regia: Roberto Bacci
dramaturgia: Stefano Geraci
scenografia: Adrian Damian
maestru de lumini: Jenel Moldovan
asistenţi de regie: Maria Rotar, Francesco Puleo
asistent de scenografie: Florin Călbăjos
coordonator al momentului de iluzionism: Florin Suciu
regia tehnică: Doru Bodrea
asistenţi de lumini: Alexandru Corpodean, Mădălina Mânzat
sonorizare: Marius Rusu
sufleor: Ana Maria Moldovan
Prin această transpunere inedită şi impresionantă a Livezii de vişini a lui Cehov, Naţionalul clujean marchează o dublă sărbătorire: 110 ani de la premiera piesei, în 17 ianuarie 1904, la Teatrul de Artă din Moscova în regia lui Stanislavski şi 110 ani de la moartea scriitorului (2 iunie 1904).
O simfonie în alb ar putea fi numită pe scurt această livadă, întrucât spectacolul e inundat într-o mare de alb: alb-transparente sunt perdelele, care creează spaţii de joc, albe sunt petalele florilor scuturate ale livezii de vişini, împrăştiate atât pe scenă cât şi pe puntea ce pătrunde în sală, pe culoarul central. Albe sunt şi scaunele pe care spectatorii se află aşezaţi, fiind făcuţi părtaşi ai sfâşierii sufleteşti a personajelor cehoviene. Pata de culoare întunecată este Lopahin, omul materiei, trăind cu o jumătate din sine în lumea oamenilor practici, îmbogăţiţi, şi cu cealaltă, în lumea livezii, a frumosului gratuit. Livada reprezintă melancolia, trecutul, liniştea lumii tradiţionale, o anumită acalmie, armonia dintre om şi natură, pentru care e străină şi stranie în acelaşi timp atitudinea modernă, de comerciant, a lui Lopahin. Livada aparţine trecutului pierdut; este livada morţilor. Această livadă reverberează sunete, zgomote, nostalgii şi deziluzii care ne vorbesc şi nouă astăzi , mai mult decât oricând.
Regizorul italian Roberto Bacci este director artistic şi fondator al Fondazione Pontedera Teatro din Italia. Fondazione Pontedera Teatro, care funcţionează sub acest nume din 1999, a fost înfiinţată în 1974, sub denumirea de Centro per la Sperimentazione e la Ricerca Teatrale (Centrul pentru Experimentare şi Cercetare Teatrală). Inspiraţi de Living Theatre, fondatorii lui au creat „un teatru care era la început necesar doar pentru puţină lume, făcut în casă, sărac şi megaloman, dar gândit la cote înalte; izolat, la început, în oraşul de origine, dar iniţiator de legături cu teatre aflate la mare distanţă (întâi de toate cu Odin Teatret al lui Eugenio Barba şi, imediat după aceea, cu Teatrul Laborator al lui Jerzy Grotowski)" - www.pontederateatro.it. Din 2002, Fondazione Pontedera Teatro este coordonatorul pe partea de teatru a festivalului Fabbrica Europa, cel mai important şi mai cunoscut Festival de Artă Contemporană din Toscana.
Roberto Bacci este cel care, în 1985, alături de Carla Pollastrelli, l-a invitat pe Jerzy Grotowski la Pontedera, pentru a crea un Institut în care acesta să desfăşoare o activitate de cercetare sistematică. Din 1986, Grotowski s-a mutat la Pontedera unde a înfiinţat, în acelaşi an, Workcenter of Jerzy Grotowski, şi unde acesta a trăit până la sfârşitul vieţii, în 1999. Roberto Bacci a lucrat la numeroase proiecte de teatru, atât în Italia, cât şi în alte ţări, alături de artişti de renume ca Peter Brook, Anatoli Vasiliev, Raul Ruiz, Sanjukta Panigrahi, Julian Beck şi Judith Malina. Între anii 1978 si 1987 a fost directorul artistic al Festivalului Internaţional de Teatru din Santarcangelo di Romagna, iar din 1990 până în 1998 a condus Festivalurile Internaţionale Volterra Teatro şi Passaggio a Pontedera (acesta din urmă cunoscut, din anul 2000, ca Generazioni). Roberto Bacci este absolvent de studii teatrale, cu teza Teatru şi Alchimie, despre spectacolul lui Eugenio Barba de la Odin Teatret, Min Fars Hus. Din 1976, a regizat numeroase spectacole, mai întâi la Piccolo Teatro di Pontedera, iar apoi la Compagnia Laboratorio di Pontedera. Spectacolele sale au fost prezentate în Europa, America Latină şi Orientul Mijlociu.
Regizorul italian se află la a doua colaborare cu trupa Naţionalului clujean. În urmă cu doi ani, Roberto Bacci a montat pe scena clujeană spectacolul de mare succes cu Hamletde W. Shakespeare, spectacol care se află în stagiunea curentă a teatrului.
-------------
Cine și când a plantat acei vișini? Au devenit aidoma unei opere de artă și ni-i putem imagina precum o întindere fără margini, care, în orice anotimp, precum un mare ceas natural, își schimbă culoarea. Omul și natura au lucrat cot la cot ani de-a rândul, iar acum, rezultatul este în fața ochilor noștri. Dar timpul istoriei oamenilor se grăbește. Acum trebuie tăiat, distrus, trebuie săpate temeliile unei viziuni viitoare a lumii pentru vilegiaturiști și trebuie construit, construit, construit... Trebuie trasformată „opera de artă“ în bani, iar viitorul nostru în prezent. Dar nu există tragedie în asta, poate doar puțină nostalgie. De fapt, viitorul nu se va întoarce nicicând ca să-și numere propriile victime, împins de legi și principii al căror sens și destin ultim nu le cunoaște nimeni. Pentru doctorul Anton Cehov, o tragică ușurătate coincide cu observația științifică a funcționării naturii umane. Familia care este alungată din Livadă din cauza datoriilor ne emoționează și ne neliniștește din cauza inconștienței sale frivole, dar pe scenă, nu reușim să simțim destinul acestor ființe umane ca pe o nedreptate, chiar dacă livada lor ar putea fi a noastră. Și vilegiaturiștii care vor locui casele ce vor fi construite pe ruinele Livezii, vor fi la rândul lor alungați din scurta lor istorie, victime ale unei economii, pe cât de aparent anonime, pe atât de crude. Personajele lui Cehov sunt deja năluci atunci când intră în scenă. Chiar și Lopahin, fiul vechiului argat, devenit astăzi proprietar, va ajunge în scurt timp o astfel de nălucă. Doctorul Cehov observă viața Livezii sale cu microscopul omului de știință, proiectată pe sticla iluminată de poezia scriitorului și de reflectoarele teatrului, în timp ce fiecare actor încarnează propriul personaj, exact la fel cum fiecare dintre noi surâde, plânge, dansează, iubește... fiecare după rolul său și după propria funcție în această viață. Iar în timp ce Cehov observă și scrie, noi ne recunoaștem în acel pluton de semeni ai noștri aflaţi acolo, în campament, cu valizele lor, așteptând ca trenul viitorului să ne ducă pe toţi doar puțin mai departe.
Roberto Bacci
Prețul biletelor:
60 lei, 50 lei, 40 lei, 30 lei, 20 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);
10 lei (reducere pentru elevi și studenți); 20 lei, 15 lei (reducere pentru pensionari).
„Câteodată trăieşti cu impresia că Roberto Bacci şi-a dorit să genereze nişte fotografii scenice, o suită de imagini de album. Asta, pesemne, şi cu gândul de a sublinia că toate, mai toate personajele din Livada de vişini, sunt fantome, năluci, fiinţe ale trecutului. [...] Livada de vişini de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca e, fără doar şi poate, spectacolul unei tinere generaţii de actori. Cei mai mulţi dintre ei formaţi la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj.“
„Timpul vişinilor ar putea fi denumită succesiunea anotimpurilor prin care trec livada şi eroii săi. De fapt, este timpul nostru; livada suntem chiar noi. Ne înconjoară un murmur continuu, zgomote ciudate, vocile celor dispăruţi. Celebrul sunet al coardei care plesneşte trist, stingându-se încet, nu mai vine din depărtare, ci se aude mut, violent, în vintrele personajelor. Finalul nu mai aparţine topoarelor care lovesc în vişini, ci oamenilor cu drujbe, care distrug livada. Plouă peste noi cu petale albe şi un miros de hârtie arsă ne învăluie. S-a mai dus o lume.“