stage manager: Constantin Pojonie
lights technician: Ionuț Maier, Alexandru Corpodean
sound technician: Vlad Negrea
Kean was adapted by J.P. Sartre after Alexandre Dumas's play Kean, ou Désordre et Génie written in 1836 for the actor Frédérick Lemaître, and inspired by the life of the famous and romantic British actor Edmund Kean (1787-1833). The play opened on 14 November 1953 at the "Sarah Bernhardt" Theatre of Paris. The subject, common to Chekhov's Swan Song, depicts Kean in his tiring room, after years of stage glory, looking for the meaning of theatre art, tormented by his loves which were more or less fulfilled.
The performance conceived by actor Mihai-Florian Nițu and initially played under professor Adrian Titieni's supervision as graduation performance, went through several changes, and had different casts at Bucharest, then Sfântul Gheorghe. New actors joined at the National Theatre of Cluj-Napoca, Matei Rotaru in the role of Salomon, the devoted prompter, valet and guardian angel of the boisterous and extravagant Kean, and Alexandra Tarce, playing Anna Demby, the merchant's young daughter enthralled with the art of the great actor and aspiring to the double role of actress and wife. The performance hints at the condition of the actor who leads a chaotic, wasteful, passionate, totally unleashed life. His career on the wane, his former roles jumbling into his memory, his mind hazed by alcohol, the hero seems to live in a plan parallel to reality, governed by its own laws which lead him to failure. First of all, a failure of the being. The appeal of this biography is enhanced by the inclusion within the text of Shakespeare's famous characters, Ophelia and Hamlet.
Mihai Florian Nițu graduated UNATC of Bucharest at professor Adrian Titieni's class in 2013. He played in Shakespeare's As You Like It (The "Tony Bulandra" Theatre of Târgoviște), Mariana Hartasanchez's A Banjo and Two Dead (The "Nottara" Theatre), Lia Bugnar's The Wall (The "Metropolis" Theatre), Sorina Creangă's La Boheme musical (The Mignon Theatre), Ioan Petru Culianu's Orestes, The King of Sounds (The "Tudor Vianu" Theatre of Giurgiu), Maitreyi after Mircea Eliade (The "Bulandra" Theatre), Line Knutzon's First You are Born, Molière's Tartuffe, Histrion after Sartre and Shakespeare (The "Andrei Mureșanu" Theatre of Sfântu Gheorghe), Matei Vișniec's Requiem (The National Theatre of Bucharest), Dybbuk after S. Ansky (The Jewish State Theatre).
Ticket prices:
40 lei, 30 lei (depending on the seat location); 10 lei (discounts for pupils and students); 20 lei, 15 lei (discounts for pensioners).
Avem de-a face pe mai departe cu un spectacol-studiu, un studiu de bună calitate montat în scenografia eficientă a Ilonei Lörincz. Florian-Mihai Niţu se regizează bine pe sine, dar parcă şi mai bine îi conduce pe Matei Rotaru, excelent, cu nenumărate nuanţe în rolul Salomon, şi pe Alexandra Tarce, nu doar frumoasă, ci actriţă în lege în ipostaza de interpretă a Annei. [...]
E clar, se vede cu ochiul liber că lui Florian- Mihai Niţu îi place teribil ceea ce face (nu, să nu fiu greşit înţeles, nu e vorba despre auto-adoraţie, ci despre respect pentru profesiune şi faţă de public), îl joacă pe Kean cu multă implicare ţi ceea ce este foarte bine fără patetisme.
Florian Niţu este dezinvolt, lipsit de teatralitate, creând complexitate dintr-o interpretare nuanţată prin voce şi, parcă, exemplificând remarca susţinută de personajul său :"Te naşti actor precum te naşti prinţ". Se remarcă studiul aprofundat al lui Niţu asupra forului personajului, îmbinând inteligent stilisticile de joc şi metamorfozările adoptate. În regim de studio, pulsaţiile şi puseurile personajului se percep limpede, actorul umplând spaţiul cu eficacitate. Urmărind aceeaşi idee, Ana (Alexandra Tarce), prin enigma care o creează prin joc şi mimică, amplifică convuslia şi dezechilibrul personajului Kean, dar creează şi o uşoară confuzie plăcută şi meditativă în sală, neputându-i-se adăuga o eticheta certă. Salomon (Matei Rotaru) este un mediator chimic şi psihic pentru bipolaritatea stăpânului său. Dintr-o altă perspectivă, Salomon şi Ana sunt precum o oglindă de moravuri a lui Kean, producându-i acestuia un clocot de mânie şi sinceritate după fiecare interacţiune cu cei doi.
Textul adaptat de Florian-Mihai Nițu după piesa lui Sartre păstrează doar trei personaje și câteva din ideile fundamentale despre condiția actorului. Rezultatul este un mic paradox: asistăm la un spectacol despre actorie, cu actori jucând roluri de actori, sufleuri sau aspiranți la actorie, chiar dacă pe parcurs apar și alte idei mai accesibile, ținând de psihologia contemporană (cabotinism) sau politică. Partenerii de scenă ai actorului Florian-Mihai Nițu în acest spectacol matur sunt Alexandra Tarce (în rolul Annei Demby) și Matei Rotaru - Salomon. Cei doi fac roluri-suport de oglinzi ale personajului principal. Doar prin intermediul lor îl putem vedea pe marele actor așa cum este el, și putem urmări teatrul din spatele scenei. Acest spectacol de sală mică despre efemeritatea artei sale apare din întâlnirea lui Shakespeare (a fi actor în rolul propriei tale vieți) cu Grotowski (devoalarea condiției actorului, aruncarea măștii) și Artaud (cu teoria dublului și a teatrului în teatru).
Marius Oliviu Iacob, Kean, pe Teatrul românesc, 9 mai 2017
„Kean“, ultima premieră a Teatrului Național Cluj, în regia lui Mihai-Florian Nițu, nu este nici un spectacol genial, dar nici o ratare zgomotoasă. E o piesă care merită savurată și aplaudată la final, o piesă „cuminte", care nu-și forțează limitele, dar una făcută cu minte și cu suflet, care le oferă trăiri și bucurii teatrale celor care iubesc această artă.
E limpede, Mihai-Florian Niţu investeşte enorm în acest personaj. Îl simte şi-l exprimă în toată complexitatea şi făţărniciile lui, în pasiunea pentru Elena (personaj absent) şi înţelegerea pentru Anna, care intră în viaţa lui ca admiratoare dornică să devină actriţă. În calitate de regizor sedus de vibraţiile personajului, Niţu pune un accent patetic, uneori sfâşietor pe dimensiunile omeneşti ale lui Kean. El explorează zona profundă a personajului şi înscrie discursul pe linia efemerităţii artei actorului, prelucrând nuanţat rolul meditaţiilor pe această temă. Din textul mozaicat, cu extrase şi din alte acte, nu numai din scena întâlnirii cu Anna, regizorul compune profilul personajului interpretat ajuns la apogeul carierei sale, falit, beţiv, decăzut şi poate de aceea ar fi trebuit să apară niţel încărunţit. (...) Actorul Kean cunoaşte bine viaţa şi se pune în diferitele situaţii prin care a trecut. Aici interpretarea lui Niţu combină inteligent registrele, cu şarm şi delicată aprehensiune. E o teamă de bun simţ însă, inerentă la început de carieră, pe care, cu siguranţă, Mihai-Florin Niţu o va depăşi. Atunci când, înarmat cu toate armele de seducţie ale personajului (experienţă, maturitate), va izbuti să joace Kean în integralitatea lui. Datele actuale ale actorului îl sorocesc spre aşa ceva. Indubitabil. Actualul Kean de pe scena clujeană rămâne un studiu extrem de corect elaborat din seria fragmentarismului scenic.
Adrian Țion, Kean în culise, pe Agenda LiterNet.ro, 23.05.2017
Mihai-Florian Nițu dovedește că e, deja, un regizor și dramaturg matur, care știe să împletească acțiunea cu „senzaționalul“ profunzimii interioare, a dozat bine „creșterea“ personajelor și a suspansului. El creează un Kean veridic până la identificare, plin de nuanțări, pendulând instantaneu între trăiri contrarii, un artist pur-sânge, dar care știe să rămână uman și romantic până la final - însă numai el știe prețul care trebuie plătit.
Eugen Cojocaru, Teatru despre teatru care nu e teatru!,