regia tehnică: Doru Bodrea
lumini: Mădălina Mânzat, Alexandru Corpodean, Ionuț Maier
sonorizare: Marius Rusu
proiecţie video: Vasile Crăciun
camera video live: Vlad Negrea
sufleor: Ana Maria Moldovan
Autorul... de la viață, la roman
Romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război a fost scris în anul 1930. Trecuseră doisprezece ani de când Camil Petrescu se întorsese de pe front, cu auzul slăbit, rănit de trei ori în cei doi ani petrecuți în tranșee. În procesul de creație a personajului său, Gheorghidiu, au contat enorm atât experiențele din timpul Primului Război Mondial, momentul înrolării de la 1 august 1916, cât și viața lui de student la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, studiind în paralel și la Școala de Ofițeri (de une iese cu gradul de sublocotenent). Pe lângă „afundarea în regiunile obscure ale conștiinței" după cum spune Tudor Vianu, căutarea unei „exactități aproape științifice în despicarea complexelor sufletești tipice", îl preocupase pe Camil Petrescu încă din timpul lucrului la piesa Jocul ielelor, în vara anului 1916.
După cum mărturisește însuși autorul: „Orice lucrare a mea are o creștere arborescentă, adică este într-o dezvoltare continuă, se amplifică ramificându-se pe toate dimensiunile ei [...]. Această creștere se face practic în diferite etape, ca o schiță care se amplifică treptat, prin episoade noi adăugate lateral sau intercalate în urmărirea ideii generatoare, din comandamentul unei organicități." Această organicitate arborescentă se regăsește atât în roman, cât și în adaptarea scenică propusă astăzi, în premieră națională, de Ada Lupu.
Roxana Croitoru și Eugenia Sarvari
Eroii... de la imagini mentale la imagini scenice
În viziunea scenică a Adei Lupu, frământările conștiinței sublocotenentului Gheorghidiu iau forma unui dialog terapeutic cu Psihologul, personaj inventat, desprins însă și el din carnea eroului camilpetrescian, care îl ajută să privească mai atent în sine însuși și să se confrunte cu cele două dimensiuni copleșitoare ale vieții sale: iubirea și războiul.
Această introspecție, gândită aproape cinematografic de regizoare, duce la dedublarea eroului din roman prin prezența scenică a doi actori. Astfel, El este Ștefan Gheorghidiu cel care vorbește, bântuit de un sine prea-plin, un „suflet tare", așa cum spune Pompiliu Constantinescu, „rătăcit în viață și neadaptat la compromisuri, stăpân pe o minte geometric organizată, dar descompus de asaltul insidios al iubirii". Celălalt Gheorghidiu e acel Ștefan din trecut care trăieșteultima noapte de dragoste pasională cu Ella, care e măcinat de gelozie, care luptă în tranșee în întâia noapte de război. Sunt două imagini în transparență, ale aceleiași conștiințe intransigente în căutarea absolutului în iubire, care se lovește de realitatea socială a relației de cuplu.
Printr-un fel de dedublare psihanalitică și de multiplicare a spațiilor mentale și fizice, toate personajele intră într-un labirint pluridimensional unde se confruntă crezuri, conștiințe, prejudecăți, proiecții, dorințe, frustrări, orgolii, angoase, iubiri și regrete. Concepția scenografică a Iulianei Vîlsan, aliată întregului aparat imagistic video, contribuie organic la transpunerea scenică a unei adevărate vivisecții a conștiinței eroului camilpetrescian.
Ştefana Pop-Curşeu
Mulțumim doamnei Florica Ichim pentru materialul iconografic de arhivă.
Prețul biletelor:
60 lei, 50 lei, 40 lei, 30 lei, 20 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);
10 lei (reducere pentru elevi și studenți); 20 lei, 15 lei (reducere pentru pensionari).
Nu spun nici cea mai mică noutate. Nici cea mai bună, nici cea mai serioasă, nici cea mai amplă, nici cea mai meşteşugită dramatizare nu poate să surprindă complexitatea epică a romanului-sursă. Pe lângă multe alte motive şi condiţionări, o atare situaţie e determinată de realitatea că timpul epic e complet altfel decât cel dramatic. Care, deşi tridimensional sau poate tocmai de aceea, obligă la opţiuni, renunţări, abrevieri, concentrări, prioritizări. În al doilea rând, atunci când o dramatizare e făcută de una şi aceeaşi persoană cu cea a regizorului viitorului spectacol, e clar că selecţia materialului epic transpus în registru dramatic are în vedere modelul mental al omului de teatru care încearcă să îşi subordoneze literatul. Care vrea să îl supună.
Mircea Morariu, Leneș, pe adevărul.ro, 20 februarie 2016 și în Teatrul azi nr. 3-4/2016
Naționalul clujeana oferit pe 30 aprilie 2015 o inedită premieră: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" - adaptare a unui roman de referință al literaturii române, ce se poate măsura de la egal cu cea universală, în particular cu Marcel Proust - „mentorul creativ" al autorului. Este un act temerar „atacul" textual și regizoral asupra unui scriitor profund analitic spre a-l „vizualiza" și prezenta publicului de teatru. Ada Lupu, cunoscuta regizoare de la TN Timișoara, și-a asumat dificila sarcină dublă.
Eugen Cojocaru, „Camil Petrescu" la Teatrul Național din Cluj, în Regatul Cuvântului, din 8 iunie 2015, Revista Steaua, nr. 9/2015 și Luceafărul de dimineață, nr. 6(1060) iunie 2015
Sala Mare a Teatrului Național „Lucian Blaga" din Cluj-Napoca a fost plină ochi joi, 30 aprilie, la premiera spectacolului de teatru Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, regizat de Ada Lupu. Spectacolul s-a bucurat de un public numeros și nerăbdător să privească povestea romanului lui Camil Petrescu transpusă pe scena Teatrului Național. Așa se face că toate locurile din sală au fost ocupate, existând și persoane care au vizionat spectacolul stând în picioare.
Un decor absolut impresionant, alcătuit din multe oglinzi și un ecran imens pentru proiecții live au reușit să introducă publicul spectator în poveste, câștigându-l încă de la început. La care au fost adăugate costumele absolut spectaculoase ale personajelor romanului, realizate de scenografa Iuliana Vîlsan.
Dificultatea montării rezultă tocmai din faptul că dramatismul nu decurge din acţiunea propriu-zisă, prin nimic spectaculoasă, ci din sondarea abisurilor sufleteşti ale eroului, din urmărirea meandrelor trăirilor acestui „Don Quijote al lucidităţii"(„Atâta luciditate este insuportabilă, e dezgustătoare" spune Ştefan Gheorghidiu). Or, o asemenea radiografie, pentru a fi convingătoare din punct de vedere teatral, presupune mijloace scenice adecvate. Este ceea ce a şi făcut Ada Lupu, care a gândit şi construit unitar întregul spectacol pe suportul unor metafore vizuale de mare expresivitate. Şi trebuie spus de la bun început că Ultima noapte de dragoste...este o demonstraţie de înaltă virtuozitate a felului în care performanţa tehnică (proiecţii, jocuri de lumini, sunet) poate deveni partener fidel al cuvântului rostit expresiv.
Scenografia (Iuliana Vîlsan) este simplificată la maximum, spaţiile de joc fiind delimitate printr-un complex dispozitiv de panouri şi oglinzi care alunecă / glisează discret şi eficient. Pe suprafaţa acestora, dar, mai ales, pe faldurile unor cortine interioare care coboară în anumite momente ale acţiunii, regizorul a imaginat un sistem de proiecţii (video - Lucian Matei), expresiv comentariu vizual al acţiunii.
Spectacolul (...) montat de Ada Lupu la Teatrul Național Cluj-Napoca propune o perspectivă prin care fiecare incursiune în trecut a lui Ștefan Gheorghidiu este însoțită de analiza calmă și rece a psihologului. (...) ideea are potențial și permite ca textul camilpetrescian să fie pus în valoare datorită replicilor rostite de acel Gheoghidiu trecut deja prin drama războiului care analizează în retrospectivă (...). (...) viziunea Iulianei Vîlsan se caracterizează prin mobilitate. Panourile de sticlă, perdelele albe, respectiv obiectele de mobilier transparente care servesc drept pânze pentru proiecțiile video realizate de Lucian Matei permit o flexibilitate aparte a spațiului, reflectând atât contexte fizice concrete cum ar fi universitatea sau frontul, cât și imagini abstracte (...), rolul lor fiind acela de a zugrăvi călătoria pe care cei doi (psihologul și pacientul) o fac în tărâmul conștiinței.
