Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI
de Carlo Goldoni
regia: Mona Marian
Data premierei: joi, 8 mai 2003

     În maniera tipică Monei Chirilă, Slugă la doi stăpâni nu este deloc un spectacol „inocent“. (...) Regizoarea a bricolat textul original al piesei, din raţiuni de durată a spectacolului, introducând însă, pentru potenţarea intrigii, momente de commedia dell'arte. Colajul nu se datorează unui capriciu, aşa cum s-ar putea crede. Se ştie că Goldoni a scris piesa special pentru faimosul actor Antonio Sacchi, interpret consacrat în epocă al rolului Truffaldino, specific commediei dell' arte.

 

Claudiu Groza, „Jucăuşul Goldoni şi „convertitul Irvine Welsh,

în Tribuna, nr. 18, 1-15 iunie 2003

 ***

     Mona Chirilă a ajuns la un stadiu al definirii clare a personalităţii ei artistice (ceea ce se observă, de altfel, şi în lucrul cu studenţii) şi o premieră pe un text de Carlo Goldoni, Slugă la doi stăpâni (...) nu mai e de natură să surprindă ca structură şi instrumentar artistic folosit. Mona Chirilă suprinde însă cu fiecare nou spectacol prin ceea ce vrea să spună şi, apoi, prin organizarea estetică a materialului.

 

Radu Bădilă, Goldoni şi lumea teatrului,

în Curierul Naţional, nr. 3715, 20 mai 2003

***

     Cu Slugă la doi stăpîni, Mona Chirilă renunţă la visceralitate şi grotesc, rămînînd în parametrii burlescului, oferindu-ne un spectacol cu „sclipici“, plin de umor sănătos, în care gagurile simple ale commediei dell'arte îşi au importanţa lor. O ofertă de bună dispoziţie. (...) Cu un colectiv de actori tineri şi talentaţi, Teatrul Naţional clujean poate văsli înainte plin de încredere, chiar dacă pe Canalul Morii nu alunecă (încă) nici o gondolă.

 

Radu Ţuculescu, Dumnezeu este un rîs etern...,

în Orizont cultural, Bucureşti, nr. 173, 17-23 iunie 2003


BOLNAVUL ÎNCHIPUIT
de Molière
regia: Sanda Manu
Data premierei: duminică, 10 noiembrie 2002

     ... Prin spectacolul Bolnavul închipuit de Molière Sanda Manu şi-a dorit, mai cu seamă, să facă publicul să râdă. Nu încape îndoială că Sanda Manu şi-a atins scopul, iar râsul e provocat cu ajutorul unor mijloace de bună calitate, cu atenţie căutat, produs al gândirii unui om de teatru cu mare experienţă. Bolnavul închipuit mi se pare, din acest punct de vedere, un spectacol polemic şi un spectacol, provocare. Într-o vreme în care, într-o inconştientă concurenţă, televiziunile, chiar teatrele şi, recent marele ecran se străduiesc să acrediteze ideea că nu se poate râde decât punând la bătaie mijloace grosiere, Sanda Manu ne arată că putem să ne amuzăm sănătos urmărind un spectacol de teatru a cărui veselie derivă din bun gust şi atentă supraveghere a mijloacelor comicului.

 

Mircea Morariu, Parodie rafinată,

în Familia, nr. 1 / 2003 

***

    Cea mai profundă şi mai evidentă realizare a spectacolului e însă armonia stilistică a întregii reprezentaţii, concretizată în jocul dedicat şi rafinat al tuturor membrilor echipei, de la protagonist pînă la ultimul corist. [...]

     Un spectacol relaxant şi fermecător, cu evidentă priză la public dar şi cu o calitate teatrală şi plastică de porţelan subţire, grafitat atent. Bolnavul închipuit mi se pare o provocare neaşteptată, plină de vitalitate, a şcolii româneşti clasice de regie la adresa şcolii tinere, oricare va fi fiind aceea...

 

Miruna Runcan, Zglobie, ipohondria dansa,

în Observator cultural, nr. 147-148, 17-31 decembrie 2002

***  

     Trebuie să o spunem de la bun început, spectacolul Teatrului Naţional din Cluj cu Bolnavul închipuit este, alături de Hamlet-ul lui Vlad Mugur, una dintre cele mai însemnate reprezentaţii din ultimii ani. Acum avem de-a face cu un moment de maximă cotă interpretativă, fiindu-ne oferită măsura a ceea ce ne aşteptăm a se întâmpla mai des pe binecunoscuta scenă transilvană.

 

Sorin Crişan, Să mori ca Molière pe scenă,

în Teatrul azi, nr. 3-4-5 / 2003 

***

     Totul se subordonează actorului în spectacolul Sandei Manu, ceea ce nu constituie o noutate pentru cunoscuta regizoare bucureşteană, care are reputaţie de mare pedagog, preocupat îndeosebi de latura uman-formativă a creaţiei teatrale. (În acest sens, montarea de la Cluj funcţionează ca o adevărată „şcoală ludică“ în interiorul instituţiei Teatrului Naţional). Interpreţii personajelor moliereşti cîntă, dansează, sporovăiesc, cu o vervă rară, ce mărturiseşte, indirect, despre încrederea avută în directivele de scenă şi reuşita finală a spectacolului...

 

Anca Haţiegan, Bolnavul închipuit,

în Steaua, nr. 11-12 / 2002 

***

     În versiunea propusă de Sanda Manu, comedia lui Molière se construieşte ca un spectacol luxuriant, în care sunetele şi culorile, ritmul acţiunii şi interacţiunea personajelor tind să copleşească spectatorul, ţintuindu-l în scaun şi provocînd empatia acestuia. (...) Bolnavul închipuit este un spectacol asemănător unei jungle tropicale, în care sunetele şi culorile care te năpădesc te obligă să stai mereu cu atenţia trează. Un spectacol Fauvist, în cele din urmă, dar care nu şochează, ci convinge.

 

Claudiu Groza, Molière. În jungla scenei,

în Ziua de Transilvania, nr. 3198, 16 noiembrie 2002


LOGODNICELE ATERIZEAZĂ LA PARIS
de Marc Camoletti
regia: Florin Piersic
Data premierei: duminică, 2 decembrie 2001

     Un spectacol antrenant, viu, plăcut şi lejer, care te face să uiţi, preţ de cîteva ore, necazuri şi probleme, tranziţii şi incertitudini. de aici şi apropierea de celebrul titlu cinematografic din 1963 al lui Stanley Kramer. În acelaşi ton al bunei dispoziţii, al rîsului natural, al destinderii depline.

 

Demostene Şofron, Pe scena Naţionalului clujean...

O lume nebună, nebună în Logodnicele aterizează la Paris,

în Adevărul de Cluj, 4 decembrie 2001

***

     Ca regizor, Florin Piersic a urmărit în primul rînd punerea în evidenţă a textului prin rostirea lui clară şi nuanţată, în acelaşi timp într-un mod care să-i personalizeze pe rostitorii / rostitoarele lui - în aşa fel încît înregistrat fiind în direct spectacolul să poată fi pe deplin perceput ca teatru la microfon. În continuare, ca orice actor cu personalitate trecut la regie, a recurs la construirea profilurilor personajelor pînă la amănunt, la mişcări, tonalităţi, atitudini, reacţii care să le definească profilul în absolut orice moment. Fără doar şi poate, chiar modalitatea aceasta nesofisticată de exprimare (dar care reclamă un înalt nivel profesional-actoricesc) este cheia succesului spectacolului. Adică una din chei, fiindcă nu putem, chiar dacă am vrea, să facem abstracţie de farmecul personal al actorului Florin Piersic, de marea-i popularitate, de imensa-i experienţă actoricească.

 

Radu Bădilă, Nevoia de comedie,

în Cronica Română, 23 ianuarie 2002