Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

Postat pe 25.02.2019
Premiera spectacolului CHIRITZA ÎN CONCERT
 

O nouă premieră aduce în scenă la Sala Mare un vechi personaj al literaturii dramatice românești, legendar pentru hazul pe care îl stârnește și astăzi: Coana Chirița. În spectacolul-concert pe care ni-l propune, Ada Milea nu preia însă textele lui Vasile Alecsandri și Matei Millo așa cum sunt, ci le mixează și le rescrie, rezultatul fiind Chiritza în concert, o comedie spumoasă, cântată într-un neaoș grai moldovenesc.


Premiera va avea loc la sala mare, joi, 28 februarie 2019, la ora 19:00. Spectacol-concert de Ada Milea. Scenografia: Alexandra Constantin. Muzica: Ada Milea și Anca Hanu. Maestru de lumini: Jenel Moldovan. Distribuția: Chirița Bârzoi: Anca Hanu; Bârzoi: Cornel Răileanu; Aristița: Mihnea Blidariu; Calipsița: Cristian Rigman; Luluța: Sânziana Tarța; Guliță: Miron Maxim; Leonaș: Matei Rotaru; Șarlatanii: Radu Dogaru, Cosmin Stănilă.
 

Iată cum se prezintă Chirița, chiar la începutul spectacolul: „Draji spectatori, io îs victima lui Vasâli... Alecsandri / Ăla m-o facut di râs pi mini, pi rudili mieli, pi soțu' meu șî pi copchii / Reporterii  mă vânează mereu / Televiziunili stau ciorchini-n juru' mieu / N-am voie să fac greșăli di vocabular /  Că imediat îs ruptî-n bucăț' di vreun ziar"...


Vă lăsăm să vă imaginați continuarea... Între repetiții, Ada Milea și Cornel Răileanu și-au luat răgazul să ne răspundă la câteva întrebări legate de spectacol.  

 

 


Ada Milea, cum a reușit Chirița să vă cucerească?

 

Ada Milea: M-a cucerit posibilitatea de a o aduce în prezentul nostru  plin de Chiritze contemporane.

 

A fost dificilă munca la acest spectacol sau v-ați lăsat contaminată de șarmul Chiriței?

 

A.M.: M-am lăsat contaminată de șarmul actorilor și, împreună, am încercat să vedem drama glumelor lui Alecsandri și comedia tragică a societății de azi, de ieri și de mâine.

 

Cum v-a reușit „călătoria" prin atâtea locuri - ba la Iași, ba în provinție, ba în voiaj sau chiar în balon?

 

A.M.: Am ținut-o „prizonieră" doar în orașul-sat și în satul-oraș, dar am lăsat-o să viseze mari orașe și mari călătorii.

 

Este spectacolul o satiră socială, o demascare a dorinței personajului, mult mai mult de a părea, decât a fi?

 

A.M.: Orice-am face, asta iese.

 

Și un gând adresat spectatorilor?

 

A.M.: Orice asemănare cu persoane reale este, întâmplător, inevitabilă.

 


 

Domnule Cornel Răileanu, cum ați  intrat și cum vă  simțiți în lumea lui Bârzoi?

 

Cornel Răileanu: E foarte ușor să intri în lumea lui Bârzoi, care e lumea noastră. Pentru că marii noștri înaintași, începând cu Alecsandri și continuând cu Eminescu și Caragiale nu contenesc să fie mai actuali decât oricând. Așa că nu a fost nici un efort. Și-apoi, e bine că este un spectacol muzical. Îmi era dor pentru că nu am mai jucat demult în așa ceva și plăcerea este dublă, ca să zic așa.

 

Nu v-am mai văzut evoluând la tobe, de pe vremea spectacolului lui Andrei Șerban,  Don Juan în Soho. Muzica a fost o primă pasiune a dumneavoastră? Aveți studii muzicale?

 

C.R.: Muzica a rămas o pasiune. A fost prima iubire. Și, din păcate, o iubire pe care nu am putut să mi-o exersez deoarece - cel puțin de când m-am mutat la Cluj, adică de mai bine de douăzeci și cinci de ani - nu am mai avut contact cu trupele muzicale; pentru că nu-mi place, ca în teatru, de altfel, să evoluez de unul singur. Am nevoie de trupă. Și cum actoria și muzica sunt cronofage, nu le prea poți face în același timp. Vorbesc la nivel de perfomanță. Și-atunci, cu atât mai mare mi-a fost dorul și cheful, pentru că au trecut mai bine de zece ani de când nu am mai luat bețele în mână.

Cât despre studii, în vremurile trecute, pentru a putea cânta în locuri publice, trebuia să ai un atestat. Așa că am fost nevoit să-mi dau atestatul. Îmi amintesc că în comisia de atestare era Ion Cristinoiu. Am obținut atestat de instrumentist, ca apoi, să-l obțin pe acela de solist instrumentist.

 

Cum a fost acum, după mai bine de zece ani, așa cum spuneați, să luați din nou bețele în mână?

 

C.R.: Ca mersul pe bicicletă. Dar, sigur că efortul și uzura la care m-a supus timpul până acum, mi-a dat un pic de furcă. Dar - ziceam de mersul pe bicicletă - nici o problemă, imediat îți amintești cum și ce trebuie să faci. Închipuie-ți însă că după zece ani, te urci pe biciletă și faci un drum de aici până la Târgu Mureș. Fără oprire. Ei, cam asta ar fi.

 

Cam asta ar fi cu muzica reluată după atâta timp?

 

C.R.: Da. Dar pe lângă faptul că-mi face și o enormă plăcere, este ca și o supapă de refulare. Este un mijloc de a te debarasa de toate energiile negative acumulate de-a lungul timpului.

 

Percuția, în special, are acest rol de „curățare"  sau și alte instrumente?

 

C.R.: Mi-e greu să spun pentru că nu cânt la alte instrumente. Dar mie percuția îmi face bine. Mă detensionează.

 

Cum reușiți să vă descurcați cu graiul moldovenesc? Nu a fost dificil?

 

C.R.: Graiul moldovenesc nu a fost o problemă, ci faptul că a trebuit să cânt cu vocea. Asta da, a fost mai greu. Dar, în cele din urmă, plăcerea a fost mai mare decât orice dificultăți.

 

 

Material realizat de Eugenia Sarvari



X