alexandru Jurcan, Blaga și Vișniec la Național,
în revista Tribuna nr. 381, 16-31 iulie 2018
Râsul care salvează, cărțile care vindecă, răul care e peste tot, dar e „învins" prin zâmbet chiar și într-o închisoare, fac din acest spectacol (regia Răzvan Mureșan) unul dintre piesele de rezistență în fața Istoriei și a uitării, în care absurdul capătă sens, într-o realitate monocromă, devenind salvator prin catharsis.
Cristina Seleușan, Spectatorul face parte din poveste,
în Teatrul azi nr.10-11/2018
