„În societatea de astăzi, artiștii sunt cei au preluat rolul de șaman. Poate pentru că atât arta, cât și șamanismul fac recurs la ritual, unde sentimentele capătă glas și se înfăptuiesc transformări. Atât artistul, cât și șamanul creează armonie mai întâi în individ, apoi între individ și mediul său înconjurător, până când aceasta ajunge să opereze la nivelul întregii societăți. În acest spectacol, prin vocea Șamanului, dorim să evocăm aspectele esențiale ale vieții, uitate în goana noastră după bani și putere.
Sunteți invitați într-o călătorie.
Vrăjitorii artistice la pachet cu ocultismul oriental livrează noua premieră a Teatrului Național din Cluj-Napoca, intitulată dublu învăluitor
Cântece șamanice și
The quest (căutarea). În intimitatea
Euphorion-ului, regizorul de origine turcă Çağlar Yiğitoğullari a creat atmosfera propice unor ritualuri șamanice, inspirat de poemul persan
Conferința păsărilor de Farid ud-Din Attar (traducere Ramona Tripa). Miresmele orientale te întâmpină de la intrarea în sală, costumația actanților te trimite înapoi la timpuri imemoriale. Instrumentele utilizate sunt preponderant de percuție (străvechi dar și moderne) insinuând importanța ritmului ca prim construct melodic. Întreaga echipă de interpreți a improvizat melodicități firave pe aceste ritmuri ritualice, sugerate de regizor și amplificate de interpreți. (...) Simplitatea versurilor primește amplitudine fabuloasă și ecou tămăduitor în rostirea actorilor. E loc pentru iluminări de tip zen, strecurate cu subtilitate declamatorie, enunțiativă, neangajată tezist. (...) În ritmuri șamanice se creează misterul, magia pentru că, desigur, teatrul e în mare măsură magie. „Cântece șamanice” aduse pe scenă de Çağlar Yiğitoğullar ne reamintește acest adevăr prin translația dintre culturi și reiterarea valorilor esențiale ale vieții, indiferent de meridian.
Doare, dar e frumos se insinuează ca un dicton al nedeterminării fiorului existențial. Călătoria inițiatică propusă de regizorul-șaman este un spectacol-meditație bine primit de public. Spectatorii rezonează la mesajul transmis, cântă cu actorii, aplaudă frenetic, entuziasmant. Vrăjitoria i-a reușit.
Adrian Țion,
Pe ritmuri șamanice,
în ziarul Făclia, 15 apr. 2023
Limbajul corpului devine esențial în călătoria inițiatică propusă. Căutare, ritualuri, eliberare de tot, nuditate (aviz pudibonzilor), epuizare fizică extrem de necesară spre a ajunge la o armonie interioară, după care aceasta se va infiltra mediului înconjurător, extinzându-se la tot universul. Pentru că fiecare om „e un ocean într-o picătură" și e chemat să-și părăsească orice confort spre regăsire spirituală.
Alexandru Jurcan, Maraton teatral de la Cluj la Iași,
Tribuna, 16-31 mai, p. 29
Deschiderea și umanitatea lui Caglar i-a condus pe toți actorii cu care a lucrat spre un tip de performanță rară. Din toate punctele de vedere. Există acolo adevărul umilinței. Al dorinței de a ajunge la Simorgh, la țintă, prin mine însumi. Mi se pare exemplar că experimentul acesta ritualic, și în teatru sînt ritualuri, și-a găsit locul în repertoriul naționalului de la Cluj. Ca un spectacol dens, altfel, care are alte resorturi, apasă pe altfel de trăiri spre a ajunge la miracol. Pentru că acolo ajungem. În fața unui miracol. Fiecare etapă a călătoriei are un mecanism propriu prin care protagonsitul este sensibil la identificarea cu el însuși. Călătoria reîncepe mereu cu celălalt pentru ca, la sfîrșit, fiecare să se întîlnească cu ceea ce este, cu cine este, iar toți, cu realitatea că sînt o comunitate care gîndește la fel. Care are aceleași valori și principii, descoperite și înțelese pe cont propriu. Îi știu pe toți actorii din trupă. I-am văzut în multe alte spectacole. Poate că intuiam anumite valențe și disponibilități. Dar ce am văzut în acest „Cîntece șamanice" arată că, da, trebuie să rămînem deschiși, fără prejudecăți, aproape inocenți în fața artei și a decodării ei.
Marina Constantinescu, Șapte văi,
în România literară nr. 19-20/2024
Farīd al-Dīn Muḥammad ibn Ibrāhīm ʿAṭṭār (cca. 1142 - cca. 1221) a fost un poet persan și unul dintre cei mai însemnați scriitori și gânditori Sufi. Este autorul unei vaste colecții de poeme în tradiția filosofică a misticismului islamic, precum și al unor scrieri în proză care includ biografii și culegeri de aforisme aparținând celor mai populari mistici islamici.
Se cunosc puține detalii despre existența lui Farid ud-Din Attar și există numeroase controverse legate atât de viața sa - intens mitologizată, cât și de autenticitatea operelor care i-au fost atribuite de-a lungul timpului.
Din informațiile pe care le avem, Farid ud-Din a călătorit mult, studiind și colecționând povești și aforisme ale maeștrilor Sufi. A vizitat printre altele Egiptul, Siria, Asia Centrală și India, înainte de a se întoarce și a se stabili definitiv în orașul său natal Nīshāpūr, în nord-estul Iranului de astăzi.
Numele său, Attar, înseamnă „parfumier" sau „farmacist" și se presupune că aceasta este meseria pe care a practicat-o și pentru care a fost recunoscut în timpul vieții sale - o meserie care ar fi implicat un contact strâns cu oamenii, oportunitatea de a descoperi poveștile lor, și un impuls suplimentar de a medita asupra sensurilor existenței. Opera sa literară nu a fost cunoscută în timpul vieții sale, poate doar în Nīshāpūr, fiind (re)descoperită abia în secolul al XV-lea.
Se consideră că Attar a murit ucis de un soldat al lui Genghis Han în timpul atacului mongolilor asupra Nīshāpūrului în 1221. Ca o recunoaștere a semnificativei sale influențe ulterioare asupra literaturii popoarelor islamice, astăzi în Nīshāpūr există un mausoleu care îi este dedicat. Mausoleul a fost construit în onoarea sa de către Ali-Shir Nava'i în secolul al XVI-lea, fiind renovat în anul 1940 în timpul domniei lui Reza Shah.
Bibliografie
https://www.britannica.com/biography/Farid-al-Din-Attar. Accesat în data de 30 aprilie 2023. https://ro.wikipedia.org/wiki/Attar. Accesat în data de 30 aprilie 2023.
https://www.iranicaonline.org/articles/attar-farid-al-din-poet. Accesat în data de 30 aprilie 2023. https://www.newworldencyclopedia.org/entry/Farid_ad-Din_Attar. Accesat în data de 30 aprilie 2023.
Imagini
Imaginea utilizată face parte din domeniul public, drepturile de autor ale acesteia expirând.
Imaginea este un portret imaginar al lui Farid ud-Din Attar, extras din cartea Sayr mulhimah: min al-Sharq wa-al-Gharb, tradusă pentru prima oară în limba arabă și publicată în Egipt în anul 1961. Identitatea autorului schiței nu este cunoscută.
Material realizat de Ramona Tripa
MANTIQ AL-TAYR - CONFERINȚA PĂSĂRILOR
Conferința păsărilor este cea mai celebră scriere a lui Farid ud-Din Attar, fiind adesea comparată cu Povestirile din Canterbury și Parlamentul păsărilor ale lui Geoffrey Chaucer. Asemeni acestora, Conferința păsărilor este construită în jurul metaforei călătoriei, a pelerinajului, și conține multiple straturi semantice. Opera este emblematică pentru poezia lui Farid ud-Din Attar, care dezvoltă învățămintele misticismului islamic, încurajând o viață pusă în slujba celorlalți, renunțarea la superficial și prețuirea lucrurilor cu adevărat importante. Attar îndeamnă la ștergerea diviziunilor de tipul rasă, religie, clasă, și pune accentul pe solidaritatea umană.
Precum multe alte poeme ale sale, Conferința păsărilor este scrisă în genul mathnawi (sau masnavi) al cupletelor rimate. Attar a adoptat un anumit metru, care a fost ulterior imitat de Rumi în celebra sa scriere Masnavi-ye-Ma'navi, și a devenit apoi metrul mathnawi prin excelență.
Conferința păsărilor este un poem alegoric care descrie călătoria păsărilor lumii în căutarea suveranului lor, legendara pasăre Simorgh, al cărei locaș se găsește dincolo de cele șapte văi. Conduse de către Pupăză, păsările pornesc într-o călătorie fabuloasă care le va scoate în față numeroase obstacole și dificultăți, de ordin fizic și emoțional. Păsările trec prin multe încercări, eliberându-se treptat de cele lumești și transformându-se în chip esențial. Povestea este structurată în jurul obiecțiilor păsărilor (legate de dificultatea călătoriei și a lecțiilor pe care trebuie să și le însușească) și al explicațiilor pupezei, al ciclurilor de întrebări și răspunsuri care includ întotdeauna mai multe istorisiri cu tâlc, menite a încuraja înțelegerea semnificațiilor poveștii la un nivel mai profund.
Prima vale este cea a Căutării, unde păsările au de înfruntat o sută de încercări, timp de mai mulți ani, ajungând să se elibereze de dogme, credințe și necredințe.
A doua vale este Valea Iubirii, unde pentru a intra trebuie să devii o flacără arzândă. Rațiunea este abandonată cu totul în numele iubirii.
În a treia vale, Valea Înțelegerii, păsările descoperă cât de inutilă și de relativă este cunoașterea pe care o posedă. Există mai multe feluri de a traversa această vale și fiecare pasăre are felul său de a zbura.
Cea de-a patra vale este Valea Detașării, unde se renunță la toate dorințele și atașamentele lumești, iar realitatea, așa cum o cunoaștem, dispare. Viziunea păsărilor asupra lumii se transformă complet. O furnică are puterea a o sută de elefanți.
Ajungând în a cincea vale, Valea Unității, păsările descoperă că unitatea și multiplicitatea sunt una și că totul este conectat.
În a șasea vale, Valea Minunării sau a Uimirii, contrariile coexistă și păsările înțeleg că nu știu și nici nu au știut vreodată ceva.
A șaptea vale este Valea Privațiunilor și a Aneantizării, imposibil de descris și cuprins în cuvinte.
Doar treizeci de păsări ajung la locașul Simorgh-ului. Păsările îi așteaptă îndelung sosirea și ajung să înțeleagă, oglindindu-se în tronul său, că ele însele sunt Simorgh-ul (si - treizeci și morgh - pasăre).
Conferința păsărilor este o alegorie abil construită, descriind o călătorie interioară - călătoria pelerinului în interiorul propriului său suflet, locul unde sălășluiește de fapt divinul căutat cu atâta înfrigurare în exterior.
Inspirat de textul lui Attar și semnificațiile adânci ale acestuia, regizorul Cântecelor șamanice/The Quest, artistul de origine turcă Çağlar Yiğitoğulları, condensează povestea și o aduce în prezent, modelând-o prin prisma filosofiei „Shaman-Punk" care stă la baza întregii sale creații artistice.
Animat de credința că în societatea modernă artistul este cel care a preluat rolul de Șaman, având puterea de a trezi conștiința adormită a omului modern, sufocat de superficialitate și ignorând aspectele esențiale ale vieții, Çağlar Yiğitoğulları transformă textul lui Attar într-un performance, creând o experiență inedită, magnetică, care încurajează explorarea adâncimilor, transformarea interioară, reevaluarea sensului existenței și a rolului nostru în lume.
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Attar. Accesat în data de 30 aprilie 2023.
https://www.iranicaonline.org/articles/attar-farid-al-din-poet. Accesat în data de 30 aprilie 2023.
https://www.newworldencyclopedia.org/entry/Farid_ad-Din_Attar. Accesat în data de 30 aprilie 2023.
Imagini
Imaginea utilizată face parte din domeniul public, drepturile de autor ale acesteia expirând.
Imaginea reprezintă o pagină pictată dintr-un manuscris iranian al Conferinței păsărilor, datat în jurul anului 1600. Habiballah din Sava este identificat ca autor al ilustrației. Manuscrisul face parte din colecția Muzeului Metropolitan de Artă din New York.
Material realizat de Ramona Tripa
Dialog cu Çağlar Yiğitoğulları, regizorul spectacolului
Çağlar Yiğitoğulları s-a născut în Ankara, Turcia, în anul 1977. A absolvit secția Actorie - Teatru a Universității Bilkent din Ankara, Facultatea de Muzică și Arte Performative, iar apoi a locuit pentru o vreme în Australia, în perioada 2001-2003, unde a studiat intens dansul contemporan.
În 2003 s-a întors în Turcia și a obținut o poziție de actor în cadrul Teatrului Municipal din Istanbul. În paralel cu activitatea sa de actor în această instituție, a început să-și producă propriile performance-uri, spectacole curajoase explorând limitele individului, ale societății, ale corpului uman. Spectacolele sale s-au jucat atât pe scenele din Turcia, cât și în afara țării. Diss (2008) și Luvstory (2009) sunt două dintre cele mai apreciate creații ale sale.
În 2017, descurajat de limitele impuse libertății de exprimare în Turcia, se mută în Germania, unde trăiește și creează în prezent.
Çağlar Yiğitoğulları a obținut numeroase distincții importante, precum Premiul „Actorul Anului" acordat de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, în 2010. De asemenea, a colaborat cu teatre valoroase din Europa, precum Abattoir Fermé (Belgia), Teatrul Attis (Grecia), Münchner Kammerspiele și Teatrul Maxim Gorki (Germania).
Cântece șamanice/The Quest, un performance Shaman-Punk inspirat de celebrul poem Conferința păsărilor de Farid ud-Din Attar, este primul spectacol pe care îl regizează la Teatrul Național din Cluj-Napoca.
Ramona Tripa: Ce te-a inspirat la Conferința păsărilor? De ce un spectacol pornind de la acest text?
Çağlar Yiğitoğulları: Poemul persan Conferința păsărilor reunește într-o poveste frumoasă diverse aspecte și semnificații ale vieții. Filosofia din spatele poveștii se mulează perfect oricărei întrebări de ordin existențial sau spiritual care ne-a marcat drumul sau sonoritățile Șamanice [în spectacol].
Povestea din poem pune în discuție și acea nevoie permanentă a oamenilor de a căuta sau aștepta sosirea unui erou care să transforme lumea într-un loc mai bun. Povestea se încheie cu ideea și ideologia că acest lider pe care îl căutăm se găsește de fapt în noi. Este în zadar să îl căutăm în altă parte, undeva în exteriorul nostru. În aceste timpuri măcinate de război, în era post-COVID, cred că este important să ne amintim și să discutăm despre aceste teme cu spectatorii noștri.
R.T: Știu că procesul de constucție a spectacolului a fost unul mai special. Povestește-ne despre metoda ta de creație și munca cu actorii de la Teatrul Național Cluj-Napoca.
Ç.Y: Metoda mea de creație implică deschidere totală și egalitate absolută la fiecare nivel. Riscurile, de asemenea, sunt asumate în mod legal de către fiecare dintre membrii echipei implicate în producția spectacolului.
Totuși, atunci când vorbim despre spectacolele mele, conceptul de colaborare capătă semnificații mai complexe, dat fiind faptul că materialul pe care îl aduc pe scenă este preponderent de factură extremă. De asta am și permanent tendința de a urca pe scenă și a interpreta atunci când regizez sau coregrafiez, pentru a-i încuraja, și uneori chiar provoca, pe performeri, pentru a-i aduce în punctul unde mi-aș dori ca ei să ajungă. În cazul de față, colaborarea cu artiștii Teatrului Național din Cluj-Napoca a fost ușoară și perfect armonioasă. Din punct de vedere emoțional, artistic, intelectual, au fost complet deschiși, dornici și pregătiți să creăm acest spectacol!
Metoda pe care o propun este una amplă, reunind elemente artistice diverse, mergând până la a transforma totul într-un eveniment anti-Teatru. Dar acesta este punctul din care poți crea actori de metodă perfecți, cu spectru larg. Este un subiect vast și complex, o discuție pentru o altă dată.
R.T: În ce fel influențează experiența ta de performer stilul tău de a regiza un spectacol?
Ç.Y: Fără minți și corpuri active, productive pe parcursul procesului de creație, nu va exista niciun spectacol la final. Tocmai asta este ceea ce vreau să-i încurajez pe spectatori să facă atunci când urmăresc spectacolele mele: să atingă acel punct în care mințile și emoțiile lor sunt de asemenea active și productive.
R.T: Ai folosit termenul de Shaman-Punk [punk șamanic] pentru a descrie acest spectacol. Ce este Shaman-Punk în concepția ta și cum se reflectă acesta în spectacol?
Ç.Y: Shaman-Punk este un termen pe care l-am creat pentru a-mi defini creația artistică, dar este deopotrivă conceptul care-mi definește cel mai bine identitatea. Am rădăcini Șamanice, din partea tatălui meu, și am trăit întotdeauna într-un mediu în care subcultura Punk a jucat un rol esențial. Nu am privit niciodată Punk-ul ca pe un accesoriu sau o modă. În cazul de față, Șamanismul domină universul sonor, textura și atitudinea spectacolului. Punk-ul este ideologia operei mele, dar manifestat subtil, aproape ca un concept dramatic ascuns. Veți auzi influența Punk abia la sfârșit[ul spectacolului], care este și momentul în care sensurile textului se împlinesc și creează ideologia spectacolului. Vă rog să îmi permiteți să utilizez aici în mod liber termenul de „ideologie" - sper că suntem cu toții de acord că totul în viață are o ideologie. Până și afirmația „ideologiile nu au ce căuta aici" creează o ideologie căreia pot să mă opun. Cum am menționat mai devreme, povestea [spectacolului] se încheie cu revelația că nu avem nevoie de lideri, de eroi, căci noi suntem conducătorii vieților noastre. Pentru mine [revelația] asta este foarte Punk.
Spectacolul este structurat în 8 cântece pentru 8 artiști, fiecare având momentul său individual în cadrul poveștii pe care o construiesc împreună. Aceste momente individuale sunt construite prin prisma și ideologia conceptului DIY (do it yourself). Fiecare interpret alege și aduce pe scenă minimumul de elemente de care are nevoie pentru a se exprima. Dați-mi voie să vă reamintesc aici sloganul Punk care spunea: „oricine știe 3 corzi și poate cânta la un instrument, ocupând scena și exprimându-se pe sine". Așa utilizez și contopesc termenii de Șamanism și Punk, constituind conceptul-cheie și catalizatorul creației mele artistice în general.
R.T: Corpul joacă un rol esențial în această producție - este un corp care generează sens. Care este viziunea ta despre corp ca instrument de creație?
Ç.Y: Ca artist aflat voluntar în exil - deci atât la nivel personal, cât și profesional, am de-a face permanent cu limitele. Conceptul „ilimitat-limitat" al corpului uman mă încântă și mă înspăimântă în egală măsură. Este un obstacol existențial, care își găsește manifestare în anatomia umană. Corpul este o geografie în mișcare.
Și în spectacolul nostru corpul este instrumentul de bază - cu fiecare emoție, idee, lichid pe care îl conține, purtându-ne pe acea culme a nebuniei și extazului unde descoperim libertatea de expresie ca artiști care au preluat în societatea de astăzi rolul de Șaman.
R.T: Ești unul dintre artiștii care sfidează granițele artelor performative. Care sunt limitele pe care le explorează Cântece șamanice/The Quest și care a fost cea mai mare provocare cu care s-a confruntat echipa în realizarea acestui spectacol?
Ç.Y: Povara existenței umane, ca ființe trăind în și simțindu-ne responsabile pentru lumea de azi. Cred că aceasta este o temă pentru o viață, și în același timp o luptă, pentru un artist și motivația sa de a crea.
R.T: Muzica este un alt element primordial în spectacol. Cum ai abordat procesul de compoziție pentru această producție?
Ç.Y: Nimic nu a fost compus, ci totul a fost improvizat de către interpreți pe parcursul repetițiilor. Spectacolul este cu atât mai prețios, mai ales că fiecare interpret și-a descoperit și/sau și-a adus propria voce în spectacol. Câteodată aceasta rezonează cu o tobă șamanică, altă dată cu o trompetă sau o chitară, și în mod continuu cu sonoritățile generate de corpul uman. Pentru fiecare bucată muzicală din spectacol, eu am creat înainte partea vocală sau linia melodică, iar ulterior performerii au dezvoltat-o și transformat-o. Nu avem notițe care să documenteze compozițiile. Totul se găsește în mințile și inimile interpreților. Acesta este un lucru foarte prețios.
R.T: Cu ce gânduri speri să plece oamenii de la vizionarea acestui spectacol?
Ç.Y: Cred că spectatorilor le va plăcea ceea ce vor vedea și auzi, chiar și fără a trece de stratul de suprafață al spectacolului. Însă conceptul din spatele spectacolului, cu toate obstacolele fizice și emoționale pe care le conjură, metamorfoza performerilor - care se va întâmpla pe viu de fiecare dată, iarăși și iarăși, în fața spectatorilor - va aduce o dimensiune suplimentară spectacolului, unică și surprinzătoare, încurajând publicul să mediteze la ceea ce se află dincolo de suprafață.
