Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

Postat pe 29.11.2016
Felicitări pentru Ovidiu Crișan

 

Premios Goya, decernate de Academia de Arte și Științe Cinematografice din Spania, recompensează cele mai bune pelicule spaniole din anul 2016, cineaștii care le-au realizat precum și actorii care au contribuit la succesul lor. Au fost luate în considerare o sută cincizeci și cinci de pelicule. Marele favorit al premiilor ce se vor decerna anul viitor este lungmetrajul La madre, nominalizat la cincisprezece categorii. Printre acestea, pentru „Cel mai bun actor într-un rol secundar", figurează și Ovidiu Crișan pentru rolul Bogdan, într-o companie distinsă, alături de actorii Liam Neeson, Rupert Everett, Julian Sands. Tot pentru această peliculă, regizorul Alberto Morais a fost nominalizat la categoria Golden Spike în cadrul Valladolid International Film Festival 2016. 


Ovidiu Crișan declară că a ajuns să fie distribuit în acest film „în urma unui casting, desfășurat la București, în primăvara anului trecut. După o perioadă de repetiții de aproape o lună, în august-septembrie am filmat în zona Valencia". Pentru Ovidiu Crișan deosebirea dintre o repetiție de teatru și una de film „nu ar trebui să fie prea mare, dar, totuși, ea există. În primul rând, este ideal ca atunci când repetițiile sunt la final toți cei implicați să șie exact cum va arăta secvența, cum va fi cadrul. Lucru care în Spania s-a întâmplat. Ultimele două săptămâni de repetiții au avut loc în prezența directorului de imagine". Despre rolul pe care-l interpretează, actorul povestește: „Este personajul pozitiv al filmului. Ceea ce mi-a plăcut, cunoscându-se faptul că actorii nu preferă neapărat rolurile pozitive, dar prin prisma faptului că acest Bogdan este un emigrant român stabilit de zece ani în Spania, imaginea țării, pe care o reprezentam, nu avea de suferit, ci dimpotrivă".

Este o mândrie deosebită pentru Teatrul Național din Cluj-Napoca.

A consemnat Eugenia Sarvari