Teatrul Naţional din Cluj prezintă sâmbătă, 29 septembrie 2012, ora 19:00, în Sala Mare, avanpremiera spectacolului IDIOTUL după F.M. Dostoievski, dramatizare de Anna Stigsgaard şi Ştefana Pop-Curşeu, regia Anna Stigsgaard (Danemarca). Premiera spectacolului este programată pentru data de 4 octombrie 2012, ora 19:00, în deschiderea celei de-a doua ediţii a INTÂLNIRILOR INTERNAŢIONALE DE LA CLUJ - ÎNTÂLNIRIE EST- VEST, care vor avea loc în perioada 4-7 octombrie 2012.
În realizarea spectacolului IDIOTUL, regizoarea Annea Stigsgaard le-a propus actorilor o abordare diferită de lucru, pornind mai întâi de la improvizaţii şi mai apoi de la text. Improvizaţiile au fost integrate inteligent în partitura propusă de regizoare, şi îi aduc spectacolului un suflu nou, plin de energie şi de dramă. Spectacolul vorbeşte despre o lume nefericită, disperată şi nesigură de propriul destin, acest lucru fiind sugerat şi susţinut atât de jocul actorilor, cât şi de decorul, extrem de bine gândit şi imaginat de scenograful Adrian Damian. Spectacolul vorbeşte despre o lume goală, populată de personaje capabile să umple golurile din viaţa lor doar cu uscăciuni, o lume care îl respinge şi îl consideră pe cel care i-ar putea salva, pe prinţul Mîşkin, un idiot, pentru că vede şi spune adevărul.
Distribuţia este alcătuită din actorii Cristian Rigman, Ionuţ Caras, Ramona Dumitrean, Miriam Cuibus, Anca Hanu. Romina Merei, Petre Băcioiu, Matei Rotaru, Silvius Iorga şi Cristian Grosu. Dramatizarea este semnată de Anna Stigsgaard şi Ştefana Pop-Curşeu, iar scenografia de Adrian Damian. Mişcare scenică: Savino Paparella, asistent de regie: Alexandra Sofonea.
Fragmente din interviul acordat de regizorarea Anna Stigsgaard Teatrului Naţional din Cluj (interviul integral este publicat în caietul de sală al spectacolului, care poate fi achiziţionat înainte şi după reprezentaţii):
Pentru mine, [Idiotul] este un roman al forţelor extreme. Când îl citeşti, trăieşti cu sentimentul că această apocalipsă despre care vorbesc cu toţii va veni, chiar dacă ea nu vine, pentru că totul se opreşte „la uşă". Şi cred că aceste forţe, care în carte sunt psihologice, pe scenă trebuie să le traducem în acţiune. (...) Există numai acţiunea psihologică şi cuvintele. Dar când citeşti cartea, ai senzaţia unei acţiuni extreme, a ceva foarte, foarte viguros. Rămâne de văzut dacă, în spectacolul nostru, felul cum am tradus aceste acţiuni este legitim sau nu. (...) Aceasta a fost obsesia mea, de la început, este ceea ce mi-a lipsit din toate dramatizările după Dostoievski pe care le-am văzut, indiferent de roman: nu am regăsit această senzaţie de cutremur pe care o am atunci când îl citesc pe Dostoievski. Când îl aduci pe scenă, trebuie să identifici un „limbaj“ care să poată transmite acest lucru.
Împreună cu Ştefana Pop-Curşeu am creat o primă variantă de scenariu, care avea foarte puţină legătură cu imaginile sau acţiunile scenice: a fost doar o încercare de a limita câmpul cuvintelor. Versiunea de text cu care am început repetiţiile a fost lucrată după ce Adrian Damian, scenograful spectacolului, a intrat în echipă şi, deci, după ce am conturat ideea platformei şi a spaţiului scenic. Aceste elemente au dus la reconsiderarea ordinii secvenţelor. La trei sau patru zile după începerea repetiţiilor mi s-a clarificat care ar trebui să fie forma acţiunilor, ceea ce a schimbat complet, din nou, textul. A fost o încercare din care eu am învăţat mult, datorită actorilor, datorită antrenamentului lor de a lucra cu şi pornind de la text, de a folosi textul la maxim.
