Avem de-a face pe mai departe cu un spectacol-studiu, un studiu de bună calitate  montat în scenografia eficientă a Ilonei Lörincz. Florian-Mihai Niţu se regizează bine pe sine, dar parcă şi mai bine îi conduce pe Matei Rotaru, excelent, cu nenumărate nuanţe în rolul Salomon, şi pe Alexandra Tarce, nu doar frumoasă, ci actriţă în lege în ipostaza de interpretă a Annei. [...]

E clar, se vede cu ochiul liber că lui Florian- Mihai Niţu îi place teribil ceea ce face (nu, să nu fiu greşit înţeles, nu e vorba despre auto-adoraţie, ci despre respect pentru profesiune şi faţă de public), îl joacă pe Kean cu multă implicare ţi ceea ce este foarte bine fără patetisme.

Mircea Morariu, Un spectacol studiu, 
pe www.adevarul.ro, 16 februarie 2018

Florian Niţu este dezinvolt, lipsit de teatralitate, creând complexitate dintr-o interpretare nuanţată prin voce şi, parcă, exemplificând remarca susţinută de personajul său :"Te naşti actor precum te naşti prinţ". Se remarcă studiul aprofundat al lui Niţu asupra forului personajului, îmbinând inteligent stilisticile de joc şi metamorfozările adoptate. În regim de studio, pulsaţiile şi puseurile personajului se percep limpede, actorul umplând spaţiul cu eficacitate. Urmărind aceeaşi idee, Ana (Alexandra Tarce), prin enigma care o creează prin joc şi mimică, amplifică convuslia şi dezechilibrul personajului Kean, dar creează şi o uşoară confuzie plăcută şi meditativă în sală, neputându-i-se adăuga o eticheta certă. Salomon (Matei Rotaru) este un mediator chimic şi psihic pentru bipolaritatea stăpânului său. Dintr-o altă perspectivă, Salomon şi Ana sunt precum o oglindă de moravuri a lui Kean, producându-i acestuia un clocot de mânie şi sinceritate după fiecare interacţiune cu cei doi.
 

Mihai Gligan, Efemeritatea tichiei de actor,
pe www.teatru.info, 31 octombrie 2017 

Textul adaptat de Florian-Mihai Nițu după piesa lui Sartre păstrează doar trei personaje și câteva din ideile fundamentale despre condiția actorului. Rezultatul este un mic paradox: asistăm la un spectacol despre actorie, cu actori jucând roluri de actori, sufleuri sau aspiranți la actorie, chiar dacă pe parcurs apar și alte idei mai accesibile, ținând de psihologia contemporană (cabotinism) sau politică. Partenerii de scenă ai actorului Florian-Mihai Nițu în acest spectacol matur sunt Alexandra Tarce (în rolul Annei Demby) și Matei Rotaru - Salomon. Cei doi fac roluri-suport de oglinzi ale personajului principal. Doar prin intermediul lor îl putem vedea pe marele actor așa cum este el, și putem urmări teatrul din spatele scenei. Acest spectacol de sală mică despre efemeritatea artei sale apare din întâlnirea lui Shakespeare (a fi actor în rolul propriei tale vieți) cu Grotowski (devoalarea condiției actorului, aruncarea măștii) și Artaud (cu teoria dublului și a teatrului în teatru).

Marius Oliviu Iacob, Kean,
pe Teatrul românesc, 9 mai 2017 

„Kean“, ultima premieră a Teatrului Național Cluj, în regia lui Mihai-Florian Nițu, nu este nici un spectacol genial, dar nici o ratare zgomotoasă. E o piesă care merită savurată și aplaudată la final, o piesă „cuminte", care nu-și forțează limitele, dar una făcută cu minte și cu suflet, care le oferă trăiri și bucurii teatrale celor care iubesc această artă.

Florin Moldovan, Kean, cea mai recentă premieră a Teatrului Național Cluj, o piesă „cuminte", dar cu suflet și minte,
în Ziar de Cluj, 8 mai 2017
 

E limpede, Mihai-Florian Niţu investeşte enorm în acest personaj. Îl simte şi-l exprimă în toată complexitatea şi făţărniciile lui, în pasiunea pentru Elena (personaj absent) şi înţelegerea pentru Anna, care intră în viaţa lui ca admiratoare dornică să devină actriţă. În calitate de regizor sedus de vibraţiile personajului, Niţu pune un accent patetic, uneori sfâşietor pe dimensiunile omeneşti ale lui Kean. El explorează zona profundă a personajului şi înscrie discursul pe linia efemerităţii artei actorului, prelucrând nuanţat rolul meditaţiilor pe această temă. Din textul mozaicat, cu extrase şi din alte acte, nu numai din scena întâlnirii cu Anna, regizorul compune profilul personajului interpretat ajuns la apogeul carierei sale, falit, beţiv, decăzut şi poate de aceea ar fi trebuit să apară niţel încărunţit. (...) Actorul Kean cunoaşte bine viaţa şi se pune în diferitele situaţii prin care a trecut. Aici interpretarea lui Niţu combină inteligent registrele, cu şarm şi delicată aprehensiune. E o teamă de bun simţ însă, inerentă la început de carieră, pe care, cu siguranţă, Mihai-Florin Niţu o va depăşi. Atunci când, înarmat cu toate armele de seducţie ale personajului (experienţă, maturitate), va izbuti să joace Kean în integralitatea lui. Datele actuale ale actorului îl sorocesc spre aşa ceva. Indubitabil. Actualul Kean de pe scena clujeană rămâne un studiu extrem de corect elaborat din seria fragmentarismului scenic.

Adrian Țion, Kean în culise,
pe Agenda LiterNet.ro, 23.05.2017
 

Mihai-Florian Nițu dovedește că e, deja, un regizor și dramaturg matur, care știe să împletească acțiunea cu „senzaționalul“ profunzimii interioare, a dozat bine „creșterea“ personajelor și a suspansului. El creează un Kean veridic până la identificare, plin de nuanțări, pendulând instantaneu între trăiri contrarii, un artist pur-sânge, dar care știe să rămână uman și romantic până la final - însă numai el știe prețul care trebuie plătit.

Eugen Cojocaru, Teatru despre teatru care nu e teatru!,

 în revista Tribuna nr.401 (16-31 mai 2019)