Patru existenţe cu părţile lor solare şi cu cele sumbre, tratate de o manieră care aminteşte, pe alocuri, de dramaturgia realistă nord americană. Textul este echilibrat pînă şi în situaţiile de dezechilibru. Dialogul ia în repetate rînduri forma unor monologuri rostite simultan, încrucişîndu-se pe scenă, subliniind şi mai bine alienarea şi barierele interumane. Toate personajele plătesc preţul minciunii în care s-au complăcut la un moment dat, al falşilor idoli în care au crezut. Dar unii mai au speranţa unei salvări. (...)

     Meritul regizorului Cristian Nedea constă în tratarea extrem de omogenă a spectacolului. Acesta nu prezintă scăderi în nici una din componentele sale. (...)

     Încă odată se confirmă că teatrul bun nu presupune neapărat decoruri somptuoase şi distribuţie kilometrică. În cazul de faţă, puţinul înseamnă mult, şi, mai ales, expresiv.

Horaţiu Damian, Cenuşa de piatră,

în Foaia Transilvană, nr. 48 din 25 oct. 2007

 ***

    Aceasta compoziţie inteligentă şi subtilă de regie, scenografie şi vizual este completată impecabil de cei patru actori, fiecare punîndu-şi amprenta particulară asupra rolului. Uscăciunea dură, interiorizată a lui Clérmont (Emanuel Petran) s-a completat emoţionant cu vitalitatea fragilă dar şi voluntară a lui Pascale (Andreea Gavriliu). În contrapunct, maleabilş dar şi afectuoasa Shirley (Ramona Dumitrean) s-a lăsat manevrată de crudul Coco (Ionut Caras), într-o implacabilă cursă spre deznodămînt.

     Cenuşa de piatră este un spectacol nu prea "comercial", dar ale cărui calităţi estetice îl recomandă ca un prim reper al actualei stagiuni teatrale.

Adrian Ţion, Dramele prezentului în Cenuşa de piatră,
http://agenda.liternet.ro/articol/5883/Adrian-Tion/Dramele-prezentului-in-Cenusa-de-piatra.html