Florin Moldovan, Elling - povestea adaptării a doi frumoşi nebuni, într-o lume nebună,
în Ziar de Cluj.ro, 3 decembrie 2014
Scenografia simplă și eficientă a regizorului focusează pe actori, pe jocul și evoluția lor incredibilă (dar adevărată), muzica originală norvegiană a fost aleasă tot de de regizor – solista Solfrid Molland. (…) Martori ai punerii în scenă a unui subiect foarte dificil (peste care planează amenințarea umo rului facil, superficial și kitschist), regizorul Sorin Misirianțu ne-a propus un spectacol complex, de subtilă profunzime și, concomitent, cu mare audiență la public, dovedind că poate fi inclus în restrânsul cerc elevat al directorilor de scenă români. Spectatorii au aplaudat îndelung și ovaționat întregul spectacol și, mai ales, prestația de excepție a celor doi protagoniști principali.
Eugen Cojocaru, Dați-ne o viață normală!,
în Tribuna nr.328, 1-15 mai 2016
„Mein Kampf jucat pe scena Naţionalului clujean nu are nimic din prefigurările fioroase ale titlului şi nici din sinistrul spectru al morţii cu coasa în mână de pe afişele răspândite prin oraş pentru acest spectacol. E o comedie puţin mai neagră decât cele cu care ne-am obişnuit până acum, dar o comedie descătuşată de oprelişti formale, ce trebuie văzută şi numai pentru râsul eliberator pe care îl provoacă.“
Adrian Țion, Alchimia râsului - Mein Kampf,
în Agenda LiterNet, 22. 02. 2015
„La Teatrul Național din Cluj-Napoca, regizorul Alexandru Dabija construiește un spectacol ca un imens hohot de râs despre nazism, originile Holocaustului, Hitler și hitlerim slujindu-se de piesa lui George Tabori, Mein Kampf. Tabori a scris farsa cu pricina în anii 80 pentru uzul Broadway-ului, a montat-o și a jucat el însuși în spectacol cu dorința ca în sală să se râdă cu gura până la urechi.“
Mircea Morariu, Portretul lui Hitler la tinerețe,
pe adevărul.ro, 10 martie 2015 și Teatrul azi nr.4-5-6/2015
„Mein Kampf e, dacă vreți, o anti-teză teatrală. Spectacolul nu dă o lecție de istorie, nu e solemn ori pedagogic, ci deșucheat, vivace, în maniera regizorală a lui Alexandru Dabija, potențată de songurile Adei Milea. Și totuși, deși hohotește de râs, deși libertatea limbajului scenic poate „jena" firile pudibonde, spectatorul va simți la final acea empatie cathartică ce stă în miezul oricărui spectacol bine făcut. Durerea se alină prin râs, inevitabila tragedie se amână printr-o ironie „fără Dumnezeu", dar rugăciunea fără cuvinte există pitită undeva. O rugăciune pe care trebuie s-o spună, după spectacol, spectatorii... Mein Kampf poate fi o exorcizare comică, oricât de bizar sună formula.“
Claudiu Groza, Mein Kampf, un spectacol deşucheat şi vivace la Teatrul Naţional,
pe Clujul Cultural.ro
„Hitler al lui Tabori este o figură grotescă, amintindu-ne de capodopera lui Chaplin - «Dictatorul». Pe parcursul spectacolului se râde în hohote la replicile savuroase ale textului, sau la situaţiile de un comic irezistibil imaginate de regizor. Antologică este scena în care Schlomo, Dreizl, Lobkowitz şi Drinkowitz îi modelează înfăţişarea viitorului dictator, pieptănându-l cu cărare, aranjându-i şuviţa rebelă pe frunte şi tunzându-i mustăcioara, aşa cum a ajuns să fie ea cunoscută în istorie. Dar râsul copios este unul cu frisoane, subliminal planând «amintirile din viitor», holocaustul, lagărele de exterminare. (...) Consecvent cu soluţia regizorală asumată, Alexandru Dabija conferă spectacolului şi atributele unui musical.“
Radu Constantinescu, Dabija, Tabori, Hitler...,
în Ziarul de duminică, 24 oct.2014
„Premiera cu Mein Kampf de George Tabori, ne prilejuieşte una din acele speciale ocazii în care Alexandru Dabija, contrazicând toate aşteptările, ne oferă o montare foarte bună. Scenografia Carmencitei Brojboiu dezvoltă sugestia lui Aurel Maican de la al său interbelic Azil de noapte: piesa ne duce, cu adevărat, la fund, acolo de unde nu mai e cu putinţă să cobori mai jos. În Viena antebelică a celor mai decăzuţi se joacă drama grotescă şi haioasă cu viaţa. Printre protagoniştii pe care destinul îi aduce la rampă se numără şi un oarecare aspirant la cariera de pictor.“
Horaţiu Damian, El maalei rahamin,
în Agerkult, 1 oct.2014
„Mein Kampf (...) potenţează duritatea tranşantă a textului lui Tabori cu ironia acidă a regizorului Alexandru Dabija, care nu uită că se află la Cluj, în Transilvania. Ambalat în soundul muzicii Adei Milea şi Ancăi Hanu, spectacolul pendulează între marş funebru şi danse macabre, două forme muzicale înrudite cu Istoria. Râzând, înghiţim hapul gravităţii temei spectacolului: naşterea extremismului naţionalist, a urii de rasă, a istoriei care periodic distribuie greşit rolul principal. Mein Kampf, în traducere Lupta mea, e lupta cu institnctul distrugerii, cu îngerul morţii, căruia îi putem opune râsul eliberator şi distanţarea prin artă.“
Oana Cristea Grigorescu, Ein Man, ein Wort,
la Radio România Cluj, 1 oct.2014
„Spectacolul e omogen şi colectiv, anulând ideea de vedetă care să iasă în evidenţă. Se remarcă echipa, ansamblul, chiar dacă fiecare îşi găseşte momentul său de inspiraţie. Iar inadvertenţele şi inconsecvenţele trebuiesc iertate, aşa cum numai copiii ştiu să ierte o poveste frumoasă, chiar dacă nu perfectă. Există o secvenţă superbă, cea a demascării clovnilor, care ar trebui să le spună multe celor mai înaintaţi în vârstă.“
Horaţiu Damian, Copilul care supravieţuieşte,
în Agerkult, 25 septembrie 2014
