Şefele mixează într-o manieră specială elemente ce ţin de estetica urîtului cu altele vizînd degradarea umană, dar şi nevoia omului de afecţiune şi de valorizare interioară. Cele trei eroine, nişte babe declasate, îşi edifică fiecare cîte un „paradis“ personal, la fel de derizoriu ca şi condiţia lor reală, dar capabil să le permită supravieţuirea. Un text cu un limbaj foarte violent, dar şi cu o tandrenţe subtextuală uimitoare. Şefele nu e adresat pudibonzilor sau ipocriţilor, ci doar celor ce se pot oglindi în viaţa cumplită a altcuiva. Sau în visele, oricît de mici, ale acelui altcineva.

Claudiu Groza, O „dramă fecalieră“ se va juca la Cluj,
în Clujeanul, 6 apr. 2008

 ***

     Personajele sînt construite în tuşe marcate, iar interacţiunea lor este semnul unei nevoi aproape disperate de „celălalt“. Deşi au discursuri paralele, fiecare hrănindu-se din propria sa utopie, deşi se detestă uneori, cele trei nu se pot despărţi. E o solidaritate a excluşilor, supravieţuitori derizorii ai unei lumi din care nu mai fac parte. Grete (Viorica Mischilea) este o „obsedată sexual“, Erna (Maria Munteanu) - o bigotă ipocrit-cucernică, adeptă a „onorabilităţii sociale“. Pentru fiecare, fantasma, fie erotică, fie burgheză, înseamnă o cale către recîştigarea unui loc în lumea străină. În schimb Marield (Maria Seleş) e tocmai portretul în oglindă al celorlalte. De altfel, printr-un amar paradox, ea e singura tolerată social din cele trei, ca vidanjoare. Mariedl desfundă latrine, chiar şi fără mănuşi. Simplă, cu inocenţa genuin-neşlefuită a copiilor. Mariedl vorbeşte firesc despre toate tabuurile lumii.

Claudiu Groza, Viaţa ca o latrină,

în Clujeanul, 10 apr. 2008