Texte bune în locuri nebune

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

Texte bune în locuri nebune
 

Franz Kafka - Scrisoare către tata

 

Spectacol de teatru-lectură

 

Distribuția: Ionuț Caras, Matei Rotaru, Ștefan Dogaru, Ștefan Liță

 

Lumini: Mădălina Mânzat

Sunet:  Vlad Negrea
 




Reacții „la cald“ despre spectacolul SCRISOARE CĂTRE TATA din 30 octombrie 2017: 




 


Texte bune în locuri
nebune a plecat din underground-ul clujean, mai precis din atmosfera nebună și boemă din Insomnia, și își propune să călătorească artistic prin diverse spații neconvenționale din Cluj. Spectacolele noastre pun în primul rând accentul pe textele care conţin un fior dramatic, dar care nu sunt scrise pentru scenă: pagini obscure din literatură, experimente literare sau chiar fragmente din marea literatură. Nu doar cartea scrisă va fi sursa principală de inspiraţie, ci,  mai degrabă, cuvântul în sine (cuvântul care distruge, care creează, cuvântul ironic, dar şi cel care are nevoie de apărare). Pentru prima ediție a Textelor l-am ales pe Kafka. Sperăm ca și el să ne aleagă pe noi. Atenție: Textele bune se aud doar o dată așa că ar fi bine să fiți acolo.
 

Am ales acest text - vă avertizez, urmează o platitudine - pentru că am simțit că mă regăsesc în el. Că undeva, ascunsă printre pasajele turbulente și febrile ale lui Kafka, se află și vocea mea, celui care  aveam 7, 10, 14, 20, 30... de ani. Cum ne percepem părinții? Ce nu le spunem? Cum ne raportăm la prezența sau la absența lor? În ce fel comunicăm unii cu alții?

Vreau să citim Scrisoare către tata într-un liceu, pentru urechile elevilor, ale părinților, profesorilor. Ce loc mai nimerit decât LICEUL? Locul - iubit de unii, detestat de alții - în care personalitățile noastre încep să se definească și să capete un străveziu contur.

 

Și acum, pentru cei mai studioși dintre noi:   

„Din punct de vedere literar, Scrisoarea atinge un nivel extraordinar. Perechea de contradicții între vinovăție și iertare pe care este construit scrisul a fost pusă în echilibru și acum totul se rotește în jurul centrului propriu, până când cititorului i se împăienjenesc ochii și cuvintele își pierd orice sens în urechile celui care ar vrea să le audă rostite. Dacă privilegiul și problema fundamentală a literaturii moderne constă în a pune sub semnul întrebării, prin procese de gândire și de vorbire, toate noțiunile convenționale, atunci, să spunem, ultima pagină a Scrisorii către tata supune relația tată-fiu unei critici atât de dure, încât până la urmă nu mai rămân decât măștile tinereții și bătrâneții, care își rânjesc una alteia cu o extremă lipsă de înțelegere din niște orbite goale: este comentariul lui Kafka asupra însingurării care i-a dominat viața. Scrisoarea povestește această viață ca și cum Kafka ar fi un K. Sau Josef K. Și viața sa, una din propriile povestiri. Și întocmai cum se obișnuise s-o facă în povestirile sale, își comentează trăirile așa cum personajele lui și le comentau pe ale lor, până când uitau conținutul acelor trăiri. Astfel că el n-a rezolvat în nici un fel disputa cu tatăl său scriind această Scrisoare, dar cel puțin a ridicat ceea ce a scris acolo la nivelul înalt al literaturii. Scrisoare către tata este forma pe care secolul XX a dat-o parabolei Fiului rătăcitor... Ea transpune taina persoanei sale în enigma operei sale și aruncă, s-ar putea spune, aceeași penumbră asupra ambelor."

H. Politzer - Franz Kafka, der Künstler

 

Proiect finanțat în cadrul TDS, cu sprijinul Niște Oameni și dezvoltat în parteneriat cu Teatrul Național Cluj.

    








 



X