Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

CENUŞA DE PIATRĂ
de Daniel Danis
regia: Cristian Nedea
Data premierei: sâmbătă, 20 octombrie 2007

     Patru existenţe cu părţile lor solare şi cu cele sumbre, tratate de o manieră care aminteşte, pe alocuri, de dramaturgia realistă nord americană. Textul este echilibrat pînă şi în situaţiile de dezechilibru. Dialogul ia în repetate rînduri forma unor monologuri rostite simultan, încrucişîndu-se pe scenă, subliniind şi mai bine alienarea şi barierele interumane. Toate personajele plătesc preţul minciunii în care s-au complăcut la un moment dat, al falşilor idoli în care au crezut. Dar unii mai au speranţa unei salvări. (...)

     Meritul regizorului Cristian Nedea constă în tratarea extrem de omogenă a spectacolului. Acesta nu prezintă scăderi în nici una din componentele sale. (...)

     Încă odată se confirmă că teatrul bun nu presupune neapărat decoruri somptuoase şi distribuţie kilometrică. În cazul de faţă, puţinul înseamnă mult, şi, mai ales, expresiv.

 

Horaţiu Damian, Cenuşa de piatră,

în Foaia Transilvană, nr. 48 din 25 oct. 2007

 ***

    Aceasta compoziţie inteligentă şi subtilă de regie, scenografie şi vizual este completată impecabil de cei patru actori, fiecare punîndu-şi amprenta particulară asupra rolului. Uscăciunea dură, interiorizată a lui Clérmont (Emanuel Petran) s-a completat emoţionant cu vitalitatea fragilă dar şi voluntară a lui Pascale (Andreea Gavriliu). În contrapunct, maleabilş dar şi afectuoasa Shirley (Ramona Dumitrean) s-a lăsat manevrată de crudul Coco (Ionut Caras), într-o implacabilă cursă spre deznodămînt.

     Cenuşa de piatră este un spectacol nu prea "comercial", dar ale cărui calităţi estetice îl recomandă ca un prim reper al actualei stagiuni teatrale.

 

Adrian Ţion, Dramele prezentului în Cenuşa de piatră,
http://agenda.liternet.ro/articol/5883/Adrian-Tion/Dramele-prezentului-in-Cenusa-de-piatra.html


VICONTELE
de Eugen Ionescu
regia: Luminiţa Văleanu
Data premierei: marţi, 25 septembrie 2007

     Despre Vicontele unii critici au scris că ar fi cea mai slabă piesă a faimosului dramaturg absurd Eugène Ionesco. Dar montarea Luminţei Vălean demonstrează cu totul altceva. Şi anume faptul că Vicontele face parte din seria de început a pieselor ionesciene, fiind impregnată nu doar de absurdul tipic acestui autor, ci şi de spiritul ludic, jucăuş, care este o "marcă înregistrată" a literaturii sale pentru teatru. [...]

     Toţi actorii joacă pofticios, îngălat, parodic, lumesc, pe placul oricui, de la vlădică la opincă. Grăsălăi, slăbănogi, mutalăi, macho-işti, ei reuşesc să transforme un text destul de inegal, destul de lipsit de "fir roşu", într-un spectacol dinamic, amuzant, dezmăţat, dacă vreţi, dar care stârneşte, fără diferenţă, reacţia de plăcere autentică a omului care se uită la un spectacol.

 

 

Claudiu Groza, Cea mai "proastă" piesă a unui celebru scriitor a fost jucată marţi la Naţionalul clujean,

în Clujeanul, 26 sept. 2007


ROCK 'N' ROLL
de Tom Stoppard
regia: Andrei Şerban, Daniela Dima
Data premierei: joi, 28 iunie 2007

     Realizatorii au mizat în principal pe calităţile trupei, pe care le-au pus în valoare într-o simplitate scenografică ce dă foarte bine. Distribuţia stă, la propriu, pe scaune în fundalul scenei, fiecare intervenind în momentele ce-i revin ca personaj; frecventele schimbări de locaţie geografică şi temporală sînt anunţate prin proiecţii video, tot proiecţiile fiind acelea care transpun privitorul în documentar, oferindu-i imagini de diapozitiv ori de film, cu secvenţe autentice, una chiar dintr-un discurs al lui Nicolae Ceauşescu privind invadarea Cehoslovaciei.

 

Oltiţa Cîntec, La Cluj, Andrei Şerban a lucrat la patru mîini,

în Timpul, anul VIII, nr. 103, 6-7 iulie 2007

***

     ...piesa este remarcabilă prin faptul că, deşi atinge teme complexe şi dureroase, deşi deplînge eroziunea libertăţii în societate, îi lasă totuşi pe spectatori cu o stare tonică, datorită simţului umorului şi încrederii în spiritul uman, găsind speranţa în spiritul eliberator al rock 'n' roll-ului.

     [...] Piesa regizată de Andrei Şerban şi Daniela Dima demonstrează încă o dată valoarea trupei de actori ai TNC. Sînt greu de ales cele mai bune interpretări.

 

Tiberiu Fărcaş, Şerban învinge comunismul prin rock 'n' roll, în

Ziua de Cluj, sîmbătă, 30 iunie 2007

***

     Piesa lui Tom Stoppard este una dintre cele mai bune, din câte cunosc, ale teatrului contemporan. Istoria sistemelor politice din Estul şi din Vestul Europei, între 1968 şi 1993, este ingenios pusă în scenă, prin interacţiunile dintre două grupuri de personaje, unul la Cambridge, altul la Praga. Iluziile, minciunile, eroismele şi tranzacţiile se succed, dar şi coexistă, uneori chiar în prezenţa aceluiaşi individ. Atmosfera culturală a anilor în care muzica pop a jucat rolul de emblemă culturală este excelent reconstituită. Deşi prezentat ca spectacol-lectură, finisarea este aproape completă. Actorii se depăşesc pe sine (uluitoare, Miriam Cuibus!), ceea ce arată, din nou, forţa mobilizatoare şi inspiratoare a lui Andrei Şerban.


Adrian Mihalache, What next?

în Teatrul azi, nr. 7-8, 2007