Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

20.11.2015
AMERICAN DREAM în Germania

Spectacolul Teatrului Naţional Cluj-Napoca, American Dream de Nicoleta Esinencu, regia Leta Popescu, participă în aceste zile la Festivalul Fast Forward din Braunschweig, Germania.

 

Festivalul Fast Forward, Festival European pentru tineri regizori, se desfăşoară în perioada 19-22 noiembrie 2015 şi se află a la cincea ediţie, prezentând spectacole din şapte ţări europene selectate de curatorul Barbara Engelhardt. În ultima seară a festivalului, un juriu va premia unul dintre cele şapte spectacole, premiul constând în oportunitatea oferită realizatorilor câştigători de a realiza un spectacol în cadrul Staatstheater în următoarea stagiune. Mai multe informaţii despre festival găsiţi aici.

 

American Dream va avea două reprezentaţii în cadrul festivalului, pe 20 şi pe 21 noiembrie.  


19.11.2015
Spectacolul APOLODOR participă la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov


Spectacolul-concert APOLODOR, realizat de Ada Milea, după textul lui Gellu Naum, va participa la cea de-a 26-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Braşov. Reprezentaţia va avea loc în ultima zi a festivalului, luni, 23 noiembrie, de la ora 19:30, şi va fi o reprezentaţie de gală, care va urma Festivitatea de premiere.

Ediţia din acest an a festivalului se desfăşoară în perioada 16-23 noiembrie 2015. Programul intergral îl găsiţi aici



Teatrul Naţional Cluj-Napoca va găzdui cele patru spectacole de teatru invitate anul acesta la Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj. Astfel, spectacolul 39 de trepte, regia: Gabriela Dumitru, scenografia: Vladimir Turturică, coloana sonoră: Andrei Petre-Tatu, coregrafia: Ştefan Lupu, grafica: Valentin Fiscu, foto & video: Costin Rusu, cu: Ştefan Lupu, Andreea Grămoşteanu, Viorel Cojanu, Claudia Prec, Bogdan Talaşman, producţie a Teatrului Mic Bucureşti, va fi prezentat luni, 19 octombrie, ora 19.30, în Studio „Euphorion" 



Festivalul Naţional de Teatru lansează, în premieră absolută în România, transmisii directe în ţară şi în străinătate ale unora dintre cele mai râvnite spectacole înscrise în programul Festivalului: MEIN KAMPF de George Tabori, producţie a Teatrului Naţional Cluj-Napoca (spectacolul de deschidere a Festivalului), STEAUA FĂRĂ NUME, producţie a Centrului Cultural European pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu" din Bucureşti, precum şi spectacolul BIZONI. FABULA URBANĂ #2, producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca" din Sibiu. Transmisiunile în direct vor putea fi urmărite în cinci mari oraşe ale ţării (Bucureşti, Braşov, Constanţa, Piteşti, Timişoara), dar şi în străinătate, printr-un parteneriat în premieră absolută cu Institutul Cultural Român, care va facilita vizionarea acestor transmisii în spaţiile ICR Viena, ICR Londra şi ale Teatrului Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău.