Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

PIETONUL AERULUI
de Eugène Ionesco
regia: Gábor Tompa
Data premierei: joi, 30 mai 2024

Bântuit de aceleași dileme existențiale ca și Ionesco, Tompa nu se lasă dominat de imposibilitatea găsirii unei soluții unice și definitive la problemele cu care se confruntă omenirea, ci caută în permanență soluții, schimbând roluri, adaptând rețete și integrând elemente noi în structura argumentativă, astfel încât montările textelor lui Ionesco au un ceva comun, dar și suficient de multe elemente distinctive, încât să putem vorbi de un univers ionescian a la Tompa. Ca să montezi Pietonul aerului îți trebuie multă maturitate, o asumare a intertextualității - Ionesco a pus în text, mai mult ca niciodată, suficient de multe interogații, menite să-i dea libertate și opțiuni variate din punct de vedere regizoral - și multă experiență scenică. Textul este scris în 1962, dar e atemporal, pentru că nu-i așa, absurdul n-are treabă cu timpul. Și, totuși, dimensiunea temporală devine cheie de descifrare a întregului construct spectacular în viziunea lui Gábor Tompa.

Nona Rapotan, Pietonul aerului, pacientul timpului,
Book Hub, 5 iunie 2024

 


 

Forțele oniricului încep să fie activate spre exasperarea celor prezenți la „înălțare". Exemplaritatea zborului paralizează buluceala englezilor înțepeniți în conveniențe și austerități ridicole. Problematica intră pe făgașul vieții ca vis, preluat din clasicul Calderón de la Barca. Omul a visat să zboare dintotdeauna. Icar e doar un pionier pilduitor. Replicile ionesciene se întețesc în configurarea eseistică a unor dezbateri destul de abstracte despre contingent, atemporalitate, antilume, sublim, armonia sferelor, armonia comunicării. Și pe fundal sunt proiectate simultan imagini cu mișcarea planetelor (motiv vizual des întâlnit în montările lui Tompa), poduri zburătoare, stele scânteind, o lume a miracolelor cosmice, terestre, universale. [...] Proiecțiile video ale lui Radu Daniel devin frisonante, ca și dialogul filmat, adus în prim-plan, în care se spune că nu prietenia guvernează lumea, ci ura. Ceva pe dos față de spunea Dostoievski Frumusețea va salva lumea. Mișcarea scenică în grup, dirijată de Ferenc Sinkó pe muzica lui Vasile Șirli, însoțită de murmur colectiv cantabil uneori lasă impresia unor suspecte armonizări cu stilul parodic dominator. Costumele Luizei Enescu înviorează, prin coloritul lor, atmosfera pestriță a ansamblului. O lume carnavalescă, pestriță rău.

Adrian Țion, Metafora visării la Eugène Ionesco - Pietonul aerului,
Făclia, 3 iunie 2024


INTERVENȚII PICHARD
adaptare de Mihai-Florian Nițu după Pauline Daumale
Mihai-Florian Nițu
joi, 9 mai 2024

Temperamente diferite, cele două interprete se completează și se pun în valoare deasupra scriiturii printr-un joc atent, fermecător care trece rampa. Sensibilitatea discretă, calitatea emotivă a timbrului vocal al Ilenei Negru vine în contrast cu vigoarea telurică, umorul și, în același timp, empatia pe care o transmite sincer Narcisa Pintea.

Roxana Croitoru, O premieră cu și de succes,
Teatrul azi, nr. 3-4/2023, p. 101


Spectacolul Intervenții Pichard este o producție a Asociației Culturale Top Art N&A Cluj-Napoca, susținută sub auspiciile Teatrului Național „Lucian Blaga" și se anunță ca un succes de public încă de la premieră. (...) Ușor deghizată în muncitor cu salopetă și cu apucături băiețești, Narcisa Pintea afișează ostentativ o atitudine jemanfișistă, ascunzând sub această mască traumele personajului. De condiție modestă, femeia-instalator este o persoană simplă, directă, dar ironică și chiar zeflemistă atunci când prețiozitățile franțuzite ale clientei întrec orice măsură. Rolul realizat de Narcisa Pintea surprinde prin vivacitatea și exuberanța împrumutate personajului, de unde și efectele comice stârnite cu abilitate. (...) Ileana Negru deține privilegiul de a conduce dialogul spre păstrarea aparențelor sau spre fanteziile personajului, inventând, dansând, imaginând haotic orice pentru a-și ascunde trauma. (...) Experiența unei actrițe cu vechi state de funcțiuni pe scândura scenei e ușor de observat în fiecare nuanțare a replicilor, în mimică, în mișcare. Confruntarea dintre cele două femei cunoaște momente de tensiune și de candoare, de ură și comprehensiune. Toate sunt coagulate în materia sclipitoare a unei spontaneități verbale de fină extracție umoristică.

 

Adrian Țion, Două actrițe șarmante: Ileana Negru și Narcisa Pintea,

în Făclia, 16 decembrie 2022


Într-un decor de sufragerie ce se vrea a fi cu pretenții (iar o scurgere de la chiuvetă strică fasonul într-un moment nepotrivit), două doamne își întâmpină publicul pe când acesta intră în sală, trasând deslușit, de la bun început, contrastul dintre lumile cărora le aparțin: una este instalatorul Alexandre Pichard -în fapt, Alexandra Pichard, mascându-și feminitatea prin acest nume bărbătesc menit să inspire încredere clienților- (Narcisa Pintea), iar cealaltă este Hortense (Ileana Negru), aspirantă la statutul de soție a lui Charles, „ambasadorul Franței din Paris". (...) Cele două doamne - în producția care îl aduce în fața publicului pe Mihai-Florian Nițu, actor al Naționalului clujean, pentru prima dată în ipostaza de regizor - întrețin suspansul și buna dispoziție prin trecerile de la comic la ridicol și chiar tragic, într-un joc al măștilor, în care rolurile inițiale se multiplică surprinzător. Un spectacol care ține cu sufletul la gură, în așteptarea deznodământului, cu răsturnări de situație și inserții audio bine programate.

Iulia Ghidiu, „Nu haina face pe om...",

în Făclia, 18 ianuarie 2023


Da, e o piesă feministă, în care bărbații apar ca niște fantome ingrate, dar umorul replicilor îndepărtează orice speculații futile. În fond, e o mare cantitate de viață, despre singurătăți neasumate, despre visări iluzorii, dar, mai ales, despre visări iluzorii, dar, mai ales, despre un fel de solidaritate subită și necesară, poate chiar o prietenie salvatoare. Iată că poți construi o noapte magică pe un eșec lamentabil. Cele două actrițe din spectacolul clujean se completează, într-o empatie fluidă.

Alexandru Jurcan, Mitomanie și dedublare,
Steaua, nr. 5, 2023

 


CÂNTECE DE SPERIAT FRICA
după idei din texte de Herta Müller
spectacol-concert de: Ada Milea
Data premierei: joi, 18 aprilie 2024

După îndelungate popasuri în comedia clasică, românească și universală, Ada Milea s-a lăsat inspirată de scrierile Hertei Müller, laureata cu Nobel în 2009, și a prelucrat (cum altfel dacă nu în stil personal?) fragmente din opera literară a acesteia. Fragmente referitoare la biografia scriitoarei de limbă română și germană, emigrată din România în 1987, cu puțin timp înainte de prăbușirea lui Ceaușescu. Adevărurile dure și nostalgice despre copilăria și viața trăite în România sunt puse pe note de o caldă melancolie și candidă melodicitate, adunate sub titlul Cântece de speriat frica. [...] Evocarea atmosferei glaciale din anii dictaturii mi-a amintit de înscenări mai mult sau mai puțin reușite din stagiunile trecute ale Naționalului clujean, cum ar fi Amalia respiră adânc (regia Alina Nelega, 2014), unde Anca Hanu era o adorabilă pionieră fruntașă sau Singur printre mârlani (regia și coregrafia Andrea Gavriliu, după texte de Florin Bican, 2019), secvențe comice construite pe un eșafodaj parodiat de cântece patriotice și sintagme ridicole, lozinci specifice în epocă. Calitățile vocale ale Ancăi Hanu au fost exploatate și în rolul de un comic grotesc al Chiriței, amintit deja. În actuala premieră a Naționalului clujean, talentata actriță adaugă la umorul subtil finețea unei sensibilități poetice rănite în lupta cu realitatea devastatoare. Dar nu realitatea obiectuală, fizică, ci aceea socială, întreținută cu brutalitatea pumnului în gură.

 

Adrian Țion, Observator teatral: Herta Müller & Ada Milea,
în Făclia, 23 aprilie 2024

 



Anca Hanu, actriță cu talent poliedric, cu voce de neignorat, ce glisează între sensibilitate și parodic/ludic (când textul o cere). Ea deține forța candorii, care îi păstrează demnitatea. Spectacolele Adei Milea nu au cum să strălucească fără Anca: versatilitate, vitalitate, aplomb, virtuozitate. Spectacolul e absolut necesar: a nu uita spaima oribilă. Știm bine: cine uită trecutul, riscă să-l retrăiască.

Alexandru Jurcan, O triadă insolită: Herta, Ada, Anca,
Tribuna, nr 252, 1-15 iunie 2024

 



Așadar, spectacolul Cântece de speriat frica îi oferă spectatorului imaginea faptului că în viață poți să greșești, să cazi, dar că în final frica se sperie de caractere puternice și de priceperea cu care echipa spectacolului a menținut vie atenția tuturor pe parcursul unei ore intense de conștientizare a realității din jurul nostru.

Anca Șugar, O dușcă de conștientizare în cinstea curajului,
Tribuna, nr. 520, 1-15 mai 2024