În zdrenţe, cu nelipsiţii saci din plastic şi cu salteaua pentru înnoptat legată cu sfoară, cu bube pe faţă şi mâini, pe scurt, o făptură hidoasă în adevăratul înţeles al cuvântului - aşa păşeşte Emanuel Petran pe scenă. Te sperii de el. Cum de a ajuns pe scenă nenorocitul îmbrăcat aşa, doldora de cartoane şi ambalaje, pe lângă care tocmai ai trecut pe trotuar înainte de a intra în sala de spectacol? Atât e de autentic Emanuel Petran. Dar el a pătruns pe scenă pentru a afla câte ceva din viaţa acestor dizgraţiaţi ai sorţii nebăgaţi în seamă, ocoliţi, dispreţuiţi. (...)  

Prestaţia lui Emanuel Petran e impecabilă, de excepţie, memorabilă chiar. Întotdeauna am crezut în jocul lui subtil, în felul în care îşi pregătea rolurile, dar în spectacolele de echipă, unele valenţe interpretative treceau neobservate. Focalizarea pe faţa lui, pe mimica lui, pe gestică şi mişcare pune în evidenţă marea lui sensibilitate în abordarea rolurilor de această factură, vorbeşte despre multiplele lui posibilităţi actoriceşti. Cadrul intim al spectacolului tip studio îl avantajează în mod deosebit. Aproape de public el comunică mai uşor, mai cald. Ca de la suflet la suflet. Se pare că tânărul regizor Victor Olăhuţ a intuit asta distribuindu-l în Sărută-mă de Vlad Zografi. L-a secundat cu minime artefacte scenice Ioana Olăhuţ.

Adrian Ţion, De două ori one man show: Lăsaţi femeile să vină la mine şi Sărută-mă,

LiterNet.ro, mai 2011