Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

28.09.2021
Suspendare spectacol TREI SURORI

Dragi spectatori,

Vă anunțăm că spectacolul TREI SURORI din data de 28 septembrie 2021 se suspendă din motive medicale.

Returnarea biletelor se va face la cerere, în funcție de modul în care au fost achiziționate: în Agenția de bilete sau, pentru biletele achizițonate online, trimițând un email la office@bilete.ro.
Puteți solicita returnarea lor în termen de 30 de zile de la data spectacolului.

Biletele nereturnate vor putea fi folosite fie atunci când spectacolul TREI SURORI va fi reprogramat, fie schimbate pentru orice alt spectacol din program.

Vă mulțumim pentru înțelegere.
 
 
 



În condiţiile în care incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Cluj-Napoca a depăşit pragul de 3/1.000 de locuitori, desfăşurarea activităţii instituţiei noastre va fi permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a sălii şi doar pentru:


- persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

- persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

- persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. 


Persoanele fizice sunt obligate să facă dovada acestor situaţii prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital COVID-19 al Uniunii Europene pe care îl puteți genera 
aici.

Certificatul verde va fi însoţit obligatoriu de un act de identitate.

 

Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se aplică în cazul persoanelor cu vârsta mai mare de 6 ani.
 

Părinţii care vin la teatru însoţiţi de copii au astfel obligaţia de a avea asupra lor şi a prezenta la intrare o copie a certificatului de naştere al copiilor, în vederea atestării vârstei acestora.
 

Dacă aţi achiziţionat bilete şi nu mai puteţi participa la spectacole ca urmare a noilor condiţii de desfăşurare impuse, aveţi posibilitatea de a returna aceste bilete până joi, 23 septembrie 2021. Biletele achiziţionate din Agenţia de bilete se returnează în Agenţie, iar pentru returul biletelor procurate online vă rugăm să luaţi legătura cu reprezentanţii Bilete.ro la adresa de email office@bilete.ro.
 

Mai multe detalii despre condiţiile de participare la spectacolele Teatrului Naţional găsiţi aici.
 

Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă aşteptăm cu acelaşi drag la spectacolele noastre!


17.09.2021
Începe o nouă stagiune la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca

Stagiunea 2021/2022 se va deschide vineri, 24 septembrie, cu premiera spectacolului Trei surori de A.P. Cehov, în regia lui Răzvan Mureşan, cunoscut publicului clujean mai ales pentru „Trilogia Vişniec” – Spectatorul condamnat la moarte (2013), Richard al III-lea se interzice! (2015), Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre (2018).



Scris în 1900 şi jucat pentru întâia oară la Teatrul de Artă din Moscova în 1901, Trei surori este considerat unul dintre cele mai importante texte dramatice ale secolului XX. Răzvan Mureşan translatează textul clasic al lui Cehov în universul nostru contemporan şi familiar, diminuând distanţele, acutizând întrebările şi căutările personajelor.

Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre spectacol, precum şi un interviu special cu interpretele celor trei surori – îndrăgitele actriţe Irina Wintze (Olga), Sânziana Tarţa (Maşa), Alexandra Tarce şi Diana Buluga (Irina) – în caietul-program virtual publicat pe website-ul nostru în cadrul paginii dedicate spectacolului.

Programul complet al reprezentaţiilor din septembrie şi octombrie poate fi consultat în secţiunea PROGRAM LUNAR pe website-ul teatrului. Veţi avea ocazia să revedeţi în debutul acestei stagiunii spectacole cunoscute şi iubite precum Chiritza în concert, Amalia respiră adânc, Sânziana şi Pepelea, dar şi cele mai recente producţii ale teatrului – inspiratul Chiritza în carantină, creaţie a aceleiaşi echipe fantastice din spatele apreciatului Chiritza în concert, şi provocatorul Şase personaje în căutarea unui autor, o mult aşteptată întâlnire cu un text fundamental al dramaturgului italian Luigi Pirandello.

O altă surpriză frumoasă pregătită spectatorilor este reluarea spectacolului Elling de Axel Hellstenius și Petter Næss (adaptare a romanului Frați de sânge de Ingvar Ambjørnsen), câştigătorul „Premiului publicului” în cadrul Galei Premiilor Teatrului Național Cluj-Napoca 2015.

Biletele la spectacole pot fi achiziţionate online, prin intermediul platformei Bilete.ro, şi din Agenţia de Bilete, deschisă în incinta clădirii teatrului, pe laterala vestică, de marţi până duminică între orele 11:00 – 14:00 şi 15:00 – 17:00. În zilele în care sunt programate spectacole, Agenţia va fi deschisă până la ora 18:45.

Spectacolele se vor desfăşura cu respectarea tuturor normelor de siguranţă impuse de contextul actual.

Vă aşteptăm cu dor şi drag la teatru!


07.09.2021
IN MEMORIAM ION CARAMITRU


Întregul colectiv al Teatrului Național „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca își exprimă regretul profund față de plecarea dintre noi a celui care a fost un mare actor, un manager experimentat, un om de teatru desăvârșit și un exemplu demn de urmat pentru toți cei care își doresc o carieră și o viață împlinită întru cultură. Căci, într-adevăr, Ion Caramitru va rămâne un reper în cultura teatrală românească, precum și în politicile culturale ale României. Rolurile sale jucate cu măiestrie, forță și umor, prezența sa carismatică și impunătoare la Galele Premiilor Uniter și la evenimentele culturale patronate, inteligența și savoarea discursului său, bucuria întâlnirilor cu colegii de breaslă din toată țara și de peste hotare, vor dăinui pentru totdeauna în mințile și inimile noastre.
 
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace cu cei drepți!