Secretul succesului celor doi arhitecţi-vedete a constat în absolutul profesionalism şi în rapiditatea cu care au răspuns comenzilor. În timp ce lucrau la Teatrul din Cernăuţi, care avea termen 1904, au fost în stare să termine şi Teatrul din Fürth. În 1881 ar fi trebuit să înceapă construirea Teatrului de la Zagreb, dar, din cauza unor dificultăţi financiare, lucrările au început de-abia în 1894. Pentru că oraşul urma să fie vizitat de către Franz Josef, la 1 octombrie 1895 teatrul a putut fi inaugurat. Teatrul din Karlsbad (Karlovy Vary), decorat cu fresce de Gustav Klimt, a fost terminat într-un an. Construcţia Teatrului din Giessen a fost scurtată cu un an faţă de termenul contractat. Teatrul Popular (Népszínház) din Budapesta a fost ridicat în 18 luni. La Klagenfurt, în 1908, s-a hotărât construirea unui teatru cu ocazia jubileului de 60 de ani al lui Franz Josef. Pentru că timpul era scurt, conducerea oraşului a decis să nu mai organizeze un concurs, cum era regula, ci să încredinţeze direct lucrarea firmei vieneze. Cu siguranţă, rapiditatea era una din caracteristicile firmei. La această calitate se adaugă şi costul redus al lucrărilor eşalonat pe faze scurte, astfel încât să fie posibile economiile. Alois von Wurm-Arnkreuz crede că cele 48 de teatre construite de către „Fellner & Helmer“ au costat cât Opera lui Garnier5.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Clujul este şi el într-o mare refacere arhitecturală. Clujul va primi funcţiuni urbane noi, care vor fi utilate cu clădiri corespunzătoare: Universitatea, Clinicile universitare, şcoli, licee, muzee. Se vor face restructurări urbane, se vor demola fortificaţiile medievale căzute în desuetudine. Arhitectul Lajos Pákey se va alătura efortului de modernizare a oraşului. Stilul arhitectural predominant va fi cel al eclectismului clasicizant, acompaniat în mai mică măsură de diverse tendinţe istoricizante. La Cluj exista un prim teatru, construit la începutul secolului al XIX-lea, între 1804 şi 1821, pe amplasamentul în care se află astăzi Colegiul Academic. Fotografia lui Ferenc Veres din 1859 ni-l prezintă înaintea transformărilor efectuate de către Anton Kagerbauer în 18656. Această clădire e construită ca urmare a unei activităţi teatrale începute în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ce s-a desfăşurat în casa Rhédey, din P-ţa Unirii nr. 9, colţ cu strada Napoca7. În anul 1874 se construieşte un Teatru de Vară, la intrarea în Parcul central al oraşului. Acesta e realizat din lemn şi va rezista doar până în 1910, fiind înlocuit de o nouă clădire în stil Secession, când funcţiona deja noul teatru, adică Teatrul Naţional (Teatrul Maghiar, înainte de adăugarea foaierului). Această clădire a fost transformată în 1959 şi 1960, când i s-a adăugat un foaier într-un stil clasicist post-stalinist.
Acestea fiind premisele, şi în Cluj se pune problema construirii unui nou teatru (de altfel, în tinereţe, primarul Clujului, Géza Szvacsina, fusese pasionat de actorie). Alegerea amplasamentului se va face după modelul vienez: adică în locul din imediata apropiere a zidurilor oraşului, scoase deja din uz. În cazul Vienei, acest spaţiu a format faimosul Ring, pe care se vor amplasa toate noile funcţiuni impuse de modernizarea şi emanciparea metropolei. La Cluj se va opta pentru spaţiul fostului târg de vite din apropierea porţii mijlocii. Spaţiul format va avea un aspect oarecum asemănător cu cel al Ring-ului vienez.
În cazul Clujului, asistăm la o intenţie pe care am putea s-o caracterizăm drept incoerenţă urbană. Actuala Piaţă Avram Iancu este strangulată de continuarea străzii numite azi Cuza-Vodă. La fel, şi Piaţa Blaga de astăzi nu este continuată spre nord şi sud, iar piaţa Mihai Viteazu este strangulată de continuarea străzii Bariţiu. Doar Piaţa Avram Iancu şi Piaţa Ştefan cel Mare - ce de fapt reprezintă o unică configuraţie urbană - au coerenţa de tip vienez a Ring-ului. Din acest motiv, locul va fi ales ca amplasament pentru viitorul teatru.
Atribuirea şi începerea lucrării sunt marcate de tensiunile naţionaliste dintre unguri şi austrieci. Într-un ziar din 1901 se spune că, „la protestul unor clujeni“, teatrul va fi construit după planurile unor arhitecţi maghiari, iar nu după planurile firmei austriece „Fellner & Helmer“8. Nu există informaţii despre felul în care s-a ajuns la această situaţie, dar se pare că alegerea firmei vieneze a fost făcută la Budapesta. Lucrurile vor trena oricum, pentru că de-abia la începutul anului 1904 se va face o interpelare în Parlamentul de la Budapesta pentru acordarea proiectării către firma „Fellner & Helmer“9. Decizia îi aparţine prim-ministrului ungar, contele István Tisza.
