....ecuaţia pusă în piesă e extrem de simplă. Trei puncte sunt necesare pentru a determina un plan. Planul tabloului problematic în acest caz. Cei trei eroi înfăţişează punctele nevralgice ale geometricului plan înclinat spre derivă în care sunt incluse şi analizate cu acribie relaţiile umane din ziua de azi. De aceea tabloul suspect atârnă deasupra capetelor celor trei căutându-şi stabilitatea? S-ar putea aici să fie o fericită rezoluţie regizorală. Cele mai neînsemnate reacţii sau consideraţii despre "artă", despre partenere, despre cum dau deoparte fumul de la ţigară, despre căsătoria apropiată a lui Yvan pot sta la baza unor iritări de moment, transformate în jigniri ce pot degenera în violenţă. Spiritele se aprind uşor, omul de azi e tot mai vulnerabil, mai susceptibil de tot ce-l înconjoară şi edificiul prieteniei poate ajunge la fel de uşor să se clatine ori chiar să se prăbuşească.
Piesa scrisă de Yasmina Reza se opreşte aici pe linia conflictului. Evidenţiază fragilitatea relaţiilor umane pornind de la un debuşeu comic atracţios, fără ca eroii să ajungă la ură agresivă sau la ambiţia de a-şi impune punctul de vedere prin forţă. (...) arta (plastică, teatrală) poate fi şi un semn de avertizare, poate o lecţie sau o revanşă. Revanşa artei.
Adrian Ţion, Ciorovăială pentru Arta modernă,
în Agenda LiterNet.ro, 12.05.2008
Piesa lui Reynolds reface în cheie modernă destinul eroului lui Büchner. Joey, personajul din Umbra albastră, trece printr-o criză existenţială. El se ghidează după nişte criterii personale, ale toleranţei, iubirii, înţelegerii, diferite de cele ale lumii în care trăieşte - dură, pragmatică, rece. Dezechilibrul interior îl va duce pe Joey la crimă.
„Am abordat textul în grilă uşor ironică. E o poveste secvenţială, dar noi am abordat-o diferit faţă de cum cere autorul. Scenele sunt marcate mai clar în spectacol“, spune Răzvan Mureşan, regizorul spectacolului.
Claudiu Groza, Un Woyzeck modern la Naţional,
în Clujeanul, 22 aprilie 2008
Şefele mixează într-o manieră specială elemente ce ţin de estetica urîtului cu altele vizînd degradarea umană, dar şi nevoia omului de afecţiune şi de valorizare interioară. Cele trei eroine, nişte babe declasate, îşi edifică fiecare cîte un „paradis“ personal, la fel de derizoriu ca şi condiţia lor reală, dar capabil să le permită supravieţuirea. Un text cu un limbaj foarte violent, dar şi cu o tandrenţe subtextuală uimitoare. Şefele nu e adresat pudibonzilor sau ipocriţilor, ci doar celor ce se pot oglindi în viaţa cumplită a altcuiva. Sau în visele, oricît de mici, ale acelui altcineva.
Claudiu Groza, O „dramă fecalieră“ se va juca la Cluj,
în Clujeanul, 6 apr. 2008
***
Personajele sînt construite în tuşe marcate, iar interacţiunea lor este semnul unei nevoi aproape disperate de „celălalt“. Deşi au discursuri paralele, fiecare hrănindu-se din propria sa utopie, deşi se detestă uneori, cele trei nu se pot despărţi. E o solidaritate a excluşilor, supravieţuitori derizorii ai unei lumi din care nu mai fac parte. Grete (Viorica Mischilea) este o „obsedată sexual“, Erna (Maria Munteanu) - o bigotă ipocrit-cucernică, adeptă a „onorabilităţii sociale“. Pentru fiecare, fantasma, fie erotică, fie burgheză, înseamnă o cale către recîştigarea unui loc în lumea străină. În schimb Marield (Maria Seleş) e tocmai portretul în oglindă al celorlalte. De altfel, printr-un amar paradox, ea e singura tolerată social din cele trei, ca vidanjoare. Mariedl desfundă latrine, chiar şi fără mănuşi. Simplă, cu inocenţa genuin-neşlefuită a copiilor. Mariedl vorbeşte firesc despre toate tabuurile lumii.
Claudiu Groza, Viaţa ca o latrină,
în Clujeanul, 10 apr. 2008
