Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

VICONTELE
de Eugen Ionescu
regia: Luminiţa Văleanu
Data premierei: marţi, 25 septembrie 2007

     Despre Vicontele unii critici au scris că ar fi cea mai slabă piesă a faimosului dramaturg absurd Eugène Ionesco. Dar montarea Luminţei Vălean demonstrează cu totul altceva. Şi anume faptul că Vicontele face parte din seria de început a pieselor ionesciene, fiind impregnată nu doar de absurdul tipic acestui autor, ci şi de spiritul ludic, jucăuş, care este o "marcă înregistrată" a literaturii sale pentru teatru. [...]

     Toţi actorii joacă pofticios, îngălat, parodic, lumesc, pe placul oricui, de la vlădică la opincă. Grăsălăi, slăbănogi, mutalăi, macho-işti, ei reuşesc să transforme un text destul de inegal, destul de lipsit de "fir roşu", într-un spectacol dinamic, amuzant, dezmăţat, dacă vreţi, dar care stârneşte, fără diferenţă, reacţia de plăcere autentică a omului care se uită la un spectacol.

 

 

Claudiu Groza, Cea mai "proastă" piesă a unui celebru scriitor a fost jucată marţi la Naţionalul clujean,

în Clujeanul, 26 sept. 2007


ROCK 'N' ROLL
de Tom Stoppard
regia: Andrei Şerban, Daniela Dima
Data premierei: joi, 28 iunie 2007

     Realizatorii au mizat în principal pe calităţile trupei, pe care le-au pus în valoare într-o simplitate scenografică ce dă foarte bine. Distribuţia stă, la propriu, pe scaune în fundalul scenei, fiecare intervenind în momentele ce-i revin ca personaj; frecventele schimbări de locaţie geografică şi temporală sînt anunţate prin proiecţii video, tot proiecţiile fiind acelea care transpun privitorul în documentar, oferindu-i imagini de diapozitiv ori de film, cu secvenţe autentice, una chiar dintr-un discurs al lui Nicolae Ceauşescu privind invadarea Cehoslovaciei.

 

Oltiţa Cîntec, La Cluj, Andrei Şerban a lucrat la patru mîini,

în Timpul, anul VIII, nr. 103, 6-7 iulie 2007

***

     ...piesa este remarcabilă prin faptul că, deşi atinge teme complexe şi dureroase, deşi deplînge eroziunea libertăţii în societate, îi lasă totuşi pe spectatori cu o stare tonică, datorită simţului umorului şi încrederii în spiritul uman, găsind speranţa în spiritul eliberator al rock 'n' roll-ului.

     [...] Piesa regizată de Andrei Şerban şi Daniela Dima demonstrează încă o dată valoarea trupei de actori ai TNC. Sînt greu de ales cele mai bune interpretări.

 

Tiberiu Fărcaş, Şerban învinge comunismul prin rock 'n' roll, în

Ziua de Cluj, sîmbătă, 30 iunie 2007

***

     Piesa lui Tom Stoppard este una dintre cele mai bune, din câte cunosc, ale teatrului contemporan. Istoria sistemelor politice din Estul şi din Vestul Europei, între 1968 şi 1993, este ingenios pusă în scenă, prin interacţiunile dintre două grupuri de personaje, unul la Cambridge, altul la Praga. Iluziile, minciunile, eroismele şi tranzacţiile se succed, dar şi coexistă, uneori chiar în prezenţa aceluiaşi individ. Atmosfera culturală a anilor în care muzica pop a jucat rolul de emblemă culturală este excelent reconstituită. Deşi prezentat ca spectacol-lectură, finisarea este aproape completă. Actorii se depăşesc pe sine (uluitoare, Miriam Cuibus!), ceea ce arată, din nou, forţa mobilizatoare şi inspiratoare a lui Andrei Şerban.


Adrian Mihalache, What next?

în Teatrul azi, nr. 7-8, 2007


DON JUAN ÎN SOHO
de Patrick Marber
un spectacol de: Andrei Şerban
Data premierei: marţi, 5 iunie 2007

     [În Don Juan în Soho] Andrei Şerban găseşte soluţii scenice ingenioase, păstrează un ritm alert, actorii sunt foarte buni, iar cei doi tineri, în care autorului i-a plăcut să-l dubleze pe valet, cunoscuţi din Purificare, sunt fermecători.

 

Adrian Mihalache, What next?,
în Teatrul azi, nr. 7-8, 2007

***

     Don Juan în Soho, pus în scenă de Andrei Şerban după P. Marber, este, cred, încă un subiect de polemică. Dacă aş fi fost membru al juriului, probabil că aş fi pledat ca Marele Premiu să fie acordat acestui spectacol (la Festivalul Dramaturgiei Contemporane, Braşov, 20 noiembrie 2008). Aparenta lipsă de grijă faţă de detalii este salvată, cred, de jocul actoricesc, în primul rînd al lui Cornel Răileanu, DJ-ul (căci asta înseamnă, de acum, Don Juan, nu-i aşa?) „Kofi Ahnan al copulaţiei“, dar şi de eternizarea amicală a personajului, duşman al oricărui gen de îngrădiri. Urmărit continuu de pericolul tezismului, spectacolul cîştigă printr-o detaşare morală (deşi e loc mereu pentru un pas în plus - în definitiv, nici Comandorul nu mai e ce-a fost...).

 

Doru Mareş, Noi, cei din Est, după comunism,
în Observatorul cultural, nr. 144 (402), 13-19 decembrie 2007

***

     Fidel line by line structurii dramatice originale, textul lui Marber are putere de seducţie: replica e scurtă, incisivă, umorul - direct şi insolent, lexicul - colorat, chiar dezmăţat, explodând înb în formule memorabile, iar inventivitatea autorului în materie de critică a stridenţelor şi derapajelor lumii contemporane - inepuizabilă (Don Juan face amor cu o „manechină croată“, prizează cocaină, dă o raită şi pe strada Gay, Elvira îşi consumă excesele de sensibilitate în vaste acţiuni umanitare, iar vagabondul incitat la blasfemie în schimbul unei pomeni grase e, nici mai mult nici mai puţin decât... musulman).

     Toate aceste calităţi trebuie să-l fi cucerit pe regizorul Andrei Şerban, inspirându-i un cocteil scenic eclectic şi electrizant. Fantezia sa, uneori luminoasă, alteori întunecată, întotdeauna de o locvacitate feroce, demonstrată de atâtea ori în teatru şi operă, pasiunea sa pentru actualizări şi localizări, din care regizorul confecţionează adevărate instrumente de tortură a inerţiilor de gust şi judecată critică (de amintit numai Noaptea regilor sau Oedip - tot atâtea „scandaluri“!) găsesc în textul lui Marber premise ideale.

     [...] E limpede simpatia regizorului pentru acest erou clarvăzător şi lucid, şi tocmai de aceea atât de singur (Statuia care îl conduce dincolo are vocea lui Don Juan, e poate dublul saă!). Şi e limpede de ce , în spectacolul lui Andrei Şerban, Don Juan refuză să moară. Deşi ucis cu sadism, pe rând, de fiecare dintre victimele sale, într-un macabru ritual al răzbunării, DJ reapare pe scenă şi îşi reafirmă vitalitatea, reluându-şi, cu aceeaşi energie de superstar, solo-ul la baterie!

 

Andreea Dumitru, DJ nu moare ca toţi ceilalţi,
în Teatrul azi, nr. 7-8, 2007

***

     Andrei Şerban a mizat în travaliul său scenic pe text, pe surprinderea teatralităţii lui, şi pe interpretare, refuzînd din start invenţiile care complică inutil. Una dintre intervenţii a fost „scindarea“ personajului Stan-Servitorul în doi interpreţi, soluţie care dinamizează, suplimentează sursele comicului. (....) Spectacolul lui Şerban e unul extrem de agreabil; publicul e implicat emoţional, rîde, dar pricepe rapid invitaţia din subtext la meditaţie. Montarea „trece scena“, te contaminează, iar asta este una din marile ei calităţi. Reuşita se datorează actorilor şi faptului că Şerban a ştiut cum să-i călăuzească pe traseul cu personajele interpretate. Remarcam şi cu alt prilej că trupa clujeană are potenţial şi că proiectele în care e implicată de conducerea TNC îl valorifică. [....] Don Juan în Soho e o abrodare expresionistă, dar şi cu reflexe comic/groteşti, a unuia dintre cele mai inspiratoare mituri ale literaturii universale. Producţia clujenilor arată cît de importantă e, în teatru, echipa. În absenţa căreia orice încercare, oricît de temeinică, eşuează.

 

Oltiţa Cîntec, La Cluj, Andrei Şerban a lucrat la patru mîini,

în Timpul, anul VIII, nr. 103, 6-7 iulie 2007

***

     Într-un decor simplu şi uşor de manevrat, folosind excelenta trupă a Naţionalului clujean, Andrei Şerban a realizat un spectacol drăcesc. Drăcesc ca ritm spectacolul se desfăşoară cu acceleratorul, într-o viteză crescîndă - şi drăcesc în conţinut. Pentru aluziile diabolice, acoperirea se află atît în textul lui Patrick Marber (numeroase replici subliniază mereu că Don Juan e ne-uman şi diavolesc), cît şi în general în mitul european al lui Don Juan. Personajul are un „ceva“ neliniştitor, ne-omenesc, o legătură directă cu transcendentul, chiar dacă numai cu partea întunecată a acestuia.

Comedie şarjată, îngroşată cu intenţie, montarea lui Şerban are şi accente neliniştitoare, care echilibrează balanţa şi pun spectatorul pe gînduri. [...]

     Lucrînd în doi ani trei spectacole cu trupa teatrului clujean, Andrei Şerban a creat o atmosferă de dezbatere, mergînd pînă la polemici, în jurul spectacolelor sale. Eşti sau nu de acord cu aceste spectacole, un lucru este însă sigur: de sub mîna lui, iese la iveală o excelentă trupă de actori.

 

Marta Petreu, Don Juan în Soho,
în Apostrof, anul XVIII, nr. 6 (205), 2007