regia tehnică: Răzvan Pojonie
lumini: Mădălina Mânzat, Alexandru Corpodean
sonorizare: Vlad Negrea
operator video: Vasile Crăciun
sufleor: Irina Barbir
Clara locuiește în Ghana. Alexandru, în România. Clara are 34 de ani. Alexandru, 77. Se înțeleg bine, în ciuda diferenței de vârstă, a erorilor de traducere, a discrepanțelor culturale și a lucrurilor pe care și le ascund reciproc. Clara e hotărâtă să ducă relația lor la următorul nivel. Pentru Alexandru însă, nu e atât de simplu – oscilează între trecutul de care îi e greu să se despartă și o nouă dragoste pe care n-ar fi crezut-o posibilă atât de târziu.
Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith e o poveste în care straturile identității personale se amestecă și se evaporă. La granița dintre documentar și ficțiune, spectacolul vorbește despre schimburile pe care le facem în relațiile noastre, de la cele mai inofensive flirturi până la exploatare.
E limpede, bietul Alexandru Gherase pare victimă sigură a unui șantaj sentimental. Și-a vândut "Dacia bine întreținută" pentru a-i da 1.000 de euro iubitei virtuale să vină la el. Cosmin Stănilă face din el un convingător bătrân astenic, în egală măsură caraghios și simpatic în naivitatea și sinceritatea lui. Dus de nas de o damă de companie, care se dă drept Clara Smith, o femeie apetisantă. Sânziana Tarța știe să-și pună în evidență senzualitatea și dulcegăriile vocii pentru a-l seduce.
Povestea iubirii dintre domnul Gherase și Clara Smith este una complexă, ce navighează între straturile identității personale și se împletește între realitate și ficțiune. Spectacolul explorează diferitele aspecte ale relațiilor umane, de la flirturi nevinovate la situații în care una dintre persoane poate ajunge să fie exploatată, în toate formele pe care le poate căpăta acest cuvânt.
Unul dintre cele mai surprinzătoare aspecte ale spectacolului regizat de Doru Vatavului este probabil faptul că sparge convenția și devine teatru în teatru - un trend care se extinde tot mai mult, dar care, realizat cu îndemânare și atenție deosebită la detalii, adaugă straturi noi și nebănuite unei piese / unui spectacol. În cazul de față, procesul prezentat pe scenă ajunge să fie chiar cel prin care a fost creat spectacolul pe care îl urmărim. Nu este doar o poveste despre cum este creionată o producție oarecare, este chiar geneza produsului artistic din fața ochilor noștri.
Spectacolul Naționalului clujean „Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith" de Cosmin Stănilă, regia Doru Vatavului, inaugurează în teatrul românesc o repoziționare a artiștilor față de adevărul informațiilor documentare și față de raportul etic cu sursele. Cu alte cuvinte, spectacolul tratează problema responsabilității artistului în raport cu informația și mijloacele teatrului documentar. Pe toată durata spectacolului autorul se joacă cu mintea spectatorilor, exploatează și deconstruiește prejudecăți, lansează noi piste și provoacă audiența să judece adevărul afirmațiilor, să decidă ce și cât crede, fiind avertizată încă din textul de prezentare asupra componentei documentare. Ficțiunea și adevărul își suprapun vocile în spectacol, se suprapun pentru a lăsa la final câteva întrebări deschise: cât și cum ne folosim de aproapele nostru, și mai ales care e relația corectă între două persoane din lumi incompatibile social. [....] Dincolo de povestea comic-amară, spusă cu simplitate și fără a pretinde vreo clipă că oferă soluții, spectacolul chestionează instrumentul internetului. Poate fi un antidot al singurătății cronice, dar și locul de racolare a viitoarelor victime, unde falsificarea adevărului face posibilă interșanjabilitatea rolurilor între victimă și agresor.
Oana Cristea Grigorescu, Etica surselor în teatrul documentar, Scena.ro, 17 februarie 2024
Revelația e stabilită: Cosmin Stănilă (Gherase) uimește. E chiar... bătrân... tânărul actor, cu mișcări sacadate, tremur de buze, ticuri imperceptibile, voce tremurată, tonalități ridicate, barbă fumurie, chelie, pantaloni în carouri, papuci de casă, pulover - la vârsta „când te dor genunchii și îți mor prietenii". [...] Personal cred că e un spectacol absolut necesar, un SOS calibrat, infuzat de umor, cu o prestație actoricească sublimă: Cosmin Stănilă construiește în prima parte un rol de compoziție demn de premiile UNITER.
Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith este mai mult decât un spectacol. Este o întreagă radiografie a unei societăți consumeriste în care banul devine noua religie, iar sentimentele reale sunt călcate în picioare de niște indivizi a căror umanitate a ajuns o amintire din zona virtualului.
Calitățile privind scriitura scenică sunt certe, actorul are simțul circumstanțelor teatrale, al replicii, are performativitatea în sânge, vine și din practica scenică, dar și din talent și din antrenarea creativității. Face viraje narative neașteptate, așază în subtext teme grave (pe lângă aceea a infracționalității cibernetice globale - metodele scrisoarea, lover boy/ girl sau cea a singurătății, a nevoii de afecțiune, de empatie, de comunicare, a contextelor dificile de viață care te obligă la tehnici de supraviețuire). Motivul e al înșelătorului înșelat - m-a dus cu gândul la Farsa jupânului Pathelin de secol XV -, dezvoltată în variate forme de comedia modernă și, iată, cât de actuală. Fiecare situație în care ești introdus mustește de verosimilitate, e întoarsă pe toate fețele, căci are mai multe. Depinde de unghiul din care privești. Exercițiul lui Cosmin Stănilă de teatralizare a realului e interesant și pe linia multiplelor relaționări de planuri între factual și virtual în care a intervenit, ca bun cunoscător, Doru Vatavului. Ca regizor, susține textul, îl valorizează în toate încheieturile lui.
Vulnerabilitatea victimelor, de orice vârstă, rezidă într-un autentic magnet pentru infractorii cibernetici, de oriunde s-ar afla. Astfel, personajul principal, Alexandru Gherase, devine aparent victima unui șantaj sentimental, dar numeroasele răsturnări de situații, ridicole, direcțiile noi, nuanțate comic deseori, cresc tensiunea dramatică. Regizorul Doru Vatavului potențează dinamica textului, iar scenograful Adrian Balcău creează, pe mica scenă a Sălii Studio, spațiul potrivit pentru granița dintre real și virtual, completat de proiecțiile video inspirate ale Mirunei Croitoru și muzica lui Radu Dogaru. Cosmin Stănilă, autorul propriului personaj, Alexandru Gherase, realizează cu dozajul cuvenit, fără exagerări forțate, o credibilă compoziție de vârstă, prin interpretare și machiaj, secondat de Sânziana Tarța, o apetisantă Clara Smith, din imaginația protagonistului, la care se adaugă imaginea video a lui Tahiru Abdulai. Un spectacol de vizionat și mai ales de reflectat pe marginea lui!
Cosmin Stănilă s-a născut în 1994, la Constanța, fiind în prezent una dintre cele mai promițătoare voci ale dramaturgiei românești contemporane. În 2017 a obținut licența în actorie în cadrul Facultății de Teatru și Televiziune a Universității „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, la clasa prof. univ. dr. habil. Bács Miklόs și Irina Wintze. De asemenea, a absolvit masteratul de Scriere Dramatică al Universității de Arte din Târgu-Mureș, sub îndrumarea Alinei Nelega, textul său de dizertație fiind piesa Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith, pusă în scenă la Teatrul Național Cluj-Napoca în 2023 și nominalizată pentru premiul UNITER la categoria Cel mai bun text românesc montat în premieră absolută. Din 2018 este actor angajat al Naționalului clujean. În calitate de dramaturg și autor dramatic, a colaborat cu instituții de stat sau independente, atât din România, cât și din străinătate. Este, printre altele, autorul piesei Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois, montată în 2020 de regizorul Andrei Măjeri la Reactor de Creație și Experiment.
Dialog cu Cosmin Stănilă
Emma Pedestru: Cum ai ajuns să scrii acest text și ce ți-a inspirat opțiunea tematică?
Cosmin Stănilă: Textul este piesa mea de dizertație cu care am absolvit Universitatea de Arte din Târgu-Mureș. Mă interesa povestea unei iubiri la o vârstă foarte înaintată. Am pornit de la o persoană reală, văduvă, destul de în vârstă, care și-a cunoscut partenerul octogenar pe internet. Apoi, am mers pe firul procesului documentării și ce s-a născut acolo n-am putut ignora și a trebuit să integrez în piesă.
E.P.: Piesa ta are o structură inedită, cu multiple răsturnări de situație. Povestește-ne despre procesul prin care ai ajuns la forma ei finală.
C.S.: Exercițiul care a ajuns mai apoi să definească piesa a venit ca o sugestie de la Elise Wilk, o dramaturgă care se bazează mult pe documentare atunci când scrie; ea îmi era profesoară la Târgu-Mureș. Ce a urmat a fost un joc de-a șoarecele și pisica generat de asumarea unei interacțiuni digitale între doi oameni aflați la mare depărtare fizică, economică și culturală. Tensiunile acestei relații, toate zonele gri din punct de vedere etic, tot dansul pe marginea exploatării au generat forma finală a piesei.
E.P.: Dincolo de povestea de dragoste din centrul acțiunii și de problema vulnerabilității romantice în epoca internetului, textul are și o miză mai largă, de a reflecta asupra responsabilității dramaturgului în raport cu propriul subiect. Cum îți gestionezi acum, după această experiență, relația cu sursele care te inspiră?
C.S.: Intuiesc că asta e cea mai complicată relație cu sursele pe care o să o am vreodată. N-am de unde să știu, dar mi-e greu să îmi imaginez ceva mai dificil de gestionat pe granița dintre documentare și exploatare. Desigur, se pot naște oricând povești mai neașteptate și mai „periculoase". Per total, am încercat să am grijă și respect față de sursă și de subiect și încerc să fac asta în continuare. Am cerut voie să folosesc materia de bază, iar sursa a devenit un soi de colaborator, ăsta e un alt aspect important.
E.P.: În ce măsură ți-ai schimbat perspectiva asupra piesei pe care ai scris-o în momentul în care ai început să lucrezi la montarea ei în calitate de actor?
C.S.: A fost un proces dificil (cel mai dificil din scurta mea carieră) pentru că lucrul la text și la scenă se întâmpla în paralel. Adică aveam un draft valabil când am ajuns la scenă, Doru, regizorul, participase la dezvoltarea lui dinainte să știe că o să îl monteze, am lucrat toată vara și toată toamna la el, dar unele lucruri nu poți să le prevezi, așa că am modificat multe lucruri din ce ne-am dat seama că cere scena. Am avut nevoie de multă detașare ca să fac pasul dinspre dramaturgul care editează până e 100% mulțumit spre actorul care trebuie să învețe textul pentru că se apropie premiera.
E.P.: Este clar din prezentarea spectacolului și din ce spuneai mai devreme că ai pornit, ca dramaturg, de la o experiență reală, pe care ai ficționalizat-o. Cât spațiu ocupă totuși ficțiunea în textul tău?
C.S.: E greu de zis. Sincer să fiu, am cam uitat. E un proces în care am stat doi ani înainte de premiera spectacolului, el finalizându-se, într-un fel, la premieră, dar parte din el a rămas cât se poate de real în viața mea de după și continuă și azi. Știu foarte concret că am modificat ordinea în care s-au petrecut confesiunile. Știu că unele lucruri nu s-au zis cu adevărat, sau că altele au fost în realitate doar o propoziție și că apoi au devenit o scenă, dar ce cred că transpare este gradul ridicat de non-ficțiune al parabolei ca întreg.
E.P.: Cum a decurs lucrul la scenă și colaborarea cu Doru Vatavului?
C.S.: Pe Doru îl cunosc deja de câțiva ani buni și suntem prieteni apropiați. Am ,,crescut" împreună artistic, nu întodeauna în aceleași procese, pentru că avem parcursuri diferite, dar am început să scriem în același timp și am avut unele experiențe similar - rezidența Drama5, de exemplu -, ne-am tot dat feedback la texte, ne-am fost martori la primele încercări și la primele reușite din domeniul dramaturgiei. Veneam după o sugestie a domnului Măniuțiu (care a spus că ,,trebuia să fac eu piesa") când i-am propus lui Doru să mă ajute să dăm viața acestei povești care îl interesa mult și pe el. Am dezvoltat împreună parte din concept, în lunile premergătoare. Chiar dacă aveam încredere în inteligența lui Doru, am fost surprins de ușurătatea, umorul și eficiența cu care rezolva situații și probleme scenice, m-am gândit că e un regizor înnăscut, înzestrat pe deasupra și cu grijă pentru echipă.
