Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

PANGLICA LUI MOEBIUS
de Robert Cohen
regia: Răzvan Mureșan
Data premierei: duminică, 12 mai 2013

„Nu tematica gay e demnă de interes în acest text, cât (pe alocuri) savoarea replicilor și implicita artă a portretisticii, pe care regia lui Răzvan Mureșan reușește s-o potențeze cu ajutorul unor actori eliberați de chingile excesului de comedie cu orice preț.“

           
Cătălin Bogdan, Pe vremea catacombelor homosexuale (Panglica lui Moebius, TN Cluj),
în ArtActMagazine nr.170, 20 mai 2013

 


 

„Regizorul Răzvan Mureşan nu s-a arătat excesiv pe sine, ci s-a concentrat pe lucrul cu actorii. Şi a făcut cum nu se poate mai bine. (...) Tudor Lucanu, altminteri actor şi regizor de profesie, convertit câteodată şi la scenografie, a imaginat un decor în care realismul se amestecă folositor cu un comentariu simbolic minimal. Aşa cum cred că trebuia să fie.“

 

                        Mircea Morariu, Despre refuz și acceptare,
în adevărul. ro, 23. 01. 2015 /Teatrul azi, nr. 1-2-3 / 2015, pp. 167-168
 


 

Cea de-a doua punere în scenă insistă pe chestiunea modelului parental, adesea considerat de societate nu tocmai unul bun, normal sau de preferat, în cazul familiilor constituite de cuplurile gay. Din momentul în care problema responsabilităţii survine în acest context (nepoata vine să locuiască la unchiul ei, despre care e află că e homosexual, spunând "ştiu", dar mascându-şi perplexitatea, momentul fiind redat cu veridicitate de Patricia Brad), spectacolul devine el însuşi unul serios, trecând de la umor şi parodie (jocul efeminat al lui Miron Maxim, bufoneria lui Radu Lărgeanu) la dezbatere responsabilă. Relaţia dintre cei doi fraţi (Cristian Grosu, Ionuţ Caras) e plasată la antipozi de interpretare. Pentru a sublinia nu atât conflictul declanşat de dubla neacceptare (Sam G. nu acceptă orientarea sexuală a fratelui său Herb G., pe care îl consideră un "hetero refulat", dat fiind că Herb însuşi îşi ascunde orientarea - conflict interior, ducând la o tentativă de sinucidere), cât şi implicaţiile sociale - dreptul la fericire şi la fi (lăsat) să fii ceea ce eşti (micromonologul final). Happy ending-ul e singurul liant dintre cele două spectacole.


Dana Țabrea, În căutarea autorului,
în Ziarul de Iași, 8.10.2016
 


 

Mai întâi, am putut urmări spectacolele de la Studioul „Euphorion" cu BZZAP și Panglica lui Moebius, în prezenţa dramaturgului american Robert Cohen, amândouă concepute de regizorul Răzvan Mureșan. Au fost demersuri edificatoare pentru temeritatea și iscusinţa autorului de a fi abordat teme-tabu cu decenii în urmă în teatrul de peste Ocean, vizând intoleranţa majorităţii în disputele pe teme etnice, religioase și sexuale, ori faţa ascunsă și mai puţin plăcută a succesului. Ele au prilejuit autorului satisfacţia și aprecierile călduroase la adresa realizatorilor, în rândul cărora i-am remarcat pe actorii Matei Rotaru, Radu Lărgeanu, Alexandra Tarce, Diana Buluga, Patricia Brad, Ionuţ Caras, Miron Maxim și Cristian Grosu.


Ion Parhon, Scrisul Românesc, nr.11(159), noiembrie 2016

 



Regia rămâne fidelă textului și se dedică actorilor, al căror joc firesc îl pune în valoare. Personajele sunt vii, chiar cu un soi de candoare simpatică, iar producția este echilibrată în privința alternanței dintre momentele comice și cele emoționale.

 

Irina Zlotea, Autorul de teatru,
în Teatrul azi, nr.12/2016
 



Piesa e alert pusă în scenă, are umor de situație, de limbaj, de comportament, chiar vestimentar, jocul actorilor e condus inteligent și cu simțul măsurii.(...) S-a simțit în jocul actorilor că le-a plăcut textul, dialogurile, s-au identificat cu personajele potențându-se reciproc într-o reușită seară de teatru.


Eugen Cojocaru, Happy Gays,
în Luceafărul de dimineață, nr.12 (1078) 2016
 


 


Panglica lui Moebius, a doua piesă a lui Cohen prezentată în cadrul Întâlnirilor Internaționale de la Cluj din acest an, alunecă mai mult spre comedia de situație, deși problematica e șocantă în sine. Prea șocantă. e o comedie apropiată scrierilor lui Neil Simon, îmi face impresia. În amândouă, ...Moebius și Bzzap!, jocul actorilor urcă spre superlative pe deplin motivate.

 

                                                Adrian Țion, Întâlnirile de la Cluj: trei autori,
în revista Tribuna, nr.340, 1-15 nov. 2016


BARRYMORE
de William Luce
regia: Tudor Lucanu
Data premierei: vineri, 29 martie 2013

„Cu acest spectacol minimalist cu centrul de greutate pe interpretarea actoricească, regizorul Tudor Lucanu îi aduce un omagiu unuia dintre cei mai importanţi actori ai teatrului clujean şi nu numai. Cu Barrymore, Anton Tauf, actorul unui singur teatru, e repus la locul său: sub lumina plină a reflectoarelor şi în faţa spectatorilor care îl iubesc.“

                                   
Oana Cristea Grigorescu, La judecata rolurilor,
în Observator cultural nr.416 (674), 23-29 mai 2013

 


 

„Anton Tauf, acum ajuns la condiţia de actor bătrân-celebru, cum scrie George Banu, are ştiinţa de a juca astfel încât fiecare replică, fiecare pauză, fiecare vorbă, fiecare accent, orice intonaţie, fiece cabotinism evocat, oricare răsfăţ jucat, citat, mimat să fie ale lui şi numai ale lui. Să poarte o inconfundabilă marcă de identificare. Împreună cu Tudor Lucanu şi încredinţându-i-se cu maximă generozitate tânărului director de scenă, Anton Tauf a eliminat din jocul său orice urmă de retorism, de îngroşare, de surplus.“

 

Mircea Morariu, Foto Requiem,
în adevărul.ro, 4 octombrie 2013
 


 

În Barrymore, tânărului regizor [Tudor Lucanu] i-a fost dat să se „întâlnească" cu personalitatea puternică a binecunoscutului actor Anton Tauf. Întâlnirea a dat rezultate demne de toate aplauzele noastre.


Radu Ţuculescu, O, ce zile frumoase!..., în Transilvania Reporter,

nr. 321, luni, 27 mai 2013

 


 

Asistăm, chipurile, la repetiţiile pentru Richard al III-lea, dar ele sunt un pretext transparent pentru devoalarea complexelor trăiri şi nostalgii ale personajului-actor în piesa lui William Luce. Problematica textului se mişcă în jurul biografiei actorului John Barrymore, reprezentant de frunte al unei familii celebre din teatrul american. Premiera a avut loc pe Broadway, la Music Box Theater în 1996 şi montarea cu Christopher Plummer în rolul lui John Barrymore a făcut carieră.

 

Evident că rolul nu putea fi acordat decât unui mare actor pentru ca motorul cvasi-monologului să prindă forţă de persuasiune. Şi Clujul are un asemenea actor, mare, minunat, iubit şi preţuit, în persoana lui Anton Tauf. Astfel că rolul îi vine mănuşă, oferindu-i şansa unei autoevaluări la apogeul carierei. În rolul sufleorului evoluează mult mai tânărul Ruslan Bârlea, cu deferenţa necesară arătată unui maestru. (...)
 

Anton Tauf este actorul prin excelenţă care respiră prin toţi porii scena, teatrul, mirajul şi eclerajul acestei arte a triumfului şi a efemerului. Pe scena Teatrului Naţional clujean a jucat neîntrerupt din 1968, de când a păşit pentru prima dată pe ea. Nu e de mirare că, în 2013, Anton Tauf a primit Premiul pentru cel mai bun actor la cea de a XIX-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea. Un arc peste timp, o carieră glorioasă. O recunoaştere şi un omagiu aduse unui admirabil slujitor al teatrului.

Adrian Țion, Anton Tauf - Barrymore în semn de omagiu,

pe LiterNet.ro, 7. 03. 2015 

 


CEI DOI GENTLEMENI DIN VERONA
de William Shakespeare
scenariul şi regia: Ada Lupu
Data premierei: sâmbătă, 9 martie 2013

„Regizoarea Ada Lupu evită cu inteligenţă capcana montărilor simandicoase, foarte conştientă de prestigiul magiştrilor. Prin Cei doi gentlemeni din Verona, spectacol care se joacă la Teatrul Naţional Cluj-Napoca, ea ne propune un Shakespeare agreabil şi prietenos, la care să poţi râde fără aprobarea vecinilor de scaun.“

 

Horaţiu Damian, Shakespeares Harlem Shake,
în Agerkult, 3 martie 2013

 


 

„Se rîde mult, în hohote, chicotind, cu mîna la gură ori cu toţi dinţii la vedere, temporizat sau năvalnic, la Cei doi gentlemeni din Verona, piesa lui Shakespeare montată de Ada Lupu la Teatrul Naţional din Cluj (cu premiera în 9 martie). Regizoarea timişoreană propune şi de această dată un spectacol de mare public - după foarte bine primitul La răscruce de vînturi, dar acum în alt registru, fireşte - fără a face rabat de la ţinuta artistică a producţiei.“


Claudiu Groza, Shakespeare, cronicar monden,
în revista Tribuna, nr. 254, anul XII, 1-15 aprilie 2013

 



„Haig Acterian, unul dintre foarte bunii exegeţi români ai lui Shakespeare, observa că piesa nu îşi dezvăluie adevărata valoare la lectură, ci numai şi numai atunci cînd e pusă în scenă. Numai aceasta îi evidenţiază vioiciunea, vivacitatea, ritmul, energiile. Însuşiri în care nu încape îndoială să Ada Lupu crede. S-a gîndit să le marcheze scenic printr-o goană continuă, prin niciodată întrerupta muzică de scenă compusă de Cári Tibor, prin light design (Lucian Moga).“


Mircea Morariu, La dublu,
în Teatrul azi, nr.5-6/2013






X