by I.L. Caragiale
director and set and costume design:
Laurian Oniga
Cast:
Mr. Leonida:
Ovidiu Crişan
Efimiţa:
Romina Merei
Safta:
Lucia Wanda Toma
stage manager:
Constantin Pojonie
lights technician:
Jenel Moldovan
sound technician:
Vasile Crăciun
sufleur:
Ana Maria Moldovan
In this production, Leonida the "politician" has left the tribune or the coffee shop and exchanged it for his model room near Bucharest. In the audience there is only one person: Efimiţa. The wife is not a mature and witty woman, who listens and understands his invented stories due to her marital obligations, but, in this production, she is a young woman who worships and endlessly loves him. At the beginning of the story, Leonida is a great man and in the end he is a terrified bunny, scared by the inferno on the street which for Efimiţa is a "rovolution", for Leonida a "reaction" and for Safta a "barbaric custom". In fact, what they hear is a simple party, load, true, celebrating the last day before the Easter fasting.
Ticket prices:
25 lei, 20 lei;
10 lei - discounts for pupils, students, pensioners.
Opening date: Friday, October 28 2011
"Euphorion" Studio
12+
1h
În montarea lui Laurian Oniga nici o clipă comicul nu dă în clocot. Un aer de stranietate se insinuează treptat, abia detectabil la început, cu forţă atunci când, vorba regizorului, „frica teatralizeazã" şi gemütlich-ul de mahala se face ţăndări. Micile bijuterii comice ţin mai degrabă de extratext, cum e aceea cu furatul seminţelor din cornetul Miţei, când ea e o clipă neatentă, şirul (ce pare infinit) de „Miiiţuuule!", de la tril şi gângureala pâna la aproape intonaţie de arie pentru bas-bariton, care însoţeşte mângâiatul pe creştet al consoartei atunci când Leonida îi explică teoria cu ipohondria şi fandacsia ori gestul Conului de a-şi stropi obrazul cu apa din ligheanul îin care tocmai i-au fost spălate picioarele, gest privit ca o soţie de copil năbădăios de către cele două femei care îl sancţioneazã cu tandreţe sau momentul în care Safta o aşează în pat pe stapâna ei - o papuşă mare - pe braţul consortului, şoptindu-i autoritar incantatoriu „culkéte!".
Sigur, textul e cel al lui Caragiale, foarte bine găzduit şi de tihna de tacla, şi de pierderea uzului raţiunii. Dar actorii nu se lasă purtaţi pe spinarea comicului din replici cu lejeritate. Ei nu „joacă" personajele, ei „ştiu" ce e în mintea personajelor şi vor să comunice asta publicului. Ca să afle ce ascund personajele, au facut acea operaţiune „dureroasă" pe care o fac de-atâtea ori copiii atunci când îi mâna curiozitatea să afle ce e, cu adevărat, în interiorul păpuşii sau în interiorul maşinii. Şi apoi le cos sau le lipesc, numai că funcţionarea lor nu mai e aceeaşi. Iar ce-au aflat e un amestec de uluire şi dezamăgire. Râsul cehovian de la început dă în râs cu oarece fiori spre final.
Cornelia Maria Savu, Fandacsy Syndrome,
în Cultura, nr.49/15 dec.2011