Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

Postat pe 27.03.2016
Mesajul lui Anatoli Vasiliev cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului 2016
 

Mai avem nevoie de teatru?

Aceasta e o întrebare pe care și-o pot pune nu doar miile de profesioniști dezamăgiți de teatru, ci şi milioanele de spectatori pentru care teatrul nu mai aduce nimic nou.

 

Ce rost mai are teatrul?

În acești ani, când scena este atât de insignifiantă în comparaţie cu piețele oraşelor şi spațiile publice, unde se joacă tragedii autentice, în viața reală.

 

Ce mai înseamnă el pentru noi?

Galerii şi balcoane placate cu aur în sălile de teatru, fotolii de catifea, spațiul murdar din culise, vocile bine șlefuite ale actorilor, sau cealaltă realitate, ce ar putea părea destul de diferită la prima vedere: cutii negre, mânjite cu noroi şi sânge, sau priveliștea turbată a trupurilor goale dinlăuntrul lor.

 

Ce ne mai poate spune teatrul?

Totul!

 

Teatrul ne poate spune totul.

Cum zeii locuiesc în cer şi cum prizonierii se sting în peşterile uitate din subteran şi cum pasiunea ne poate înălța şi cum dragostea ne poate ruina şi cum nimeni nu mai are nevoie de persoane bune în această lume şi cum domneşte înşelăciunea şi cum trăiesc oamenii în apartamente, în timp ce copiii se ofilesc în taberele de refugiaţi şi cum toți vor trebui să se întoarcă în deşert și cum, zi de zi, trebuie să ne luăm rămas bun de la aceia pe care îi iubim - Teatrul ne poate spune totul.

 

Teatrul a existat dintotdeauna şi va exista pentru totdeauna.

Iar acum, în lumina ultimelor cinci sau şapte decenii, teatrul ne apare cu atât mai necesar. Pentru că dacă ne raportăm la toate artele publice, vom vedea imediat că teatrul e singura artă unde cuvântul poate trece de la o gură la alta, unde privirea circulă de la niște ochi la alții și unde gestul se transmite de la o mână la alta sau de la un trup la altul. Nu e nevoie de nici un intermediar pentru a uni fiinţele umane. Teatrul e partea cea mai transparentă a luminii. El nu aparţine de Sud, de Nord, de Est sau de Vest. O, nu, teatrul este esenţa însăși a luminii, radiind simultan din toate cele patru colţuri ale lumii. E uşor de recunoscut de orișicine, indiferent dacă suntem ostili sau favorabili la adresa sa.

 

Avem nevoie de un teatru care va rămâne întotdeauna diferit, avem nevoie de teatru de felurite tipuri.

Totuşi, consider că dintre toate posibilele forme ale teatrului, cele arhaice vor fi acum la mare căutare. Nu ar trebui să mai existe distincția artificială dintre formele rituale ale teatrului și teatrul națiunilor "civilizate". Cultura seculară e din ce în ce mai secătuită. Aşa-numita "informaţie culturală" înlocuiește treptat şi elimină simplele entităţi, făcându-ne să ne pierdem speranța de a le mai întâlni vreodată.

 

Viziunea mea e foarte clară acum: teatrul își va deschide larg porţile. Intrarea va fi liberă pentru toată lumea.

Aruncați gadget-urile și calculatoarele - mergeți la teatru, ocupați rânduri întregi în boxe şi în galerii, ascultați cuvântul şi priviți imaginile vii! Teatrul e aici, nu uitați de el şi nu rataţi şansa de a participa la manifestările sale - este probabil şansa cea mai preţioasă pe care o putem avea în vieţile noastre grăbite şi zadarnice.

 

Avem nevoie de teatru în toate formele sale.

Există doar un singur fel de teatru de care, cu siguranță, nu are nimeni nevoie - acel teatru al jocurilor politice, teatrul "capcanelor" politice, teatrul politicienilor, teatrul inutil al politicii. Cu siguranță nu avem nevoie de un teatru al terorii zilnice - al terorii individuale sau collective. Chiar nu avem nevoie de un teatru al cadavrelor şi al sângelui vărsat pe străzi şi în pieţele publice, în capitale sau în provincii, un fals teatru al ciocnirilor dintre grupurile etnice sau religioase...

Anatoli Vasiliev

traducere în limba română: Carmen Borbély 


Anatoli Alexandrovici Vasiliev (născut la 4 mai 1942, Rusia) este un renumit regizor de teatru rus şi unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru europeni contemporani. Este fondatorul „Şcolii de Artă dramatică" din Moscova. Prima sa stagiune s-a deschis la 24 februarie 1987 cu Şase personaje în căutarea unui autor de Pirandello, spectacol care a avut mare succes în Europa alături de Cerceau pe care Viktor Slavkin l-a scris special pentru trupa lui Vasiliev. Pentru Vasiliev, jocul actorului este un proces fără început şi sfârşit, actorii trăind în teatru şi formând o comunitate pe toată perioada desfăşurării repetiţiilor.