stage manager: Doru Bodrea
lighting technicians: Mădălina Mânzat, Alexandru Corpodean, Ionuț Maier
sound technician: Vasile Crăciun
prompter: Ana Maria Moldovan
Kafka's THE TRIAL resembles a dream. Despite the gloomy image we tend to associate him with, Kafka was a dreamer, and his works encompass the same dream substance, from their structure to the strangeness of the images, sounds, ideas and emotions they instill. His writings imitates to the point of ridicule the irrational and scary madness of the moving universe of the night that we call dream. The author deals with the existential theme of the Being whose boundless vanity brought alienation from itself, whose own superiority complex brought self-sabotage, who fell victim to an identity and spiritual crisis. In the times we live in, man lost the conscience of his connection with the Universe, being absorbed until forgetfulness by his own person. A person from whom the weight of an exacerbated ego eventually leaves only fragments of a false identity, founded on illusion.
The first level of the existential theme illustrates, in Josef K.'s case, a rigid behavior and secret carnal pleasures he elicits from pain, thus trying to repress his anger, hate, shame, fear... and so much more! The absurd and nightmarish system of Justice amplifies these paradoxal pleasures, providing a fertile and generous background for him to exeprience them intensely. The same system is, however, simultaneously a mechanism able to arouse his vanity. The illusion of a fleeting state of legitimacy as a moral and irreproacchable human being is thus expertly fabricated...
K. will be drawn into the labyrinth of this hallucinatory machine against which, paradoxically, he won't fight, but rather get to enjoy its mechanisms and hidden pathways. Actually, there is nothing surprising here, because only as such is he able to propel his most bizzare fantasies... His ego develops an actual cult for desire, conflictingly strenghtened by guilt, self-blame, fear and shame. Therefore, he no longer lives the world's existence, but his own opinion about it.
The second level of the existential theme debates another pair of terms: to have and to be, a conflict which K. perceives as a blurring of his authentic existence in favor of an illusory accumulation of justifications. The irrepresible need to leave in search of to be is stringently necessary to him, but remains unachievable, because our character continuously unravels himself his own existence. He choses to let himself blocked by questions, he himself amputates his principle of being in the world. A being which, anyway, needs no justifications, as K. seems to believe... K.'s painful incapacity to fulfill his visceral desires and his amnesia about personal meaning point out to a larval identity that Kafka only indicates, but refrains from interpreting it for us.
By burning all bridges to the World, K. is the only one to blame for having being exiled from his own life. An instant and painful consequence of this absence is undoubtedly loneliness. But K.'s loneliness is just an iteration in the void of his incapacity to truly exist and, at the same time, a refuge from the fright caused by the very nature of life. He lives an unauthentic, sterile, parasite's life. Eventually, K. could be defined shortly as an individual unable to justify his own existence to himself or to the others.
All the other characters are tiny wheels of Justice's impenetrable mechanism, emphasizing the will of power, the force of sexuality and the stages of becoming. Kafka's THE TRIAL never names or clearly indicates it, the Shame. It is already imposed. Even so - Kafka seems to tell us through his avatar K. - to declare your innocence is an even bigger perversion than to assume an already imposed guilt.
Beyond all these, there still remains the choice: „like a dog" or like a Man?
Mihaela Panainte
Ticket prices:
50 lei, 40 lei, 30 lei, 20 lei, 10 lei (depending on the seat location);
10 lei - discounts for pupils, students, pensioners.
Adaptarea scenică a romanului lui Kafka, Procesul, în regia Mihaelei Panainte (Teatrul Național Cluj), se sprijină pe personajul colectiv. După un debut încărcat de referințe expresioniste, spectacolul se limpezește și atinge ritmul și forța terifiantă a mașinii de tocat individualități a statului birocratic. Umbra lui Purcărete trece, parcă, prin scena finală a uciderii lui K., într-o reinterpretare neagră a Lecției de anatomie a doctorului Tulp. Aportul coregrafiei originale semnate de Enikö Györgyjakab pune în valoare rigoarea trupei, omogenă, expresivă, și oferă adîncime metafizică cuvintelor reduse la esență.
Pornind de la textul semnat de Kafka, regizoarea Mihaela Panainte creionează portretul domnului K., funcţionar la bancă, păstrând semnificaţiile spectacolului foarte aproape de roman. Textul kafkian poate fi uşor interpretat în nota politicului, a sistemului care subjugă individul şi nu îl lasă să se exprime. Regizoarea nu alege însă această cale la îndemână. Procesul se constituie aici ca o metaforă, o întrebare dechisă, fără să conducă în vreo direcţie anume şi fără să dezvăluie interpretări ascunse. Ne lasă pe noi, spectatorii, să găsim cheia interpretării, să tragem noi concluziile.
Spectacolul este construit rotund, în tuşe cromatice de negru-gri-alb, cu accente metalice „materiale" (scări, cuşti şi plase) dar şi „imateriale" (sonore - metalice), un spaţiu construit voit artificial, în care îşi duce existenţa personajul principal. O lume plină de personaje-măşti, fără profunzime. O lume în care visul se contopeşte cu realitatea lugubră, coşmarul cu absurdul, plăcerile carnale cu iraţionalul.
Ultimul act al Întâlnirilor Internaționale ale Teatrului Național Cluj-Napoca a fost un spectacol de mare tensiune dramatică și intelectuală. (...) În spectacol totul este, de fapt, coșmarul din care Josef K. nu se va mai trezi niciodată; aureola de vis este sugerată subtil de muzica înconjurătoare a tuturor mișcărilor bizarre ale personajelor, de toată această logică neobișnuită, ea însăși nimic altceva decât o logică a visului, absurd. În care Josef K. intră fără să-și dea seama cum, fiind în aparență trezit din somn și, treptat-treptat, i se adaptează și-și continua viața, până la execuția finală, „ca un câine", în cadrul ei, al acestei logici. Toate mișcările, toate gesturile ridicole și grotești ale personajelor se conformează acestei logici, într-o armonie a dizarmoniei vizibilă, trupa funcționând impecabil. (...) Atmosfera kafkiană este foarte atent redată de toți cei implicați în crearea acestui spectacol cu adevărat excepțional, care merită văzut și admirat. Căci el constituie, parcă, și un avertisment asupra unor posibile derapări în absurd ale multor reglementări aparent raționale.
Regizoarea își asumă aici un parti-pris radical: condamnarea fără apel a lui Joseph K, devenit model al egocentrismului, ridicat la rangul de simbol al lumii care merge rău. Acesta este punctul de interes al versiunii pe care ea o propune acestui roman. În timp ce majoritatea artiștilor ar profita de faptul că montează acest text pentru a face o declarație politică, care devine repede un kitsch îndreptat către o putere presupusă abjectă, Mihaela Panainte nu urmează nici o clipă această cale și nu profită pentru a face din munca sa port-drapelul unei intenții politice. Iată de ce din discursul lui Joseph K încarnat de Ionuț Caras este lăsată la o parte orice urmă de politicianism, constituindu-se într-un manifest umanist prin care se demonstrează, de fapt, propria lipsă de umanitate. În spectacol nu asistăm la o nedreptate făcută unui ins, ci la o demonstrație exacerbată a individului.
Jean-Christophe Brianchon, Quand on n´as pas de pétrole..., în I/O La gazette des festivals Théâtre, Danse, Opéra, Musique, Arts plastiques, 18 mai 2017
Ceea ce vreau să subliniez este că prin reprezentarea vizual-simbolică a mecanismelor acestei dimensiuni absurde, robotice, ilogice, nu doar că se deschide o paletă largă de interpretări, ci se creează şi un liant bine pus la punct care coagulează traseul fragmentar al lui K, traducând conflictele nespuse în mişcare şi imagine.(...) Aşadar, Procesul pus în scenă la Naţionalul clujean este un spectacol curat, complex, care (...) stă pe picioare, oglindind cu fidelitate celebra viziune kafkiană, absurdul fiind un element omniprezent atât în istoria cât şi în prezentul viu al umanităţii.
Andreea Lupu,K.olivia, în Teatu românesc, 2 mai 2017
Ținând cont de subiectul de actualitate, Procesul se va juca multă vreme la Cluj cu sala plină, iar publicul (chiar și cel care a uitat romanul lui Kafka) se va recunoaște în personajul K, atins de mecanismul justiției sociale - la fel de rece și impersonal azi, parcă la concurență cu justiția divină.
Marius Oliviu Iacob, Procesul, în Teatru românesc, 29 aprilie 2017
(...) Din momentul arestării (...) începe calvarul lui Josef K. Prezentat în montare asemenea unui coşmar negru. (...) În spectacolul clujean, Mihaela Panainte are meritul de a fi identificat nenumărate procedee menite a evidenţia tot mai acuta, mai apăsata şi fizic, şi moral, plonjare în absurd a lui Josef K. Interpretat la înalte cote de profesionalism de Ionuţ Caras (aici actorul face un rol de mâna întâi, care se cuvine pus alături de cele anterioare din Revizorul, din Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului ori din Clasa noastră). Personajului jucat de Ionuţ Caras trebuie să i se surpe convingerea că are "o identitate precisă", aflată în contradicţie cu toţi ceilalţi, cu cei care îl înconjoară, care nu sunt decât nişte personaje-mască. Aşa cum sunt şi măştile plasate în decorul metalic, cu nenumărate (sugerate) cuşti (într-una din ele cade până la urmă Josef K) creat de Helmut Stürmer.
În Procesul lui Kafka de la Cluj, lumile intelectuale ale celor doi artiști [Mihaela Panainte și Helmuth Stürmer] se unesc într-o simbioză ideală, iar actorii - cu predilecție Ionuț Caras în rolul domnului K., Adrian Cucu și Cristian Grosu - creează o experiență scenică impresionantă, pe parcursul celor nouăzeci de minute.
Dieter Topp, Procesul lui Kafka în Klausenburgul românesc (Cluj), în Ihre Pressemitteilung; Pressemeldungen.at; Hamburg Tipps, its Berlin; Mitteldeutschland; P-WEST; Vienna News; Deutscher Zeitungsdienst;EU-Presse Europa Nachrichten; Nachrichtenpresse; OnlinePresse; Tagesmeldungen.Info; Finanzpressedienst; firmenpresse; Sag-Vision; Unternehmensmeldung.net; Pressemitteilungen NEUE; Impressum; Blitzschnelle News; fair-NEWS.de; Aktuelle Modetipps und Lifestyletipps; Pressestelle online, 4 mai 2017
Mihaela Panaite abordează subiectul romanului dintr-o perspectivă crud realist-carnavalescă, la limita suportabilului. E o viziune sobră, nu sumbră, diluat coşmarescă, de o mare unitate regizorală, în care nu lipsesc intruziunile parabolice, fireşte, ca nişte felii de esenţializare a limbajului ce saltă în umor negru cele mai importante momente ale acţiunii. Decorul lui Helmut Stürmer e sobru şi el, sugerând recluziune şi ostracizare: scări verticale şi oblice din fier, plasă de sârmă, birou sluţit cu sertare inegale, fundal cu figurine uriaşe pictate ca la bâlci (cam ieşite din context) şi reflectoare orbitoare. Cadrul neomenos e creat. Agresiunea asupra fragilităţii (fizice şi morale) a lui K. poate începe. Şi personajele nu contenesc să se năpustească asupra lui până în finalul voit scârbos, când i se face (la propriu) disecţie. În ansamblu, limbajul scenic e tăios, glacial, în consonanţă cu problematica naraţiunii kafkiene. În ansamblu, limbajul scenic e tăios, glacial, în consonanţă cu problematica naraţiunii kafkiene. (...) Din multele fantezii teatrale (unele dansante) văzute, inspirate din proza lui Kafka, Procesul pus în scenă de Mihaela Panaite la Naţionalul clujean mi se pare cel mai apropiat de spiritul cărţii, cel mai solid construct scenic din ultimul timp.
Intrăm în Procesul kafkian pe filiera Gellu Naum (traducere), Mihaela Panainte & Daniel Ilea (dramatizare). Ieşim, la o oră jumătate distanţă, cu un domn K pe care viziunea Mihaelei Panainte (de data aceasta în calitate de regizor) îl transformă într-un Christ în care mediocritatea îşi înfige suliţa şi pe care îşi aruncă noroaiele urât-mirositoare. În loc de Înălţarea speciei, K-Christ-ul retrogradează înspre catacombe şi gândăcisme.