Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

15.01.2024
VERSURI ÎN ACORDURI - eveniment cu ocazia Zilei Naționale a Culturii


De Ziua Culturii Naționale – 15 ianuarie – sărbătorim 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu (1850-1889). Cu acest prilej, vă invităm la un spectacol tematic organizat în parteneriat cu Opera Națională Română Cluj-Napoca și Editura Școala Ardeleană.

În interpretarea invitatului special - actorul Dorel Vișan - ne vom bucura de poezii celebre din creația lui Mihai Eminescu. Momentele muzicale vor completa programul artistic, interpretate la pian de Iulia Merca, alături de Orchestra Operei Naționale Române Cluj-Napoca. Scenografia evenimentului este semnată de Magdy Hawash.

Accesul la acest eveniment este gratuit, în baza unui bilet cu valoare 0, emis în Agenția de bilete a Operei și online pe www.bilete.ro.

Spectacolul nu are pauză și se încheie în jurul orei 20:00.

VERSURI ÎN ACORDURI
Cu participarea actorului Dorel Vișan.
Scenograf: Magdy Hawash
Vioară solo: Rareș Munthiu
Violoncel solo: Ahsley Green
La pian: Iulia Merca
Ansamblu cameral format din membri ai Orchestrei Operei Naționale Române Cluj-Napoca




Teatrul Național Cluj-Napoca vă invită duminică, 14 ianuarie 2024, de la ora 19:00, în Studioul Euphorion, la premiera spectacolului Înger și demon, realizat de Emanuel Petran după poezii de Mihai Eminescu și Veronica Micle, în interpretarea lui Emanuel Petran și a Angelicăi Nicoară.

 

Spectacolul reconstituie parcursul biografic, spiritual și creator al marelui poet, concentrându-l dramaturgic într-un Ajun de Crăciun singuratic, o noapte a revelațiilor și a transformărilor sufletești, reflectate și devoalate de opera eminesciană. Astfel, Petran identifică, decupează și ficționalizează trei perioade marcante în activitatea de creație a lui Eminescu: cea definită de căutările sale în domeniul științific, concretizată în scrieri precum La steaua și Scrisoarea I, cea a poeziilor de dragoste, influențată de relația cu Veronica Micle - motiv pentru care versurile acesteia sunt, de asemenea, integrate în spectacol - și, în cele din urmă, cea a revenirii la o formă de spiritualitate specifică poporului român, prin acceptarea prezenței izbăvitoare a Maicii Domnului, ca metaforă a salvării prin credința strămoșească. Acest parcurs inițiatic este însoțit de prezența feminină într-o triadă simbolică redată de actrița Angelica Nicoară, care devine, pe rând, zeița Diana (ipostază a păgânismului, dar și a fascinației pentru iluzia certitudinii științifice), Femeia ca obiect al iubirii în toate fazele ei posibile și, la final, Fecioara Maria, a cărei apariție coincide cu acceptarea mortalității, dar și a posibilității mântuirii. 

 

Având premiera în apropierea Zilei Culturii Naționale, care coincide cu data nașterii lui Eminescu, Înger și demon este rezultatul unui studiu aprofundat al liricii eminesciene și, totodată, un omagiu adus celei mai importante personalități a literaturii române. Scenografia și selecția muzicală sunt de asemenea semnate de Emanuel Petran. Următoarea reprezentație este programată sâmbătă, 20 ianuarie 2024, de la ora 19:00.


21.12.2023
Programul Agenției de bilete în perioada 22 decembrie 2023 - 8 ianuarie 2024

Dragi spectatori,

Vă anunțăm că Agenția teatrală va fi închisă în perioada 22 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024.

În acest interval, biletele pentru spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate online, de pe platforma bilete.ro.

Agenția teatrală se va redeschide luni, 8 ianuarie 2024, între orele 11:00-14:00 și 14:30-17:00, iar începând cu data de 9 ianuarie 2024 va funcționa după programul obișnuit.

Vă mulțumim pentru înțelegere.

Sărbători fericite!


16.12.2023
Reprogramarea spectacolelor SÂNZIANA ȘI PEPELEA și O NOAPTE FURTUNOASĂ

Stimați spectatori,

 

Vă anunțăm cu regret suspendarea și reprogramarea următoarelor spectacole:
 

  • SÂNZIANA ȘI PEPELEA, programat inițial pentru seara de 16 decembrie 2023, este reprogramat pentru data de 1 februarie 2024, ora 19:00, din motive de ordin medical;
  • O NOAPTE FURTUNOASĂ, programat inițial pentru seara de 19 decembrie 2023, este reprogramat pentru data de 3 februarie 2024, ora 19:00.


Biletele achiziționate pentru spectacole rămân, în mod automat, valabile pentru noile date stabilite.

Dacă optați pentru returnarea biletelor, aceasta se face la cerere, în funcție de modalitatea de achiziție, respectiv:

  • În cazul biletelor achiziționate online - trimițând o solicitare alături de emailul de confirmare a achiziției la adresa office@bilete.ro până cel târziu la data de 31 ianuarie 2024, ora 18:00 (pentru spectacolul SÂNZIANA ȘI PEPELEA), respectiv 2 februarie 2024, ora 16:00 (pentru spectacolul O NOAPTE FURTUNOASĂ), însoțite de numărul contului bancar în care doriți să fie virată contravaloarea biletelor;
  • În cazul biletelor achiziționate din Agenția teatrală – acestea pot fi returnate în perioadele 16-21 decembrie 2023 și, începând cu data de 10 ianuarie 2024 și până la data reprogramării spectacolelor.


Vă mulțumim pentru înțelegere!