Regizorul Marius Oltean pariază şi riscă careul de aşi cu această opţiune repertorială. Meritul montării e că îşi propune şi reuşeşte să respecte scenariul, oferind actorilor îndelung aşteptatul moment al rolurilor de compoziţie. Marius Oltean se apropie fără inhibiţii de text, şi îndepărtează astfel umbra montărilor precedente. Dirijează cu mână sigură, polifonic, grupul personajelor, lăsând suficientă libertate de definire fiecăruia în parte. Scenele de delir colectiv dezvăluie o atentă dozare a energiilor. Momentul aproape insesizabil al declanşării crizei creşte polifonic, prin acumularea tensiunilor individuale, atingând finalul de frază fără artificiu căutat. [...] Prin scenografie, Horaţiu Mihaiu simte şi completează regia. Fereastra-hublou preia şi materializează relaţia cu exteriorul, cu libertatea de a fi tu însuţi. Transferă conflictul în transcendent. E locul magic care scapă regulamentelor, pe unde pătrund semnele lumii libere, locul pe unde de văd gâştele zburând. Pentru că, în plan simbolic, este expresia unei neputinţe. Aceea de a zbura.
Oana Cristea Grigorescu, "Patru găşte într-un stol / Pe-nserate dau ocol / Spre Nord se duc /
Spre Sud se duc / Zboară peste-un cuib de cuc / Zboară, zboară, zboară..."
în Teatrul azi, nr. 1-2 / 1999
***
Universul spiritual al „anilor şaizeci", excelent perceput de regizorul Marius Oltean - în care sora Ratched, jandarmul spitalului şi geniul său rău atotputernic întruchipează tributul paranoid prin care dramaturgul răspunde pretenţiilor distructive ale normalităţii - se regăseşte şi în scenografia inspirată pe care o semnează arh. Horaţiu Mihaiu, care transformă scena într-un spaţiu al acţiunii şi al exprimării individuale. Maşinăria uriaşă care ucide e chiar mult trâmbiţatul sistem al democraţiei americane "perfecte", care nu e cu nimic mai prejos de ceea ce se petrecea şi se mai petrece în clinicile de psihiatrie de la răsărit de "cortina de fier". Cine încearcă să planeze deasupra "cuibului de cuci" este iremediabil bântuit de întrebarea dacă demnitatea şi bunătatea, simţămintele ce invocă umanul din fiecare mai pot supravieţui într-un secol căzut victimă violeţei şi alienării înregimentate, în care teama de responsabilitatea morală determină refugiul în evazionisme terapeutice. O piesă despre individualismul rebel, despre generaţia care a anticipat diferitele schimbări în atitudinea culturală şi politică a deceniului şapte, opunând imaginii aparent perfecte a epocii lui Eisenhower un primitivism frust, dar energizant. La fine de an, colectivul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca a oferit publicului un spectacol ce prefigurează unul dintre marile succese ale stagiunii.
Michaela Bocu, Premieră la Naţionalul clujean - Zbor deasupra unui cuib de cuci
de Dale Wasserman, în Adevărul de Cluj, 30 decembrie 1998
«Întîlnirile Internaţionale de la Cluj», ajunse la a patra ediţie în octombrie 2014, s-au impus oarecum de la sine în cotidianul meu cultural. Ele erau legate, prin intermediul unor invitaţi comuni, de evenimentele literare de la «Festlit» şi de la «Festivalul Internaţional de Carte Transilvania». Am avut, astfel, ocazia să experimentez o conectare diferită la real, într-un soi de banchet teatral desfăşurat de-a lungul a cîtorva zile, în care am văzut şase spectacole dintre cele zece reprezentate la Teatrul Naţional din Cluj, în perioada 8-12 octombrie. Am intrat în rolul de spectator şi de potenţial cronicar de spectacol cu o abordare hedonistă, imaginîndu-mi că este uşor să scrii despre ceva care te stimulează şi te „vrăjeşte", suspendînd temporar percepţia obişnuită a lumii înconjurătoare. (...)
Dacă înainte de această suită de experienţe aş fi descris postura de spectator de teatru ca pe una plăcută şi destul de confortabilă, «Întîlnirile Internaţionale de la Cluj» au adăugat o notă de nelinişte şi de vinovăţie în receptare: spectatorul, gata să se lase vrăjit, ştie acum că pasivitatea sa poate să fie deranjantă şi că ea riscă, uneori, să fie demascată.
Monica Salvan, De la spectatorul vrăjit la spectatorul acuzat,
în Observator cultural, nr.487 (745) 23-29 octombrie 2014
«CĂILE LIBERTĂŢII» a fost titlul celei de-a patra ediţii a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, organizate în octombrie de Teatrul Naţional din urbe, sub manageriatul regizorului Mihai Măniuţiu. Libertatea istorică şi individuală, libertatea de conştiinţă sau de gândire, dar şi mult clamata libertate de creaţie s-au regăsit în varii forme în programul evenimentului. Fie ca teme ale spectacolelor propuse (dramaturgie clasică şi contemporană, teatru muzical, teatru-dans sau circ), fie ca teme de discuţie în întâlnirile protocolare, dar total lipsite de morgă (dezbateri publice şi mese rotunde, lansări de cărţi şi reviste), precum şi în cele informale - planificate sau ad-hoc. Timp de cinci zile, Sala Mare a teatrului, Studioul «Euphorion» şi Studioul «Art Club» au găzduit producţii ale Naţionalului clujean - prezentate publicului local, dar şi invitaţilor din ţară şi de peste hotare. În plus - un eveniment important pentru comunitate: decernarea Premiilor Teatrului Naţional Cluj-Napoca pentru stagiunea 2013 / 2014. (...)
În sala baroc-rococo a Teatrului Naţional, dar şi în spaţiile adiacente, Întâlnirile Internaţionale de la Cluj şi-au dovedit încă o dată profesionismul. De la organizarea evenimentului până la atmosfera care l-a însoţit pe tot parcursul său. Anul acesta, „Căile Libertăţii" au deschis o sumedenie de alte căi de comunicare: artistică, profesională, umană, întru bucuria spectatorilor de pretutindeni.
Maria Zărnescu, "Căile Libertăţii" sau Întâlnirile Internaţionale de la Cluj,
în Yorick, nr. 239, 4-10 noimebrie 2014
