„Fără doar şi poate, Cutia Pandorei e spectacolul marii actriţe ce se numeşte Miriam Cuibus. Al profesionalismului, dar şi al generozităţii acesteia. Cum spuneam, rolul îi impunea interpretei să îşi devoreze partenerul. Miriam Cuibus nu o face oricum, nu o face la modul egoist-acaparator al lui eu şi numai eu, ci lăsându-i lui Cătălin Codreanu toate oportunităţile de a nu trece neobservat. Oportunităţi de care Cătălin Codreanu chiar a ştiut să profite. Dar Miriam Cuibus a mai avut şi generozitatea, şi înţelepciunea de a nu contrapune recitalul său ritmului interior al spectacolului, palpitului acestuia, logicii sale generale. Adică acelor coordonate ce se cuveneau stabilite de regizor. Andrei Măjeri a ştiut să facă asta.“
Mircea Morariu, Spectacolul şlagăr,
în adevărul.ro, 3 iunie 2014 şi Teatrul azi, nr.7-8-9/2014
„De la un capăt la altul, istorisirea e punctată de replici spumoase și amuzante, dublate de mimica exacerbată și deosebit de expresiv-comică a actriței Miriam Cuibus, ce face un rol spectaculos (...) Cutia Pandorei poate nu ar fi ceea ce e, dacă nu ar beneficia de jocul marii actrițe Miriam Cuibus, ce face niște tumbe cu trupul, cu limba, cu ochii, ce joacă un rol de babă nebună cu o tinerețe nebunească, cu o voluptate a jocului, dusă până la paroxism.“
Florin Moldovan, Cutia Pandorei - o bătrână tânără la minte își ucide cei trei soți în aplauzele spectatorilor,
în Ziar de Cluj, 20 oct.2014
„Câteodată trăieşti cu impresia că Roberto Bacci şi-a dorit să genereze nişte fotografii scenice, o suită de imagini de album. Asta, pesemne, şi cu gândul de a sublinia că toate, mai toate personajele din Livada de vişini, sunt fantome, năluci, fiinţe ale trecutului. [...] Livada de vişini de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca e, fără doar şi poate, spectacolul unei tinere generaţii de actori. Cei mai mulţi dintre ei formaţi la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj.“
Mircea Morariu, Livada - o chestiune de proprietate,
în Adevărul.ro, 21 mai 2014 şi Teatrul azi, nr.7-8-9/2014
„Timpul vişinilor ar putea fi denumită succesiunea anotimpurilor prin care trec livada şi eroii săi. De fapt, este timpul nostru; livada suntem chiar noi. Ne înconjoară un murmur continuu, zgomote ciudate, vocile celor dispăruţi. Celebrul sunet al coardei care plesneşte trist, stingându-se încet, nu mai vine din depărtare, ci se aude mut, violent, în vintrele personajelor. Finalul nu mai aparţine topoarelor care lovesc în vişini, ci oamenilor cu drujbe, care distrug livada. Plouă peste noi cu petale albe şi un miros de hârtie arsă ne învăluie. S-a mai dus o lume.“
Maria Zărnescu, „Căile Libertăţii“ sau Întâlnirile Internaţionale de la Cluj,
în Yorick, nr. 239, 4-10 noiembrie 2014
„În loc de vorbe - mişcare, cât mai multă mişcare, adesea browniană, acrobaţii, salturi, sărituri, rostogoliri, contorsionări ale corpului. O veritabilă gimnastică scenică sugerează liniile acţiunii. Cu alte cuvinte, o vizualizare a piesei shakespeareane ! Şi totuşi, aceasta îşi păstrează farmecul delicat şi umorul suculent, dar este simplificată la liniile sale esenţiale; de pildă, „jocurile dragostei" din Pădurea Ardeni sunt esenţializate, unele personaje nu mai apar, iar declaraţiile de iubire au fost înlocuite cu aceeaşi gimnastică corporală expresivă. Plastica este desăvârşită, scenografia minimă semnată de Adriana Grand fiind substituită de scenografia vivantă a corpurilor umane. Aş îndrăzni să spun că Péter Uray este un Arcimboldo care pictează cu trupuri.“
Radu Constantinescu, Cum vă place... gimnastica?,
în Ziarul de duminică, 27 martie 2014
(http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/cum-va-place-gimnastica-de-radu-constantinescu-12343129)
„Spectacolul, mai corect spus după decât cu piesa Cum vă place montat de Péter Uray (el e cel ce semnează regia, coregrafia şi selecţia muzicală) la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca demonstrează încă o dată cât de elastic e Shakespeare. Sau mai exact cât de multă elasticitate stilistică îngăduie scrierile sale. Piesa (...) prilejuieşte un spectacol de teatru fizic. Domeniu în care Péter Uray e expert, el arătându-se ca atare spectatorului din România în alte montări...“
Mircea Morariu, „Cum vă place", de William Shakespeare: Un exerciţiu,
în adevărul.ro, 11 aprilie 2014 și Teatrul azi nr. 5-6/2014, pp.129-131
„Viziunea regizorală e una puternic sintetizatoare, rezultat al problematizării conotaţiilor textului şi al proiecţiei în vizual. Péter Uray marşează energic pe un sincretism de maximă sugestivitate în elaborarea binomul verbal-nonverbal ca variantă credibilă, complementară a textului shakespearean.“
Adrian Ţion, Cum vă place? Verbal sau nonverbal?,
în Agenda LiterNet, 11 oct.2014
