DECLARAŢIE

de Tudor Muşatescu

VI
24
FEBRUARIE
19:00
STUDIO „EUPHORION“

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

dramatizare de Ada Lupu, după Camil Petrescu / regia: Ada Lupu

25
FEBRUARIE
19:00
SALA MARE

DON JUAN

de Molière / regia: Roberto Bacci

DU
26
FEBRUARIE
19:00
SALA MARE

12 OAMENI FURIOȘI

de Reginald Rose / regia: Tudor Lucanu

MA
28
FEBRUARIE
19:00
SALA MARE

TZARA ARDE ȘI DADA SE PIAPTĂNĂ (FANTOMA DE LA ELSINORE)

de Ion Pop, Ștefana și Ioan Pop-Curșeu / regia: Ştefana Pop-Curşeu

MI
01
MARTIE
19:00
STUDIO „EUPHORION“

SELFIE

scenariu de Andreea Iacob / regia: Andreea Iacob

JO
02
MARTIE
18:00
STUDIO „EUPHORION“

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video


Fiecare spectacol trăiește și respiră prin cei doi plămâni ai săi: actorii, care îl hrănesc continuu cu propria lor energie vitală, și publicul, care îi justifică existența. Iar dacă teatrul trebuie să fie la un moment dat, pentru fiecare actor, experimentarea triadei „singurătate, meșteșug, revoltă", despre care Eugenio Barba vorbește atât de frumos într-una din cărțile sale, arta scenei are și darul de a deschide întreaga ființă a actorului către cei care îl înconjoară, devenind o extraordinară experiență de colegialitate. Mai ales atunci când spectacolul teatral are nevoie de un nou impuls, datorită ieșirii temporare a unui membru din corpul artistic al acestuia, meșteșugul se poate îmbina cu bucuria de a ține în viață o operă de artă care își cere dreptul la existență.
 

Astfel, Alexandra Tarce, cea mai tânără actriță din trupa Naționalului clujean a fost, în ultimele săptămâni, una dintre cele care și-a asumat frumoasa dar dificila sarcină de a asigura continuitatea prezenței scenice a trei dintre spectacolele iubite de spectatorii clujeni, înlocuind-o pe Romina Merei, proaspătă mămică, în Războiul Clovnilor, La Răscruce de Vânturi și Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Cum a trăit Alexandra aceste momente, vedem din micul interviu acordat doamnei Eugenia Sarvari, secretar literar al TNC. 



Miercuri, 22 februarie 2017, de la ora 20:00, la Cinema „Victoria" va avea loc proiecția filmului La madre în regia lui Alberto Morais, din distribuție făcând parte și actorul Teatrului Național Cluj-Napoca, Ovidiu Crișan. Filmul a fost nominalizat la Premios Goya - decernate de Academia de Arte și Științe Cinematografice din Spania - la cincisprezece categorii, printre care a figurat și Ovidiu Crișan la categoria „Cel mai bun actor într-un rol secundar" pentru rolul Bogdan, într-o companie distinsă, alături de actorii Liam Neeson, Rupert Everett, Julian Sands.
 
Am profitat de proiecția de mâine a filmului și i-am pus câteva întrebări lui Ovidiu Crișan.



În programul de reluare a unor spectacole de mare succes, derulat lunile acestea la Teatrul Național, intră și Cutia Pandorei de Katalin Thuróczy, în regia lui Andrei Măjeri și scenografia lui Cristian Rusu, spectacol la care vă invităm duminică, 19 februarie, de la ora 19:00 în Studioul „Euphorion".
 

​I-am provocat pe actorii Miriam Cuibus și Cătălin Codreanu, protagoniștii acestui spectacol de un comic nebun, cu câteva întrebări:

 

Miriam, ai reușit să arzi în același creuzet fragilitatea tușii Hilda cu impetuozitatea și tumultul ei. Cum s-a putut întâmpla asta?

 

Contrastul amintit, fragilitate - tenacitate, face parte dintr-o serie de astfel de opoziţii pe care le regăsim contopite în caracterul Hildei, ceea ce face partitura valoroasă şi foarte atractivă pentru o actriţă. Această bătrână încăpăţânată, ascunde sub aspectul neputinţei şi slăbiciunii fireşti datorate vârstei, o surprinzătoare versatilitate. Hilda este teribil de histrionică în strategiile de suparvieţuire şi în tacticile de a obţine ceea ce doreşte. Joacă neputinţa, slăbiciunea, boala pentru a obţine o poziţie mai bună în relaţia cu nepotul ei sau pentru a răsturna situaţia în favoarea ei. În mod paradoxal şi în ciuda vârstei este foarte vitală. Vitalitatea ei este susţinută de un amestec de vise şi proiecţii pentru viitor, de călătorii luxoase, departe de tocăniţa de cartofi şi de precaritatea vieţii oferite de o biată pensie. Pare adormită, dar e foarte atentă, în alertă, ca o felină în arrêt, asemănătoare pisicii sălbatice împăiate care îi ţine companie. Hilda e mereu în starea de vânător vânat. Pe de altă parte, e nostalgică şi de o senzualitate ridicolă în momentele când trecutul irumpe în prezent. Nedesminţindu-şi originea de fiică de măcelar, Hilda devoră şi savurează cu voluptate propriile evocări ale episoadelor amoroase ale tinereţii ei. Hilda e imprevizibilă, fragilă, tenace, nostalgică, teribilă, ridicolă, senzuală, histrionică, smiorcăită, cinică, afabilă, maliţioasă, bovarică... Iar finalul nu îl ştim... 

Când ai în faţă o asemenea partitură, i te dăruieşti cu totul.  



Citește și: