by William Shakespeare
translated to Romanian by Virgil Teodorescu and Șt. O. Iosif adapted by Tudor Lucanu
director: Tudor Lucanu
set and costume design: Alina Herescu
music: Șerban Ursachi
choreographer: Vava Ștefănescu
set and costume design assistant: Anda Pop
lighting designer: Jenel Moldovan
stage manager: Ioan Negrea, Constantin Pojonie
lighting technicians: Mădălina Mânzat, Alexandru Corpodean, Ionuț Maier
sound technician: Marius Rusu
sufleur: Crina Onaca
Romeo and Juliet is, perhaps, Shakespeare's most famous play, enjoying immense popularity ever since it was written in 1597. The theme of the unhappy lovers, existent in Greek culture, is revived in the Middle Ages, by the Italian short story authorMatteo Bandello, whom Shakespeare borrowed it from. Love and death are combined here as fundamental alternatives of existence. The two lovers are subjugated by the deep feeling of love, transforming it in a significant symbol, capable of ignoring everything and everyone. In the background, interwoven in their love story, the climate of hatred and revenge of the two families transpires and gives even greater poignancy to the love and unity in death of the two young lovers.
As conceived by the young director Tudor Lucanu, the story will unfold within two tailor shops. The lifeless mannequin-bodies cover the austere space, with black panels and lateral mirrors. Stands with different color silk rolls divide, like a wall, the space in which the two enemy families lead their existence. In a world of "fashion" and fashion design, the costumes represent a sort of masks which, in the end, are discarded by the murdered characters, thus exiting the story. On the soundtrack of sharp tailoring objects, especially scissors, but also the noise of the sewing machines, the music of ideal love, able to transgress the borders of live, in the afterworld, covers the entire production, connecting the contemporaneity with the eternity.
Ticket prices:
60 lei, 50 lei, 40 lei, 30 lei, 20 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);
10 lei (reducere pentru elevi și studenți); 20 lei, 15 lei (reducere pentru pensionari).
Audience Award for Best Production, at the Cluj-Napoca National Theatre Awards Gala, 2016.
(...) Toate personajele au reușit să îmbine perfect seriozitatea cu ironizarea propriului rol, demnitatea clasică cu amuzamentul contemporan, Romeo și Julieta Naționalului clujean devenind astfel o tragi-comedie modernă, două ore și jumătate de deliciu teatral, o piesă ce mai are încă nevoie de retușuri, în ceea ce privește scenografia și jocul actorilor, care vor fi probabil efectuate pe parcurs, până la viitoarele reprezentații, unele, cu siguranță, de văzut și de aplaudat.
Viziunea lui [Tudor Lucanu], contaminată de derizoriu, dar nu complet bolnavă de acest virus al vremurilor noastre, a păstrat totuși tragedia intactă, dându-i un anume farmec modern și, dacă doriți, monden. (...) Tudor Lucanu creează un spectacol deoc convențional, deloc canonic; sau nu canonic în care se înțelegea această noțiune până acum.
Începutul spectacolului induce impresia că vechea dispută dintre membrii celor două familii veroneze nu mai e una chiar de foarte mare actualitate. E, cum se zice azi, un conflict „îngheţat". Şi nici Capulet (Ovidiu Crişan), nici vehementul, categoricul Escalus (Cătălin Herlo) nu încurajează nicidecum vreo încercare de reactivare. Mai izbucnesc, e drept, din când în când, dispute, îndeosebi din voia, din acţiunea, din provocările lui Tybalt (Ionuţ Caras), însă ordinele şefilor celor două familii şi ale soţiilor lor (Angelica Nicoară, respectiv Irina Wintze) sunt clare. Iar încălcarea lor aduce cu sine reacţii vehemente şi pedepse drastice. Nici protagoniştii viitoarelor tragedii nu fac la început proba că ar fi pradă unor energii războinice gata să dea în clocot. Iată, Mercutio (Sorin Leoveanu) e un discoureur, un filosof, manifestându-se la fel de romantic, de melancolic, de în prada unui mal du siècle, precum Hamlet înainte de a fi luat decizia de a răzbuna moartea bătrânului Hamlet. Iar Romeo (Matei Rotaru) e trist, copilăros şi languros, amintind prin toate de Leonce din piesa lui Georg Büchner. Un Leonce avant la lettre pe care în van încearcă „bufonul" Benvolio (Radu Lărgeanu) să-l distreze de vreme ce iubirea lui pentru Rosalina (Diana Buluga) e neîmpărtăşită şi refuzată categoric de aceasta. De aici, din acest refuz porneşte totul. Căci nefericirea, tragedia, moartea, doliul îşi găsesc originea în aparent izbăvitoarea întâlnire dintre Romeo şi frumoasa Julietă (Sînziana Tarţa). Semn clar că avea mare dreptate Haig Acterian atunci când scria că acţiunea din piesă e consecinţa stării sufleteşti a lui Romeo. Marcată de pofta de iubire. Un adevăr pe care nici montarea de acum nu îl contrazice.
În Romeo și Julieta, spectacol care a avut premiera în această primăvară, regizorul Tudor Lucanu împreună cu scenografa Alina Herescu propun o aducere a poveștii de iubire dar și de neîmpăcată ură într-o lume viu colorată, voit țipătoare și stridentă, a unor croitorii de lux din zilele noastre. Înveșmântată prin elemente care semnalizează concret și civilizația actuală și gustul contemporan al artei scenice, punctată cu savuroase accente pline de umor sau de lirism, tragedia shakespeariană rezistă și ajunge bine la spectatorii de astăzi. Cum o arată desigur și Premiul publicului pentru cel mai bun spectacol conferit în cadrul Galei Teatrului Național ce a avut loc chiar în miezul festivalului.
Tot ceea ce se înfățișa ochilor mei (...) avea firescul unui lucru neașteptat, e drept, dar de o mare veridicitate. Toată acea mișcare inițială, cu bătaia între membri celor două familii, exceptându-i tocmai pe viitorii eroi principali ai piesei și ai spectacolului, avea ceva absolut obligatoriu, fiind de altfel nimic mai mult decât o introducere în adversitatea tradițională, cea care motiveayă parte din tragedia ce va urma. (...) Decorul semnat de Alina Herescu este și el unul de excepție: cu ajutorul lui se întâmplă multe în această reprezentație absolut excepțională, în care mai niciun rol nu este lăsat în voia lui sau a actorului titluar, cu acele paralelipipede de sticlă și oglindă, care se mișcă modificând perspectiva pe scenă, în momentele de mare tensiune, în care Romeo este încremenit imediat după ce-l lovește dragostea la prima vedere (căci asta e ceea ce avem sub ochi).
În acest univers vizual plin de culoare şi de sens (...) manechinele de plastic doborâte în luptă cad în locul protagoniştilor şi spun povestea unei lumi în care identitatea e prea puţin importantă în faţa unui destin gata hotărât. Oameni deveniţi manechine albe în mâinile sorţii. Atât de simplu şi atât de frumos. Scenariul de joc adaptat de Tudor Lucanu este conjugat la timpul prezent fără nicio ostentaţie. Nu simt niciun deget băgat în ochi pentru a mă convinge de contemporaneitatea atât de dezbătutaă a operei lui Shakespeare. Acţiunile gândite în amănunt, mişcarea continuă în sens şi remodelarea spaţiului imaginat sugestiv şi bine augmentat cromatic, notele de spectaculozitate date de ecleraj, folosirea inteligentă a obiectelor de recuzită provenind din acelaşi arsenal al atelierelor de croitorie, toate la un loc spun o poveste pe care chiar dacă o ştii, o vezi pentru prima dată. Ceea ce ştii că ştii nu mai contează şi de-abia aştepţi să descoperi cu ochi noi emoţia şi râsul acestei întâmplări a sorţii. Scena nunţii este, poate, metafora cea mai frumoasă a spectacolului: în timp ce tinerii îşi dau mâna unul celuilalt în faţa părintelui Lorenzo, familiile îşi dau şi ele mâna şi îngroapă securea războiului. Preţ de câteva clipe; pentru că în secunda următoare foarfecele taie ameninţător, iar voalul de la nuntă e folosit pentru a ucide. În pandant cu finalul brusc, marcat de întâlnirea în moarte a celor doi protagonişti, scena capătă şi mai multă greutate în bogăţia de sensuri a spectacolului - odată cu nunta celor doi damnaţi întru iubire, pe o cale sau alta, împăcarea nu mai poate să nu aibă loc.
Ideea coexistenței dintre lucrurile simple și magie ori aceea că lucrurile simple ascund și revelează tagicul stau la baza acestui edificiu spectacular. (...) una dintre ideile esențiale ale spectacolului este aceea că nu există moarte. Această idee transpare din gestul final al reunirii palmelor celor doi protagoniști, în oglindă, dreapta-stânga, spre public. La aceasta se adaugă ideea că spiritele rămân undeva în atmosfera terestră și că acestea, supraviețuind cumva, rătăcesc printre cei vii. Dincolo de simbolismul inerent, imaginile scenice astfel create sunt de un farmec aparte: opt manechine albe, alungindu-se, prelungindu-se într-un trup de voal, în care cei uciși/cei ce mor intră (actorul rămâne înăuntru imobil și în picioare, în timp ce corpul neînsuflețit este înlocuit de manechinul alb).
