Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video


Actrița Teatrului Național Cluj-Napoca, ANCA HANU, a câștigat Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, pentru rolul titular din spectacolul AMALIA RESPIRĂ ADÂNC de Alina Nelega, în regia lui Tudor Lucanu. Festivalul se află la cea de-a XX-a ediție și s-a desfășurat în perioada 21-28 septembrie 2014.

Selecționerul producțiilor din concurs a fost criticul de teatru Ion Parhon. Din juriu au făcut parte Maria Zărnescu (critic de teatru, asistent universitar UNATC), Elisabeta Pop (critic de teatru), Mircea M. Ionescu (dramaturg), Adi Carauleanu (actor și director artistic al Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași) și Alexa Visarion (regizor și scenarist), care a fost și președintele juriului.

Lista completă a nominalizărilor și câștigătorilor poate fi consultată aici.



Regizorul american Eli Simon continuă pe scena Teatrului Naţional Cluj-Napoca povestea începută în spectacolul Războiul clovnilor într-o nouă montare, Clovni extratereştri. Această primă avanpremieră a noii stagiuni va avea loc în sala mare, marţi, 23 septembrie 2014, de la ora 19:00. Premiera spectacolului va avea loc în 10 octombrie, de la ora 19:00, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj (8-12 octombrie 2014).

 

scenariul şi regia: Eli Simon

scenografia: Cristian Rusu

muzica: Vincent Olivieri

asistent de regie: Leta Popescu

maestru de lumini: Jenel Moldovan

  

distribuţia: Adriana Băilescu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Dan Chiorean, Cătălin Codreanu, Ramona Dumitrean, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Elena Ivanca, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Angelica Nicoară, Dragoş Pop, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Alexandra Tarce, Irina Wintze şi  Ada Milea

 

Saga clovnilor, începută cu Războiul clovnilor în 2012, se continuă astăzi cu povestea celor care, nevoiţi să-şi părăsescă planeta, ajung, străini şi nedoriţi de nimeni, pe Pământ. Simpatici şi naivi, neîndemânatici şi neghiobi, strânşi în jurul lui Baby Clown şi iubind la nebunie muzica Funk, clovnii extratereştri vor încerca să se adapteze noilor condiţii de viaţă, să se integreze în societatea „oamenilor“, să le adopte obiceiurile, meseriile, comportamentul de zi cu zi. Dar cum să uiţi cine eşti şi să-ţi „corectezi" identitatea fără să pierzi nimic? O poveste pentru mari şi mici, cu mult haz şi voie bună, care conduce spectatorul spre regăsirea prospeţimei copilăriei, cu toate tristeţile şi bucuriile ei.


Regizorul Eli Simon, profesor în Arta actorului (Universiy of California Irvine) a conceput acest spectacol original în strânsă colaborare cu compozitorul Vincent Olivieri, autorul muzicii şi al cântecelor interpretate de Ada Milea, pentru actorii şi publicul Teatrului Naţional Cluj-Napoca. Eli Simon este autor specializat pe scenarii de spectacole de clovni, dar şi muzicaluri, comedii ori spectacole clasice. Este autorul volumelorThe Art of Clowning şi Masking Unmasked, Four Basic Approaches to Acting. Este director artistic al trupei de clovni „Clownzilla", co-fondator al trupei „Pan Pacific Players" şi director artistic al Festivalului New Swan Shakespeare Festival din Irvine, California. Eli Simon se află la a doua colaborare cu Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, primul spectacol, Războiul clovnilorfiind un mare succes al teatrului.  



Pentru că ne sunteți alături în tot ceea ce facem, am decis că voi, publicul nostru, trebuie să desemnați câștigătorul Premiului pentru CEL MAI BUN SPECTACOL AL STAGIUNII 2013/2014.
 

Teatrul Național Cluj-Napoca inițiază PREMIILE TEATRULUI NAȚIONAL în cadrul celei de-a patra ediții a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj (8-12 octombrie 2014).
 

Vă invităm să votați spectacolul favorit al stagiunii 2013/2014, accesând link-ul de mai jos, până în data de 10 octombrie, ora 19:00, când va avea loc ceremonia de decernare a premiilor.



Vă mulțumim și vă așteptăm la teatru! 



IN MEMORIAM

 

VASILICA STAMATIN

(22 noiembrie 1964 - 7 septembrie 2014)

 

A plecat mult prea repede dintre noi, după o grea şi lungă suferinţă, actriţa Vasilica Stamatin.

Născută în anul 1964 la Piatra Neamţ, Vasilica Stamatin a absolvit Institutul de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, promoţia 1988.

Devine actriţă a Teatrului Naţional din Cluj din anul 1990, pe care l-a slujit cu mult devotament până la sfârşitul anului 2010.

Inteligentă, cu un spirit iscoditor, veselă, camarad de cursă lungă, Vasilica Stamatin şi-a desăvârşit studiile teoretice urmând şi cursurile Facultăţii de Psihologie, studii încheiate stălucit prin obţinerea doctoratului.

În cele peste două decenii în care a jucat pe scena Naţionalului, actriţa a dat viaţă unor personaje diverse, remarcându-se atât în rolurile de comedie cât şi în cele de dramĂ. Amintim câteva: Logodnica din Transfer de personalitate de D. Solomon, Mommina din Astă seară se improvizează de Luigi Pirandello, Doamna Ford din Falstaff  după W. Shakespeare, Hermia din Visul unei nopţi de vară de W. Shakespeare, Judith din Logodnicele aterizează la Paris de Marc Camoletti, Doctoriţa din Colonelul şi păsările de Hristo Boicev, Duniaşa din Livada de vişini. O continuare de Nic Ularu, Gillian/Deidre din RocknRoll de Tom Stoppard sub bagheta unor regizori importanţi, dacă ar fi să-i amintim doar pe Alexandru Dabija, V.I. Frunză, Anca Bradu, Mihai Măniuţiu, Andrei Şerban.

Rolul Toinette din Bolnavul închipuit de Molière, în regia Sandei Manu, a fost unul dintre cele mai îndrăgite de actriţă, menţinând-o ani de-a rândul în atenţia publicului.

 

Acum, la despărţire, noi, colegii, îi aducem un pios omagiu. Amintirea ei va dăinui în sufletele noastre şi a publicului care a admirat-o.


Dumnezeu să o odihnească în pace!