Alexandru Jurcan, Harpagon eternul,
Tribuna, nr. 550
Ultima premieră a stagiunii 2024-2025 de la Teatrul Național Cluj-Napoca, Minunata lume nouă a domnului Harpagon, suprapune o poveste binecunoscută peste un context contemporan, adresând întrebări dificile. Regizorul italian Roberto Bacci s-a reîntors la Cluj pentru a pune în scenă piesa lui Michele Santeramo, iar rezultatul ne privește pe toți. Dilemele morale dezbătute în cadrul ei sunt ale noastre, ale tuturor. Din acest motiv publicul devine un personaj colectiv, responsabil pentru pasivitatea generală a mulțimii în fața nenorocirilor.
Oana Balaci, Dacă Avarul ar fi fost scris în capitalism - Minunata lume nouă a domnului Harpagon,
LiterNet.ro
Anca Șugar, Între lut și constelații, o meditație ritualică în teatru, Tribuna,
nr. 550
Ca și în precedentele montări, regizorul adoptă formula unui limbaj baladesc, cu personaje venite de departe, învăluite în misterul și fantasticul antichității. Foarte bine puși în evidență sunt Ghilgameș, puternicul rege despotic al cetății Uruk, interpretat în forță de Radu Dogaru, și sălbaticul Enkidu, din care Mihai-Florin Nițu face o adevărată fiară, o ființă primitivă ce se târăște efectiv pe pământ.
Adrian Țion, Lecția nemuririi muritoare - Ghilgameș,
LiterNet.ro
Ana Ionesei, Întâmplări în irealitatea imediată: elogiul eviscerării cotidianului prin delirul oniric,
Revista Ficțiunea
Chiar și pentru cei nefamiliarizați cu opera sau viața lui Blecher, vizionarea spectacolului garantează o călătorie printr-un univers vizual puternic, atent definit, potențat de un un altul sonor cel puțin la fel de meticulos. Totul ține de intenție, începând cu poziționarea spectatorilor în micuța sală: nu se află doar în fața scenei, ci și pe laterale, încojurând protagonistul, închizându-l în lumea sa instabilă și accentuând sentimentul de claustrofobie deopotrivă pentru el și pentru public.
Oana Balaci, O oră în mintea lui Max Blecher - Întâmplări în irealitatea imediată,
LiterNet.ro
După această fixare în realitatea imediată, totul sare în irealitate onirică, delirantă. Mai mult chiar, jocul actorilor e pantomimic în proporție de 80%. Fantezii desprinse din mintea unui ins tânăr în criză de identitate care problematizează la interacțiunea cu lumea exterioară a ființelor și obiectelor din jurul său. Regizorul ne pune în față individul cu viața sa interioară. Atât și nimic mai mult. Lumea e un panopticum (amintit), o "roată a norocului" în care eroul debusolat alertează jocul cu figurile de ceară din colecția sa. Le incită să ia parte la experiența sa existențială. Joc halucinant, traumatic, oniric.
Adrian Țion, Propensiuni onirice - Întâmplări în irealitatea imediată,
LiterNet.ro
Un spectacol ambițios, glisând spre coșmaresc. Oniric, ilogic, suprarealist. De remarcat coordonarea întregii distribuții, anduranța de excepție a actorilor (Radu Dogaru, Cecilia Lucanu-Donat, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă, Alexandra Tarce) în roluri ofertante și integrarea insolită a scenografiei în spectacol.
Alexandru Jurcan, Subsolul realității, Tribuna nr. 545,
16-31 mai 2025
