Reviews archive

 Poster gallery

Photo gallery

Video gallery

CHIRITZA ÎN CARANTINĂ
după Matei Millo
spectacol-concert de: Ada Milea
Opening date: Sunday, April 18 2021

Ada Milea, împreună cu echipa, a realizat şi de această dată un spectacol agreabil, cu partituri muzicale ofertante, cu umor şi bună dispoziţie, în care se ironizează lumea Chiriţelor de orice fel, dar mai ales se face haz de necaz de "contextul pandemic actual".
Tamara Constantinescu, O carantină... de neratat! - „Chirița în carantină”,
liternet.ro, mai 2021

Comicul rafinat, fibra spontană, capacitatea nativă de a improviza, o simplitate elaborată în caleidoscoape de dramaturgie versificat-muzicalizată fertilizează râsul cu rost și cu sens. (...)Se pricepe ca nimeni alta la cântece înseriate în scenarii de întâmplări și întorsături abile, în structuri de momente care, ca ansamblu, generează un epic coerent. Multe ajung rapid hituri, rămân pe timpanul și în mintea publicului doritor de relaxare elevată. (...) În cheia ludic-zveltă a stilisticii Adei Milea, cântecele curg într-o succesiune de numere înșirate logic în estetica propunerii. Versificația e suplă, mustește de zeflemeaua prietenoasă („să lăsăm trecutul să treacă", „să trăim într-o apropiere îndepărtată", „o iubește până o jefuiește", „mafioții nu-ș așa cruzi ca roboții", „carantină de calitate" etc.), căci rostul comediei e să caricaturizeze spre a îndrepta defectele. Iar când  persiflarea e cordială și vine în cascade de surprize livrate coerent și jucăuș, eficiența ideilor îmbinate în joc sporește. Poantele rimate, varietatea sonoră, ritmurile diverse, izul multicultural, accelerarea melodioasă și virajele neașteptate de tempo sunt delicioase. (...) Trupa de la Cluj e grozavă, include actori de toate leaturile, cu potențial, cu deschidere și performanțe certe. Aici își revelează în special însușirile muzicale și coregrafice, dar descoperi, de pildă, că Sânziana Tarța are și talent de grafician, semnând  afișul. Ingeniozitatea colectivă umple scena de spontaneitate și energie. 

Oltița Cîntec, Când Chiritza vrea să evite izolarea,

în Observator Cultural, 13 mai 2021

 


CARTOFORII
by N.V. Gogol
Regia: Ionuț Caras
Opening date: Sunday, February 7 2021


 



Într-o atmosferă cu pereţi afumaţi, cu portretul lui Gogol însuşi de-a stânga şi „Nasul" său supradimensionat de-a dreapta, sub lumina caldă a unui candelabru, într-un salon cu obiecte vechi şi mobile patinate, personajele sunt fantoşe ale unui trecut deloc glorios. Modalitatea de joc aleasă ca o croială a unui costum bun e voit exagerată; trăsăturile caracteristice ale fiecăruia sunt etalate asemeni unei mâini câştigătoare la poker. Cu asumare şi mândrie. Energia constantă din scenă, momentele care se leagă foarte fluid, micile şiretlicuri care stimulează curiozitatea, abundenţa de detalii şi mecanismele comice foarte precise care adaugă accesorii acestui haute couture clasic, laolaltă compun o experienţă reconfortantă; îţi e drag să admiri, să te bucuri, să descoperi, să savurezi acest spectacol.

Miza creşte de la o scenă la alta, exact ca într-un joc de cărţi. De la formalismul explicativ şi debutul voit gonflat, cu durată dilatată, convenţia parcurge etapele simplificării până la adevăr scenic. De la o vorbire căutat-răspicată se trece la o preţiozitate expresivă ce denotă subtilităţile la vedere ale personajelor pe care nu le poţi crede a fi naratori demni de încredere. Se ajunge apoi la un naturalism demonstrativ, cu câteva indicaţii de cod definitorii pentru personajele cărora le e dedicată scena, iar la final, interpretarea sinceră, în plin, fără menajamente şi expansivă care ne deschide larg porţile în universul interior bogat al personajului e acel extra mile pentru care merită întreg parcursul.


Un articol de Alina Epingeac,Revista Amfiteatru Nr. 70/10 februarie 2021
„Cartoforii” - clasic ”all in”



După un an în care teatrul a fost claustrat în mediul online, în care relația directă dintre spectator și actori a fost ruptă brusc, provocând suferințe uriașe de ambele părți, să propui un astfel de text este mai mult decât o pledoarie pentru arta teatrală! Este o reverență din partea actorilor Teatrului Național Cluj-Napoca pentru spectatorii săi fideli! În altă ordine de idei, în toată perioada de vizionări online, mi-am dat seama că teatrul românesc din ultimii ani suferă cumplit - prea puține montări pe texte mari, foarte bine scrise, care să aibă roluri generoase și care să le dea voie actorilor să-și pună la treabă știința de joc; prea puțin Cehov sau Shakespeare (paradoxal, dar așa este!), despre Gogol ce să mai spun!

Ionuț Caras este actor, fac parte din trupa teatrului clujean și predă și la facultatea de profil din cadrul Universității Babeș Bolyai. Își cunoaște foarte bine colegii de trupă și cu flerul lui de pedagog a reușit o distribuție excelentă: fiecare personaj este  adus pe scenă de o asemenea manieră, încât Gogol-spectatorul sigur aplaudă din ceruri. Cartoforii este despre teatru și nevoia de teatru; povestea celor patru și a celorlalți (ale căror vieți depind de succesul/insuccesul la jocurile de cărți) este atât de bine scrisă, încât, pe fond, actorilor nu le rămâne altceva de făcut decât să se desfete intrându-și în roluri. Personaje de salon, adevărați dandy, care aduc când a filfizoni, când a mujici, aduc la scenă deschisă defecte umane, carențe de adaptare și maniere de adaptare dintre cele mai inedite. Succesul pentru ei se măsoară în viteza cu care se mișcă dintr-un loc în altul, iar această mișcare este în strânsă relație cu suma de bani extorcată de la ceilalți.

Timp de două ore n-am simțit nevoia să dezlipesc de laptop! Am respirat teatru ca și cum aș fi fost în sală, ceea ce nu e puțin lucru! Un spectacol construit din respect pentru arta teatrală și izvorât dintr-o foarte mare dragoste pentru actori, pentru cei care dau viață personajelor. Fără artificii regizorale care să ascundă bâlbe sau nesiguranțe, fără plase de siguranță pentru actori, cu un cadru scenografic menit să le dea voie să se desfășoare, Cartoforii are toate șansele să devină spectacol de referință în repertoriul Teatrului Național Cluj-Napoca. Când am ieșit din starea de spectacol primul gând care mi-a venit în minte a fost: oare când am mai văzut un spectacol atât de onest? Sper să reușesc să-l văd curând și ca spectator așezat confortabil în fotoliul Sălii Mari a teatrului clujean!

Un articol de Nona Rapotan, Book Hub, 12 februarie 2021
Cartoforii lui Gogol pe scena Naționalului clujean




Regizorul nu a încercat să epateze și să ne arate tot ce știe. Așa cum el însuși declară, în ipostază de director de scenă Ionuț Caras a încercat doar "să nu trădez autorul și povestea și să construiesc un spectacol care să slujească actorilor și, desigur, dumneavoastră". Ceea ce nu înseamnă însă că Ionuț Caras și-ar fi plasat regia pe linia minimei rezistențe. Nu avea cum să se mulțumească cu asta și numai fiindcă din motive felurite, care nu îi sunt doar lui proprii, Naționalul clujean nu prea dispune la ora actuală de ceea ce se cheamă actori de vârstă. Iar cu excepția notabilă a lui Cornel Răileanu care face un foarte bun Glov tatăl și cu cea a veteranului Petre Băcioiu, cu totul remarcabil în Gavriușka, toate celelalte roluri sunt interpretate de artiști care nu au încă 40 de ani. Ceea ce nu avea cum să nu aducă dificultăți surmontate cu bine de toți componenții distribuției. S-a mai recurs la câte o perucă, la machiaj, însă dincolo de asta e de semnalat minuția căutărilor în esența personajelor. Care se văd în ceea ce aduc pe scenă Matei Rotaru (care se simte foarte bine în rolul conducătorului mega-farsei, mă rog, mega, dar nu chiar atât de mare ca și cea din Revizorul), Miron Maxim, Cosmin Stănilă, Cristian Grosu (cu bune tentative de rafinare a expresiei scenice), Radu Dogaru (într-o ipostază artistică nouă în care voiam să îl văd după atâtea cântecele), Ruslan Bârlea. Ar mai fi fost probabil de lucrat la acordul fin, la eliminarea unor mici exagerări, la atenuarea unor excese vocale. Nu exclud însă posibilitatea ca ele să nu fie la fel de deranjante în momentul în care spectacolul se va juca cu publicul în sală.
 

Ionuț Caras și-a plasat spectacolul sub însemnul zicerii lui Gogol „cu cât mai îndelungat și mai atent privim o povestioară veselă, cu atât mai amară devine în cele din urmă". Or, amarul acesta se simte aievea în premiera clujeană. În al cărei decor, creat de Zsófia Gábor, se află însuși portretul dramaturgului. Sincer să fiu, nu știu dacă era neapărat nevoie de semnul în cauză.
 

Regizorul montării a dat o bună probă de înțelepciune reprimându-și tentația de a se distribui pe sine însuși în generosul rol Iharev. Cum spuneam, l-a distribuit pe Mihai-Florian Nițu care are dificila misiune de a se afla în scenă preț de aproape două ore. De a surprinde și de a transmite schimbările de atitudine și emoționale ale păcălitorului păcălit. O face atent, nuanțat, cu multă expresivitate, nu sare nici un moment calul. E de domeniul evidenței că actorul se simte foarte bine în rol. Iar acest confort de pe urma căruia are de câștigat întreg spectacolul e și datorită faptului că Ionuț Caras a mai dat încă o dovadă de înțelepciune. Nu i-a cerut lui Florian-Mihai Nițu să îl interpreteze pe Iharev așa cum ar fi făcut-o el. O hibă semnalată cu ani buni în urmă de Victor -Ion Popa într-un celebru articol în care demonstrează de ce nu poate fi actorul regizor. Totuși, așa după cum se poate vedea cu ochiul liber din spectacolul Naționalului clujean, uneori poate. Dacă are talent, înțelepciune și bun simț. Bun simț artistic, desigur.

Un articol de Mircea Morariu, Contributors.ro, Jurnal de premiere, 15 februarie 2021
Cu fidelitate față de Gogol



 
Cărțile se răsfiră încet sub privirile iscoditoare și se adună brusc în palmă cu un gest ferm: servit! 
Se joacă clar la cacialma.

 

Miza e destul de mare pentru fiecare participant la joc: îmbogățire urgentă, prin șarlatanie. Potul e generos, de mileniul trei, adunat cu meticulozitate din mizele ofertante extrase din jocurile unui Gogol de acum două secole.

Un spectacol despre naivitate, inteligență și persuasiune, o poveste cu înșelați și înșelători, escroci cu sau fără de voie, trași în piept ori numai pe una dintre sforile care-i leagă fedeleș unul de altul într-o lume decadentă, a viciului, pasiunii și desfrâului. Cu puțin ștaif și rafinament, nimic nu e ceea ce pare în acest joc de băieți de altădată, jucat într-o epocă înfloritoare a jocurilor de noroc, în care casele de pariuri și sălile de jocuri le sunt deschise băieților aproape lângă fiecare farmacie, în timp ce online se pot așeza oricând, cu numai un click, la o masă de joc cu alți băieți, din alte colțuri ale lumii. Pe care-i aduce dintotdeauna împreună goana după câștiguri facile. O vinovată dorință a omului, un consum incredibil dar și o inepuizabilă resursă de energie pusă în slujba atragerii mult râvnitului ochi al dracului, din care s-au născut demult patima, mania ori viciul, nevoite să se redefinească şi să se rafineze de-a lungul timpului, adaptându-se epocilor și societăților din care și-au extras seva și în care au fost nevoite să se împlinească.

Manifestată în multe forme, această dorință de înavuțire rapidă poate ridica apucătura la rang de artă când e dublată de inteligență și perseverență. Incredibil cum un text de aproape două sute de ani (piesa „Jucătorii de cărți" a fost publicată de Nicolai Vasilievici Gogol în 1840) trece în 2021 fără să se poticnească în propriile constrângeri lingvistice și bariere culturale. N-are a face că printre trefle și pică se vorbește despre gubernii sau husari și se negociază zeci și sute de mii de ruble (a căror valoare nu se poate estima astăzi), convenția funcționează ca unsă.

 

O lecție de teatru despre cum clasicul poate deveni cu ușurință contemporan, fără nicio intervenție brutală. O mână o spală pe alta și împreună obrazul aceleiași rușini, numai pe cel care se vede ori e dinadins dezvăluit publicului, în timp ce celălat rămâne să mai învețe ori să dea socoteală pentru cele ascunse ori mai puțin văzute, care au să se arate întru complot și victorii mai mari sau mai mici, menite să sucească mereu rolurile celor vizați, într-o lume în care nu războiul, ci plictiseala poate cu adevărat să ucidă. Un căscat uriaș îi poate fi fatal.  Așa că mai bine să i se găsească un remediu înainte să cadă într-un iremediabil plictis.

Un articol preluat de pe blogul personal al Lucianei Antofi, 3 martie 2021

Un as în mâneca Naționalului clujean: „Cartoforii”, un joc de teatru cu pot generos

 



Aici e vorba cum spune şi titlul de năravul jocului de cărţi, cadru  excelent pentru practicarea minciunii, şarlataniei, corupţiei pentru care se fac şi desfac alianţe şi strategii de păcălit proştii. Doar că prost la prost trage aşa încât tema păcălitorului păcălit nu întârzie să-şi enunţe morala.  Simbolul jocului de cărţi nu e ce-i drept  la fel  de puternic ca terifiantul comerţ cu suflete moarte dar scriitorul e tot acelaşi neiertător observator al unei societăţi  despre care Gogol spune că s-a degradat şi îndrăcit din plictis ( Nu războiul ci plictiseala va duce lumea la pieire. Din asta va ieşi diavolul)  Cum Gogol supranumit le diable, a făcut din literatura sa  un fel de dicţionar al viciilor, opus  eseurilor moralistului Montainge de pildă, în piesa asta descoperim aceeaşi tehnică a exhibării răului şi a  demontării prin eşec a strategiei corupătorilor care  se înfrăţesc ca să-şi escrocheze partenerii. Doar că ferocitatea căreia-i cade  victimă chiar iniţiatorul devine semnalul de trezire prin care autorul speră în privinţa viitorului. Se pare că s-a înşelat în speranţe am spune noi cei de astăzi care asistăm, dimpotrivă la o perfecţionare a uneltelor farseurilor de tot felul din societatea contemporană. Despre distribuţie:  Mihai Florian Niţu, un actor cu carismă care are de înfruntat un rol negativ e potrivit  în postura unui meneur - manipulator. Denotă capacităţi de versatilitate nebănuite animând societatea ad hoc a cartoforilor cu abilitate , ca şi pe cea a echipei de actori aleasă de Ionuţ Caras în calitate de regizor, să o reprezinte.

Un articol de Doina Papp, Adevărul-blogguri, 2 martie 2021
Oameni furioşi şi Cartofori pe scena Naţionalului din Cluj
 


Bătrânul servitor mut, adus de spate, personaj inventat de Ionuţ Caras şi construit impecabil, cu o rafinată subtilitate de Irina Wintze, întruchipează un demon al ispitei, omniprezent, care cu gesturi lente, cu paşii mici, bine calculaţi, pare să coordoneze întreaga intrigă. Mânuind diverse obiecte, lumânarea şi becul de la început, ce par să repoziţioneze fraza biblică a Genezei, craniul pe care mecanic îl şterge de praf sau crucifixul imperfect, pe care stă răstignit un Crist ciung, ca semn al dezordinii, al Legilor Divine răsturnate, creează haosul în care domnesc josnice fărădelegi omeneşti: minciuna, înşelătoria, impostura, etc. Dacă la începutul spectacolului risipeşte cu vârful degetelor fumul (totu-i fum, în lumea asta!), ajunge în final să domine spaţiul tolănit pe canapea.

Personajele sunt compuse cu minuţiozitate şi pricepere, actorii teatralizând cu tuşă groasă uneori, sau jonglând supleţea rostirii nuanţate alteori, fiecare potrivit întinderii şi importanţei rolului său. Desigur, se disting cei patru interpreţi ai personajelor principale mult mai substanţiale. Mihai-Florian Niţu, aflat într-o excelentă formă fizică, întrupează expresiv complicatul rol al lui Iharev, care pretinde că în viaţă ai nevoie de "ştaif şi rafinament", că trebuie să ştii "să înşeli, fără să fii înşelat", fluidificând cu naturaleţe complexitatea stărilor, emoţiilor, personajului. Remarcabili şi prin gest, voce, atitudini Matei Rotaru (Uteşitelnîi), Cosmin Stănilă (Şvohnev) şi Miron Maxim (Krughel). Relevante în unitatea reprezentaţiei, rolurile de mai mică întindere aduc un plus de spectaculos, individualizându-se prin notele personale ale interpretării. Cornel Răileanu (Glov, tatăl) cu eleganţă şi pedanterie, nu numai în rostire, Cristian Grosu (Aleksei, băiat la han) evidenţiindu-se şi prin plasticitatea limbajului său corporal sau al privirilor, Radu Dogaru (Glov, fiul), Ruslan Bârlea (Zamuhrîşkin), Petre Băcioiu (Gavriuşka, servitorul lui Iharev), completează prin jocul lor sugestiv tabloul figurilor gogoliene.

Un articol de Tamara Constantinescu, Agenda LiterNet, martie 2021
Week-end teatral clujean... de pandemie - Angajare de clovn, Cartoforii, Idiotul



Înșelătorul înșelat, un motiv cu vechime în arta umorului teatral, și-a dezvoltat scenic resursele în abordarea imaginată de Ionuț Ca­ras. Care nu și-a propus nici reinventare, nici vreo revoluție estetică, a dorit un spectacol cu largă adresabilitate de public, pe o temă încă actuală, a pasiunii necontrolate a jocurilor de noroc care-ți ruinează viața. Patima, lipsa de scrupule, înscenarea sub forma „teatrului în teatru" nasc un șir de surprize înlănțuite logic de condeiul clasicului rus. Căruia i se face reverență nu doar prin fidelitatea față de text, ci și prin evocare vizuală, un portret plasat pe un perete al decorului (scenografie de Zsófia Gábor), evidențiat prin spoturi, prin adresare directă în momente cheie și, simetric, printr-un nas în basorelief cu rost de citare culturală. Intertextualități mai există, se aude „mantaua", „jurnalul unui nebun", „suflete moarte", chiar un cehovian „la Moscova, la Moscova, la Moscova".

Sursele redutabile ale comicului provin din dramaturgie (strategii de păcălire ajustate din mers, deghizări, alianțe, trișori care se vânează reciproc, peștele mare care-l înghite pe cel mai mic), dar i se adaugă la scenă accente suplimentare. Pentru autenticitate, actorii au deprins trucuri cu cărțile de joc, amestecându-le spectaculos, fac gaguri, evidențiază pere­nități tematice (corupția funcționarilor, șarlatania, banul ca ochi al dracului etc.).

Un articol de Oltița Cîntec, Suplimentul de cultură, rubrica Datul în spectacol, 8 martie 2021
La Cartoforii de la Cluj, online




Într-un fel, taman asta îmi pare a fi expresia diavolului, amintindu-mi de imaginea în doar două dimensiuni ce aluneca într-un plan secund în The Passion of the Christ al lui Mel Gibson. Iar ceea ce vedem ca reprezentare a celui de ocolit ţine mai mult de imaginarul cultural, o instanţă cu menire morală. Ionuţ Caras inventează acest personaj cu îndreptăţire. Atât prin referinţele din textul original cât şi prin construcţia ideatică a spectacolului. Dacă la personajul lui Cosmin Stănilă vedem pantofi diferiţi, la cel al Irinei Wintze, fără vreo replică, avem asimetria braţelor (mănuşa roşie fiind obsesivă). Un joc fascinant prin alunecarea prin scenă, gesturile de un continuum al lentorii, privirea impenetrabilă, într-un machiaj admirabil, trupul cocârjat, o sumă de asimetrii semnificative. Multe replici cu pomenirea necuratului sunt urmate de sunete menite să atragă atenţia asupra unui presupus controlor atotputernic. Paradoxal, deşi chipul Irinei Wintze este o mască, ea transmite mereu câte ceva. Şi adesea chiar ceea ce ţine de omenesc, o reflexie a stării unui personaj, o lehamite ori chiar compasiune sau plictisită îngăduinţă. Cu briciul în mână, la gâtul lui Iharev, execută un bărbierit aproape metaforic. Pe final îşi îngăduie gestul de a se întinde pe canapea, aidoma unei recompense pentru efort, cu coada, pentru prima oară, delicat expusă deoparte.

Un articol de Marius Dobrin, Agenda LiterNet, mai 2021
Orice nas își are nasul - Cartoforii



Drama "înşelătorului înşelat" e trasă în fire colorate de umor străveziu de Ionuţ Caras, regizorul spectacolului. Realismul gogolian pune în evidenţă puterea diabolică a banului, ca şi la Balzac de pildă, pentru că acolo unde este vorba despre bani îşi vâră coada şi dracul. Ionuţ Caras chiar îl aduce pe scenă, riscând dezechilibrarea limbajului. Ieşind din cadrul unui realism frust, regizorul apelează la un personaj mut, simbolic, interpretat de Irina Wintze, ce se mişcă viclean printre "cartofori" şi numai spre final îşi dezvăluie forţa malefică, dezvelindu-şi discret coada diavolească. Inteligentă şi sugestivă găselniţă.

În rest, regizorul marşează energic pe abilităţile din jocul actorilor, care sunt mai mult sau mai puţin evidente. Stăruitor în a convinge se arată Mihai-Florian Niţu în Iharev, protagonistul tragi-comic al acţiunii. Spre apatic evoluează Petre Băcioiu în Gavruşca, servitorul lui Iharev. Implicat firesc în potlogăria pusă la cale de cărţari şi omniprezent pe scenă pare a fi mereu excelentul Matei Rotaru în Uteşitelnîi. Miron Maxim nu reuşeşte să depăşească o stare de rigiditate congenitală interpretându-l pe "neamţul" Krugel. În ciuda prezenţei fizice foarte nimerite spre a înfăţişa excrocul patentat, prestaţia lui Cosmin Stănilă în Şvohnev lasă de dorit. Cornel Răileanu e de-a dreptul fermecător în rolul bătrânului Glov iar Radu Dogaru în Glov, "fiul său", surpinde prin componentele milităreşti haiose atribuite personajului. Ruslan Bârlea în funcţionarul corupt Zamuhrâşkin nu mai surprinde, ci bifează o tipologie de personaj care i se potriveşte de minune. Nu în ultimul rând, giumbuşlucurile lui Cristian Grosu atrag simpatia publicului.

Un articol de Adrian Țion, Agenda LiterNet, mai 2021
După un an de pandemie - Cartoforii


IIC 2019 - TOGETHER

Clujul, capitala neoficială a Ardealului, a deschis / răsfoit alte pagini de istorie, istorie teatrală de această dată, prin cea de-a IX-a ediṭie a Ȋntâlnirilor Internaṭionale de la Cluj, eveniment organizat de Teatrul Naţional "Lucian Blaga", ṣi desfăṣurat între 9-13 octombrie 2019 sub semnul cuvântului ȊMPREUNĂ / TOGETHER. (...) O trupă echilibrată, poate una dintre cele mai bune din ţară, bine pusă în valoare, cu actori totali cu voci excelente, expresivi corporal, a prezentat creaṭii din anul teatral 2019, cât ṣi realizări valoroase mai vechi. (...)Străjuită şi de cele două muze, "Thalia" şi "Eutherpe" (opere ale sculptorului Vasile Rus-Batin, adăugate în anul 1990 în nişele de pe faţada clădirii Teatrului Naţional), a noua ediţie a Ȋntâlnirilor Internaţionale de la Cluj a fost un eveniment pentru care merită felicitări întreaga echipă: Mihai Măniuţiu, managerul teatrului, Ştefana Pop-Curşeu, directorul artistic, dar şi Iulia Huiculescu, Andreea Iacob, Delia Oancea, Oana Herlo.


Tamara Constantinescu, O sută de ani de teatru românesc, nouă ediții și multe aplauze -
Întâlnirile Internaționale de la Cluj, 2019
,
pe LiterNet.ro, 6 nov.2019