Reviews archive

 Poster gallery

Photo gallery

Video gallery

SÂNZIANA AND PEPELEA
by Vasile Alecsandri
director: Alexandru Dabija
Opening date: 6 octombrie 2013

„Nimic nu e la voia întâmplării în spectacol, totul conotează rapid şi eficient, în acelaşi timp polemic şi tandru, neiertător şi hazliu, oglindă inteligentă a unei realităţi aşa cum este (şi nu vi se pare) de pe când se potcoveau puricii etc... Cortegiul babelor, popii duşi într-ale vinului şi ale lumeştilor, cuplul îndrăgostit şi cu picioarele pe pământul îndrăznelii, în pofida capului ascuns în nori mai degrabă de amorul modelului (Anca Hanu şi Matei Rotaru), Zmeul (excepţional, Ionuţ Caras!) & Co., totul oferă o canavaua pe care se brodează, din care se ivesc metehne de-ale locului, păcătoşenii balcanice de dinainte de Burebista ori Menelau, tare longevive cât istoria.“

                       
Doru Mareş, Timişoara 2014 - Timpul 1,
în revista Teatrul azi nr.10-11-12/2014

 


 

„Nu e greşit / incult / derizoriu că râdem la un spectacol de divertisment şi mică "adâncime", cum e Sânziana şi Pepelea. Miza asumată e de bună dispoziţie, de mers acasă cu zâmbetul pe buze după acest show care nu exclude bâlciul şi mica maimuţăreală. Printre râsete, scopul spectacolului e să ne strecoare în minte şi câteva gânduri mai serioase despre moravuri, excese, despre raportul între valoarea trecutului şi valoarea prezentului, despre iubire, familie, politică.“

Florin-Rareş Tileagă, Dabija, avocatul poveştii - Sânziana şi Pepelea la FNT, 2014,
în Agenda LiterNet.ro, 2.11.2014



 

Sînziana şi Pepelea, un text cu mare potenţial, dar care, în acelaşi timp, poate rămîne foarte uşor blocat într-o cheie vetustă, capătă, în varianta lui Alexandru Dabija, o prospeţime binevenită şi neaşteptată, făcînd saltul în prezent fără sincope sau disonanţe. Basmul lui Vasile Alecsandri este reinventat firesc, transformat într-o grande histoire a lumii contemporane, cu frumuseţea şi carenţele ei inerente, cu ipocrizia, dar şi cu aspiraţia spre frumos.“
 

                                                Silvia Dumitrache, Mari clasici, reinventaţi prin ludic,

în Observator cultural, nr.489 (747) 6-12 noiembrie 2014

 


 

„Ne-am fi așteptat la o „actualizare" în forță a temei, a personajelor, dar regizorul n-a vrut ori nu a găsit „butonul" cu funcția respectivă... Dacă Alecsandri și marea pleiadă de gânditori și creatori români văd sacrul și măreția miturilor, a basmelor și personajelor autohtone, Dabija merge pe linia impusă de Caragiale - „văd enorm și simt monstruos", continuată în ultimul timp de Lucian Pintilie, ce se rezumă la caricatural, derizoriu și rizibil în lumea românească.“

 

Eugen Cojocaru, „Sânziana și Pepelea", ca Broadway à la Balcani,

în Luceafărul de dimineață, nr. 2 (1056), februarie 2015

 


 

În viziunea regizorului, Sânziana şi Pepelea nu rămâne un simplu basm pentru copii, ci este citit în cheie modernă, care se adresează în primul rând adulţilor, valorificând satira politică deghizată abil în ficţiune. (...) „Ţinta spectacolului este în primul rând să binedispună", a declarat Alexandru Dabija. Ei bine, regizorul poate fi mulţumit. La ieşirea din sală, toată lumea fredona partiturile celor două compozitoare.“

                                                            Radu Constatinescu, Sânziana, Pepelea şi Dabija,
în Ziarul de duminică, 4 iulie 2013

 



O Sînziană cîntăreaţă şi un Pepelea interpret la cimpoi, într-un amalgam de situaţii mustind de umor savuros şi de reală plăcere a jocului indusă actorilor - iată marca regizorului Alexandru Dabija. Iar trupa, ei bine, trupa se prinde admirabil în acest  joc al convenţiilor, construind un spectacol în mişcare, brodat pe sonorităţi de mare efect şi momente coregrafice asemenea. Clasic şi modern, basm, feerie şi alegorie, mitologie şi eresuri şi mult umor de cea mai bună calitate.

                                         
Michaela Bocu, Invitaţiile Naţionalului: Sînziana şi Pepelea,
în ziarul Făclia, din 24 septembrie 2013
 



„[Avanpremiera], cu care s-a încheiat stagiunea trecută în iulie, se intitulează „Sînziana şi Pepelea" (...) Cine altcineva putea semna regia la spectacol decît ...Alexandru Dabija, acest homo ludens pe care eu mi-l imaginez, uneori, încălțat în opinci și cu joben pe cap, învîrtind, într-o mînă, un vreasc pe post de baston magic?! (asta mi se întîmplă atunci cînd îi permit imaginației să zburde fără ezitări, fără cenzură) iar în cealaltă săltînd un ou, deloc dogmatic.“


Radu Ţuculescu, Sfârşitul şi începutul stagiunii Teatrului Naţional clujean,
în ziarul Transilvania reporter, nr.411, marţi, 24 septembrie 2013

 



„Dabija râde de tot şi de toate. De bigotism şi de gura satului, de rugăciuni şi de mătănii în exces, de răutate, de prostie, de urâţenie trupească şi sufletească, de îngâmfare şi de supralicitatea forţei fizice. Celebrează inteligenţa şi omagiază iubirea care învinge. Ne spune o poveste cu un băiat care iubeşte o fată, despre un tânăr frumos care face orice spre a se putea căsători cu o fată asemenea, care e ajutat de oameni, de natură, de fabulos, de supranatural, de şansă. Dabija râde şi vrea să ne împărtăşească şi nouă râsul lui, asociindu-şi demersului său regizoral profesionişti unul şi unul, unul mai performant decât altul.“
 

Mircea Morariu, Generosul Alexandru Dabija,
în Teatrul azi nr.11-12/2013 și Familia, seria V, an 49 nr. 11-12/2013

 


 

Sânziana și Pepelea, în regia lui Alexandru Dabija de la Teatrul Național „Lucian Blaga" (...) se anunță ca un succes de pro­porții. O montare inovatoare care duce mai departe satira clasicului Alecsandri, țintind vicii naționale care ne bântuie și azi, făcând buimăceala noastră levantină nu doar simpatică, ci și înfricoșătoare când vine vorba despre poporul care ames­tecă credința cu superstiția, șmecheria cu is­te­țimea, lenea cu poezia și vinul cu apa.“


Doina Papp, Întâlnirile internaţionale de la Cluj,
în Revista 22, 5.11.2013

 


 

„Regizorul Alexandru Dabija rescrie scenic feeria și aduce în prim-plan, prin personajele care aparțin folclorului românesc - la Alecsandri, plasate într-o atmosferă comic-parodică - aspecte legate de mentalități contemporane, dar cu rădăcini într-un corpus cultural arhaic, popular. În spectacol, este satirizat cu accente grotesc-comice un fatalism românesc răspândit din individ în individ, până ce ajunge să contamineze și structurile și instituțiile sociale.“


Crenguţa Manea, Istoriile subiective ale unui spectator uşor de fermecat,
în Revista Teatrală Radio, 9 iunie 2014
 



„Nimic nu e la voia întâmplării în spectacol, totul conotează rapid şi eficient, în acelaşi timp polemic şi tandru, neiertător şi hazliu, oglindă inteligentă a unei realităţi aşa cum este (şi nu vi se pare) de pe când se potcoveau puricii etc... Cortegiul babelor, popii duşi într-ale vinului şi ale lumeştilor, cuplul îndrăgostit şi cu picioarele pe pământul îndrăznelii, în pofida capului ascuns în nori mai degrabă de amorul modelului (...) totul oferă o canavaua pe care se brodează, din care se ivesc metehne de-ale locului, păcătoşenii balcanice de dinainte de Burebista ori Menelau, tare longevive cât istoria.“

Doru Mareş, Timişoara 2014 - Timpul 1,
în revista Teatrul azi nr.10-11-12/2014

 


 

Sînziana şi Pepelea (...) capătă, în varianta lui Alexandru Dabija, o prospeţime binevenită şi neaşteptată, făcînd saltul în prezent fără sincope sau disonanţe. Basmul lui Vasile Alecsandri este reinventat firesc, transformat într-o grande histoire a lumii contemporane, cu frumuseţea şi carenţele ei inerente, cu ipocrizia, dar şi cu aspiraţia spre frumos.“


Silvia Dumitrache, Mari clasici, reinventaţi prin ludic,

în Observator cultural, nr.489 (747) 6-12 noiembrie 2014
 


 


Cu scopul declarat de a distra şi cu cel implicit de a se distra, Alexandru Dabija (având-o ca asistent de regie pe Leta Popescu) s-a jucat de-a Sânziana şi Pepelea la Naţionalul din Cluj. Joacă şi joc în acelaşi timp, pentru că montarea de faţă, aşa zglobie şi plină de imaginaţie, în care regizorul declanşează o adevărată nebunie a asocierilor şi ideilor năstruşnice, se supune, în acelaşi timp, şi unor reguli implicite care îi stabilesc traseul şi îi dau coerenţă şi direcţie clară.

                                                Mircea Sorin Rusu, Sânziana, Pepela, Ivan și Dabija - Sânziana și Pepelea și Absolut!,
pe LiterNet.ro, 16.01. 2015

 


 

Povestea lui Dabija pusă în scenă la TN Cluj este un basm muzical cu calități de operetă, care reușește să poarte cu succes eticheta "feerie națională", să fie în același timp contemporan și fidel originalului, să fie parodie (cu accent pe i), comedie, satiră, musical, teatru social și scenă bufă.
 

                                    Cristina Petrescu, Sânziana și Pepelea, feerie națională de Alecsandri și Dabija,
pe Bookaholic.ro, 4 nov.2014

 


THE AURELIU MANEA TRILOGY
by Aureliu Manea
director: Gábor Tompa
Opening date: Saturday, October 5 2013

„Colaborarea dintre Andras Visky (scenariu) şi Gábor Tompa (regie) a dus la închegarea scrierilor lui Manea într-un spectacol unitar, desfăşurat în etape construite pe nucleele celor trei texte iniţiale: Penelopa rămâne îngândurată, Repetiţia de teatru şi Zâna de la răsărit. Locul întâlnirii personajelor are aspect decrepit: un zid spart, în ruină, o uşă hodorogită, mai multe scaune în jurul unei mese de cantină.“

                                               
Adrian Ţion, Nuclee arhetipale în Trilogia Aureliu Manea,
în Agenda LiterNet.ro, 23 nov.2014

 


 

„Cel mai mult se livrează pe sine Manea în Repetiția de teatru, plasată de Tompa Gábor în centrul spectacolului, ca o ars poetica ce ține de balansul între polaritățile nebuniei, un soi de iluminare discretă ce îți permite să întrezărești marginile întunecoase ale drumului. (...) Sunt convins că de acum încolo, mi-l voi reprezenta pe Aureliu Manea ca pe unul dintre locatarii acestui apăsător spectacol al lui Tompa Gábor: un practician al suferinței, un Iov pe care Dumnezeu încă nu l-a auzit, un eseist al singurătății.“

 

Călin Ciobotari, Un spectacol necesar...,

în Teatrul azi nr. 1-2-3/2015, pp. 132-135

 


 

„Înscenată cu acurateţe, care e limpede un semn de omagiu al lui Gabor Tompa faţă de „regizorul-vizionar", interpretată dedicat, dar şi poznaş, cum cred că i-ar plăcea lui Manea, de nişte actori care, se  vede, au aderat necondiţionat la „teza" sa dramatică, Trilogia... de la Naţional e mai mult decît un meritoriu gest de recuperare culturală şi reverenţă faţă de un teatrator de geniu. E şi descoperirea unui dramaturg care ar merita să figureze în bibliografia oricărui curs de scriere creativă. Un literat fin şi un scriitor cu simţ scenic, deopotrivă.“


Claudiu Groza, Rică ştie să le zică sau Descoperirea unui dramaturg,

în revista Tribuna, nr.265, anul XII, 16-30 sept.2013

 


 

„Superb moment, grav dar cu zîmbetul lipit de buze, ca și cum toată lumea ar știi că este doar o joacă, dar nu are curajul să o recunoască. (...) Aureliu Manea are un umor extrem de subtil dar și un absurd „la zi", iar Tompa i-a descifrat textele într-o cheie rafinat-ironică, știind să ocolească orice capcană care l-ar fi împins în melodramatic ori, mai rău, într-o caraghioasă ipostază de guru care dă lecții filozofico-meditative! Un teatru „mortal" construit pe un text impecabil.“


Radu Ţuculescu, Sfârşitul şi începutul stagiunii Teatrului Naţional clujean,
în ziarul Transilvania reporter, nr.411, marţi, 24 septembrie 2013

 



„Spectacolul lui [al lui Tompa Gábor] are acea simplitate... complicată, complexă, care nu dezvăluie totul dintr-o dată, lăsând loc unor mici ambiguităţi care lasă, la rândul lor, întrebări fără răspuns. A descoperit, cum singur mărturiseşte, logica lor specială, căreia i-a găsit apoi „traducerea" în limbajul scenei... Admirabil acest mod de a părea că laşi lucrurile la jumătate, dar o faci cu bună ştiinţă, întinzând o capcană cititorului şi spectatorului pe care, astfel, îl ridici cumva la rangul tău de gândire... şi laşi totuşi atît de necesarul loc misterului şi magiei...“

 

Elisabeta Pop, Trilogia Aureliu Manea sau Fanatismul vieţii necheltuite...,

în Teatrul azi, nr.11-12/2013

 


 

„Spectacolul lui Tompa Gábor [este] o operaţie de retraducere. Şi de repunere a pieselor lui Manea într-o nouă logică. Spre a face posibilă retraducerea, regizorul a făcut apel la constantul lui colaborator Visky András, semnatarul unei dramaturgii suple, esenţializate care a contribuit ca Trilogia Manea să fie un spectacol despre jocul de-a teatrul, dar şi o analiză serioasă a ideii de teatru. Un spectacol despre căutare şi descoperire, o descoperire parţială, poate chiar iluzorie, despre libertate şi claustrare, despre limitele neclare ale normalităţii, despre inefabil şi concret, despre realitate şi visare.“

Mircea Morariu, O operaţie de retraducere,
în adevărul.ro, 11 nov. 2013

 


 

„Un spectacol inedit, tulburător despre Aureliu Manea și universul lui, realizat de către Tompa Gá­bor (...) evocă lu­mea stranie de fantasme în care trăiește încarcerat artistul al cărui demon creator și devorator l-a răpit lumii reale. Spațiul Studioului Euphorion, cu pereții lui reci, de piatră s-a dovedit ideal pentru acest spec­tacol al răsucirilor lăuntrice...“


Doina Papp, Întâlnirile internaţionale de la Cluj,
în Revista 22, 5.11.2013
 


 

Impresia lăsată de adaptarea făcută de Gábor Tompa - după dramaturgia colaboratorului său András Visky - este că avem de-a face cu trei bijuterii dramatice, montate perfect într-o piesă unitară, sclipitoare chiar.


Trilogia Aureliu Manea,
în Teatrul românesc, 10 martie 2017


A HELL OF A MESS!
by Eugène Ionesco
director: Silviu Purcărete
Opening date: Thursday, October 3 2013

„Silviu Purcărete introduce în spectacolul său felii anarhiste de real, care trimit la scene din România postcomunistă (...) Muzica lui Vasile Şirli introduce o notă de cabaret în spectacol, iar decorul lui Dragoş Buhagiar - o nuanţă de ciné-verité. Trupa Teatrului Naţional clujean este în vervă actoricească şi muzicală şi are impactul dorit.“


Ruxandra Cesereanu, Puzzle de toamnă,
în Steaua, nr.11-12/2013

 



„Alternanţa secvenţelor statice cu cele vivante pune în mişcare problematica piesei, axată pe ideea dezvăluită treptat după care viaţa este văzută ca o farsă nemaipomenită, o maşinărie programată pentru autodistrugere. În intenţia lui Silviu Purcărete se simte înaintarea pe coordonatele farsei spumoase, trase în tonic înveliş baroc, frizând (motivat!) amalgamul atent supravegheat într-o compoziţie de o asemenea eterogenă alcătuire.“


Adrian Ţion, Farsa unui însingurat - Ce nemaipomenită aiureală!,

în Tribuna, nr.273, anul XIII, 16-31 ianuarie 2014

 



„Un Purcărete de referinţă, unul dintre cele mai bune spectacole ale sale din ultimul deceniu. În jurul chipului candid al Personajului azvârlit în miezul unor evenimente când banal-isterice, când grandios-burleşti, Purcărete construieşte o ţesătură halucinantă de feţe, voci, trupuri, sunete, imagini, metaforă deplină a harababurii ce domneşte deopotrivă asupra lumii domestice de pe scară unui bloc şi asupra lumii în revolta de pe străzile unui mare oraş.“


Mihai Brezeanu, Din tutun se întrupează speranţa - Ce nemaipomenită aiureală! la festCO, 2014,
în LiterNet.ro, 5 iunie 2014

 


 

„Iar în ceea ce-l priveşte pe regizor, dominanta vizuală a spectacolului - maniera sa predilectă - n-a fost parcă niciodată mai justificată. Scenograful Dragoş Buhagiar a umplut scena de manechine ca multipli de personaje, la rându-le multiplicate prin actori. Sunt oameni sau elemente identice ale aceleiaşi serii? Felul în care regizorul îi obligă să vorbească este spre reificare. Ce cuvinte rostesc? Din veac, aceleaşi! Până când? Până la dezagregare, până când va fi să fie atins „sensul sfârşitului". Istoria se repetă, se repetă în buclă, la nesfârşit, „un soi de farsă pe care le-o joacă Dumnezeu oamenilor". Pentru că, în afara mântuirii, absurdul rămâne singurul adevăr. Şi mereu întrebarea De ce?

                       
Marina Roman, FestCO 2014 - o ediţie cu totul ALTFEL,
în Yorick.ro, revistă online de teatru, numărul 217, 3-9 iunie 2014

 



„În spectacol asistăm la o multiplicare a personajelor, actorii realizând un adevărat tur de forţă pentru a intra şi a ieşi succesiv în/din diversele roluri. Sub bagheta lui Purcărete, ei fac o demonstraţie de talent şi profesionalism, într-un spectacol total, de o remarcabilă forţă şi expresivitate; cântă, dansează, execută cu incredibilă virtuozitate acrobaţii într-un ritm debordant, veritabilă tornadă scenică.“


Radu Constantinescu, Nemaipomenita aiureală a lui Ionesco şi Purcărete,
în Ziarul de duminică, 26 septembrie 2013

 



„Purcărete a organizat perfect aiureala. Nu pare să îi fi scăpat nimic. Nimic cu excepţia unui mic, aproape imperceptibil moment, imediat după secvenţa de război civil, când lasă impresia că e puţin descumpănit. Deruta trece însă repede. Ritmul nebun revine. Revine şi magia. Magia pe care el, Regizorul, da, Regizorul cu majusculă, a exercitat-o asupra actorilor pe care i-a convins că aşa, numai aşa trebuie să fie Ce nemaipomenită aiureală! Şi care, la rându-le, ne conving şi pe noi despre adevărul lui Silviu Purcărete. Despre adevărul lui Ionesco citit urieşeşte şi cuceritor deopotrivă de Purcărete şi de artiştii Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.“


                                    Mircea Morariu, O urieşească harbabură,
în adevărul.ro din 23 octombrie 2013 și în Teatrul azi, nr.11-12/2013

 



„A-l pune în scenă pe Ionesco, îngroşând bizareria, excentricitatea şi sarcasmul, este o eroare. Din fericire, Silviu Purcărete o evită, astfel încât spectacolul său de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga" din Cluj-Napoca este un model de punere în scenă inteligentă. Se vede că regizorul a înţeles toate implicaţiile şi a explorat toate cotloanele textului. Nimic din ceea ce vedem, oricât de spectaculos, nu este gratuit: totul are rost şi sens. (...) Ionesco se află într-un con de umbră, iar Purcărete - pe culmea gloriei. Cei doi se întâlnesc frăţeşte, întru celebrarea inteligenţei.“


Adrian Mihalache, Cum se clarifică o aiureală,

în Teatrul azi, nr.11-12/2013

 


 

„Când zic Purcărete, zic Ce nemaipomenită aiureală!, carevasăzică Eugène Ionesco şi o harababură scenică formidabil de geometrică, extraordinar de plastică şi remarcabil de bine (de)şurubărită. Spectacolul are plăcerea dumnezeiască - venită direct din paginile cele mai şugubeţe ale lui Ionesco - a transparenţei smintite din visul hiperlucid. În această schemă de funcţionare, sensul lumii e numai bun de aruncat în abatorul hulpav al cuvintelor, iar logica ei în cel al imaginilor.“

Paul Boca, Trei Doamne, şi toţi zmei,
în Scena.ro nr.23 (3) 2013
  



„Silviu Purcărete [creează] în spectacolul de la Na­țio­na­lul clujean o replică ironică a alternativei angajare/neangajare într-un univers ostil, proiectat împotriva voinței și libertății in­dividului. Agresat mai întâi de vecini (aici recunoaștem arta ma­nevrării personajului colectiv a re­gi­zo­ru­lui), noul locatar dă piept apoi cu istoria, revoluțiile, care-l dis­locă din existența lui calmă și indiferentă, fiind foarte ase­mă­nătoare cu experiențele noastre recente. Nici iubirea nu are față umană în acest balet mecanic al obiectelor (scena e po­pu­lată cu manechine, iar fe­me­i­le iubite sunt interșanjabile), personajului ionescian ră­mânându-i doar sticla și pi­ja­maua - sim­bol al unui somn metafizic prin care pro­babil ar putea spera la vise mai frumoase. (...) Spec­ta­colul încântă și ne­liniștește, desfășurân­du-se în imagini rit­mate savant, plastic și poetic.“


Doina Papp, Întâlnirile Internaţionale de la Cluj,
în Revista 22, 5.11.2013