Ingvar Ambjørnsen s-a născut la 20 mai 1956 la Tønsberg, Norvegia.
 

A scris romane, nuvele și povestiri pentru care a fost recompensat cu numeroase premii literare. Din scrierile lui realiste răzbate, cu precădere, sumbrul existenței umane, însă eroii săi, prin simplitatea stilului scriitorului, găsesc drumul, fără ocolișuri, spre inima cititorului.

Romanul său Fraţi de cruce (1996) face parte din tetralogia Elling, care cuprinde și romanele: Vedere din paradis (1993), Dansul păsării (1995) şi Iubeşte-mă şi mâine (1999). Despre tetralogia Elling, Ingvar Ambjørnsen mărturisea: „Nu aveam de gând să scriu o serie despre Elling. Voiam să scriu o carte despre un om care îi manipulează pe cei din jur. În schimbul lui a apărut Elling, un erou de roman complet diferit de cel la care mă gândisem inițial. De ce am scris mai multe cărți? Pentru că nu am scăpat de el".

The Guardian: „Ambjørnsen creează, din încercarea lui Elling de a se integra în lumea din afara coconului protector al casei sale, o comedie duioasă, deși niciodată siropoasă. Îl înzestrează pe Elling cu o voce copilăresc de directă, căreia îi adaugă însă un strop de furie, suficient cât să transforme tonul cărții într-unul captivant și excentric."
 

Centrul istoric al orașului Tønsberg, Norvegia
 

Surse iconografice:

https://alchetron.com

https://worldlandscapearchitect.com/

Material realizat de Eugenia Sarvari

Elling este dramatizarea romanului lui Ingvar Ambjørnsen Fraţi de cruce, realizată de autorul de romane și scenarii, Axel Hellstenius în colaborare cu actorul, scenaristul și regizorul Petter Naess. A avut premiera mondială la Oslo Nye Teater în 1999. Spectacolul, foarte gustat de public, s-a jucat de peste o sută de ori. Piesa a fost pusă în scenă în America, Australia, dar și în Europa. La Trafalgar Studios din Londra, montarea a fost nominalizată la Premiul „Laurence Olivier", la categoria Cea mai bună comedie. Încurajați de succesul obținut, Hellstenius și Naess au realizat în 2001 scenariul, respectiv regia filmului Elling, care a fost nominalizat la Oscar la categoria Cel mai bun film străin (alături de Amélie din Franța și No Man's Land din Bosnia-Herțegovina - câștigător). Rolurile principale au fost interpretate de Per Christian Ellefsen (Elling) şi Sven Nordin (Kjell Bjarne). 

 

Petter Naess și Axel Hellstenius

Povestea îi are în centru pe Elling și pe Kjell Bjarne. La moartea mamei sale, Elling avea 40 de ani. A suferit un șoc atât de puternic încât a fost găsit de poliție ascuns într-un dulap și nu mai voia să iasă din casă. Este internat într-un institut psihiatric, la Bryones. Aici îl cunoaște pe Kjell Bjarne, de aceeași vârstă, cu mintea simplă, rămasă undeva în copilărie, virgin și cu gândul numai la femei. În încercarea de a-i tempera libidoul exacerbat, Elling își construiește o biografie fantasmagorică pe care i-o servește colegului de cameră. După ce au stat împreună într-o rezervă a stabilimentului timp de trei ani, îngrijiți de doctorița Gunn, medicii consideră că starea lor s-a ameliorat, și sunt externați. Urmează un proces de reintegrare socială, printr-un program special finanțat de statul norvegian. Li se oferă o locuință comună în Oslo unde trebuie să se descurce singuri: să iasă în oraș la cumpărături ori la restaurant, să nu se mai sperie de soneria telefonului, să răspundă la apelurile sociologului Frank Asli, care are sarcina de a-i încuraja, de a-i controla, de a-i supraveghea. Și de a-i învăța să trăiască. Încetul cu încetul, cei doi prieteni găsesc calea spre integrarea în societate. Între timp, Elling își descoperă talente de poet, pe care, de altfel, le demonstrase încă din perioada Bryones și chiar frecventează un cenaclu literar. În timp ce preocuparea constantă a lui Kjell, uriașul cu suflet de copil (care seamănă teribil cu Lennie din Oameni și șoareci), este să o curteze pe tânăra lor vecină Reidun Nordsletten, „mai mult gravidă decât grasă", însărcinată și părăsită de tatăl copilului. Când Reidun aduce pe lume copilul, Kjell se bucură ca și cum el ar fi tatăl.
 

Elling și Kjell fac parte din categoria marginalilor, a antieroilor pe care societățile cu un înalt grad de civilizație caută să-i reintegreze. Ei descoperă un parcurs al prieteniei care îi face profund umani, solidari, proteguitori. Grija față de semeni și atenția iubitoare - sentimente care nu mai sunt foarte la îndemână azi - fac din personajele lui Ambjørnsen un model al compasiunii și al urmării celei mai importante porunci nou testamentare.

Material realizat de Eugenia Sarvari

Cu Sorin Misirianțu despre spectacol

În urma succesului primei variante a spectacolului Elling de Axel Hellstenius și Petter Naess, adaptare a romanului lui Ingvar Ambjørnsen (premiera - noiembrie 2014), care a primit, în cadrul Galei Premiilor Teatrului Național Cluj-Napoca din 2015 Premiul publicului, spectacolul se reia, la Studioul Euphorion, într-un format mai intim și într-o nouă distribuție: Sorin Misirianțu preia rolul personajului principal, jucat în prima variantă de Dan Chiorean.
 

În acest sens, i-am adresat câteva întrebări regizorului și actorului Sorin Misirianțu.

Eugenia Sarvari: Ai o afinitate cu dramaturgia norvegiană? Ce anume din tine a rezonat cu acest  titlu? De ce l-ai ales?

Sorin Misirianțu: Alegerea mea nu are legătură cu dramaturgia vreunei țări ci cu problematica pe care o abordează. Dramaturgia norvegiană, cunoscută la noi aproape exclusiv prin Ibsen, ne-a adus, grație traducerii regretatului Petre Bokor, acest text modern, pe care l-am iubit imediat, datorită poveștii simple și de un impact emoțional stelar.

E.S.: Această poveste e o emoționantă poveste despre prietenie. Ce înseamnă prietenia pentru tine?

S.M.: De la o anumită vârstă ai (cantitativ) tot mai puțini prieteni, ca atare te îndrepți către esență. Culegi cam ce ai semănat în decursul vieții. Dacă prietenia înseamnă ceva pentru tine și ai cultivat-o, te poți bucura de oameni de calitate în preajma ta. Și, Doamne, ce importantă e prezența prietenilor adevărați lângă noi. Prietenia e o binecuvântare. E un dar de la Dumnezeu.

E.S.: De unde vine preocuparea ta pentru acest teatru psihologic intimist?

S.M.: Studiez atent sufletul omului, al personajelor. Nu fac teatru engrosist ci încerc să pătrund în sufletul tuturor personajelor pe care le analizez cât mai atent din punct de vedere psihologic. Pentru că, la rândul meu, când merg la teatru vreau emoție, vreau catharsis, vreau să uit greu actul artistic și dacă se poate să mă urmărească o vreme. Richard al III-lea montat de Mihai Măniuțiu la Odeon, Trei surori, montat de Ducu Darie, întăresc spusele mele. Parcă le-am vizionat ieri. Și le simt ca atare.

E.S.: Cum ai reușit să păstrezi / menții echilibrul între comic și tragic, să te ferești de exagerări?

S.M.: Încerc să propun un teatru care merge înspre adevăr și firesc. În Elling există un echilibru între tragic și comic, din scriitură. E nevoie doar de bun simț. E un text cu adevărat valoros. Nu întâmplător a fost montat pe trei continente și a fost ecranizat.

E.S.: Ce părere ai despre baia de compasiune la care personajele ne îndeamnă să medităm, dacă avem, bineînțeles, antene speciale pentru acest lucru?

S.M.: În ultima vreme, spectatorii mi-au spus că simt nevoia - pe lângă doza de umor pe care și-o doresc - de emoție, de simțire, de uman. Dacă ai înclinații către spiritualitate, dacă vibrezi când auzi cuvântul Divinitate, atunci nu e totul pierdut.

E.S.: Cum e să privești, în același timp - și nu e pentru prima oară când faci asta - dinafară și dinăuntru un spectacol?

S.M.: Privesc și sunt privit. Joc și regizez. Și - Slavă Domnului - nu sunt singurul pe lume. Mai există speranță și pentru mine.