Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video


Ediția din acest an a evenimentului Noaptea Porților Deschise, care a avut loc pe 9 decembrie, a venit cu serie de noutăți. Una dintre cele mai de succes dintre ele a fost seria de Întâlniri FAȚĂ ÎN FAȚĂ, prin care vizitatorii teatrului au avut ocazia de a avea întâlniri individuale, de 10 minute, cu un actor. Întâlnirile au fost emoționante nu numai pentru spectatori, ci și pentru colegii noștri actori, care s-au întâlni față în față cu câte șase spectatori pe durata unei ore. Angelica Nicoară, Anca Hanu, Sânziana Tarța, Ionuț Caras, Radu Lărgeanu și Cristian Grosu ne-au împărtășit din impresiile lor în urma acestei experiențe. Întrebările pe care le-am adresat au fost cum li s-a părut ideea de a se întâlni față în față cu spectatorii care îi aplaudă seară de seară, care a fost cea mai impresionantă dintre întâlniri și dacă această vedere față în față, nu seamănă, într-un fel, cu o ședință psihanalitică?

  

Angelica Nicoară a salutat cu bucurie această inițiativă, mărturisind că: „A fost foarte frumos. Am avut emoții aproape toată ziua și m-am pregătit pentru întâlnirea cu spectatorii aproape ca pentru un spectacol și mă înscriu, încă de pe acum, pentru anul viitor. În ceea ce privește durata, cred că zece minute e cam puțin. Au fost atât spectatori tineri, cât și maturi cu care am discutat nu doar probleme de teatru, ci și de viață. Ca de la om la om. Nu mi s-a părut a fi de la actor la spectator, ci între doi oameni aflați față în față, bucurându-ne de această întâlnire. Mulțumesc pentru idee și pentru faptul că am fost printre primii care au avut parte de această premieră


11.12.2017
Modificare în programul lunii decembrie

Dragi spectatori, 


Dorim să vă aducem la cunoștință faptul că spectacolul TZARA ARDE ȘI DADA SE PIAPTĂNĂ din data de 15 DECEMBRIE se va reprograma pentru data de 20 DECEMBRIE, ca urmare a declarării zilelor de doliu național în 14, 15 și 16 decembrie. Biletele achiziționate rămân valabile pentru spectacolul din 20 decembrie.
 

La cerere, biletele achiziționate de la Agenția de Bilete pot fi returnate în Agenția de Bilete, până pe 20 decembrie. Biletele achiziționate online, prin platforma biletmaster.ro, pot fi returnate contactând reprezentanții companiei la adresa: info@biletmaster.ro
 

Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate și vă aşteptăm în continuare la spectacolele noastre.



Noaptea Porților Deschise revine în acest an cu evenimente noi și altele, de tradiție, invitându-vă să ne bucurăm împreună de ele! Pentru prima dată, aveți ocazia să vă întâlniți cu actori ai teatrului, dar, la fel ca anul trecut, și să dansați pe scenă, alături de multe alte ateliere și evenimente la care veți putea participa sau asista de-a lungul celor șapte ore pe care le puteți petrece alături de noi.

 

În acest an, gândurile și susținerea noastră se îndreaptă către Fundația Estuar. Fondată în 1993, este prima organizaţie din România care a creat pentru adulţii cu probleme de sănătate mintală o reţea de servicii de îngrijiri comunitare de zi şi locative acreditate şi recunoscute la nivel local, naţional şi internaţional. Fundatia Estuar este activă în patru orașe din țară, București, Ploiești, Giurgiu și Cluj și deservește anual peste 2000 de beneficiari.

 

În Cluj-Napoca, Fundația Estuar activează de 20 de ani, este singurul centru de zi pentru această categorie de beneficiari și intervine în trei direcții:

- prin serviciile oferite în cadrul centrului de zi, reprezintă o speranță, un refugiu, o a „doua casă" pentru beneficiari, personele afectate de o problemă de sănătate mintală, o alternativă de petrecere a timpului în mod util, prin dezoltarea abilităților, consiliere în acceptarea problemei de sănătate și adaptarea la dificultaățile apărute, creșterea stimei de sine și descoperirea punctelor forte, consiliere psihologică/psihiatrică/socială și vocațională, încurajarea implicării în comunitate, pentru evitarea izolării;

- informare și consiliere pentru apărținatori pentru acceptarea situației și creșterea toleranței, constientizarea schimbărilor și a comportamentelor de neînțeles ca și simptome, suport în a face diferența dintre persoană și simptome;

- informarea comunității pentru creșterea toleranței și înțelegerii față de persoanele cu nevoi speciale, respect față de individualitatea și demnitatea beneficiarilor, promovarea șanselor egale, campanii de promovare a sănătății mintale în școli și facultăți, promovarea parteneriatelor cu diferite instituții publice sau organizații neguvernamentale în organizarea unor proiecte, evenimente specifice, valorizarea talentelor beneficiarilor prin organizarea de expoziții în comunitate cu produsele realizate în cadrul atelierelor lucrative.



Interviu cu regizoarea spectacolului CINE SPALĂ OALA DE MĂMĂLIGĂ, care va avea premiera la Teatrul Național Cluj-Napoca miercuri, 22 noiembrie 2017, la ora 19:00, în Studio „Euphorion“.

 

Eugenia Sarvari: Cine ești, Camelia Hâncu?

 

Camelia Hâncu: Am absolvit regia la Cluj, în 1998, inițial la clasa Olimpia Arghir, ulterior fiind preluați de domnul Mihai Măniuțiu. În ultimul an de facultate am plecat la București să fac asistență de regie la un spectacol de Alexandru Dabija. Am stat la București trei ani, după care am plecat prin lume și am făcut mici experimente, ca cel de la Roma cu Looking  for Chaplin, eu fiind absolut îndrăgostită de acest personaj. Și am plecat în căutarea a ceea ce înseamnă publicul și cum a reușit Chaplin să fie iubit de toată lumea. Această „escapadă teatrală" a durat o lună de zile. Am fost ajutată de un coleg de facultate, în sensul că m-a găzduit la el. Totul s-a desfășurat în Piața Navona, unde am și avut șansa să intru într-o carte de onoare a acelui loc absolut fabulos, aceasta fiind una dintre puținele piețe ale orașului etern în care actorii sunt liberi să se manifeste.