Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video


Stimaţi spectatori,

 

Din motive medicale, programul Teatrul Naţional Cluj-Napoca din luna iunie a.c. a suferit o serie de modificări.

 

Spectacolul Sânziana și Pepelea, programat pentru data de 5 iunie, este anulat. Contravaloarea biletelor poate fi recuperată de la Agenţia Teatrală din Piaţa Ştefan cel Mare nr. 14 până pe data de 5 iunie. Contravaloarea biletelor achiziţionate online poate fi recuperată contactând reprezentanţii www.biletmaster.ro la adresa info@biletmaster.ro

 

Pe data de 6 iunie, spectacolul Amalia respiră adânc a fost anulat şi a fost înlocuit cu spectacolul Cutia Pandorei, care se va juca în Studio "Euphorion" de la ora 19:00. Biletele rămân valabile pentru această reprezentaţie sau contravaloarea lor poate fi recuperată de la Agenţia Teatrală din Piaţa Ştefan cel Mare nr. 14 până pe data de 6 iunie. Contravaloarea biletelor achiziţionate online poate fi recuperată contactând reprezentanţii www.biletmaster.ro la adresa info@biletmaster.ro

 

Pe data de 12 iunie a fost programat spectacolul Cântăreața cheală, la sala mare, iar biletele au fost puse în vânzare.

 

Programul actualizat al lunii iunie îl găsiţi pe web site-ul Teatrului, aici.

 

Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate și vă aşteptăm în continuare la spectacolele noastre.



 “1642”, spectacol de Commedia dell’arte, va fi prezentat la Teatrul Naţional Cluj-Napoca sâmbătă, 31 mai, de la ora 20:00. Spectacolul este o producţie a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi este susţinut de studenţii profesorilor Miklos Bács, Irina Wintze şi Camelia Curuţiu. Reprezentaţia este oferită în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Absolventului „Galactoria”, festival organizat de Facultatea de Teatru şi Televiziune.

 

Intrarea este liberă.



Teatrul Naţional Cluj-Napoca participă la Festivalul Comediei Româneşti de la Bucureşti cu spectacolul Ce nemaipomenită aiureală de Eugène Ionesco, regia Silviu Purcărete. Reprezentaţia va avea loc vineri, 30 mai, de la ora 18:00, la Opera Naţională Bucureşti. Pentru acest spectacol, actorul Cornel Răileanu a primiul anul acesta Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Gala UNITER, iar scenograful Dragoş Buhagiar a fost nominalizat la categoria Cel mai bun scenograf.

 

Fiind dedicat „comediei în toate formele ei“, anul acesta Festivalul Comediei Româneşti, festCO, este structurat pe două secţiuni importante, secţiunea IN cu spectacole produse de către teatre finanţate de stat şi semnate de Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, Mircea Cornişteanu, Felix Alexa, Vlad Massaci, Gianina Cărbunariu şi secţiunea OFF ce cuprinde la rândul său mai multe secţiuni. Cea mai vizibilă dintre acestea este cea dedicată spectacolelor de comedie românească produse în ultima stagiune în teatrele independente. Mai multe detalii despre festival găsiţi aici.



Teatrul Naţional Cluj-Napoca anunţă premiera spectacolului Cutia Pandorei de Katalin Thuróczy, traducere de Anamaria Pop, care va avea loc în Studioul „Euphorion“ marţi, 20 mai 2014, de la ora 19:00.


Pandora, prima femeie de pe pământ, a fost creată de zei, ca replică la bărbaţii concepuţi de Zeus. Când Prometeu l-a înfruntat, făurind oameni din lut cărora le-a dat viaţă prin lumina soarelui, Zeus a pus în cutia meşterită de Hefaistos o mulţime de „daruri" - durere, vanitate, suferinţă, lăcomie, cruzime, ură şi moarte - şi apoi i-a dăruit-o Pandorei cu gândul de a i-o da de soţie lui Prometeu. Însă acesta a înţeles şiretlicul şi a refuzat. Nu şi fratele lui, Epimeteu, care, îndrăgostit fără scăpare de frumoasa femeie, a căzut în cursă, deschizând capacul. Şi-atunci toate relele s-au răspândit printre oameni.

 

În Cutia Pandorei autoarea reuşeşte să umanizeze întrucâtva personajul mefistofelic al Hildei, făcând din el, aparent, o bătrânică neajutorată. Însă, în esenţă, tuşa Hilda este o femeie energică, hotărâtă, dar şi nemiloasă. Nepotul Bandi apare ca un tânăr curajos, puternic, dar, în fond, el este un copil naiv, fricos şi timorat. Amândoi caută o comoară: averea familiei preschimbată de tatăl Hildei în aur şi diamante. Înainte de a muri, bătrânul a scris secretul ascunzătorii pe o bucată de hârtie ruptă în două. Una i-a dat-o Hildei iar cealaltă fratelui ei, András. Aceste petece de hârtie au creat mereu o dispută între cei doi fraţi. Înainte de a muri, András i-a dat jumătatea de secret fiului lui, Bandi. De aceea Bandi se află acum aici, intrat prin efracţie în casa tuşii Hilda. Un text plin de suspans, despre un joc de-a şoarecele şi pisica, despre pasiune, ură, egoism, răzbunare, crimă, dar şi dragoste, autoarea declarând într-un interviu că „viaţa are în ea poveşti frumoase şi mai puţin frumoase". Personajele ei  „sunt întotdeauna personaje reale" puse în situaţii dramatice care se creează „doar dacă destinele se bat cap în cap".


Distribuția:   

Miriam Cuibus - Hilda

Cătălin Codreanu - Bandi
 

Regia: Andrei Măjeri

Scenografia: Cristian Rusu

Asistent de regie: Adina Lazăr