Teatrul Naţional Cluj-Napoca a fost invitat să participe cu două spectacole la Festivalul Internaţional de Teatru de la Almada, organizat de Teatrul Municipal „Joaquim Benite“ din Almada, Portugalia. Spectacolele naţionalului care vor fi prezentate sunt Livada de vişini de A. P. Cehov, regia Roberto Bacci, şi Spectatorul condamnat la moarte de Matei Vişniec, regia Răzvan Mureşan.
Festivalul va avea loc în perioada 4-18 iulie 2015 şi se află la cea de 32-a ediţie. În acest an, selecţia festivalului cuprinde spectacole din numeroase ţări precum Elveţia, Spania, Germania, Mexic, Italia, Franţa, Brazilia, fiind o oportunitate de a vedea producţii dintre cele mai reuşite produse în Portugalia şi în lume. Lista de regizori care au montat aceste spectacole este, la rândul ei spectaculoasă, cuprinzând nume precum Christoph Marthaler, Peter Stein, Luis Miguel Cintra, Katie Mitchell sau Matthias Langhoff. Festivalul se desfăşoară atât la Almada cât şi la Lisabona, şi are în program, pe lângă spectacole, dezbateri, expoziţii, concerte, spectacole de stradă şi numeroase alte activităţi. Mai multe detalii despre festival şi despre spectacolele prezentate găsiţi aici.
Spectacolul Livada de vişini se va juca în data de 12 iulie, ora 18:00. la Teatrul da Trindade din Lisabona, iar Spectatorul condamnat la moarte se va juca în zilele de 13 (ora 21:30), 14 (ora 16:00) şi 15 (ora 21:30) iulie la Teatrul Municipal „Joaquim Benite“ din Almada, Sala Experimentală.