regia tehnică: Constantin Pojonie
lumini: Alexandru Corpodean
sunet: Vasile Crăciun
„Această piesă se doreşte un act de reîmprospătare a memoriei, o încercare de a radiografia această formă sofisticată de utopie care a fost comunismul - oroarea travestită în costum umanist. Sigur, mi-ar fi plăcut să fac în această piesă mai degrabă autopsia comunismului, numai că bestia nu a murit încă. Cred că este important să ne amintim prin ce am trecut, şi este important şi să le spunem copiilor noştri care nu au cunoscut comunismul prin ce am trecut. Este important să nu uităm, chiar dacă sîntem obligaţi să iertăm.“ (Matei Vişniec)
Prețul biletelor:
25 lei, 20 lei;
10 lei - reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Gustul Monei Chirilă pentrusubiecte-evocări aflate la incidenţa cu politicul e vechi şi fructuos, cu realizări notabile, greu de şters din memoria spectatorului. Amintesc doar UBUCUREŞTI, mixtură între Caragiale şi Jarry şi TRAVESTIURIde Tom Stoppard. Stilul ironic e precumpănitor, evident. În prima se insinuează că ubuismele (transferabile între cei doi autori) fac parte dintr-o religie a denigrării ironice. În a doua, sărind peste Zürich-ul mişcării Dada, ironia se îndreptă spre persiflarea figurii lui Lenin.
În Istoria comunismului... este luat în colimator tătucul Stalin. Ne învârtim, aşadar, între reperele simbolice ale deriziunii comuniste. Textul lui Vişniec ne transpune în Spitalul Central de Boli Mintale din Moscova în 1953, cu câteve zile înainte de moartea dictatorului. Faptul că acţiunea este amplasată la balamuc este de natură să extindă gama deriziunilor. Scriitorul Juri Petrovski este invitat de directorul stabilimentului, Grigori Dekanozov, să vorbească debililor mintali despre binefacerile comunismului, despre „luminosul“ Stalin care a scos ţara din... sărăcie; recte „din căcat“. Mai mult decât „utopia colectivă“ este pusă în evidenţă isteria colectivă legată de persoana idealizată a Conducătorului Slăvit. Infirmiera şefă, de profesie nimfomană, Katia Ezova, este o femeie nevrotică atinsă rău de idolatrie. Stepana Rozanova, directoarea adjunctă, e alcoolică. Directorul şi scriitorul trimis de Uniunea Scriitorilor, puternic îndoctrinaţi, nu fac un pas lateral din ideologia partidul unic, aşa încât e greu de stabilit care dintre personajele piesei sunt mai bolnave. Educaţia ideologică e un alt fel de demenţă colectivă. Mai slobozi la gură sunt locuitorii stabilimentului, antrenaţi în jocul de păpuşi ca într-un act de defulare cu efecte terapeutice.
Adrian Ţion, Utopia impusă sau Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, http://www.liternet.ro, iunie 2009
