Autorul mesajului: Samiha AYOUB (Egipt), actriță
Către toţi prietenii mei, artişti de teatru din lumea întreagă
Vă scriu acest mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului şi, deşi sunt foarte fericită să mă adresez vouă, fiecare fibră a fiinţei mele tremură sub povara din cauza căreia suferim cu toţii – artişti de teatru şi nu numai –, aceea a presiunilor strivitoare şi a simţămintelor contradictorii pe care le provoacă starea lumii de astăzi. Instabilitatea este rezultatul direct a ceea ce lumea noastră îndură în materie de conflicte, de războaie şi de catastrofe naturale, care au avut efecte devastatoare nu doar asupra lumii noastre materiale, ci şi asupra lumii noastre spirituale şi a păcii noastre sufleteşti.
Vă vorbesc astăzi cu sentimentul că întreaga lume a devenit o împrăștiere de insule izolate sau de corăbii zorind spre orizonturi învăluite în ceaţă, fiecare desfăşurându-şi pânzele şi navigând fără busolă şi fără să vadă la orizont nimic care să o îndrume. Şi totuşi continuăm să navigăm, sperând să ajungem într-un port sigur, care să ne adăpostească după îndelungile rătăciri în mijlocul unei mări clocotitoare.
Niciodată nu am fost atât de strâns legaţi unii de alţii ca astăzi, dar, în acelaşi timp, lumea noastră nu a fost niciodată atât de dizarmonioasă, îndepărtându-ne pe unul de celălalt. În asta rezidă dramaticul paradox pe care ni-l impune lumea noastră contemporană. În ciuda fenomenului la care asistăm cu toţii în materie de convergenţă în circulaţia informaţiilor, cu aceste comunicaţii moderne care au desfiinţat toate graniţele geografice, conflictele şi tensiunile la care suntem martori au depăşit limitele percepţiei logice şi au creat, în mijlocul acestei aparente convergenţe, o divergenţă fundamentală, care ne îndepărtează de adevărata esenţă a umanităţii în forma ei cea mai simplă.
Teatrul, în esenţa sa originară, este un act pur uman, bazat pe adevărata esenţă a umanităţii, care este viaţa. Cum a spus marele deschizător de drumuri Konstantin Stanislavski: „Nu veniţi niciodată la teatru cu picioarele pline de noroi. Lăsaţi-vă afară praful şi murdăria. Lăsaţi la uşă, o dată cu hainele de stradă, micile voastre griji, sfade, măruntele voastre greutăţi, toate aceste lucruri care vă strică viaţa şi vă abat atenţia de la arta voastră!”. Când urcăm pe scenă, o facem având în noi o singură viaţă, viaţa unei unice fiinţe omeneşti. Dar această viaţă are o uriaşă capacitate de a se diviza şi a se reproduce spre a se transforma în numeroase vieţi pe care noi le răspândim în această lume, pentru ca ele să înflorească şi să-şi reverse parfumul asupra celorlalţi.
