Reviews archive

---

The last premiere of the 2024-2025 season at the National Theater in Cluj-Napoca, Mr. Harpagon's Brave New World, superimposes a well-known story onto a contemporary context, addressing difficult questions. Italian director Roberto Bacci returned to Cluj to stage Michele Santeramo's play, and the result concerns us all. The moral dilemmas debated in it are ours, everyone's. For this reason, the audience becomes a collective character, responsible for the general passivity of the crowd in the face of misfortune.

 

Spectacolul lui Ҫağlar Yiğitoğulları nu doar că povestește un mit, ci îl trăiește, îl retrăiește, îl revarsă în noi cu forța unui fluviu antic care, deși ascuns sub straturi de timp și uitare, încă mai curge prin adâncul conștiinței noastre colective. Ca spectator la o astfel de reprezentație, rămâi cu impresia că ai fost martor la un eveniment teatral care nu trebuie ratat sau, mai precis, care trebuie simțit. Ghilgameș nu e genul de spectacol care te așteaptă să-l înțelegi în întregime - dar e cu siguranță unul care te face să taci, să respiri altfel, să-l porți cu tine. Într-o lume teatrală obosită de intertextualitate stearpă sau de efecte fără substanță, montarea lui Ҫağlar Yiğitoğulları e o raritate: un poem scenic în care fiecare element - de la lumină la gest, de la sunet la absență - are o greutate aproape ritualică.

Anca Șugar, Între lut și constelații, o meditație ritualică în teatru, Tribuna,
nr. 550
 

---

Ca și în precedentele montări, regizorul adoptă formula unui limbaj baladesc, cu personaje venite de departe, învăluite în misterul și fantasticul antichității. Foarte bine puși în evidență sunt Ghilgameș, puternicul rege despotic al cetății Uruk, interpretat în forță de Radu Dogaru, și sălbaticul Enkidu, din care Mihai-Florin Nițu face o adevărată fiară, o ființă primitivă ce se târăște efectiv pe pământ.

Adrian Țion, Lecția nemuririi muritoare - Ghilgameș,
LiterNet.ro

 

In order to truly appreciate Tudor Lucanu's work, a fairly solid education in surrealism is required, as the alterations made to the original text, although relatively easy to spot for a discerning reader, nevertheless require considerable exercises in fantastical logic. However, the changes are not random at all, but contribute to highlighting certain primary scenes with symbolic significance in the novel.

---

Even for those unfamiliar with Blecher's work or life, watching the show guarantees a journey through a powerful, carefully defined visual universe, enhanced by an equally meticulous soundscape. Everything is intentional, starting with the positioning of the audience in the small hall: they are not only in front of the stage, but also on the sides, surrounding the protagonist, enclosing him in his unstable world and accentuating the feeling of claustrophobia for both him and the audience.

---

After this fixation in immediate reality, everything jumps into a dreamlike, delirious unreality. Moreover, 80% of the actors' performance is pantomimic. Fantasies drawn from the mind of a young man in the throes of an identity crisis who questions his interaction with the outside world of beings and objects around him. The director presents us with the individual and his inner life. Nothing more, nothing less. The world is a panopticon (remembered), a "wheel of fortune" in which the confused hero alerts the game with the wax figures in his collection. He encourages them to take part in his existential experience. A hallucinatory, traumatic, dreamlike game.

---

An ambitious show, sliding towards the nightmarish. Dreamlike, illogical, surreal. Noteworthy are the coordination of the entire cast, the exceptional endurance of the actors (Radu Dogaru, Cecilia Lucanu-Donat, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă, Alexandra Tarce) in challenging roles, and the unusual integration of the set design into the show.