Florin Moldovan, Piesa anului la Teatrul Național Cluj! „Nu mai ține linia ocupată", un carusel dramatic ce te lipește cu sufletul de scaun, în Ziar de Cluj, 22 dec.2021
De când revoltele și dezbaterile noastre - câte mai sunt - s-au mutat pe Facebook și se consumă acolo, inutil, nu mai speram să găsesc o temă socială majoră pentru societatea românească pe scena unui teatru național. Mă resemnasem să accept că găsesc acest tip de subiect, esențial de dezbătut cu un public cât mai larg, numai în teatrele mici, independente, unde conștiința critică a teatrului este chiar vectorul de motivare a echipelor de lucru. Din fericire, cea mai nouă premieră de la Teatrul Național din Cluj e un semnal fericit că subiectele sociale care ard în România de azi și echipele de creatori care cred în capacitatea teatrului de a le dezbate critic au ajuns în sfârșit să urce și pe cele mai mari scene care sunt mai aproape de "agora" publică. (...) Spectacolul de pe scena Naționalului clujean, realizat de o echipă majoritar feminină, deschide o dezbatere mai mult decât necesară : cum se explică oare, la mai bine de 30 de ani după căderea zidului Berlinului, după două decenii în secolul 21, când în lume au trecut déjà valuri de feminism care au avansat interesele femeilor - chiar dacă nu s-a ajuns încă la o adevărată echitate în ceea ce le privește - faptul că societatea românească a rămas în stadiul primitiv al tratării femeilor ca pe cetățeni de rangul al doilea ? (...) Spectacolul Nu ține linia ocupată ! vorbește (...) despre fiecare dintre femeile traficate în parcările de pe margina drumului sau trimise în același scop peste granițe, ci și despre disoluția și inutilitatea unui stat ai cărui "stâlpi de rezistență", autoritățile, sunt nulificate de incompetență și corupție.
Nu ne rămâne decât să sperăm că exemplul Teatrului Național din Cluj va fi preluat și de alte teatre publice care vor avea curajul de a aduce pe scenele lor subiecte similare, adresându-se unor noi categorii de spectatori interesați de ele. Și că dezbaterea publică, odată deschisă, va continua și, într-o bună zi, va produce și efecte concrete, readucând, pe cale de consecință, și teatrul în centrul realităților sociale de care, cel puțin prin instituțiile sale publice, s-a îndepărtat prea mult timp.
Cristina Modreanu, De ce nu ne credeți? O cruciadă teatrală de sex feminin
pe scena Naționalului clujean, în Scena.ro, 23 decembrie 2021
Ceea ce e înfricoșător, extrem de puternic emoțional, în spectacol e această impresie puternică a vieții din care legea și autoritatea lipsesc ori sînt accidentale și impotente (adolescenta Andreea, al cărei amestec de inocență-naivitate și accelerată maturizare prin sexualizare e excelent redat de Diana Buluga, sfîrșește înapoi în mîinile interlopilor traficanți de carne vie).
Chiar și familia ca factor de protecție și siguranță funcționează, de fapt aleatoriu - iubirea și dedicarea părinților Berbeceanu e contrabalansată de abandonul mamei Andreei (Elena Ivanca), care se simte în competiție sexuală cu propria fiică. Și chiar și cînd familia e protectivă și dedicată, asta tot nu ajută în fața accidentalului (una dintre cele mai dureroase scene e cea în care mama îi reproșează tatălui Berbeceanu că nu și-a dus cu mașina fiica, pentru că băuse o bere). Lumea - care e țara noastră - din Nu mai ține linia ocupată! e una în care soarta oamenilor (a tinerelor femei) e hotărîtă de noroc sau ghinion, în care principalele funcții și atribute ale Statului, cea executivă și cea judecătorească, menținerea cadrului juridic și monopolul asupra construcției sociale, nu mai există decît pe hîrtie.
Această ramă generală, în care abuzul la adresa femeilor nu e o chestiune de educație, de cultură socială, de mentalitate, iar lipsa de reacție în fața lui ori impunitatea nu ține strict de o gîndire conservatoare cu care avem a ne lupta în numele civilizației și progresului, e ceea ce distinge spectacolul de la Cluj de toate celelalte abordări (tot mai numeroase în ultimii ani) pe acest subiect. Asta, dincolo de faptul că este unul dintre cele mai reușite transferuri pe o scenă italiană de teatru public ale teatralității codificate pe scena independentă (unde s-au format și Alexandra Felseghi, și Adina Lazăr) - realismul de extracție documentară, care schimbă minimalismul scenografic pe multiplicarea în straturi a spațiului de joc.
Dintre producțiile de scenă teatrală ale anului trecut pe care le-am văzut - nu am văzut atît de multe, însă -, Nu mai ține linia ocupată! e cel care se conectează cel mai mult cu preocupările sociale ale momentului (care nu se reduc, în ciuda aparențelor, la pandemie).
Iulia Popovici, Nu mai țineți linia ocupată - nici măcar cu teatrul,
în Observator Cultural nr.1092, 11 ianuarie 2022
Oltița Cîntec, Când Chiritza vrea să evite izolarea,
în Observator Cultural, 13 mai 2021
