Reviews archive

 Poster gallery

Photo gallery

Video gallery

IIC 2012 - Est-Vest

Ne-am concentrat cu toţii, în schimb, asu­pra produsului colaborării dintre Est şi Vest rezultat din acest proiect, res­pec­tiv spectacolele realizate cu trupa Tea­tru­lui „Lucian Blaga“, principala şi cea mai mare beneficiară a Întâlnirilor... de regizori invitaţi. Ei, actorii, în mare par­te tineri, ai acestei trupe bine arti­cu­la­tă, au dus cu profesionalism şi devo­ta­ment greul acestor patru seri, în care au tre­cut de la un text la altul, de la un stil la altul, dovedind adaptabilitate şi dis­po­ni­bilitate maximă.
 
Doina Papp, Întâlnirile teatrale Est-Vest, Revista 22, Nr. 42 (1179), 16-22 octombrie 2012
 


Pentru că la dezbaterile de dimineață – care au însoțit reprezentarea unui număr de producții recente ale Naționalului clujean, toate avînd drept numitor comun faptul că au fost regizate de „străini din Vest“ – au participat mulți critici, s-a vorbit, într-adevăr, mai mult despre sensul artei și mai puțin despre mereu spinoasa relație dintre teatrul european „vestic“ și cel „estic“. Care rămîne, într-un final, o discuție valabilă și potențial interesantă, însă nu din perspectiva unei iluzoriu-automate superiorități a regiei etc. vestice, cît din cea a efectelor generate de simpla chestiune a funcționării diferite a teatrului pe cele două coordonate: la „noi“, teatru de repertoriu, la „ei“, teatru de proiecte. La „noi“, trupă de actori angajați pe o perioadă lungă în teatre publice și producții care se joacă alternativ, pe durate variabile acoperind mai multe stagiuni, la „ei“, componentă aleatorie a distribuțiilor stabilite de regulă prin castinguri, contracte pe proiecte ale actorilor, spectacole jucate în succesiune în interval limitat. La „noi“, identitatea dată de compania de actori și spațiu, la „ei“, preeminența spațiului sau (în cazul companiilor) a regizorului. Și unele, și altele au plusuri și minusuri.
 
Iulia Popovici, TEATRU. Ne trebuie repertoriu?, Observator cultural, 12 octombrie 2012
 


Orice spectacol apare într-un climat, și eu aș vrea să încep cu o mărturisire despre acest climat, care se numește la ora actuală Teatrul Național din Cluj. Mi-am început cariera, cu foarte mulți ani în urmă, în 1970, și am avut șansa să cunosc, și-n România, și-n afara României, o serie de teatre. Teatre importante. Am fost în diferite perioade chiar la Cluj. Am avut oportunitatea să fiu invitat și să lucrez la Teatrul de Artă din Moscova (MHAT), la Teatrul „Galeria” al lui Szajna, la Festivalul „Shakespeare” din Kentucky, dar și-n teatre studențești din SUA, Suedia, Islanda, Germania.
     Am făcut această introducere, pentru că la Cluj se întâmplă ceea ce e firesc să se întâmple, dar niciodată nu e firesc să se întâmple atât de bine cum se întâmplă acum la Cluj. E vorba de un proiect managerial, gândit pe paliere de reflecție și pe paliere de meditație. E vorba de un program managerial a cărui anvergură se simte în cele două dimensiuni fundamentale pe care trebuie să le aibă un teatru: trupă - trupă performantă - și personalități în cadrul trupei, distincte. Dar, imediat, în contact direct, e vorba de public.
 
Alexa Visarion, Întâlnirile Internaționale de la Cluj, Teatrul Azi, Nr. 12/2012
 
 


Experiență care se vrea deja o tradiție, aceste întâlniri au rămas cu un soi de scufundare în apele memoriei: ne-am adus aminte de ce (încă) vibrăm pentru artă și „omul uman”, deschis emoțiilor firești, de ce mai mergem la teatru, mereu și mereu...

Eliza Câtea, Întâlniri, dezbateri, spectacole „internaționale” la Cluj, Revista Steaua, NR. 9-10/2012


IIC 2015 - Our Europe

Avînd ca temă „Europa noastră“, cea de-a cincea ediţie a Întîlnirilor Internaţionale de la Cluj (6-11 octombrie) a inclus o serie de spectacole şi evenimente conexe grupate în jurul ideii de înţelegere a diferenţei, de acceptare și de reconfigurare a identităţii într-un context mai larg, al lumii contemporane, în care graniţele sînt adesea mai degrabă interioare decît fizice, concrete. Atît spectacolele (la care voi reveni mai pe larg în alte articole, pentru că trupa de la Cluj merită o atenţie specială, am descoperit o excelentă echipă tînără și inovatoare), cît și conferinţele (precum Teatrul Naţional Cluj- Napoca 2016-2021, moderată de Mihai Măniuţiu și Ștefania Pop-Curșeu, sau Gînduri despre Europa, susţinută de Lucian Boia și moderată de Marina Constantinescu) au venit cu o viziune complexă în ceea ce priveşte adresarea unor probleme dintre cele mai actuale și mai delicate din Europa anului 2015. Din spectacolele vizionate la acest festival, voi încerca să dau o formă întrebării „Ce presupune Europa noastră?“. 
    Europa noastră este o Europă a contrastelor, a visurilor spulberate și a posibilităţilor nelimitate, a inocenţei și a dezamăgirii, a libertăţii și a limitărilor. Pentru că, oricît de mult ne-am dori, „visul european“ nu poate să fie noul vis american.
 
Silvia Dumitrache, Europa noastră teatrală și umană, Observator cultural Nr. 536 (794), 15-21 octombrie 2015

 


Întâlnirile Internaționale de la Cluj reprezintă un festival singular în peisajul manifestărilor de gen de la noi. Prin partea cea mai cuprinzătoare, o selecție de spectacole, el se adresează în mod firesc urbei, dar în egală măsură întoarce o privire complexă către însuși teatrul care l-a inițiat și îl organizează, Teatrul Național „Lucian Blaga”, și către lumea precis delimitată a creatorilor de teatru și a celor care îl oglindesc prin demersurile lor pedagogice, teoretice, publicistice. Pentru cinci-șase zile trupa teatrului clujean devine vedeta festivalului, prin reprezentațiile susținute, ceea ce pentru cei mai activi și solicitați interpreți în distribuții este uneori un „tur de forță”, care consumă, dar și încarcă energetic, după cum ne mărturiseau unii actori. Iar pe parcursul anului creativitatea este stimulată și în vederea festivalului, căci, în bună parte, programul repertorial al instituției este gândit în raport de genericul acestuia, ceea ce, în final, se va întoarce drept beneficiu tot pentru publicul iubitor de teatru.
 
Mariana Ciolan, Cum s-a văzut „Europa noastră” la Cluj-Napoca, Revista Teatrală Radio, 25 octombrie 2015


IIC 2011 - Gellu Naum

Evenimentul a cuprins prezentarea a trei spectacole realizate de Teatrul Naţional din Cluj în 2011, pe texte de Gellu Naum, lansări de cărţi ale scriitorului suprarealist român, o expoziţie foto, o conferinţă şi o masă rotundă la care au participat numeroasele personalităţi din ţară şi din străinătate invitate. Între participanţi s-au numărat persoane care l-au cunoscut direct şi chiar îndeaproape pe Gellu Naum, între care regizorul David Esrig sau poetul Sebastian Reichmann. Referitor la "Întâlnirile Internaţionale de la Cluj", cunoscutul regizor David Esrig a precizat că aceastea reprezintă "o idee foarte bună".



Nu mi-au plăcut niciodată musicalurile, dar cel făcut de Ada Milea după piesa lui Gellu Naum a fost de-a dreptul genial. Actorii din Zenobia și Florența sunt eu au arătat că știu și să cânte. Cu Ada Milea în rolul de regizor dirijor-la-chitară, fiecare actor a cântat bucăți de punk, hip hop, jazz, blues, rock sau pop, cu replicile din piesă pe post de „versuri suprarealiste”. [...] Întâlnirile de la Cluj au fost reușite și pentru simplul fapt că ne-au adus aminte că Gellu Naum a fost și dramaturg, unul foarte bun, apreciat la nivel internațional.
 
Gruia Dragomir, Întâlnire cu Gellu Naum pe scena din Cluj, Dilema Veche, 17 octombrie 2011
 


„Mie mi-e frică de Gellu Naum” a mărturisit odată Mircea Dinescu, somat să-și recunoască și el măcar o angoasă în fața națiunii. Pentru el, frica de Gellu Naum este începutul poeziei, la fel cum frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii. Regizorul Mihai Măniuțiu, director al Teatrului Național Cluj-Napoca, pare să fi trăit fiorul aceleiași frici reverențioase când și-a ales teatrul pohetic al lui Gellu Naum ca Prima Materia din care să plămădească Întâlnirile Internaționale de la Cluj. Evenimentul a fost conceput ca un „micro-festival”, dar, asemenea microcosmosului, reflectă o dimensiune „macro” pe care o alimentează și de la care se alimentează firesc. Ediția inaugurală - sau pilot - a Întâlnirilor... a fost „macro” prin adierea amplă a spiritului de avangardă filtrat prin opera (Opus Alchemicus) practicată de Gellu Naum, prin calitate - cea artistică și cea a participanților, de la oameni de litere și de teatru, din România (și nu numai), la directori de teatre și de festivaluri din Statele Unite, Danemarca, Franța, Germania, Israel, Serbia, Ungaria și Turcia - și nu în ultimul rând prin negocierea suverană a aspectelor logistice.
 
Florin Bican, Cui i-e frică de Gellu Naum?, Observator Cultural nr 338 (596) 13-19 octombrie 2011
 


...s-a vorbit despre teatrul lui Gellu Naum ca despre o operă importantă a poetului, dar textele induc impresia că Gellu Naum a scris teatru ca să nu scrie manifeste de revoltă contra desfășurării raționale, plicticoase, a lucrurilor și faptelor, împotriva literaturizărilor de tot felul care, după părerea suprarealiștilor, îmbâcseau lumea. Poate că teatrul lui ține locul unui manifest suprarealist sau chiar asta este.

Nicolae Prelipceanu, Un manifest suprarealist, Zilele „Gellu Naum”, Teatrul Azi, Nr 12/2011



Cum organizatorulși făptuitorul principal al manifestării a fost o instituție de spectacole, era cum nu se poate mai firesc ca centrul de interes al Întâlnirilor dedicate omagierii personalității suprarealistului Gellu Naum să fie reprezentat de montări inspirate din creația scriitorului de la dispariția căruia s-au împlinit zece ani. Naționalul clujean și-a asumat integral responsabilitățile în această privință, nu a invitat spectacole din alte părți, faptul în sine dovedind seriozitatea cu care gazdele și-au înțeles menirea, în cadrele bugetare fatalmente limitative. L-au omagiat pe Gellu Naum prin autentică faptă teatrală și nu prin mondenități culturale, au făcut-o printr-un festival de spectacole căruia i s-au asociat, ceva mai timid, e drept, dimensiuni de cercetare. Sunt premise ca la edițiile viitoare ale Întâlnirilor aceste dimensiuni să devină mai proeminente, concretizându-se în ateliere practice dar și în comunicări mai numeroase și mai bogate.

Mircea Morariu, Voluptatea jocului, Revista Familia nr 11-12, Oradea, noiembrie-decembrie 2011
 


Cele trei montări, de facturi diferite, de la dramatizare la spectacol-concert, au „sintetizat”, intr-o unitară manieră colorată, extrem-ludică și abil-hermeneutică, nu doar opera lui Gellu Naum, ci arta sa poetică, hrănită de tumbele teribiliste ale avangardei, ca și de un filon poetic profund și uneori emoționant. [...] Întâlnirile Internaționale de la Cluj sunt un eveniment fast, care readuce Naționalul într-o poziție culturală de top, fără să piardă priza la public, cum au demonstrat cele trei spectacole jucate, cu spectatori entuziaști, rafinați sau pur și simplu amatori sinceri de joacă. Organizatorii merită nu numai felicitări, ci și sprijin necondiționat pe mai departe.
 
Claudiu Groza, La joacă. Cu Gellu Naum, Tribuna, Anul X, Nr 219 16-31 octombrie 2011