Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

CARTOFORII
de N.V. Gogol
Regia: Ionuț Caras
Data premierei: duminică, 7 februarie 2021


 



Într-o atmosferă cu pereţi afumaţi, cu portretul lui Gogol însuşi de-a stânga şi „Nasul" său supradimensionat de-a dreapta, sub lumina caldă a unui candelabru, într-un salon cu obiecte vechi şi mobile patinate, personajele sunt fantoşe ale unui trecut deloc glorios. Modalitatea de joc aleasă ca o croială a unui costum bun e voit exagerată; trăsăturile caracteristice ale fiecăruia sunt etalate asemeni unei mâini câştigătoare la poker. Cu asumare şi mândrie. Energia constantă din scenă, momentele care se leagă foarte fluid, micile şiretlicuri care stimulează curiozitatea, abundenţa de detalii şi mecanismele comice foarte precise care adaugă accesorii acestui haute couture clasic, laolaltă compun o experienţă reconfortantă; îţi e drag să admiri, să te bucuri, să descoperi, să savurezi acest spectacol.

Miza creşte de la o scenă la alta, exact ca într-un joc de cărţi. De la formalismul explicativ şi debutul voit gonflat, cu durată dilatată, convenţia parcurge etapele simplificării până la adevăr scenic. De la o vorbire căutat-răspicată se trece la o preţiozitate expresivă ce denotă subtilităţile la vedere ale personajelor pe care nu le poţi crede a fi naratori demni de încredere. Se ajunge apoi la un naturalism demonstrativ, cu câteva indicaţii de cod definitorii pentru personajele cărora le e dedicată scena, iar la final, interpretarea sinceră, în plin, fără menajamente şi expansivă care ne deschide larg porţile în universul interior bogat al personajului e acel extra mile pentru care merită întreg parcursul.


Un articol de Alina Epingeac,Revista Amfiteatru Nr. 70/10 februarie 2021
„Cartoforii” - clasic ”all in”



După un an în care teatrul a fost claustrat în mediul online, în care relația directă dintre spectator și actori a fost ruptă brusc, provocând suferințe uriașe de ambele părți, să propui un astfel de text este mai mult decât o pledoarie pentru arta teatrală! Este o reverență din partea actorilor Teatrului Național Cluj-Napoca pentru spectatorii săi fideli! În altă ordine de idei, în toată perioada de vizionări online, mi-am dat seama că teatrul românesc din ultimii ani suferă cumplit - prea puține montări pe texte mari, foarte bine scrise, care să aibă roluri generoase și care să le dea voie actorilor să-și pună la treabă știința de joc; prea puțin Cehov sau Shakespeare (paradoxal, dar așa este!), despre Gogol ce să mai spun!

Ionuț Caras este actor, fac parte din trupa teatrului clujean și predă și la facultatea de profil din cadrul Universității Babeș Bolyai. Își cunoaște foarte bine colegii de trupă și cu flerul lui de pedagog a reușit o distribuție excelentă: fiecare personaj este  adus pe scenă de o asemenea manieră, încât Gogol-spectatorul sigur aplaudă din ceruri. Cartoforii este despre teatru și nevoia de teatru; povestea celor patru și a celorlalți (ale căror vieți depind de succesul/insuccesul la jocurile de cărți) este atât de bine scrisă, încât, pe fond, actorilor nu le rămâne altceva de făcut decât să se desfete intrându-și în roluri. Personaje de salon, adevărați dandy, care aduc când a filfizoni, când a mujici, aduc la scenă deschisă defecte umane, carențe de adaptare și maniere de adaptare dintre cele mai inedite. Succesul pentru ei se măsoară în viteza cu care se mișcă dintr-un loc în altul, iar această mișcare este în strânsă relație cu suma de bani extorcată de la ceilalți.

Timp de două ore n-am simțit nevoia să dezlipesc de laptop! Am respirat teatru ca și cum aș fi fost în sală, ceea ce nu e puțin lucru! Un spectacol construit din respect pentru arta teatrală și izvorât dintr-o foarte mare dragoste pentru actori, pentru cei care dau viață personajelor. Fără artificii regizorale care să ascundă bâlbe sau nesiguranțe, fără plase de siguranță pentru actori, cu un cadru scenografic menit să le dea voie să se desfășoare, Cartoforii are toate șansele să devină spectacol de referință în repertoriul Teatrului Național Cluj-Napoca. Când am ieșit din starea de spectacol primul gând care mi-a venit în minte a fost: oare când am mai văzut un spectacol atât de onest? Sper să reușesc să-l văd curând și ca spectator așezat confortabil în fotoliul Sălii Mari a teatrului clujean!

Un articol de Nona Rapotan, Book Hub, 12 februarie 2021
Cartoforii lui Gogol pe scena Naționalului clujean




Regizorul nu a încercat să epateze și să ne arate tot ce știe. Așa cum el însuși declară, în ipostază de director de scenă Ionuț Caras a încercat doar "să nu trădez autorul și povestea și să construiesc un spectacol care să slujească actorilor și, desigur, dumneavoastră". Ceea ce nu înseamnă însă că Ionuț Caras și-ar fi plasat regia pe linia minimei rezistențe. Nu avea cum să se mulțumească cu asta și numai fiindcă din motive felurite, care nu îi sunt doar lui proprii, Naționalul clujean nu prea dispune la ora actuală de ceea ce se cheamă actori de vârstă. Iar cu excepția notabilă a lui Cornel Răileanu care face un foarte bun Glov tatăl și cu cea a veteranului Petre Băcioiu, cu totul remarcabil în Gavriușka, toate celelalte roluri sunt interpretate de artiști care nu au încă 40 de ani. Ceea ce nu avea cum să nu aducă dificultăți surmontate cu bine de toți componenții distribuției. S-a mai recurs la câte o perucă, la machiaj, însă dincolo de asta e de semnalat minuția căutărilor în esența personajelor. Care se văd în ceea ce aduc pe scenă Matei Rotaru (care se simte foarte bine în rolul conducătorului mega-farsei, mă rog, mega, dar nu chiar atât de mare ca și cea din Revizorul), Miron Maxim, Cosmin Stănilă, Cristian Grosu (cu bune tentative de rafinare a expresiei scenice), Radu Dogaru (într-o ipostază artistică nouă în care voiam să îl văd după atâtea cântecele), Ruslan Bârlea. Ar mai fi fost probabil de lucrat la acordul fin, la eliminarea unor mici exagerări, la atenuarea unor excese vocale. Nu exclud însă posibilitatea ca ele să nu fie la fel de deranjante în momentul în care spectacolul se va juca cu publicul în sală.
 

Ionuț Caras și-a plasat spectacolul sub însemnul zicerii lui Gogol „cu cât mai îndelungat și mai atent privim o povestioară veselă, cu atât mai amară devine în cele din urmă". Or, amarul acesta se simte aievea în premiera clujeană. În al cărei decor, creat de Zsófia Gábor, se află însuși portretul dramaturgului. Sincer să fiu, nu știu dacă era neapărat nevoie de semnul în cauză.
 

Regizorul montării a dat o bună probă de înțelepciune reprimându-și tentația de a se distribui pe sine însuși în generosul rol Iharev. Cum spuneam, l-a distribuit pe Mihai-Florian Nițu care are dificila misiune de a se afla în scenă preț de aproape două ore. De a surprinde și de a transmite schimbările de atitudine și emoționale ale păcălitorului păcălit. O face atent, nuanțat, cu multă expresivitate, nu sare nici un moment calul. E de domeniul evidenței că actorul se simte foarte bine în rol. Iar acest confort de pe urma căruia are de câștigat întreg spectacolul e și datorită faptului că Ionuț Caras a mai dat încă o dovadă de înțelepciune. Nu i-a cerut lui Florian-Mihai Nițu să îl interpreteze pe Iharev așa cum ar fi făcut-o el. O hibă semnalată cu ani buni în urmă de Victor -Ion Popa într-un celebru articol în care demonstrează de ce nu poate fi actorul regizor. Totuși, așa după cum se poate vedea cu ochiul liber din spectacolul Naționalului clujean, uneori poate. Dacă are talent, înțelepciune și bun simț. Bun simț artistic, desigur.

Un articol de Mircea Morariu, Contributors.ro, Jurnal de premiere, 15 februarie 2021
Cu fidelitate față de Gogol



 

Remarc o regie minuțioasă, dinamică, inventivă, colorată, stabilind gradație și suspans. Mihai-Florian Nițu (Iharev) abordează un joc echilibrat, cu mimică versatilă convingătoare. Matei Rotaru (Utesitelnîi) e cameleonic, mefistofelic, cu treceri explozive spre inserțiile comice. Cosmin Stănilă (Svohnev)  are ocazia să presteze un rol de întindere, care-i subliniază calitățile de actor care-și orchestrează savant fațetele personajului. Cornel Răileanu (Glov) e acel actor magic, cu o voce inconfundabilă și de o naturalețe dezarmantă. O surpriză: jocul inventiv al lui Radu Dogaru (fiul lui Glov), într-un rol de compoziție, într-o alertețe acaparantă. Ruslan Bârlea (Zamuhrîșkin) strunește caricaturalul personajului, într-o coloratură cu efuziuni comice. Miron Maxim (Krugel) joacă și atunci când tace, armonizându-și reacțiile faciale, iar mai apoi se „dezlănțuie" cu măsură credibilă. Cristian Grosu (Alexei) stăpânește bufoneria personajului, desenând un clovn care știe să tragă cu ochiul în toate părțile. Petre Băcioiu (Gavriuska) pare un rus autentic, bun la toate, purtând parcă toată povara ifoselor stăpânului.

   Dincolo de inerentele umbre, am asistat la un spectacol solid, cu impact actual, realizat de o echipă ce onorează Naționalul din Cluj.

                                                                                 
Un articol de Alexandru Jurcan, Tribuna, 25 februarie 2021


 



Cărțile se răsfiră încet sub privirile iscoditoare și se adună brusc în palmă cu un gest ferm: servit! 
Se joacă clar la cacialma.

 

Miza e destul de mare pentru fiecare participant la joc: îmbogățire urgentă, prin șarlatanie. Potul e generos, de mileniul trei, adunat cu meticulozitate din mizele ofertante extrase din jocurile unui Gogol de acum două secole.

Un spectacol despre naivitate, inteligență și persuasiune, o poveste cu înșelați și înșelători, escroci cu sau fără de voie, trași în piept ori numai pe una dintre sforile care-i leagă fedeleș unul de altul într-o lume decadentă, a viciului, pasiunii și desfrâului. Cu puțin ștaif și rafinament, nimic nu e ceea ce pare în acest joc de băieți de altădată, jucat într-o epocă înfloritoare a jocurilor de noroc, în care casele de pariuri și sălile de jocuri le sunt deschise băieților aproape lângă fiecare farmacie, în timp ce online se pot așeza oricând, cu numai un click, la o masă de joc cu alți băieți, din alte colțuri ale lumii. Pe care-i aduce dintotdeauna împreună goana după câștiguri facile. O vinovată dorință a omului, un consum incredibil dar și o inepuizabilă resursă de energie pusă în slujba atragerii mult râvnitului ochi al dracului, din care s-au născut demult patima, mania ori viciul, nevoite să se redefinească şi să se rafineze de-a lungul timpului, adaptându-se epocilor și societăților din care și-au extras seva și în care au fost nevoite să se împlinească.

Manifestată în multe forme, această dorință de înavuțire rapidă poate ridica apucătura la rang de artă când e dublată de inteligență și perseverență. Incredibil cum un text de aproape două sute de ani (piesa „Jucătorii de cărți" a fost publicată de Nicolai Vasilievici Gogol în 1840) trece în 2021 fără să se poticnească în propriile constrângeri lingvistice și bariere culturale. N-are a face că printre trefle și pică se vorbește despre gubernii sau husari și se negociază zeci și sute de mii de ruble (a căror valoare nu se poate estima astăzi), convenția funcționează ca unsă.

 

O lecție de teatru despre cum clasicul poate deveni cu ușurință contemporan, fără nicio intervenție brutală. O mână o spală pe alta și împreună obrazul aceleiași rușini, numai pe cel care se vede ori e dinadins dezvăluit publicului, în timp ce celălat rămâne să mai învețe ori să dea socoteală pentru cele ascunse ori mai puțin văzute, care au să se arate întru complot și victorii mai mari sau mai mici, menite să sucească mereu rolurile celor vizați, într-o lume în care nu războiul, ci plictiseala poate cu adevărat să ucidă. Un căscat uriaș îi poate fi fatal.  Așa că mai bine să i se găsească un remediu înainte să cadă într-un iremediabil plictis.

Un articol de Luciana Antofi, 3 martie 2021

Un as în mâneca Naționalului clujean: „Cartoforii”, un joc de teatru cu pot generos

 



Aici e vorba cum spune şi titlul de năravul jocului de cărţi, cadru  excelent pentru practicarea minciunii, şarlataniei, corupţiei pentru care se fac şi desfac alianţe şi strategii de păcălit proştii. Doar că prost la prost trage aşa încât tema păcălitorului păcălit nu întârzie să-şi enunţe morala.  Simbolul jocului de cărţi nu e ce-i drept  la fel  de puternic ca terifiantul comerţ cu suflete moarte dar scriitorul e tot acelaşi neiertător observator al unei societăţi  despre care Gogol spune că s-a degradat şi îndrăcit din plictis ( Nu războiul ci plictiseala va duce lumea la pieire. Din asta va ieşi diavolul)  Cum Gogol supranumit le diable, a făcut din literatura sa  un fel de dicţionar al viciilor, opus  eseurilor moralistului Montainge de pildă, în piesa asta descoperim aceeaşi tehnică a exhibării răului şi a  demontării prin eşec a strategiei corupătorilor care  se înfrăţesc ca să-şi escrocheze partenerii. Doar că ferocitatea căreia-i cade  victimă chiar iniţiatorul devine semnalul de trezire prin care autorul speră în privinţa viitorului. Se pare că s-a înşelat în speranţe am spune noi cei de astăzi care asistăm, dimpotrivă la o perfecţionare a uneltelor farseurilor de tot felul din societatea contemporană. Despre distribuţie:  Mihai Florian Niţu, un actor cu carismă care are de înfruntat un rol negativ e potrivit  în postura unui meneur - manipulator. Denotă capacităţi de versatilitate nebănuite animând societatea ad hoc a cartoforilor cu abilitate , ca şi pe cea a echipei de actori aleasă de Ionuţ Caras în calitate de regizor, să o reprezinte.

Un articol de Doina Papp, Adevărul-blogguri, 2 martie 2021
Oameni furioşi şi Cartofori pe scena Naţionalului din Cluj
 


Bătrânul servitor mut, adus de spate, personaj inventat de Ionuţ Caras şi construit impecabil, cu o rafinată subtilitate de Irina Wintze, întruchipează un demon al ispitei, omniprezent, care cu gesturi lente, cu paşii mici, bine calculaţi, pare să coordoneze întreaga intrigă. Mânuind diverse obiecte, lumânarea şi becul de la început, ce par să repoziţioneze fraza biblică a Genezei, craniul pe care mecanic îl şterge de praf sau crucifixul imperfect, pe care stă răstignit un Crist ciung, ca semn al dezordinii, al Legilor Divine răsturnate, creează haosul în care domnesc josnice fărădelegi omeneşti: minciuna, înşelătoria, impostura, etc. Dacă la începutul spectacolului risipeşte cu vârful degetelor fumul (totu-i fum, în lumea asta!), ajunge în final să domine spaţiul tolănit pe canapea.

Personajele sunt compuse cu minuţiozitate şi pricepere, actorii teatralizând cu tuşă groasă uneori, sau jonglând supleţea rostirii nuanţate alteori, fiecare potrivit întinderii şi importanţei rolului său. Desigur, se disting cei patru interpreţi ai personajelor principale mult mai substanţiale. Mihai-Florian Niţu, aflat într-o excelentă formă fizică, întrupează expresiv complicatul rol al lui Iharev, care pretinde că în viaţă ai nevoie de "ştaif şi rafinament", că trebuie să ştii "să înşeli, fără să fii înşelat", fluidificând cu naturaleţe complexitatea stărilor, emoţiilor, personajului. Remarcabili şi prin gest, voce, atitudini Matei Rotaru (Uteşitelnîi), Cosmin Stănilă (Şvohnev) şi Miron Maxim (Krughel). Relevante în unitatea reprezentaţiei, rolurile de mai mică întindere aduc un plus de spectaculos, individualizându-se prin notele personale ale interpretării. Cornel Răileanu (Glov, tatăl) cu eleganţă şi pedanterie, nu numai în rostire, Cristian Grosu (Aleksei, băiat la han) evidenţiindu-se şi prin plasticitatea limbajului său corporal sau al privirilor, Radu Dogaru (Glov, fiul), Ruslan Bârlea (Zamuhrîşkin), Petre Băcioiu (Gavriuşka, servitorul lui Iharev), completează prin jocul lor sugestiv tabloul figurilor gogoliene.

Un articol de Tamara Constantinescu, Agenda LiterNet, martie 2021
Week-end teatral clujean... de pandemie - Angajare de clovn, Cartoforii, Idiotul



Înșelătorul înșelat, un motiv cu vechime în arta umorului teatral, și-a dezvoltat scenic resursele în abordarea imaginată de Ionuț Ca­ras. Care nu și-a propus nici reinventare, nici vreo revoluție estetică, a dorit un spectacol cu largă adresabilitate de public, pe o temă încă actuală, a pasiunii necontrolate a jocurilor de noroc care-ți ruinează viața. Patima, lipsa de scrupule, înscenarea sub forma „teatrului în teatru" nasc un șir de surprize înlănțuite logic de condeiul clasicului rus. Căruia i se face reverență nu doar prin fidelitatea față de text, ci și prin evocare vizuală, un portret plasat pe un perete al decorului (scenografie de Zsófia Gábor), evidențiat prin spoturi, prin adresare directă în momente cheie și, simetric, printr-un nas în basorelief cu rost de citare culturală. Intertextualități mai există, se aude „mantaua", „jurnalul unui nebun", „suflete moarte", chiar un cehovian „la Moscova, la Moscova, la Moscova".

Sursele redutabile ale comicului provin din dramaturgie (strategii de păcălire ajustate din mers, deghizări, alianțe, trișori care se vânează reciproc, peștele mare care-l înghite pe cel mai mic), dar i se adaugă la scenă accente suplimentare. Pentru autenticitate, actorii au deprins trucuri cu cărțile de joc, amestecându-le spectaculos, fac gaguri, evidențiază pere­nități tematice (corupția funcționarilor, șarlatania, banul ca ochi al dracului etc.).

Un articol de Oltița Cîntec, Suplimentul de cultură, rubrica Datul în spectacol, 8 martie 2021
La Cartoforii de la Cluj, online






IIC 2019 - ÎMPREUNĂ

Clujul, capitala neoficială a Ardealului, a deschis / răsfoit alte pagini de istorie, istorie teatrală de această dată, prin cea de-a IX-a ediṭie a Ȋntâlnirilor Internaṭionale de la Cluj, eveniment organizat de Teatrul Naţional "Lucian Blaga", ṣi desfăṣurat între 9-13 octombrie 2019 sub semnul cuvântului ȊMPREUNĂ / TOGETHER. (...) O trupă echilibrată, poate una dintre cele mai bune din ţară, bine pusă în valoare, cu actori totali cu voci excelente, expresivi corporal, a prezentat creaṭii din anul teatral 2019, cât ṣi realizări valoroase mai vechi. (...)Străjuită şi de cele două muze, "Thalia" şi "Eutherpe" (opere ale sculptorului Vasile Rus-Batin, adăugate în anul 1990 în nişele de pe faţada clădirii Teatrului Naţional), a noua ediţie a Ȋntâlnirilor Internaţionale de la Cluj a fost un eveniment pentru care merită felicitări întreaga echipă: Mihai Măniuţiu, managerul teatrului, Ştefana Pop-Curşeu, directorul artistic, dar şi Iulia Huiculescu, Andreea Iacob, Delia Oancea, Oana Herlo.


Tamara Constantinescu, O sută de ani de teatru românesc, nouă ediții și multe aplauze -
Întâlnirile Internaționale de la Cluj, 2019
,
pe LiterNet.ro, 6 nov.2019

 

 


FURTUNA
de William Shakespeare
regia: Gábor Tompa
Data premierei: vineri, 11 octombrie 2019

Undeva, deasupra tuturor sau în spatele lor se simte mâna adevăratului Prospero al acestui spectacol, care este marele regizor Tompa Gábor. El a știut să-și aleagă actorii potriviți, dintr-o trupă excelentă, de altfel, astfel încât să obțină acest spectacol de neuitat, rol cu rol și scenă cu scenă. Mâna lui s-a văzut încă din scena furtunii, de la început adică, în care cele trei parce, Elena Ivanca, Angelica Nicoară și Romina Merei, apar în loja de lângă scenă și, cu niște pretinse partituri în mâini, scot țipete de spaimă la vederea mării dezlănțuite de pe pereții video ai decorului.(...) Furtuna a fost, nu probabil, ci sigur, vârful artistic al Întâlnirilor Internaționale ale Teatrului din Cluj-Napoca, alături de, în alt gen, cel comic, dar tot dezlănțuit, Chiritza în concert, după Alecsandri și Matei Millo.


Nicolae Prelipceanu, O Furtună de neuitat,
în Teatrul azi nr.12/2019
 



Furtuna
lui Tompa Gábor se insinuează ca sinteză a artei scenice în care învățăturile din cărțile lui Prospero, preluate subtil de regizor, se răsfrâng asupra actorilor cu harul unui magician.

Să ne amintim. La 1 decembrie 1919, pe scena Teatrului Național din Cluj se rosteau primele cuvinte în limba română: „S-a potolit furtuna".  Este replica de început din piesa Poemul Unirei de Zaharia Bârsan, primul director al teatrului. Da, într-adevăr, prin spectacole de asemenea calibru putem spune că s-a potolit furtuna și s-a așezat ARTA.

 

Adrian Țion, Cartea de magie a regizorului,
în revista Steaua nr.10/2019

(cronică scanată)


 

Gábor Tompa optează pentru o montare modernă, în care accentul cade pe actor ṣi personajul său. (...) Momentele scenice, lupta dintre bine ṣi rău, alternează mai degrabă între liric ṣi comic. Prezenṭa binelui este oarecum intuită prin permanenta reprezentare a ochiului divin din tavan.


Tamara Constantinescu, O sută de ani de teatru românesc, nouă ediții și multe aplauze -
Întâlnirile Internaționale de la Cluj, 2019
,
pe LiterNet.ro, 6 nov.2019

  



În viziunea regizorului [Gábor Tompa], insula lui Prospero este insula cunoașterii, focul inițiatic (stins acum, dar în primplanul scenei, în planul evidenței și al timpului prezent) și teancul de cărți (abandonate în lateralul scenei, dar pe aceeași linie cu cenușa focului) fiind limitele definitorii ale creației lui Prospero. (...) O montare curajoasă, în care actorii sunt în primplan tot timpul, n-au cum să se ascundă după paravanele ce delimitează clar spațiul de joc, nu se pot ascunde nici în spatele mijloacelor scenice care abundă, ba chiar inundă scenele de teatru din lumea întreagă, dar absente în cea mai mare parte a montării despre care vorbim aici. Scene întregi sunt construite doar din schimburile de replici ale actorilor și din permutările lor prin spațiu. (...) În limbajul teatral, când unui regizor i-a reușit un spectacol se spune că a avut îngerul pe umăr. Dincolo de faptul că sunt convinsă că Gábor Tompa are un înger care nu-l lasă niciodată singur, cred cu tărie că toți actorii din distribuția de la Furtuna au avut îngerii aproape atunci când și-au adus în scenă personajele. Minutele în șir de aplauze din partea unui public care a umplut Sala mare a Teatrului Național Cluj-Napoca dovedesc că da, încă se mai poate juca Shakespeare cu succes!

           

Nona Rapotan, Între ochiul de veghe și focul (ne)stins al creației - „Furtuna lui Gábor Tompa,
pe BookHUB, 25 sept. 2019

 


 

(...) Ar trebui să încep (...) aceste însemnări prilejuite de superbul, clasicul, în sensul plasării lui hotărâte sub însemnele solare ale simplităţii, clarităţii, rigorii, spectacol cu Furtuna săvârşit la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca de marele regizor Gábor Tompa, (...) [Furtuna este] o piesă pe care Gábor Tompa o citeşte drept o scriere despre ingratitudine şi despre trădare, despre răzbunare şi iertare, despre magie şi despre artă, despre viaţă, moarte şi pregătirea pentru aceasta. (...) Montând Furtuna Gábor Tompa a pus în scenă un copleşitor omagiu adus teatrului.

 


Mircea Morariu, „Furtuna sau despre veșnicia teatrului,

în adevărul.ro, 27 sept.2019