Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

Postat pe 10.06.2025
Datorită spectatorilor noștri, Studioul Art Club va redeveni un spațiu al comunității

 

Le mulțumim tuturor celor care, prin implicarea lor în susținerea reabilitării spațiului Art Club, ne-au adus mai aproape de concretizarea visului nostru de a reda acest spațiu comunității clujene. În urma strângerii de fonduri realizate în cadrul Galei Niște Oameni: 10 ani MIT-uri împreună, în data de 5 iunie, Teatrul Național „Lucian Blaga", cu sprijinul și prin intermedierea Asociației Niște Oameni, a strâns aproape în integralitate suma de 30 000 de euro, necesară continuării lucrărilor de renovare - pe care le-am putut demara tot cu ajutorul unor sponsori generoși.

 

Le suntem recunoscători celor care au participat la Gală și la concertul Origins: A Story of Rhythm, nu doar pentru că, achiziționând un bilet, au contribuit efectiv la realizarea obiectivului nostru, ci mai ales pentru că, prin prezența lor, ne-au redat încrederea în puterea solidarității comunitare. De asemenea, le mulțumim în mod special celor care au răspuns apelului la donații și care au ales să susțină direct un proiect cultural, demonstrând că arta poate încă să mobilizeze, să motiveze și să convingă publicul de necesitatea ei. Nu în ultimul rând, apreciem gestul muzicienilor Matei Ioachimescu, Irina Rădulescu, Răzvan Florescu, Arthur Balogh și Philip Goron de a dona cauzei fondurile obținute din vânzarea biletelor, dar și sprijinul neprețuit pe care ni l-au oferit prietenii de la Asociația Niște Oameni.

 

Ne apucăm, așadar, de lucru și vă promitem multe surprize în noua noastră sală!