Premiile Teatrul Național, inițiate cu ocazia ediției din 2014 a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj, sărbătoresc și susțin creația artiştilor scenei Teatrului nostru. Acestea au fost acordate celor mai buni actori şi celor mai bune actriţe în rol principal şi secundar, celor mai apreciaţi şi inventivi regizori, celor mai eficienţi tehnicieni de scenă şi spectacolului votat de public, din stagiunea 2014-2015. Premiile au fost și anul acesta oferite cu generozitate de personalităţi clujene, asociaţii şi companii iubitoare de valoare în arta teatrală, cărora le mulţumim din suflet pentru prietenia și implicarea lor.
Le mulțumim tuturor prietenilorși partenerilor Teatrului nostru care au reușit să se implice cu generozitate în acest eveniment, aducând un omagiu performanței și excelenței artistice a scenei clujene.
Decernarea premiilor s-a desfăşurat în cadrul Galei de premiere, în sala mare de spectacole a Teatrului Național, într-un moment de maximă audiență, în prezența invitaților din străinătate (renumiți oameni de cultură, directori și programatori de festivaluri internaționale de teatru), a invitaților români (mari personalități din lumea culturală română, directori de teatre, critici și regizori de teatru), a reprezentanților autorităților locale și naționale, a sponsorilor și partenerilor noștri, precum și a unui număr de 900 de spectatori.